Activitatea ANL la Cluj

Activitatea ANL la Cluj

În România există o criză a locuinţelor, atât în ceea ce priveşte numărul lor cât şi al spaţiului disponibil pentru fiecare cetăţean rezident. Suprafaţa medie a unei locuinţe în Uniunea Europeană este de 87 mp, iar in ţara noastra de doar 40 mp – mai puţin de jumătate. Nici la spaţiul locativ pe cap de locuitor nu stăm mai bine: avem doar 15 mp în medie, comparativ cu 36 mp în UE. Administraţia comunistă stabilise ca standard cifra de 10 mp pe locuitor, considerată suficientă pentru oamenii muncii din oraşele patriei; bineînţeles, aceasta este mult sub media oricărui stat dezvoltat, generând o stare de claustrare şi frustrare pentru mulţi locuitori ai cartierelor uniforme de blocuri gri, poreclite “cutii de chibirituri”. Standardul pre-revoluţionar a reprezentat totuşi un real progres faţă de perioada interbelică, cand suprafeţele erau şi mai mici, utilităţile de bază (apă curentă, canalizare, gaze naturale, electricitate) erau mai degraba excepţia decât regula pentru majoritatea locuinţelor, iar modul de construire era total deficitar (nu exista izolaţie termica sau fonică, protecţia seismică nu era luată în calcul, multe case fiind făcute chiar din chirpici sau alte materiale improvizate).

În anii de glorie ai comunismului românesc se construiau aproximativ 150.000 de apartamente pe an, la nivelul întregii ţări. Cu toate limitările pe care le aveau, satisfăceau totuşi cererea internă şi creşteau lent dar sigur condiţiile locative ale majorităţii populaţiei. În plus, obţinerea locuinţei era garantată de stat pentru toţi cei dispuşi să urmeze calea “normală” în viaţă, recomandată de “sistem”. După schimbarea de regim din decembrie 1989, rata de construire a scăzut dramatic, ajungându-se la o medie de 25.000 de locuinţe pe an, majoritatea case individuale, multe ridicate în mediul rural, cu respectarea facultativă a normelor şi regulilor din domeniu. Suprafeţele din aceste noi locuinţe erau totuşi mai mari decât a celor din perioada precedentă. Datorită scăderii demografice, datorate împuţinării numărului de naşteri, legalizării avorturilor şi emigraţiei masive, populaţia României a scăzut cu aproape 2 milioane de locuitori în ultimele două decenii, astfel că deşi ritmul construcţiilor a fost foarte firav, suprafaţa medie pe cap de locuitor a crescut proporţional cu reducerea populaţiei.

Toate guvernele democratice au promis diverse soluţii pentru problema crizei locative. Asociaţiile agenţiilor imobiliare din ţara noastră şi diverşi specialişti în domeniu estimează că există o cerere de aproximativ 500.000 de unităţi locative; fireşte, disponibilităţile financiare ale populaţiei nu acoperă nici pe departe sumele necesare construirii acestor locuinţe. Un prim pas spre rezolvarea acestei probleme s-a produs in 1998, când în baza legii nr.152 din acel an s-a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL); primul credit ipotecar pentru o locuinţă construită de aceasta instituţie a fost acordat abia în iulie 2000, ceea ce demonstrează gradul ridicat de birocraţie care a îngreunat şi de această dată iniţiativa autorităţilor. Scopul ANL era de a construi unităţi locative (în special apartamente în blocuri) în paralel cu societăţile comerciale private din domeniu, urmând a fi atribuite de autorităţile locale diverselor persoane cu probleme sociale, tinerilor, locatarilor evacuaţi din fostele case naţionalizate care au fost restituite proprietarilor şi altor categorii sociale, în funcţie de un barem stabilit la nivel local. Autorităţile locale urmau să ofere terenurile şi să introducă utilităţile, iar agenţia contracta lucrarea unor firme private de construcţii şi suporta costurile.

Activitatea ANL s-a desfăşurat cu foarte mare dificultate în întreaga ţară, în special datorită colaborării defectuoase între diversele instituţii ale statului, lipsei de finanţare şi intereselor politicianiste de la toate nivelurile de decizie. Numărul de locuinţe construite de agenţie în ultimul deceniu este infim, nereuşind să acopere nici pe departe cererea de pe piaţă; în plus, dificultatea de a obţine un apartament executat în acest regim a condus la numeroase abuzuri şi scandaluri, planând acuzaţii de corupţie si trafic de influenţă la atribuirea lor în toate zonele unde au fost construite. Nici selectarea antreprenorilor privaţi nu a fost lipsită de suspiciuni, existând cazuri clare de fraude sau lucrări executate prost şi acceptate cu uşurinţă de către agenţie. Un exemplu elocvent este blocul ANL construit în Cluj pe Calea Floreşti; deşi are 10 etaje, instalarea unui lift a fost întarziată ani de zile, provocand mari neplăceri locatarilor, cărora li s-a promis cu totul altceva la instalarea în apartamente.

În Cluj-Napoca au fost finalizate doar blocurile de pe strada Mehedinţi (111 apartamente) şi cel de pe strada Floreşti. Se află în diferite stadii de execuţie locuinţe colective pe strada Taberei (12 apartamente), în zona Oser (străzile Rodnei, Timişului şi Blajului – 76 apartamente) şi în comuna Apahida (120 apartamente, destinate cadrelor medicale care vor lucra la viitorul spital regional de urgenţă). Există un proiect de mari proporţii pentru un întreg cartier (Cetatea Fetei) în comuna Floreşti, la 5,5 km de oraş, care ar urma să aibă 282 case şi 165 apartamente.

Colaborarea între ANL şi primăria Cluj-Napoca a fost foarte proastă, fiecare dintre cele două instituţii dând vina pe cealaltă pentru întârzierea lucrărilor. Multe persoane implicate în acest sistem susţin că este vorba de o neconcordanţă între interesele politice ale liderilor PNL şi PD-L care controleaza aceste instituţii. Momentan, ANL susţine că nu mai există spaţii disponibile în Cluj-Napoca pentru construcţii noi iar primaria municipiului refuză să ofere alte terenuri. Agenţia urmează să se orienteze spre oraşe mai mici, unde există disponibilitate din partea autorităţilor locale, cum ar fi Huedin, Gherla, Turda şi Câmpia Turzii. Există solicitări chiar şi din partea mai multor comune: Bonţida, Jucu, Mintiu Gherlii, Iara, Aghireşu, Iclod şi Gilău.

Analiştii imobiliari locali considera că există o cerere imensă de locuinţe pe piaţa din Cluj-Napoca, fapt evidenţiat şi de creşterea exponenţială a preţurilor la vânzare şi închiriere în ultimii ani. Disproporţia între cerere şi ofertă pe piaţa imobiliara din Cluj se datorează numărului mare de studenţi veniţi din alte zone (peste 80.000) şi a dezvoltării economice accelerate a oraşului din ultima perioadă. Deşi primarul Emil Boc promisese în repetate rânduri începerea unor proiecte imobiliare de anvergură în sistem de parteneriat public-privat, lucrările efective se lasă îndelung aşteptate.

Deşi este clar că statul nu poate acoperi întreg necesarul de locuinţe de pe piaţă – şi nici nu trebuie să facă acest lucru într-un sistem capitalist, are totuşi responsabilitatea oferirii de condiţii decente de trai tuturor cetăţenilor. O agenţie de stat care să lucreze în paralel cu companiile private, oferind locuinţe în condiţii accesibile unor grupuri sociale defavorizate, este cât se poate de normală într-o economie socială de piaţă. Modul în care funcţionează însă ANL acum este total necorespunzător. Birocraţia, lipsa banilor, favoritismele şi certurile politice determină întregul mecanism să funcţioneze foarte greoi, astfel că numărul locuinţelor livrate este mult prea mic faţă de necesităţi, încurajând astfel corupţia şi scăzând încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. Este nevoie de decizie politică şi reposabilitate pentru a rezolva această situaţie; un ANL gestionat eficient, cu un sistem de finanţare adecvat din partea statului, cu parteneriate de tip public-privat la nivel local, cu o modalitate clara, simplă şi transparentă de repartizare a locuinţelor va ajuta România să facă un pas înainte spre societatea dezvoltată, solidară şi prosperă pe care ne-o dorim cu toţii.

One Response

  1. birtaiulia
    19 Iulie 2010

Write a response