Libertatea înseamnă salam?
Ce este libertatea? Iată o întrebare pe care oamenii şi-o pun de mii de ani, care stă la baza filosofiei şi politicii. Suntem oare azi mai aproape de un răspuns decât eram în agora grecească?
La câteva luni după revoluţia din decembrie 1989, pe un cămin studenţesc al politehniştilor din Cluj stătea scris, cu litere uriaşe: „Libertate = Salam”. Înscripţia era sus, deasupra ultimului etaj şi a fost ştearsă doar după câţiva ani. Deşi eram copil, imaginea mi-a rămas vie în memorie, iar azi ma întreb care erau de fapt semnificaţiile ei profunde.
De ce au ieşit românii în stradă în acea iarnă fatidică? Lăsând la o parte influenţele externe care au stimulat mişcarea populară, ce motive reale aveau oamenii să-i dispreţuiască pe comunişti, în frunte cu familia Ceauşescu? Să fie oare vorba de convingeri doctrinare incompatbilie, de solidaritate cu intelectualii disidenţi, de o atitudine civică a cetăţenilor bazată pe elemente de filosofie politcă, de dorinţa lor de a avea mai multe drepturi individuale?
Din păcate, nu cred că vreunul din acestea au stat la baza revoltei populare. Probabil că erau câţiva lideri revoluţionari care se identificau cu aceste deziderate, dar marea masă a populaţiei avea o problemă cât se poate de simplă, aflată la baza piramidei lui Maslow: foamea. De altfel, actuala nostalgie faţă de regimul comunist, pe care jumătate din populaţia ţării o are, se explică astfel foarte uşor. Ei îşi amintesc „vremurile bune”, adică deceniile 7 şi 8 ale secolului trecut, când magazinele erau pline de alimente, salariile erau decente şi orice proletar îşi permitea un concediu de două săptămâni pe litoral, cu cazare în hotelurile socialiste nou construite.
România nu a avut mişcări anti-comuniste după lichidarea partizanilor după război, spre deosebire de Ungaria, Cehia şi Polonia. Nu avea cum să aibă, numărul celor motivaţi de idealuri abstracte era mult prea mic, iar muncitorimea o ducea mai bine decât în perioada interbelică. Nemulţumirile reale au apărut abia în deceniul 9 al secolului 20, după ce Nicolae Ceauşescu a început să pună în practică ideea aberantă de a plăti toate datoriile ţării sacrificând consumul intern, iar magazinele erau goale şi cetăţenii nu-şi mai puteau procura nici măcar alimentele de bază.
La revoluţie, deşi ştiau foarte bine că au ieşit în stradă din raţiuni economice, oamenii au preluat repede retorica oficială. Era, în fond, mult mai onorabil să spui că lupţi pentru libertate şi democraţie, nu pentru lapte, ouă şi făină. Câţiva ani mai târziu însa, sondajele de opinie confirmau faptul că populaţia făcea o gravă confuzie între democraţie şi situaţia economică. Când nivelul de trai s-a deteriorrat, după închiderea multor fabrici comuniste nerentabile, oamenii au ajuns la concluzia că democraţia nu este bună, pentru că nu le oferă suficientă carne şi nici nu le plăteşte întreţinerea la bloc.
Nu ştiu cine a scris sloganul acela pe căminul politehnicii. Nu ştiu daca l-a scris ca o glumă sau chiar credea în el. Cred însă că sintagma este definitorie pentru atitudinea românilor din ultimele decenii. Chiar şi după mai bine de 20 de ani de la schimbarea de sistem, concetăţenii noştri visează încă la un regim autoritar (versurile „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne” au devenit deja un clişeu) şi sunt dispuşi să-şi sacrifice toate drepturile obţinute, prin tribut de sânge, pentru câteva grame de pâine în plus şi pentru iluzia că nu există corupţie, pe care numai o dictatură le-ar putea-o oferi.
S-a tot vorbit despre lipsa de cultură civică a românilor. Dar nu cred că aceasta e singura problemă. În definitiv, ore de educaţie civică se fac şi la şcoală. În opinia mea, românii abordează foarte superficial politica, ignoră întrebările fundamentale derivate din filosofie şi acceptă cu prea mare uşurinţă răspunsuri simple şi convenabile, chiar şi neverosimile, oferite de demagogi. Nu suntem foarte diferiţi de alte popoare în această privinţă, în schimb alte state au o tradiţie democratică mult mai veche, iar cetăţenii lor au învăţat în timp (cu mari sacrificii) că drepturile omului şi libertăţile individului nu sunt doar vorbe în vânt, ci principii extrem de importante care afectează fundamental viaţa fiecăruia.
Dacă românii doresc salam, vor primi salam! Iar când nu va fi suficient salam, vor primi circ în locul lui. Însă nu vom putea progresa ca naţiune până nu vom dori mai mult, până nu vom înţelege, măcar la un nivel rudimentar, ce înseamnă libertatea şi democraţia, ce rost au ele şi cât de uşor pot fi pierdute. Până atunci, în închisorile patriei, deţinuţii primesc salam aproape în fiecare zi…
Publicat la 16 Jan 2011 | Citit de 543 ori. || 1 comentariu »
Categorii: Actiune civica, Chestiuni romanesti, Filosofie si libertate
Etichete: demagogie si populism, gandire romaneasca, libertate si democratie, manipularea in masa, mentalitati mioritice, nivelul de trai
Nu vota daca esti prost!
Are rost sa votezi? Politicienii vor spune „da” intr-un glas. N-au iesit ei de atatea ori la TV sa ne convinga ca asta e datoria noastra civica, spunandu-ne ca sunt multumiti chiar si cand votam cu adversarii lor cat timp participam la procesul electoral?
Vedetele din muzica, film, fotbal si televiziune vor fi si mai convingatoare, insistand inaintea fiecarui tur de scrutin asupra necesitatii participarii la vot, punandu-si astfel in joc imaginea pentru a legitima acest fenomen. Si ele vor repeta poezia: nu conteaza cu cine votezi, dar du-te la vot! Probabil majoritatea lor nici nu inteleg foarte bine politica, dar participa cu entuziasm la vot si ne doresc si noua acelasi lucru!
Se pune intrebarea: are sens sa incurajezi pe oricine sa se duca la urne? Daca omul acela e un tampit? Daca nu intelege absolut deloc cum functioneaza jocul democratic si nu are deloc cultura civica? Nu cumva votul lui dat din ignoranta anuleaza un vot sincer si valoros al altui cetatean care a studiat in profunzime problema?
Sondajele si studiile sociologice arata an de an acelasi lucru: interesul oamenilor pentru alegeri e redus, participarea la vot e mica, cultura politica e execrabila. Dar nimic nu se schimba, niciun partid nu incearca sa educe populatia in vreun fel, singurul refren pe care-l repeta toti este indemnul la vot. Politicienii nu au niciun interes ca cetatenii sa fie bine informati cand voteaza; o persoana ignoranta este mai usor de fraierit sau de cumparat si toti profita de asta, indiferent de orientarea ideologica.
Populismul se bazeaza pe manipulare in masa, nu pe convingerea alegatorilor prin argumente logice ca solutiile propuse sunt cele mai bune. Numarul celor care voteaza in cunostinta de cauza este mai mic decat al dobitocilor care isi dau votul la misto, pentru un mic si-o bere primite in ziua anterioara, pentru felul in care arata candidatii sau pentru ca au pus botul la vreun slogan demagogic.
In aceste conditii, sa indemni mai multi cetateni indiferenti sa voteze inseamna de fapt sa subminezi si mai mult democratia. Nu e nimic rau daca participarea la vot este scazuta, cat timp cei care aleg sunt bine informati. Obligarea oamenilor sa voteze ar fi cea mai proasta decizie posibila, facand imposibila orice platforma politica nepopulista.
Ce trebuie deci sa le spunem prietenilor nostri in ziua votului? Nu are rost sa repetam si noi ca papagalii indemnul la vot, nu am face decat sa ne anulam propriul nostru vot prin trimiterea la urne a unor alegatori dezinteresati. Cel mai bine este sa-i sfatuim pe toti sa se informeze temeinic in privinta doctrinelor, partidelor si personalitatilor incluse in procesul electoral si sa voteze numai daca considera ca alegerea lor va aduce cu adevarat o schimbare in bine; altfel, chiar si o neparticipare e tot o alegere, un semnal pentru toti politicienii ca poporul este nemultumit de intreaga oferta electorala.
Publicat la 29 Dec 2010 | Citit de 807 ori. || Niciun comentariu »
Categorii: Actiune civica
Etichete: atitudine civica, dreptul la vot, importanta votului, participarea la vot, procesul electoral
Riscuri si beneficii: cand vor mai ajunge oamenii pe Luna?
In epoca de pionierat a calatoriilor in spatiu, adica deceniile 6 si 7 ale secolului XX, copiii visau sa se faca cosmonauti cand vor creste mari. Cei care zburau in spatiu erau considerati niste eroi. Concurenta era mare pentru acele locuri, iar cei care erau selectati, erau gata sa-si asume riscuri imense.
Accidentele se tineau lant la inceputul anilor ’60. Cand te imbarcai pe o racheta spatiala, erai constient ca sunt sanse destul de mari sa fii pe ultimul drum. Si totusi, tentatia era prea mare, visul prea puternic, nimeni nu ezita cand i se oferea aceasta sansa. Cand primii americani au ajuns pe Luna in 1969, desi misiunea parea relativ simpla privita din afara, de fapt era extrem de dificila. Sansele de a nu supravietui se apropiau de 50%; fusesera numeroase teste esuate, atat in SUA cat si in URSS, iar grabirea acestei aventuri s-a decis din scopuri politice, fortandu-se nota, chiar cu riscul pierderii unor vieti. Si totusi, obiectivul a fost atins, iar temerarii care au calcat primii pe satelitul nostru natural s-au intors teferi pe Terra.
Azi am senzatia ca s-a schimbat putin perspectiva. Siguranta este tot mai importanta si tinde sa eclipseze puterea de a visa. Putini sunt gata sa-si asume riscuri mari pentru o cauza nobila. Iar daca totusi se gasesc cativa, nu sunt lasati de societate s-o faca. Presa a creat un curent de opinie defetist si exagerat de precaut; nu se pun suficient in balanta costurile si beneficiile unor mari incercari. Securitatea este impusa unor oameni care sunt gata sa-si asume riscuri, fiind constienti de ele, gata sa se sacrifice pentru un scop mai presus de binele personal.
Cu ce drept le refuza societatea unor indivizi sansa de a-si implini visele? Multe din marile realizari ale omenirii s-au petrecut datorita unor nebuni gata sa-si dea viata pentru o idee. Ei n-au tinut cont de norme de siguranta, n-au avut o birocratie care sa-i opreasca si nici o mass-media panicarda. Ei si-au transformat idealul in obsesie si au dat totul pentru a-l atinge. Si datorita lor traim azi intr-o lume mai buna.
Nu avem voie sa oprim oamenii din a-si construi singuri destinul. Distanta de la succes la sinucidere e la fel de mica ca si cea de la geniu la nebunie. Nu noi trebuie sa facem aceasta alegere. E dreptul fiecaruia de a-si hotari soarta. Daca un om fara probleme psihice decide sa riste totul pentru un tel, societatea are doua optiuni: fie il incurajeaza, fie se da la o parte din drum. Nu are insa dreptul de a-l forta sa poarte centura de siguranta!
Publicat la 11 Dec 2010 | Citit de 896 ori. || 4 comentarii »
Categorii: Actiune civica, Scopuri si principii, Tehnologie si noutati
Etichete:
Limbajul juridic e prea complicat!
O prezentare scurta dar foarte interesanta despre jargonul juridic si cum poate fi el facut accesibil majoritatii oamenilor; daca la americani exista problema asta, la noi in Romania e de-a dreptul cronica. Majoritatea cetatenilor nu inteleg expresiile complicate folosite in justitie, in relatia cu finantele si cu alte institutii de stat; totusi, sunt obligati sa respecte legile si sa-si plateasca taxele. Nu e vorba doar de o lipsa de educatie, ci si de birocratie si dezinteres din partea autoritatilor pentru omul de rand. Fiind vorba de servicii publice, finantate din banii tuturor contribuabililor, ar trebui sa fie cat mai accesibile. Se intampla insa exact invers: angajatii din aceste institutii formeaza o casta care urmareste sa-si proteje privilegiile – legale si ilegale – iar limbajul criptic este una din metodele folosite.
Orice persoana care a terminat cele 8-10 clase obligatorii ar trebui sa poata intelege orice document oficial al unei institutii publice, fara sa trebuiasca sa plateasca sume suplimentare unor specialisti pentru a-l „traduce”. Un exemplu bun este cel al firmelor private: daca in primii ani de dupa revolutie marile companii de stat au avut foarte mari probleme de comunicare cu cetatenii, avand un marketing dezastruos care nu putea depasi limbajul de lemn comunist, unele firme nou aparute (in special filialele celor din vest care aveau deja experienta) au avut mari beneficii prin modul simplu si direct in care comunicau cu cumparatorul.
Publicat la 28 Nov 2010 | Citit de 1,335 ori. || Niciun comentariu »
Categorii: Actiune civica, Educatie si scoala, Filosofie si libertate
Etichete:
Sa ascundem informatiile, poporul e periculos!
Ma nedumereste secretomania care inca mai exista in Romania, dupa 20 de ani de la disparitia regimului dictatorial ceausist. Pe atunci se cultiva o paranoia in masa, Securitatea si mass-media induceau ideea ca tara e plina de tradatori, spioni, agenti straini si dusmani ai poporului, toti ne vor raul, suntem sabotati permanent si trebuie sa ne fie frica si de umbra noastra. Ironia sortii face ca, dupa ce mii de oameni au suferit pe nedrept, sistemul sa cada tocmai cu ajutorul unor forte straine, care au patruns cu usurinta intr-o tara obsedata de vanatoarea de vrajitoare dar corupta in profunzime.
Azi cultul confidentialitatii inca mai persista in mentalitatea functionarilor publici. Bibliotecile nu isi pun cartile pe net. Accesul la arhivele statului este extrem de dificil, nu exista documente online iar cercetatorii sunt supravegheati ca niste potentiali infractori. Hartile medievale sunt secrete, ca nu cumva dusmanii tarii sa poata cunoaste relieful nostru (caci ei nu stiu sa intre pe Google Maps). Institutiile publice raspund cu mare greutate cererilor de informatii (desi exista o lege in acest sens) si inca mai existe reflexe de revolta cand intrebi un director ce salariu are, de parca nu primeste banii din contributiile noastre.
Transparenta devine tot mai importanta in statele occidentale; ONG-urile (care la ei chiar isi fac treaba) cer responsabilitate din partea autoritatilor, libertati individuale pentru cetateni si acces liber la toate informatiile de interes public care nu afecteaza viata privata a cuiva. La noi toate masurile luate in acest domeniu au fost fortate de factori externi, mai ales de integrarea in Uniunea Europeana. Dar e greu sa schimbi ceva cand oamenii nu constientizeaza ce drepturi au si nu cer socoteala celor cu pozitii oficiale.
Un rol foarte benefic in aceasta directie il are internetul. Mediul virtual este extrem de liber si legat prea putin de autoritatile romane, nu exista cenzura, astfel ca s-a creat o cultura foarte deschisa chiar si in randul internautilor romani. Informatii, imagini si clipuri extrem de controversate sunt usor de gasit pe net, dar ar fi fost aproape de neconceput sa fie publicate in presa sau lasate la dispozitia publicului de catre o institutie de stat.
Tot mai multi oameni inteleg ca libertatea nu este un element banal, pe care l-am castigat si il putem neglija. Pentru libertate trebuie sa lupti tot timpul, in orice epoca si-n orice sistem; e o stradanie continua de a o mentine si de a o largi, pentru ca intotdeauna vor exista multi care doresc s-o restranga, avand justificari foarte inocente in aparenta, care pot pacali cu usurinta persoanele cu o cultura civica mai redusa.
Publicat la 31 Oct 2010 | Citit de 1,764 ori. || Niciun comentariu »
Categorii: Actiune civica
Etichete:
Stiti care e cea mai mare problema a romanilor?
Lipsa de responsabilitate individuala!
Imi imaginez ca o mare parte dintre cititorii acestui text au formulat cu totul alt raspuns dupa ce au citit titlul. Si eu as fi formulat un alt raspuns pana nu demult. Dar pe masura ce timpul trecea si gaseam noi si noi raspunsuri (pentru ca problema asta m-a macinat mult timp si sunt convins ca nu doar pe mine), am ajuns la concluzia ca exista un numitor comun, ca sunt false solutii care ascund adevarul.
Exista raspunsuri mult mai usor de acceptat, cum ar fi: noi romanii am avut un destin istoric nefericit, nu am fost lasati sa ne dezvoltam, avem lideri prosti, avem gene balcanice/latine etc. Toate astea insa sunt doar scuze pentru a proiecta undeva in exterior vina si a nu ne asuma raspunderea, pentru a putea sustine in continuare ca noi nu avem ce face, nu putem schimba nimic, soarta ne-a fost deja hotarata in alta parte.
Dar astea sunt prostii! Sunt doar niste justificari ale ratarii. Invingatorii cauta solutii pentru a castiga, nu motive pentru care au pierdut. Cand sistemul e impotriva ta, solutia e sa schimbi sistemul, nu sa te resemnezi!
Relativ recent mi-am dat seama ca marea problema a noastra este lipsa responsabilitatii individuale! Socant de-a dreptul: noi romanii nu suntem deloc speciali in privinta asta, multe alte poporare au acest defect in mentalul colectiv. Odata ce ai constientizat acest adevar, orice scuza penibila legata de contextul istoric sau specificul national devine irelevanta. O schimbare in bine depinde doar de noi.
Probabil ca nu ma credeti. Ganditi-va insa la numeroasele probleme ale Romaniei: nu au ele toate o cauza care pleaca din deficitul de raspundere, iresponsabilitatea unor persoane cu pozitii importante in societate si complacerea populatiei intr-un dulce colectivism lipsit de perspective?
In comunism totul era „la comun”; adica: al tuturor si al nimanui. Toti furam, pentru ca aveam senzatia ca furam de la stat, iar statul era o notiune abstracta, nu simteam ca facem parte si noi din acest stat si ca ne furam o particica din propria avutie. Dupa schimbarea de la sfarsitul anului 1989, desi teoretic am ales calea economiei de piata, de fapt tentatia colectivismului a ramas. Revolutia a avut justificari economice, nu politice, cum au crezut unii. Noua romanilor ne placea sistemul dinainte, unde statul ne oferea tot ce aveam nevoie pe tot parcursul vietii, fara sa ne forteze sa facem eforturi prea mari, sa gandim sau sa muncim ceva mai mult. Ne-am revoltat doar pentru ca nu prea se mai gaseau alimente si nu aveam caldura iarna… dar comunismul s-a mulat foarte bine pe mentalitatea romaneasca, cu fondul ei profund fatalist, mioritic si fanariot.
Dupa 1990, cand au inceput sa apara responsabilitatile, au inceput si grevele, si nemultumirile, si regretele… Noi romanii vrem sa traim mai bine, dar sa nu facem nimic pentru asta, daca s-ar putea sa vina cineva din afara sa ne construiasca o tara mai buna, iar cand e gata sa stam doar in niste birouri, sa invartim hartii si sa traim ca nemtii. Dar asta nu se poate. Capitalismul se bazeaza pe initiativa si raspunderea personala.
Nu ne plac conducatorii; ii consideram corupti si credem ca nu-i meritam. Dar nu noi i-am ales? Nu sunt ei „pe chipul si asemanarea noastra”? De ce atat de multi romani care erau bine vazuti au inceput sa fie detastati dupa ce au intrat in politica? Am spus-o si o repet: clasa politica actuala este exact ceea ce poporul roman poate produce si il reprezinta foarte bine.
Politicienii sunt populisti si demagogi, dar fac asta pentru ca doar in acest fel pot castiga voturile cetatenilor, pentru ca noi asta vrem, ii votam „sa ne dea”, nu sa ne puna la munca, astfel ca nu avem dreptul sa ne plangem, primim exact ceea ce meritam!
As vrea sa vad si eu o manifestatie de strada in care oamenii sa ceara mai multe drepturi personale, taxe mai mici, mai multa libertate economica, mai putina birocratie! Dar nu vedem decat miscari populare in care romanii cer ca statul sa le dea… sa le tot dea… sub diferite forme: pensii, salarii, bonuri de masa, sporuri, ajutoare sociale si multe altele… Dar nu isi pun problema de unde vin acei bani! Statul e pe post de magician care scoate miliardele de euro din palarie si le da populatiei, iar cand refuza e din cauza ca politicienii sunt rai si nu se gandesc la bietii oameni.
Multe insistutii romanesti sunt angrenate in acest joc perfid. Presa ii incurajeaza pe oameni, sporind demagogia politicienilor, pentru ca asta face rating, sa fii de partea amaratilor fara sa le ceri niciodata socoteala. Biserica o duce foarte bine in acest mediu social, cultiva fatalismul, incurajeaza lipsa initiativei si promite doar salvari divine in viata de apoi, conditionate de niste mici donatii materiale acum.
Romanii nu isi fac asigurare, pentru ca statul ii va despagubi cand vine inundatia. Romanii vor un job prost platit dar sigur, pentru ca le e frica sa intre in competitie cu altii pe piata muncii. Romanii nu au curajul sa isi inceapa propria afacere, fiind convinsi ca doar cei care fura pot castiga. Romanii critica sistemul de invatamant, sunt constienti ca nu are rezultate, dar nu invata aproape nimic singuri. Romanii sunt scarbiti de mizeria din jurul lor, dar nu pun mana sa curete, pentru ca nu e ograda lor. Romanii dau vina pe rusi, pe unguri, pe americani, pe evrei, pentru situatia tarii, dar niciodata pe ei insisi. Romanii s-au saturat de democratie pentru ca e scump salamul si vor un dictator care sa le spuna ce sa faca si sa le dea paine, mici si bere gratis. Exemplele pot continua.
Daca cineva indrazneste sa spuna ceva despre responsabilitatea individuala, este repede condamnat ca fiind un egoist care nu se gandeste la binele oamenilor, la suferintele semenilor sai, ci doreste doar propria inavutire. Ce mai conteaza ca pe termen lung am duce-o cu totii mai bine daca ne-am asuma raspunderea pentru faptele noastre! Sistemul nu poate fi schimbat printr-o revolutie, pentru ca majoritatea populatiei nu vrea acest lucru. O schimbare profunda poate veni doar dupa ce modul nostru de gandire va fi modificat, dupa ce se va crea un curent favorabil de opinie in acest sens, o masa critica de oameni responsabili care sa-i incurajeze pe ceilalti sa le urmeze exemplul.
Deocamdata insa e foarte greu sa faci asta chiar si la nivel personal. Esti descurajat peste tot: in familie ti se spune sa nu mai muncesti atata ca oricum n-are rost, la scoala esti premiat daca inveti prostii si nu daca esti creativ, la slujba ti se descurajeaza initiativele si ti se cultiva conformismul, biserica iti spune ca degeaba te strofoci, poti schimba ceva doar prin rugaciune, televiziunile iti arata personaje care sunt cauzele tuturor relelor si de care trebuie sa scapam pentru a o duce mai bine, prietenii rad de tine cand incerci sa construiesti ceva de unul singur fara sa faci compromisuri si te demotiveaza la fiecare pas…
Trebuie totusi sa incepem de undeva. Chiar si intr-u mediu atat de ostil ca cel romanesc, persoanele care isi doresc cu adevarat sa isi urmeze un vis vor reusi, trecand peste multe obstacole, mai multe decat in state occidentale, dar in final vor reusi, iar cand suficient de multi vor avea un set de principii bazate pe libertate si responsabilitate, atunci va incepe si Romania sa se schimbe.
Nu pot sa spun ca sunt un exemplu in acest sens; am facut foarte multe greseli si compromisuri, am renuntat de multe ori, m-am complacut in apatie si am renuntat la idei si proiecte din lipsa de vointa. Sunt un roman si eu. Dar vreau sa ma schimb. Am luat-o pe acest drum si nimic nu ma poate opri. Incerc zi de zi, in fiecare domeniu al vietii mele, sa fiu mai responsabil, sa fiu etic, sa fiu mai perseverent. Primesc zi de zi feedback negativ de la oameni care s-au obisnuit cu actuala stare de lucruri. Dar nu ma vor face sa renunt. Iar calatoria aceasta nu are un punct final: intotdeauna poti fi mai bun. Pe masura ce inaintezi pe aceasta cale rezultatele se vor vedea. Este ceea ce Thomas Jefferson numea „the pursuit of happiness”.
Publicat la 23 Oct 2010 | Citit de 1,434 ori. || 11 comentarii »
Categorii: Actiune civica, Chestiuni romanesti, Educatie financiara, Filosofie si libertate, Scopuri si principii
Etichete:
E mai importanta siguranta decat libertatea?
„Cei care sunt dispusi sa-si sacrifice libertatea pentru securitate nu merita niciuna!” spunea Benjamin Franklyn. Iar eu sunt de acord cu el. Parafrazand, as spune ca cei care sacrifica libertatea pentru siguranta le vor pierde pe amandoua.
Tentatia este mare. In piramida lui Maslow, auto-protectia este cel mai important imperativ (instinctul de conservare biologic e cel mai puternic); nevoia de libertate nici macare nu apare in grafic. Cel putin nu o libertate la un nivel complex, presupunem din start ca nu discutam despre ingradirea totala de tip „inchisoare”.
Istoria ne arata ca democratia si libertatea – concepte care nu pot sa existe decat impreuna – sunt foarte fragile, fiind mai degraba niste exceptii in lungul mars al umanitatii, aparand sporadic si disparand dupa relativ scurt timp. O parte din omenire traieste azi in tari relativ libere, dar cetatenii nu isi dau seama cat de delicat este echilibrul prin care aceasta stare se mentine si cat de usor poate sa o piarda daca nu lupta pentru ea zi de zi.
De-a lungul timpului, nenumarati tirani si grupuri de interese au folosit frica pentru a domina; un discurs populist, prin care teama este insuflata in randul oamenilor, le permite liderilor sa adopte masuri extraordinare, de restrangere a libertatii, care in alte conditii nu ar fi fost acceptate. Acest tip de demagogie este folosit pe scara larga chiar si in zilele noastre, inclusiv in U.E. si Romania.
Problema acestor devieri anti-democratice este ca sunt foarte greu reversibile. Odata ce o guvernare ia o decizie de ingradire a libertatii cetatenilor, acestora le este aproape imposibil sa o mai schimbe, pentru ca puterea lor a scazut, conducatorii pot oricand inventa noi pericole (si chiar fac asta), iar legile autoritariste se auto-alimenteaza, ducand intr-un timp relativ scurt la o dictatura in care toate drepturile civile au fost abolite.
Manipularea in masa a aparut relativ recent, in epoca industriala. Pana atunci nu existau mijloace de comunicare suficient de bune pentru acest scop. In antichitate si evul mediu se folosea forta armatei si influenta religiei pentru a controla populatia. Religia insufla frica de iad (care exista, sub diverse forme, in toate culturile), iar cei care nu erau suficient de infricosati de perspetciva chinurilor vesnice puteau fi struniti prin forta armelor, prin bataie, tortura si ucidere (la care biserica a contribuit in Europa cu entuziasm).
In secolul 19, se schimba perspectiva; apare conceptul de „stat national”, atfel ca sunt folosite caracteristicile specifice (etnie, limba, teritoriu, religie) pentru a asmuti un popor impotriva altuia. Toatele statele europene au facut asta, procesul facand parte din formarea natiunilor. O natiune poate exista doar in conflict cu alte natiuni, altfel nu are o ratiune de a fi. Tine de marketingul politic: pentru a te diferentia, trebuie sa scoti in evidenta calitatile tale si defectele altora (toate inventate). Iar pentru a pune mana pe putere, gadili orgoliul oamenilor, iar daca mentalul colectiv sufera de diverse frustrari (cum ar fi o istorie plina de infrangeri), este usor sa mobilizezi poporul la lupta.
Hitler in anii ’30, dupa ce a ajuns cancelar, a folosit frica pentru a acapara intreaga putere in Germania nazista. Criza economica de dupa primul razboi mondial nu mai avea cauze concrete si logice, de vina erau evreii si inamicii tarii din exterior. Si nemtii au pus botul, pentru ca manipularea functioneaza – de altfel, ministrul propagandei de atunci, Joseph Goebbels, a devenit un clasic in domeniu, metodele sale fiind studiate si aplicate de toate dictaturile care au urmat pe glob. Si au murit 60 de milioane de oameni, in numele unor concepte teoretice fara sens.
Si Stalin s-a prins in timpul razboiului ca teama de un dusman extern e mai eficienta decat propaganda comunista pentru a mobiliza populatia la lupta. Astfel, a schimbat imnul, a inceput sa vorbeasca de „mama Rusia” si a lasat balta internationalismul socialist. Si a functionat: 20 de milioane de rusi si-au dat viata pentru a apara pamanturile natale, dupa ce in primii 2 ani ai razboiului colaborasera cu nazistii pentru a ocupa Europa de Est.
Ceausescu a folosit si el tehnici asemanatoare, mai ales in anii ’80. Ideologia fricii functioneaza mai bine cand exista lipsuri economice; un popor prosper este mai greu de convins sa lupte cu inamici imaginari. Dar problemele economice ale Romaniei din ultimul deceniu comunist au fost compensate de aparitia a noi si noi pericole: imperialismul american, iredentismul maghiar, expansionismul rusesc, conspiratia iudeo-masonica etc. Doctrina militara romaneasca presupunea o tara de tip fortareata, atacata din toate partile, in care intregul popor este inarmat si duce un razboi total, urmat de lupte de gherila in caz de ocupatie.
Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, americanii au folosit teama de teroristi pentru a restrange serios libertatile individuale ale propriilor cetateni, pentru a interveni militar in Irak si Afganistan si pentru a folosi metode dure de interogare a suspectilor; nu cred ca 9/11 a fost o inscenare, dar categoric a venit pe tava pentru neo-conservatori, care altfel nu ar fi avut nicio sansa sa-si convinga cetatenii sa accepte asemenea masuri. Si tarile europene au adoptat legi similare, desi mai putin restrictive; inclusiv Romania a legiferat ascultarile telefonice si marirea rolului serviciilor secrete, desi pericolul terorist la noi este zero.
Nu cred ca predicatorii fricii vor invinge. Democratia antica, din Grecia si Roma, a sucombat din cauza fragilitatii ei, dar cea moderna se mentine de peste 200 de ani si chiar evolueaza. Azi exista comunicatii mobile instantanee pe tot globul, exista internet si biblioteci universale, oricine poate sa relateze orice eveniment de oridune in cateva secunde, folosind un simplu telefon mobil, iar transporturile sunt extrem de rapide. Societatea globala e foarte greu de manipulat, datorita diversitatii si vitezei sale uriase.
Protestele din SUA si Europa fata de razboiul din Irak sunt o dovada clara ca generatiile de azi nu mai sunt atat de usor de controlat ca cele ale parintilor si bunicilor lor. Pe internet exista o efervescenta extraordinara de site-uri, bloguri si forumuri in care se promoveaza libertatea. Religia este in cadere libera, ca si toate ideologiile politice totalitare. In acest razboi al „memelor”, ideile cele mai bune inving. Iar libertatea va castiga intotdeauna in „selectia naturala a ideilor”, oricate pauze si momente dificile ar exista pe parcurs.
Nu mai sta pasiv! Ia atitudine. In Romania se dau zi de zi legi aberante care restrang diverse libertati doar pentru ca prostimea sa se simta mai in siguranta. Dar fiecare mica constrangere duce tara asta mai departe de idealul de libertate si democratie pe care-l avem pentru ea. Azi nu ai voie sa fumezi iarba, maine nu ai voie sa calci pe iarba, poimaine nu ai voie sa intri in parc daca esti tigan iar peste 3 zile te trezesti arestat pentru ca ai scris un articol la care cineva s-a simtit ofensat. Asa functioneaza. Dictatura vine pas cu pas, iar poporul este de acord cu fiecare mica inasprire a conditiilor, pentru ca este manipulat sa creada ca este necesara in acel moment, pentru binele lui.
Democratia nu inseamna dictatura majoritatii, pentru ca asta se transforma in timp in dictatura unei mici elite! Libertatile fundamentale si drepturile omului sunt mai presus de dorintele de moment ale poporului, sunt principii de baza pe care se construieste o societate. Ele trebuie aparate de toti cei care iubesc libertatea, zi de zi, iar fara implicarea lor, fara actiune civica si munca de convingere, nu va exista niciodata o societate libera. Lasa stirile de la ora 5 si petitiile online; daca vrei sa obtii ceva, aduna un grup de sustinatori, trimite cereri catre autoritati, fa presiuni asupra parlamentarilor care te reprezinta, organizeaza manifestatii (legale), fa flash-mob-uri si evenimente artistice, scrie pe site-uri si-n ziare, ataca legile nedrepte in justitia romana si la curtile europene, agita-te pana toata lumea vorbeste despre idealul tau, atunci manipularea isi pierde din eficienta!
Timpul pentru actiune este acum!
Voi scrie despre siguranta sociala si libertate economica, intr-un episod viitor. As vrea sa aflu si parerea voastra: este mai importanta securitatea decat libertatea? Lansez o provocare pentru: Logosfera, Tihi, Radu, Mihai, Bogdan.
Publicat la 22 Sep 2010 | Citit de 1,298 ori. || 2 comentarii »
Categorii: Actiune civica
Etichete:
In apararea statului secular
Un documentar belgian foarte fain despre incercarile bisericii de a se amesteca in treburile statului, in mai multe tari din UE, printre care si Romania:
Publicat la 18 Sep 2010 | Citit de 921 ori. || Niciun comentariu »
Categorii: Actiune civica, Religie si ignoranta
Etichete:
Tudor Chirila: Scrisoare catre liceeni
Omul are dreptate! Poate dupa juma’ de minut o sa vreti sa inchideti, sa spuneti ca Tudor Chirila “nu mai e cool la faza asta”, dar aveti totusi rabdare pana la sfarsit…
Publicat la 6 Sep 2010 | Citit de 1,594 ori. || Niciun comentariu »
Categorii: Actiune civica, Scopuri si principii
Etichete: progres
Discursul lui Martin Luther King – ‘Am un vis’
“I have a dream”, un discurs inspirational pentru o intreaga generatie. tinut de simbolul luptei pentru emancipare a negrilor din Statele Unite; dar poate fi valabil pentru lupta oricarei minoritati care doreste sa traiasca cu demnitate intr-o democratie, nu intr-o “dictatura a majoritatii”.
