Birocratia in Romania

Suntem la 20 de ani de la “revolutia” anti-comunista si in plina economie de piata avem de doua ori mai multi functionari publici decat in 1989. Cum s-a ajuns la aceasta situatie si ce putem face?

Fiecare noua administratie din tranzitie a angajat masiv, mii de oameni, creand noi si noi structuri de stat. Multi dintre cei angajati faceau parte din clientela politica a partidelor aflate la putere in perioada aceea: membri, voluntari din campanii, rude si prieteni ale sefilor. In perioada 2005-2008, desi la putere se afla un guvern liberal care teoretic trebuia sa sustina un stat minimal, numarul functionarilor publici a crescut exponential, mai mult decat in toate fostele mandate, pe motivul necesitatii dezvoltarii unor structuri care sa gestioneze integrarea europeana a tarii noastre.

Scuzele penibile ale diversilor lideri politici nu pot mistifica realitatea: avem sute de mii de functionari publici ineficienti, nepregatiti, redundanti si inutili. Informatizarea administratiei de stat din ultimii ani ar fi trebuit sa duca la scaderea numarului acestora; nu s-a intamplat acest lucru. Serviciile au devenit mai bune pe alocuri, in alte parti s-au ingreunat chiar datorita dublarii muncii necesare (care era facuta in paralel pe calculator si pe hartie); sistemele digitale instalate sunt prost concepute, din cauza licitatiilor trucate prin care au fost achizitionate, iar acolo unde chiar eu eliminat nevoia unor operatiuni manuale, s-au gasit repede alte atributiuni pentru angajatii respectivi.

Cu exceptia celor angajati prin sistemul P.C.R. (pile, cunostinte si relatii), majoritatea functionarilor de stat nu au nicio vina ca sistemul este prost; poate unii dintre ei chiar inteleg necesitatea eficientizarii acestuia si a reducerii personalului. Nu poti condamna niste oameni pentru ca au cautat un job sigur si relativ bine platit (salariile au crescut constant in ultimii ani, daca in deceniul ’90 la stat se castiga destul de prost acum media a depasit-o pe cea din economia privata). Este deci normal ca ei sa se opuna, direct sau indirect, eliminarii lor; orice birocratie are tendinta naturala de a creste, de a se auto-conserva si a-si apara beneficiile. Iar sistemul politic actual face aproape imposibila o decizie ferma in aceasta privinta, atat din cauza pierderii a sute de mii de voturi (cei concediati plus cercul lor de cunostinte) cat si din presiunea facuta de cei care lucreaza pentru partide de a primi slujbe la stat.

Ce e de facut? Situatia nu poate continua asa la nesfarsit, se cheltuie sume imense de bani cu intretinerea unui aparat birocratic ineficient. Idealul trebuie sa fie automatizarea totala (eliminarea tuturor operatiunilor de rutina care nu e necesar sa fie facute de un om), iar pentru functionarii care vor ramane in sistem si vor avea relatii cu publicul, pe langa un training de abordare a clientilor care sa creasca gradul de politete macar pana la nivelul celui de la o companie privata, mai e nevoie si de reguli simple si clare pentru reducerea cozilor si confuziilor (de exemplu, aparate care sa distribuie numere de ordine la fiecare institutie si birouri deshise, in care la fiecare ghiseu sa fie afisat numarul curent). Pe langa toate astea, internetul trebuie folosit pentru a elimina cat mai multe din deplasarile cetatenilor la institutii, reducand astfel mult costurile.

Cine va avea curajul sa faca aceste schimbari? Ar putea fi motivati directorii (numiti politic) din institutiile deconcentrate sa inceapa niste reforme, avand in vedere fondurile europene si guvernamentale alocate in acest scop, care ar “convinge” liderii locali sa accepte reduceri de personal?

1

2 Responses

  1. Stanciu
    24 Februarie 2011
    • Adrian
      24 Februarie 2011

Write a response