Romania si gazul rusesc
La fiecare inceput de an presa baga spaima in populatie, pe ideea ca “iar vor scumpi rusii gazul”. Se creeaza scenarii dramatice in care bietii romani vor ingheta in case. Evident, e o prostie. Doar 30% din gazul consumat in Romania provine din import (adica din Federatia Rusa), iar consumul populatiei ar putea fi asigurat, in caz de urgenta, integral din surse interne.
Cum ar putea fi tara noastra mai putin dependenta de gazul din Rusia? Pai sa analizam pe ce se consuma gazul. Cel casnic merge pe incalzire si gatit. Gatitul se poate face pe aparate electrice. De ce in Germania (care importa de la rusi 90% din gaz) se pot folosi aragaze electrice iar in Romania nu? Ba chiar esti privit prost daca iti cumperi asa ceva. Statul nu poate incuraja aceasta orientare? Incalzirea se poate face la fel, prin radiatoare si centrale termice de apartament pe curent. La fel, centralele mari de cartier pot fi modificate pentru a putea folosi alti combustibili – daca curentul e prea scump, se pot folosi resturi lemnoase sau gaze provenite din deseuri.
La nivel de industrie, e necesar sa se pastreze doar acele utilaje care folosesc direct gazul pentru compusi chimici; in toate restul sectoarelor unde este folosit pentru incalzire se pot gasi inlocuitori, respectiv curent electric sau alte alternative. E o chestiune de alegere: da, curentul e mai scump, dar si dependenta de o tara straina costa. Depinde de prioritatile Romaniei si de ce valorizeaza mai mult. Probabil ca construirea unor noi conducte care sa lege Romania de tarile din Caucaz este totusi mai ieftina decat inlocuirea a milioane de aparate casnice si schimbarea unor industrii intregi…
Publicat la 17 Dec 2009 | Citit de 178 ori. | Categorii: Economie || 3 comentarii »
De ce nu avem autostrazi?
Americanii le-au inceput in anii ’30, dupa Marea Criza, pentru a da de munca oamenilor. Nemtii si italienii le-au facut si ei inainte de razboi, sub regimurile fasciste, mai mult pentru ca cetatenii sa aiba de lucru decat din vreo ratiune economica, traficul lor fiind mult mai mic decat cel din State.
Sfarsitul razboiului a prins Romania doar cu carute, care nici azi n-au disparut de tot. Desi se facuse un studiu prin anii ’60-’70 ai secolului trecut, Ceausescu nu a luat in serios ideea de a face o retea de autostrazi. De altfel, nici nu existau prea multe masini si benzina era rationalizata. Micul segment Bucuresti-Pitesti a fost mai degraba un experiment.
Dupa revolutie s-a vorbit mult, s-a furat si mai mult si s-a facut putin. S-au inceput mai multe autostrazi si nu s-a terminat niciuna. Materialele sunt proaste, lucrarile inainteaza lent, sunt mari probleme cu terenurile, finantarea vine sporadic…
S-a plecat de la ideea ca infrastructura trebuie facuta de stat si oferita gratuit tuturor. Apoi s-au pus taxe pe drumuri, impozite pe masini, accize pe combustibil iar mai nou se introduc si taxe pe cei cativa kilometri de autostrada finalizati. Si atunci… de ce nu exista bani pentru a se “misca mai cu talent”?
De ce am ajuns ca statul sa aiba monopol asupra acestui sector si sa aiba performante atat de proaste? Dar daca am fi procedat altfel… Daca in 1990 am fi facut un plan national pentru o retea de autostrazi, am fi concesionat unor firme private fiecare sector si le-am fi permis sa impuna taxe pe bucatile executate? Poate azi am fi avut cativa mii de km de drumuri la nivel european. Ma indoiesc ca taxele erau mult mai mari decat acum – si oricum, beneficiile ar fi fost enorme.
Dar vai… noi nu ne vindem tara! Nu exista interes sa se faca asta. Cum s-ar mai fi stors comisioane si spagi in toti acesti ani? Ce folos sa fi avut aceste autostrazi daca smecherii de Romania nu aveau ultimele modele de masini cu care sa mearga la shopping in Viena?…
Publicat la 9 Dec 2009 | Citit de 99 ori. | Categorii: Economie || Niciun comentariu »
Cauzele crizei: o explicatie marxista
Extrema stanga considera ca ciclurile economice si crizele sunt consecinte inevitabile ale capitalismului; dar oare exista o singura forma de capitalism si nu s-a schimbat nimic acum in economie fata de sistemul din secolul XIX?
Publicat la 7 Dec 2009 | Citit de 534 ori. | Categorii: Economie || 14 comentarii »
Cum sa faci afaceri in Europa
Daca ai o mica firma si vrei sa faci afaceri in diferite tari din UE, exista site-uri care te pot ajuta:
Publicat la 5 Dec 2009 | Citit de 97 ori. | Categorii: Economie || Niciun comentariu »
Criza sau panica?
Ma intreb care a fost contributia mass media la criza actuala. A avut presa un rol pozitiv sau negativ? Daca criza avea loc in conditii asemanatoare (bubble imobiliar urmat de falimentul unor banci) acum 100 de ani, ar fi fost efectele aceleasi?
Presa incearca sa scoata o stire din orice, iar vestile proaste se vand cel mai bine. Daca problemele economice aparute in Statele Unite in 2008 erau reale, graba cu care presa europeana si cea internationala le-a preluat si le-a exagerat este foarte discutabila. Existau chiar atat de multe probleme in economiile atator state sau panica indusa de mass media le-a creat artificial?
Desi economia este tot mai globala si tarile tot mai inter-dependente, nu cred ca erau chiar atat de multe firme legate direct sau indirect de companiile americane cu probleme. Numarul bancilor europene expuse pe piata imobiliara din SUA era limitat, pierderile nu ar fi fost semnificative daca reducerea afacerilor din alte sectoare nu ar fi avut loc.
O criza financiara este in primul rand o criza a increderii; intr-o economie capitalista de piata, consumul este forta care stimuleaza cel mai mult cresterea economica, iar daca populatia percepe un potential pericol si isi reduce consumul, efectul asupra functionarii economiei se vede rapid.
Nu cred ca a existat o intentie malefica a presei de a provoca o criza globala. Problemele economice ale Americii sunt cat se poate de reale si era normal sa influenteze si restul lumii. Dar insistenta obsesiva cu care presa de pe mapamond a prezentat situatia “apocaliptica” a economiei nu a facut decat sa adanceasca criza si sa amane revenirea. Iesirea din recesiune este ingreunata de speculatiile a tot felul de semidocti, dar pe de alta parte nu se discuta cauzele reale ale crizei, se vorbeste prea putin despre cum vom evita una in viitor.
Lipsa de responsabilitate a formatorilor de opinie in numele ratingului (si implicit a profitului) este totusi normala intr-un sistem consumerist, unde interesul pe termen scurt a devenit mai important decat posibilele consecinte dezastruoase pe termen lung…
Publicat la 30 Oct 2009 | Citit de 348 ori. | Categorii: Economie, International || 1 comentariu »
20 de ani pierduti
Se implinesc in curand doua decenii de la schimbarea de regim din decembrie 1989; nu vreau s-o numesc revolutie sau lovitura de stat pentru ca nu a fost nici una, nici alta. E timpul pentru un bilant. Dupa 20 de ani de tranzitie cu specific romanesc, a sosit momentul sa tragem linie si sa ne intrebam: a meritat?
Silviu Brucan spunea la inceputul anilor ’90 una din celebrele sale profetii: “romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a se invata cu democratia”. Democratie avem, intr-o oarecare masura (si asta cu specific mioritic, adica foarte mult formalism si foarte putina substanta); in schimb, economic tara asta nu sta bine deloc. Situatia se reflecta si in statisticile legate de satisfactia populatiei: 30-40% din cetateni considera ca era mai bine in perioada comunista. Regreta ei oare represiunea specifica unui sistem stalinist impus de Ceausescu sau nemultumirea se refera la nivelul de trai? Cu siguranta a doua varianta este cea corecta. Cu atat mai grav este faptul ca ultimul deceniu “comunist” (intunecatii ani ’80 ai secolului trecut) au fost o perioada foarte dificila pentru populatie, cu mari sacrificii, si totusi exista atat de multi nostalgici.
Ce s-a facut in Romania in ultimii 20 de ani? S-a furat! Mult. Enorm. Nicu Ceausescu, fiul dictatorului, zicea la un moment dat ca noii guvernanti nu vor apuca nici sa varuiasca in 20 de ani ceea ce a construit tatal sau. Si a avut dreptate. Administratiile ultimelor doua decenii au fost dezastruoase. Romania in 1990 avea datorii externe zero si era aproape independenta din punct de vedere economic. Populatia trecuse prin mari greutati pentru plata datoriilor contractate in anii ’60-’70, dar situatia de la care am plecat era destul de buna, economia se putea redresa rapid cu o politica inteligenta. Principalele urgente erau: asigurarea produselor de larg consum pentru populatie (in special alimente), lucru care se putea obtine prin renuntarea la exportul produselor alimentare si mentinerea C.A.P.-urilor sub forma de ferme private cu actionari sau ferme experimentale de stat, precum si retehnolgizarea industriei, care s-ar fi realizat prin parteneriate cu investitori straini si pastrarea pietelor traditionale de export din est si sud.
S-a preferat sa se plece de la zero. Adica sa se distruga tot si abia apoi sa se mai reconstruiasca cate ceva, pe ici pe colo. Industria a fost distrusa, vanduta pe bucati pe bani de nimic, in folosul clientelei politice de toate culorile. FMI a incurajat acest haos, fiind interesat doar de niste indicatori macro-economici, dar finantatorii occidentali nu doreau ca Romania sa aiba o industrie puternica capabila sa le faca concurenta, preferand s-o pastreze ca piata de desfacere pentru produsele lor.
Agricultura a suferit un soc dupa impartirea pamantului la tarani; au disparut marile exploatatii si odata cu ele toate tehnicile moderne de cultivare si recoltare, utilajele, cladirile, sistemele de irigatii, fermele model, toate au fost furate bucatica cu bucatica. Satul romanesc s-a intors in secolul XIX, cu tarani amarati care folosesc animale sa-si lucreze cate o mica parcela de pamant, pentru consum propriu. Romania importa azi 70% din produsele alimentare pe care le consuma, situatie incredibila daca ne gandim la potentialul agricol al acestei tari, capabila sa sustina o populatie de trei ori mai mare decat in prezent.
Infrastructura este cea mai proasta din Europa; drumurile nu erau deloc bune nici inainte de marea invalmaseala din ’89, iar cand Ceausescu a facut un plan pe termen lung de constructie a unor autostrazi nimeni nu l-a crezut. Dar azi ce avem? In 20 de ani s-au construit vreo 100km, intr-un ritm demn de o epoca primitiva. S-a furat incredibil de mult prin comisioane, licitati trucate, studii de fezabilitate fara sens, renegocieri ale pretului, plus birocratie si incompetenta… Sistemul feroviar e acelasi din perioada comunista, nu s-a facut absolut nimic la el pentru a permite circulatia trenurilor de mare viteza, iar numarul de vagoane noi la standarde moderne este inca mic. Canalul Dunare – Marea Neagra s-a dovedit a fi greu de exploatat, iar cel intre Dunare si Bucuresti a fost abandonat. Metroul din Bucuresti a fost lasat balta multi ani, abia de vreo 3-4 ani se fac incercari timide si extrem de costisitoare pentru extinderea lui.
Cercetarea romaneasca a fost distrusa; majoritatea celor angajati in acest domeniu n-au mai suportat salariile de mizerie si umilintele de tot felul si au plecat in vest, iar procentul alocat azi acestui sector este infim, sub 0,3% din PIB, incalcand de altfel si normele europene in domeniu. Numarul de functionari publici s-a dublat in doua decenii, in conditiile in care acum avem (cica) un stat capitalist si un sistem informatizat de gestionare a lui. Dar toti nepotii, rudele si prietenii potentatilor din partide au si ei nevoie de o paine…
Invatamantul si sanatatea s-au degradat, desi au fost modernizate si dotate multe scoli si spitale; datorita salariilor mici, a cresterii coruptiei din sistem si a lipsei de viziune, si-au pierdut credibilitatea. Educatia romaneasca pregateste angajati pentru joburi care nu mai exista multi ani si insista in continuare pe cultura enciclopedica in defavoarea crearii unor competente reale; in schimb, au aparut numeroase scoli si universitati particulare care nu sunt altceva decat fabrici de diplome. In spitalele de stat pacientul este tratat cu indiferenta si dispret, atat din cauza lipsurilor financiare ale sistemului cat si a unei culturi organizationale extrem de negative. Spitalele particulare putini si le permit si multe nu au scapat cu totul de metehnele celor de stat.
Numarul de apartamente nou construite este foarte mic, ritmul anual fiind cam de 10-15% fata de cel pre-revolutionar. In plus, multe din noile unitati locative sunt vile pentru proaspetii imbogatiti sau apartamente in blocuri noi proaste, facute cu materiale slabe, fara respectarea normelor din domeniu. Omul rand oricum nu mai are vreo sansa de a-si cumpara o casa, nici chiar cu credit pe 30 de ani, datorita preturilor mult prea mari pentru conditiile oferite de locuintele romanesti.
A crescut numarul si procentul angajatilor in sectorul serviciilor, dar multi dintre acestia au salarii mici si conditii proaste de munca. Companiile multinationale care au venit in Romania au facut investitii de tip colonial, folosind la maxim forta de munca ieftina de la noi, fara a lasa in urma lor niste realizari de care sa beneficieze prea mult tara noastra. Consumul a saltat in ultimii ani, produsul intern bun parea sa creasca vertiginios inaintea crizei, dar totul se facea pe credit, pe deficit si pe banii trimis de romanii care lucram in strainatate, iar beneficiile pentru industria locala erau mici, crescusera si importurile masiv. S-a cultivat iluzia unei cresteri reale, dar putine lucruri durabile s-au construit, s-a mers pe principiul “dupa noi, potopul!”.
Datoria externa a trecut de 70 miliarde de euro; unde s-au dus acesti bani? Ce s-a facut cu ei? De ce Romania nu este in stare sa acceseze nici fonduri europene, avand dreptul la 5-6 miliarde de euro pe an si reusind sa obtina mai putin decat cotizeaza, adica sub 1 miliard? Sa nu ne miram ca extrema stanga si extrema dreapta sunt in ascensiune; intr-un stat mafiot de tip sud-american, cum a ajuns Romania, cu discrepante mari intre bogati si saraci si o cleptocratie omniprezenta, oamenii is pun speranta in lideri autoritari sau sisteme radicale ca ultima salvare.
Publicat la 11 Oct 2009 | Citit de 419 ori. | Categorii: Economie, Romania || 10 comentarii »
Dincolo de umbra lui Marx
Socialistii (sau social-democratii) de azi trebuie sa scape de “complexul Marx”. Adica sa nu le mai fie rusine cu unii dintre parintii fondatori ai doctrinei lor! Marx a fost un economist foarte bun; el a inventat termenul “capitalism” iar ideile sale se studiaza si azi la facultatile economice din toata lumea. Karl Marx nu a luat parte la niciun fel de miscare revolutionara, a fost doar un teoretician, nu poate fi facut raspunzator pentru toate suferintele provocate de cei care l-au urmat si si-au asumat ideologia asa-zis comunista – care a respectat oricum prea putine din generoasele principii pe care el le anticipa. La fel cum nu-l poti face pe Isus Cristos responsabil pentru victimele inchizitiei, nici Marx nu este vinovat pentru gulagurile din Siberia.
Teoriile lui Marx trebuie privite in contextul respectivei perioade. Epoca industriala era abia la inceput si concentrarea excesiva pe muncitorii din industrie (proletariat) si productia de masa ca elemente de baza ale societatii a fost o greseala usor de inteles; de altfel, cam toate teoriile economice ale vremii luau in calcul tot aceste elemente. Saracia extrema in care traia majoritatea populatiei in secolul 19, diferentele foarte mari intre bogati si saraci, lipsa oricaror forme de asistenta sociala nu puteau sa nu starneasca revolta unui intelectual adevarat. Incearcarea de a rezolva aceste probleme dovedeste spiritul umanist, altruismul si simtul moral puternic al acestei persoane. Mobilitatea sociala nu exista in acea perioada – sau se manifesta ca o ruleta ruseasca prin aventuri de genul goanei dupa aur din vestul salbatic american. Pentru omul de rand, conditia in care s-a nascut era vazuta ca un blestem, ca o stare imposibil de schimbat; cand greutatile atingeau punctul maxim si o teorie economica combinata cu o miscare politica promiteau eliberarea, revolutia parea o alternativa credibila.
Batranii nostalgici ai epocii ceausiste si tinerii dornici sa iasa in evidenta prin atat-de-banalul tricou cu Che Guevara nu reprezinta adevarata stanga; la fel cum nici politicienii oportunisti, unsi cu toate alifiile, care declama dragostea lor netarmurita pentru sarmana prostime dar le e jena sa recunoasca vreo legatura cu nenea Marx, nu sunt oameni de stanga! Teoriile economie si sociale marxiste sunt partial depasite, ceea ce este si normal: societatea a evolutat, stiinta si tehnologia au produs schimbari dramatice in economie, traim in post-industrialism iar proletariatul e minunat doar ca nu prea mai exista. Asta nu inseamna insa sa renuntam la Marx cu totul sau, mai rau, sa il dispretuim sau sa-l renegam. In stiinta rezultatele se acumuleaza in timp, se merge pe principiu “trial and error”, dar stramosii dintr-un domeniu nu sunt scosi din biblioteci doar pentru ca nu au anticipat niste schimbari ce urmau sa se produca dupa sute de ani – de altfel, era imposibil sa fi facut asta cu mijloacele de atunci. Doar niste fiinte primitive au tentatia de a relua totul de la zero, de a desconsidera orice valoare premergatoare lor; din pacate, in politica asta se intampla, eleganta spiritului academic nu este prezenta aici, iar alergia la Marx va trece probabil doar cand populatia va intelege ca nu e un demon si a avut meritele sale; in acel moment, noii politicieni de stanga vor simti ca vantul bate in alte directie si se pot pisa si ei fara emotii in partea aceea…
Publicat la 20 Jul 2009 | Citit de 412 ori. | Categorii: Economie, Politica || 2 comentarii »
In Romania formele creeaza fondul?
Probabil ati auzit pentru prima oara expresia „forme fara fond” la vrea ora de limba romana prin liceu, la lectia despre Titu Maiorescu (critic literar si politician conservator, prieten si sustinator al lui Mihai Eminescu). Pe scurt, expresia inseamna ca crearea unei structuri (de exemplu, a unei institutii de stat) este insuficienta pentru a dezvoltarea sectorului de activitate caruia acea structura i se adreseaza. Doctrina conservatoare sustinea o dezvoltare foarte lenta, cu pastrarea traditiilor si o schimbare treptata, fara socuri sociale sau nelinisti prea mari in mentalul colectiv. Titu Maiorescu intelegea si respecta doctrina propriului partid, lucru care azi nu se prea mai intampla in randul politicienilor romani. De asemenea, nu trebuie confundat partidul conservator de secol 19 cu acolitii lui Dan Voiculescu de azi; primul era un partid puternic, in trend cu politica europeana, cu principii clare si o filosofie politica pusa in practica in timpul propriilor guvernari. A doua este doar o gasca de oportunisti care nu inteleg ce inseamna conservatorismul, la fel nu intelegeau nici ce inseamna umanismul pe vremea cand purtau acest nume.
Istoria a aratat ca Titu Maiorescu a gresit. Guvernarile liberale, de la revolutia din 1848 si pana la instalarea fortata a dictaturii comuniste un veac mai tarziu, au schimbat profund societatea romaneasca si au redus puternic decalajul de dezvoltare dintre Romania si vestul Europei. Secolul de progres accelerat s-a bazat tocmai pe principiul „formelor fara fond”, adica prin crearea de structuri existente deja in tarile dezvoltate, chiar daca realitatile romanesti nu le impuneau inca. De altfel, chiar si Titu Maiorescu a recunoscut la un moment dat ca fondarea unor institutii culturale a impulsionat aparitia unor generatii extrem de valoroase in literatura si mediul artistic romanesc, care altfel nu ar fi avut sansa de a-si valorifica potentialul. Cele mai evidente beneficii au fost in mediul economic; aparitia bancii nationale, a bursei de marfuri, a societatilor de credit, a scolilor profesionale si a infrastructurii feroviare au transformat o tara aproape in totalitate agrara intr-una cu o economie in plina crestere a carei baza industriala incepuse sa se formeze.
Formele pot crea fondul intr-un stat aflat in curs de dezvoltare. Formele nu reprezinta de fapt o viziune utopica a unor politicieni asupra viitorului, ci sunt simple copii ale unor structuri existente deja in tari mai dezvoltate. Cu cat societatea globala este mai integrata, cu atat mai mult viata noastra se desfasoara in parametri mai apropriati; daca o structrura noua poate parea inutila, avand in vedere lipsa unei cereri directe din partea unor firme sau persoane, ea poate insa genera in timp aparitia de produse si servicii noi, de creatii culturale si schimbari de mentalitate benefice. De cele mai multe ori, asemenea structuri „asteapta sa fie create”, desi mediul romanesc nu evidentiaza explicit acest lucru, dar dorinta de a recupera diferenta fata de statele occidentale este evidenta in toate structurile societatii noastre, astfel ca orice forma noua, daca este facuta eficient, va produce fondul pe care urmeaza sa-l gestioneze.
Cel mai bun exemplu este perioada de aderare si integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. Adoptarea aquis-ului comunitar (adica a setului specific de legi, reguli si norme din UE) a insemnat o schimbare profunda de legislatie si structuri de stat. Practic, au fost importate „formele” statelor din vest, intr-o perioada foarte scurta, desi societatea romaneasca in general si economia romaneasca in particular aveau un grad destul de slab de adaptare la modul de viata din vestul continentului. Exista multe domenii unde, in pofida parerii unor sceptici, aceste forme europene au creat fondul romanesc. Dezvoltarea accelerata a economiei romanesti din perioada 2000-2008 s-a datorat in primul rand stabilizarii economice, a aparitiei structurilor moderne in care companiile au lucrat mai eficient si a intrarii masive de investitii straine, atrase de mediul favorabil. Cu toate ca exista multe probleme in economia romanesca nu putem nega avantajele legaturilor mai stranse cu firme occidentale, a contextului legislativ mult mai favorabil si sincronizat intr-o oarecare masura cu cel european. Jaful post-revolutionar, in care economia romaneasca a fost distrusa de profitorii tranzitiei chiar si in sectoarele care aveau potential, a fost partial recuperat de aparitia unor noi domenii si noi companii in mediul nou creat.
Exista numeroase probleme cu implementarea noilor „forme” originare din UE; coruptia, birocratia si prostia intarzie acest proces. Romania a fost tarata in Europa, este copilul-problema al Uniunii si va ramane mult timp la acest statut. Dar avantajele nu pot fi contestate si nu putem decat spera ca in timp aceasta modernizare fortata va schimba cu adevarat tara. Totusi, pana unde poate merge acest sistem? Pana cand ne putem agata de Europa si ramane in coada ei, mimand actiunile ei si straduindu-ne sa ajungem la fel ca ea? Formele creeaza fondul intr-o faza incipienta de dezvoltare, cand „solul” este inca virgin. Dupa ce un stat ajunge la un anumit nivel, nu mai poate sa se bazeze pe simpla copiere a ceea ce fac altii. Nu putem ajunge cu adevarat ca o tara din vestul Europei decat atunci cand progresul nostru va fi organic, cand noi vom crea formele fara sa-i mai intrebam pe altii, pentru ca… fondul le cere.
Publicat la 4 Apr 2009 | Citit de 288 ori. | Categorii: Economie, Romania, Societate || 1 comentariu »
Criza economica si viitorul UE
Uniunea Europeana a fost privita cu scepticism inca de la infiintare si nu duce lipsa nici azi de contestatari. Cu toate obstacolele, proiectul a continuat si a depsit deja o jumatate de secol. Lipsa de legitimitate democratica, pe care unii o imputa Uniunii, este oarecum fireasca daca luam in considerare punctul de plecare; o asociere libere de tari democratice in jurul unor valori foarte generoase era greu de realizat in scurt timp intr-un spatiu dominat timp de veacuri intregi de lupte interne, unde manipularea populatiei a fost foarte puternica in spiritul himerei statului national. Evolutia relativ rapida a UE a transformat inerital si mentalitatile societatilor componente; imbucurator este sprijinul masiv pe care Europa unita il are in randul tinerelor generatii, care au un acces mult mai facil la informatie obiectiva si sunt mai putin influentati de conditionarea nationalista care persista inca la parintii si bunicii lor.
Lipsa referendumurilor interne pentru extinderea si aprofundarea Uniunii poate fi justificata de conjunctura istorica, de necesitatea accelerarii acestui proces in contextul consolidarii altor mari puteri pe plan mondial. Liderii europeni au trait cu speranta unei armonizari firesti a intereselor cetatenilor comunitari odata cu trecerea timpului, dupa ce libera circulatie si dreptul de munca in tot spatiul UE isi vor face efectul. Esecul votului din Irlanda arata insa slabiciunea proiectului European, lipsa unui “branding” real al Uniunii si necesitatea de a demara un amplu program de educare a populatiei in privinta beneficiilor si scopurilor reale pe care UE le aduce fiecarui locuitor. Uniunea Europeana este inca un simbol prea firav in comparatie cu statele nationale membre; sentimentul de apartenenta la spatiul comun european este inca scazut, primand identitatea etnica si nationala a fiecarui cetatean. Steagul albastru cu stele galbene nu a fost inca patat de sangele vreunui luptator, gata sa-si dea viata pentru cauza comuna; poate in cazul unui pericol extern (real sau surogat), superficialitatea aderentei la spiritul european va fi invinsa si patriotismul batranului continent va atinge niveluri mai apropiate de cele ale americanilor.
Actuala criza economica globala este privita de multi cu teama si suspiciune. Totusi, in opinia mea actualele probleme economice mondiale pot aduce avantaje semnificative Uniunii Europene. As enumera cateva dintre acestea:
1. Economia Statelor Unite va fi mult mai afectata decat cea europeana, UE avand astfel sansa de a recupera o parte din decalajul PIB fata de americani.
2. Economia Marii Britanii a fost puternic afectata de criza, mult mai mult decat a statelor de pe continent; de asemenea, lira sterlina s-a prabusit. Aceasta situatie ar putea avantaja partizanii adoptarii euro si integrarii mai profunde in UE din Regatul Unit.
3. Islanda a dat practic faliment in urma crizei, fiind fortata sa solicite un sprijin masiv din partea Uniunii Europene. Astfel, cei care doresc aderarea tarii la UE au motive serioase sa solicite un referendum pe aceasta tema si au sanse mari sa-l castige.
4. Dupa ce a respins prin vot popular tratatul de reforma constitutionala a Uniunii, Irlanda va organiza un nou referendum in acest an, iar in sondaje se pare ca situatia s-a schimba radical in favoarea Bruxellesului din cauza situatiei economice nefavorabile.
5. Danemarca si Suedia isi pun serios problema adoptarii monedei unice, dupa ce monedele lor nationale au scazut puternic in comparatie cu euro datorita stabilitatii mult mai mari a celui din urma, folosit in prezent de peste 300 milioane de europeni.
6. In cadrul Comisiei Europene si a Parlamentului European se discuta tot mai des necesitatea eliminarii paradisurilor fiscale, cum ar fi statele mici care paraziteaza Uniunea (Lichenstein, San Marino, Andorra, Monaco si chiar Elvetia), in sensul de a le impune reguli financiare mult mai stricte daca vor sa aiba in continuare un statut privilegiat de asociere cu UE. De asemenea, unele state (Cipru, Malta, Luxemburg) vor fi nevoite sa-si adapteze legislatia fiscala la normele comune pentru a nu provoca o concurenta excesiva intre statele europene bazata doar pe nivelul cel mai scazut al taxelor.
7. Tarile din Europa de Est care au aderat la UE in 2004 si 2007 vor grabi adoptarea euro, dupa ce monedele lor nationale au scazut puternic fata de moneda unica europeana in ultimele luni. In cazul lor nu se pune problema respingerii de catre populatie a monedei euro ci indeplinirea criteriilor economice pentru adoptarea acesteia.
8. Statele mari din Uniune (Germania, Franta si chiar Marea Britanie) incep sa promoveze ideea unei armate europene puternice, mult mai consistenta decat cele cateva batalioane de mentinere a pacii existente in prezent. In contextul ascensiunii unor mari state sau blocuri multinationale (Rusia, China, India, Brazilia, Japonia), UE trebuie sa aiba un cuvant de spus pe scena internationala in viitoarea lume multipolara care se prefigureaza, iar o armata proprie puternica este indispensabila pentru acest scop.
Am convingerea ca numai continurea extinderii si integrarii europene, plus adoptarea treptata a unei structuri federale, poate face din UE o forta in secolul 21; daca Europa este deja recunoscuta ca “soft power” datorita celui mai bun model democratic si social de pe planeta, ea are obligatia istorica sa devina si o superputere adevarata, altfel statutul ei va depinde prea mult de conjucturile aleatoare influentate de altii.
Publicat la 14 Jan 2009 | Citit de 735 ori. | Categorii: Economie, Europa, International || Niciun comentariu »
Cine castiga din criza financiara?
1. Cei care au bani lichizi sau plasamente foarte bune (bonuri de tezaur, metale pretioase, conturi in banci stabile); cand totul in jur se ieftineste, daca ai cash poti cumpara adevarate comori pe sume de nimic. Practic, cei foarte bogati devin si mai bogati, iar parvenitii care au riscat vor ajunge iar middle class. Suspiciunile legate de unele interese oculte pentru provocarea unor astfel de crize periodice nu sunt total neintemeiate.
2. Rusia, China, statele arabe bogate din golf si toti cei care au acumulat rezerve mari de cash vanzand resurse naturale si s-au concentrat mai mult pe economie reala si nu pe speculatii financiare; ei vor cumpara mari portiuni din economia Statelor Unite; americanii vor deveni si mai dependenti de regimuri politice dubioase doar pentru ca au permis unor baieti destepti de pe Wall Street sa se joace cu trilioane de dolari intr-un cazinou virtual in care casa (contribuabilul american) pierde intotdeauna.
3. Marile corporatii, in special companiile multinationale care pot jongla cu contabilitatea si nu sunt nevoite sa plateasca prea mult statelor nationale si au o raspundere foarte limitata fata de societate si foarte mare fata de actionari, avand ca singur imperativ: profitul. Firmele mici sunt mai susceptibile la faliment in perioade tulburi, pe cand o firma mare este mai stabila financiar si poate rezista perioade lungi pe pierdere si are resurse pentru a obtine credite sau finantare din alte surse. Cand hrana este putina, pestii mari ii inghit pe cei mici. Economia se va contracta iar companiile mari le vor inghiti pe cele mici, sporindu-si si mai mult cota de piata si nivelul de dominatie pe piata globala. Fuziunile si achizitiile se vor inmulti, numarul somerilor va creste, iar guvernele vor fi presate puternic de grupuri de lobby sa sprijine tot marile corporatii, pentru binele… bietilor muncitori.
4. Federatiile multi-nationale si asocierile de state, in special Uniunea Europeana; criza a reprzentat un nou motiv pentru a arata celor mici si slabi, fara influenta pe scena internationala, ca nu te poti opune globalizarii, ca integrarea intr-o structura multi-statala te ajuta sa ai o moneda mai stabila, acces mai facil la credite si cam tot ce iti ofera… binefacatorii civilizati din tarile dezvoltate. Executarea Islandei a bagat spaima in statele europene care inca mai aveau dubii despre binefacerile UE si a fost un prilej excelent de a inchide gura euro-scepticilor, care prea se ambalasera dupa votul din Irlanda. Dar lucrurile vor intra pe un fagas normal si extinderea & integrarea vor continua, pe fast-forward.
5. Barack Obama, oamenii de „stanga” din toate tarile, cei care simuleaza cel mai convingator aderenta la miscarile progresiste, carora le pasa de oameni fara sa deranjeze prea tare establishmentul; conservatorii trebuie sa se redefineasca urgent, au primit inca o lovitura foarte dura , una din multele incasate din aceeasi directie, de la… revolutia franceza pana azi.
6. Grupurile extremiste de nisa; fragmentarea lor se incadreaza in mega-planul de… prosperitate universala la care lucram infrigurati cu totii; extrema stanga si extrema dreapta nu mai pot fi lasate de capul lor, nimeni nu vrea sa se repete excesele interbelice; in schimb sute de orientari de nisa sunt necesare ca o supapa de defulare a nemultumirilor sociale, iar cat timp sunt controlate si manipulate corespunzator nu reprezinta un pericol. Frustrarile vor creste pe masura ce criza se va accentua, astfel ca aceste organizatii vor prospera relativ, nereusind niciodata sa treaca de un anumit nivel critic.
7. Baietii inteligenti (nu cei „destepti” care stau in spatele scenei si stiu ce carti sa joace); ma refer la acei investitori care au fost suficient de deschisi la minte incat sa priveasca imaginea de ansamblu, sa inteleaga ciclicitatea economiei, iminenta spargerii balonului de sapun si aparitia crizei; acestia au renuntat demult la instrumente sofisticate si plasamente in sectoare riscante, si-au retras fondurile in cash si aur si acum privesc amuzati cum fraierii de pretutindeni pierd agoniseala de o viata in ruleta mondiala.
8. Proprietarii de afaceri care prospera in perioade de criza; da, exista anumite sectoare economice care merg mult mai bine in aceste conditii volatile decat in timpuri normale de crestere liniara (sau iluzie erectila exponentiala). De exemplu, vanzatorii de anti-depresive, antreprenorii de pompe funebre si comerciantii de pistoale. Obiceiurile de consum ale oamenilor se schimba in functie de contextul economic…
9. Bisericile, sectele, miscarile paranormale de peste tot; in situatii grele, populatia tinde sa devina mai irationala, sa apeleze la escroci din disperare, inhibandu-si simtul critic in speranta unei vindecari rapide a traumelor de tot felul; apelul la religie si paranormal in aceste conditii este ca sevrajul unui junkie, iar desi drogul functioneaza pe moment, ii va aduce acestuia probleme si mai mari pe termen lung. Desi extremismul religios a crescut in ultimii ani iar criza il va spori si mai mult, moartea bisericii este inevitabila iar aceasta noua zvacnire in lunga sa agonie nu o va amana prea mult. Dupa reluarea cresterii, miscarile sociale progresiste vor lua un avant considerabil iar abandonarea in irational va fi vazuta ca o cauza principala a greselilor neo-conservatoare.
10. Tinerii lei, cei care vor fi suficient de abili pentru a pronostica urmatorul bubble si durata acestuia; cu totii stim ca la un moment dat criza actuala se va termina si va incepe o noua perioada de crstere, iar aceasta va aduce cu sine un alt „gold rush”; cine intuieste domeniul si momentul in care trebuie sa se retraga poate face milioane. Iluzia cresterii infinite si iluzia scaderii infinite sunt usor de observat in mentalul colectiv; dar si cine crede ca nu poti obtine nimic in perioade volatile se inseala amarnic!
