Adrian Avarvarei: Evoluând în România

Multe vedete, mai ales din Statele Unite, apar periodic pe la televiziuni sa deplanga soarta bietilor tibetani asupriti de chinezi. Probabil l-ati vazut pe Richard Gere intalnindu-se cu Dalai Lama, sustinand cauza tibetana. „7 ani in Tibet”, filmul in care a jucat el, incearca sa ne convinga ca tibetanii au dus o viata pastorala idilica pana sa vina chinezii cei rai si sa-i ocupe. „Free Tibet” e un slogan la moda prin occident, dar are o baza reala?

Cum traiau tibetanii inainte de invazia chineza din 1959? Modul lor de viata este departe de ceea ce prezinta filmele americane. Desi religia budista este perceputa de multi ca promotoare a pacii si detasata de materialism, in practica lucrurile au stat cu totul altfel. Tibetul era o societate feudala, in care lama era conducatorul absolut, avand un grup de „lorzi” fideli (un fel de moseri, proprietari de pamanturi), iar majoritatea populatiei traia in semi-sclavie, intr-o stare mai rea decat iobagia din Romania evului mediu. Conflictele relgioase intre diverse grupuri erau dese si sangeroase. Viata era extrem de grea, se traia putin, in conditii mizere, fara perspective. Nu exista libertate, nu exista tehnologie moderna, totul era interpretat prin prisma unor superstitiii primitive, iar liderii cultivau aceasta stare de fapt, pentru ca era in beneficiul lor.

Nimeni nu neaga ca ocuparea regiunii de catre comunistii chinezi nu a fost tocmai legala. In schimb, pentru 99% din locuitorii zonei, viata s-a schimbat in bine, mai ales dupa reformele din China ultimilor 30 de ani. In Tobet nu mai exista serbi, locuitorii au aceleasi drepturi cu cei din tot restul tarii; provincia este autonoma, au dreptul sa-si foloseasca propria limba si cultura locala este incurajata de catre stat. Fiind o zona slab populata, familiile tibetane sunt incurajate sa aiba pana la trei copii, si nu doar unul singur, cum e in regiunile din sud-est sau in toata tara pentru etnia majoritara Han.

PIB-ul provinciei s-a dublat la fiecare cinci ani in ultimele decenii de dezvoltare masiva a Chinei; in plus, fiind o zona mai saraca, procentul ajutoarelor alocate de stat este mai mare, China avand o politica de convergenta economica. S-au construit mii de scoli, spitale, centre culturale si cladiri de utilitate publica in zona; nivelul mediu de trai a crescut spectaculos in ultimii zeci de ani, milioane de oameni fiind scosi din saracie. In 2006 s-a inuagurat o legatura feroviara intre capitala Tibetului, Lhasa, si restul Chinei, fiind cea mai inalta cale ferata din lume (are pe o portiune peste 5000 metri altitudine).

N-as vrea sa se inteleaga ca sustin cauza chineza. Regimul comunist din aceasta tara a comis numeroase atrocitati, mai ales in perioada lui Mao („Revolutia culturala” si „Marele salt inainte”), iar acum sistemul din aceasta tara e departe de a putea fi numit democratic. Dar pe de alta parte este clar ca fostul sistem de guvernare din Tibet era sinistru si foarte putini locuitori ai acestei tari ar dori revenirea la acea perioada. Cand Dalai Lama face pe campionul democratiei si al drepturilor omului trebuie retinut ca e vorba de o crunta ipocrizie, el cu marii nobili si preoti din exil dorind doar recuperarea privilegiilor pierdute.

Articole asemanatoare:

1. Cum poate fi aparat Pamantul de asteroizi
2. Ce invatam inainte de a ne naste
3. Evolutia implanturilor auditive
4. Ce mai caută oamenii online (14)
5. Despre Kalasnikov, cea mai populara mitraliera din toate timpurile