10 argumente pentru o republica parlamentara

Pana la ascensiunea fidelului Boc in scaunul de premier, a existat o lungă serie de confruntări între cele două “palate”, Cotroceni şi Victoria, respectiv între instituţia prezidenţială şi şeful guvernului. Conflictul permanent dintre preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Călin Popescu-Tăriceanu este un exemplu graitor. Această stare conflictuală datează încă de la începutul anilor ’90, în special de la adoptarea noii constituţii democratice post-revoluţionare în 1991. Criticată pe bună dreptate din numeroase perspective, “opera” lui Antonie Iorgovan a creat, intenţionat sau nu, premisele unei stări de tensiune între cele două instituţii fundamentale ale statului, menţionate mai sus, prin lipsa de claritate a definirii atribuţiilor fiecăreia dintre ele. Aceeaşi situaţie se întalneşte, de altfel, în relaţia dintre cele două camere ale Parlamentului. Sistemul actual pare conceput pentru a favoriza birocraţia, jocurile de culise şi loviturile de palat, nu pentru a crea un cadru simplu şi eficient de guvernare în interesul alegătorilor.

În acest context, convingerea mea este că o schimbare de sistem care ar clarifica mult viaţa politică românească ar fi transformarea României în republică parlamentară. Ideea nu este total nouă, a mai fost menţionată ocazional în cei 17 ani ai tranziţiei, cel mai cunoscut susţinător al ei fiind la un moment dat Valeriu Stoica. Spre deosebire de dăţile anterioare însă, de această dată ideea trebuie promovată de societatea civilă, fiind astfel lipsită de orice interes de moment care ar favoriza ascensiunea conjuncturală a unei anumite forţe politice. De asemenea, simultan cu aceasta transformare, este necesară implementarea unor măsuri colaterale de reformă a sistemului electoral şi politic românesc, contribuind astfel la o schimbare profundă a clasei politice şi aşezarea fragilei democraţii de la noi pe temelii sănătoase.

Vă propun spre dezbatere şi reflecţie 10 argumente în favoarea acestei idei:

1. Legitimitatea cea mai mare este dată de votul direct al electoratului. Este firesc ca persoană aleasă direct să aibă cele mai multe prerogative de conducere în stat. Puterea primului ministru este mult mai mare decât a preşedintelui, astfel că este normal ca primul să fie ales prin vot popular.

2. În România e necesară o schimbare de mentalitate; poporul trebuie să înţeleagă că puterea administrativă este mult mai importantă şi afectează mai mult viaţa omului simplu decât atribuţiile diplomatice sau militare. De asemenea, trebuie să dispară imaginea liderului ca un conducător autocratic, voievod, tătuc al poporului şi să fie înlocuită cu cea e unui lider modern, profesionist, competent şi stilat, carismatic dar şi tehnocrat. Votând primul ministru este incurajată o schimbare de paradigmă în mentalul colectiv mioritic.

3. Preşedintele trebuie să fie o persoană abilă în relaţiile externe, o personalitate stilată, cu o cultură bogată, cu bun gust şi prestanţă. Votul popular aduce adeseori în prim plan persoane populiste, demagogi şi vedete apărute peste noapte. Alegerea preşedintelui de către Parlament ar mări şansele evitării ascensiunii unor extremişti sau persoane nepotrivite în această poziţie de reprezentant al naţiunii române. Iar alegerea primului ministru ar putea creşte discernământul electorilor, confruntarea fiind axată mai mult pe soluţii administrative şi mai puţin pe impresie artistică. Astfel este favorizată ascesiunea profesioniştilor în cea mai importantă funcţie în stat, o condiţie esenţială pentru instaurarea meritocraţiei pe plaiurile noastre.

4. Sistemul propus scade şansele unui conflict între Preşedinţie, Guvern şi Parlament, delimitează mai clar atribuţiile fiecărei instituţii în parte, iar împreună cu măsuri simultane de reformă constituţională oferă condiţiile administrării mai eficiente şi mai puţin birocratice a ţării.

5. Rolul Parlamentului, cea mai democratică instituţie, creşte ca importanţă, iar imaginea acestuia se îmbunătăţeşte; legislativul va avea astfel ocazia să-şi ocupe şi în România locul firesc de for decizional al naţiunii, iar controlul popular asupra reprezentanţilor se va putea exercita mult mai eficient; de asemenea, statisticile ONU au dovedit că gradul de corupţie la nivel înalt este mai mic în acest sistem.

6. Republica parlamentară este sistemul cel mai uzual în Europa, dovedindu-şi eficienţa în nenumărate ţări; monarhia constituţională este foarte asemănătoare cu acest sistem. Practic singurele state dezvoltate care nu au unul din aceste două sisteme sunt Statele Unite şi Franţa.

7. Sistemul parlamentarist oferă o mai buna reprezentativitate grupurilor minoritare, puterea fiind răspândită pe o plajă mai largă decât într-o republică prezindeţială. În condiţiile adversităţilor puternice dintre diversele grupări din ţara noastră, un asemenea sistem ar încuraja reconcilierea româno-română şi ar favoriza dialogul şi deciziile consensuale.

8. Într-o republică parlamentară dezbaterile din legislativ sunt mult mai serioase, implicarea societăţii civile şi a grupurilor de lobby creşte, astfel că nivelul de democraţie participativă a ţării este mai ridicat.

9. Sistemul propus permite schimbarea puterii fără organizarea de alegeri, precum şi organizarea de alegeri mai simplu, ori de câte ori este necesar; astfel, este considerat mai puţin rigid şi mai natural, adaptat situaţiilor de moment.

10. Şansele apariţiei unor tendinţe autocratice din partea preşedintelui, a unei semi-dictaturi personale de tip bielorus, dispar intr-o republică parlamentară, unde acesta poate fi revocat oricând de către legislativ.

4

No Responses

Write a response