Gazduire web gratis
Vrei o luna de web hosting gratuit pentru site-ul tau? Contacteaza-ma! Serverul se afla in Statele Unite si are performante foarte bune. Daca dupa o luna iti place, putem discuta despre un contract; daca nu, poti sa iti muti site-ul, fara intrebari, fara conditii!
Nu stiu cat va dura aceasta ofera promotionala; in curand voi lansa un site pe aceasta tema; profita de ocazie!
Publicat la 9 Jan 2010 | Citit de 54 ori. | Categorii: Eu si blogul || Niciun comentariu »
Confesiuni si penitente (despre uratenia nuantelor de gri)
Ce frumos e cand avem convigeri puternice, usor explicabile, despre lucruri clare si simplu de inteles de catre oricine! Din pacate, viata nu prea ne permite asta. Daca avem un dram de inteligenta, incep sa se sesizam ca realitatea e complexa (si are multe aspecte, veti zice, pentru a nu lasa cliseul neterminat).
Ne place sa simplificam. Ne place sa gasim raspunsuri rapide si facile la intrebari dificile. Dar asta denota doar superficialitate; sau poate dorinta de acceptare, de integrare in grupul social, de a fi in rand cu filosofiii de carciuma.
Imi cer scuze, dragi prieteni! Imi cer scuze ca nu pot sa fiu mai categoric. Ca nu pot sa va dau raspunsurile pe care le doriti. Imi cer scuze ca sunt ezitant si pampalau. Imi pare rau ca va dezamgesc zi de zi. Si mie mi-este greu; poate chiar mai greu decat voua.
Le cer scuze amicilor din politica ca nu pot fi mai transant, ca nu ma extaziez in fata diferentelor fundamentale intre doctrina de stanga si cea de dreapta, a modului exceptional in care acestea sunt puse in practica de partidele de Romania, ca si beneficiile enorme pe care ideologiile aplicate ad-literam le-au adus milioanelor de oameni din toata lumea care acum ne zambesc dintre morminte.
Ii rog si pe prietenii mei informaticieni sa ma ierte ca nu am urmat traseul lui Bill Gates, ca nu lucrez 12 ore pe zi la o multinationala si ca nu iluminez mintile tinerelor generatii ca profesor la vreo renumita universitate romaneasca; ii asigur ca au tot sprijinul si compasiunea mea in drumul lor spre succes.
Mi-as dori ca parintii, rudele, fostii colegi si profesori, prietenii si admiratorii, care imi vor binele si m-au sfatuit de atatea ori sa urmez calea cea dreapta, reteta lor de succes, sa nu se supere prea tare daca nu am facut-o. Sunt convins ca nimic nu e mai exuberant si plin de satisfactii decat scufundarea in normalitate.
Le cer iertate si dragelor mele pe care le-am dezamagit. N-am reusit sa fiu nici o bombonica sentimentala, nici un barbat serios si familist, nici macar un monstrulet rational si detasat. Imi pare rau ca nu am reusit sa ma schimb in felul in care ati fi vrut voi, prin simpla mea intuitie evident, pentru a nu va crea mustrari de constiinta. E trist ca lipsa mea de spontaneitate si non-conformismul meu se suprapun la intervale gresite peste dorintele voastre, reusind sa va enerveze.
Stiu ca nu va plac nuantele de gri. Stiu ca nu sunt cool. Stiu ca extremele atrag, ca pendularea intre alb si negru e mult mai incitanta. Cultura noastra moderna este atrasa de elementele care sar din grafic.
Evolutionismul zice ca adaptarea (echilibrul) e esentiala pentru supravietuire, e cheia succesului (adica a perpetuarii genelor, ca pe insensibila natura doar asta o intereseaza). Dar chiar si in salbaticie, la nivel individual, oricine incertitudine este pedepsita – cu moartea.
In final, as vrea sa-mi cer scuze si fata de cei care vor spune ca si acest text nu e decat o noua dovada de aroganta din partea mea, de ego nestavilit. Ar fi fain sa fie doar asta. Ar fi mult mai simplu…
Publicat la 2 Jan 2010 | Citit de 58 ori. | Categorii: Eu si blogul || Niciun comentariu »
Ce vreti sa vedeti pe acest blog?
New year resolution: mai putina politica, mai multe chestii personale (analiza asumata a realitatii, expusa la persoana I).
Voi despre ce vreti sa mai scriu? Mondenitati? Curve, scandaluri si manele? Dileme existentiale si dispute stiintifice?
Astept feedback. Sa nu va asteptati sa tin cont de el, dar il astept oricum – asa, de statistica. 
Publicat la 1 Jan 2010 | Citit de 74 ori. | Categorii: Eu si blogul || Niciun comentariu »
Pierderea inocentei. Ultimul craciun. Dupa 20 de ani.
Decembrie 1989. Aveam 8 ani. Primisem de 3 luni cravata rosie de pionier. Eram comandant adjunct de detasament. Colegii de clasa insistasera sa fiu lider, dar am refuzat, din comoditate si lipsa de interes fata de aberatiile partidului, lasand unei colege aceasta onoare. Eram pe drumul cel bun, spre a deveni sef la UTC, lider local UASCR, iar in final vreun conducator judetean pe la PCR. Aveam si spatele asigurat, originea sanatoasa…
In primele doua saptamani ale lunii, mii de “turisti sovietici” au venit sa ne viziteze frumoasa tara. Dupa evenimentele din Timisoara, am fost trimis pachet la bunici; stiam ca urmau niste revolte de strada “spontane” si in Cluj. Si au urmat; s-a tras, au murit cativa oameni, iar cei care dadusera ordinul sunt azi oameni de afaceri de succes sau generali de armata.
Pe 22 decembrie am vazut la televizorul rusesc, alb-negru, cu lampi, spectacolul numit revolutie. Era frig, dar nu era zapada. Nu stiam prea multe despre politica. M-am bucurat; binele a invins! Vom avea banane si ciocolata, ca in filmele americane!
Toti se bucurau. Rudele mele maghiare sperau intr-un sfarsit al nationalismului de tip ceausist. Parintii mei care lucrau in sistem erau ingrijorati pentru propriul viitor, dar totusi se bucurau ca regimul s-a prabusit.
Am vazut in geamantanul mamei mele niste jucarii pe care le luase in graba. Nu era timp pentru plimbari in magazine. Si oricum nu se gasea aproape nimic. Craciunul a fost sarac pentru toti in acel an. Oamenii erau ocupati sa priveasca la televizor. Sotii Ceausescu au fost executati, in urma unui proces rapid in care pana si avocatul lor ii acuza.
Poporul era fericit: vazuse sange pe pereti, tiranii murisera, revolutia a invins! Au mai urmat cateva zile de haos, in care niste teroristi (care n-au existat niciodata) au omorat sute de oameni prin Bucuresti. Era necesar, pentru a ajunge la putere cine trebuie.Tara trebuia guvernata, iar unii erau deja pregatiti pentru asta.
Am primit cadou ceea ce vazusem la mama in bagaj. Atunci am inteles ca nu exista Mos Craciun.
Populatia revenea in graba la religie. Se spuneau rugaciuni in genunchi, in mijlocul pietei. Dupa 50 de ani de indoctrinare comunista era normal. Iar uciderea cuplului prezidential chiar in ziua “nasterii domnului” a fost un inceput ideal pentru urmatorii 20 de ani de indobitocire religioasa.
Anii au trecut. Eu am crescut. M-am maturizat in tranzitie. Inocenta mi-am pierdut-o atunci, in acele zile de decembrie. Iar traumele dezordinii post-revolutionare si-au pus si ele amprenta pe dezvoltarea mea psihica.
Dar nici acum societatea romaneasca nu si-a gasit linistea. Iar noi, copiii revolutiei, ne intrebam ce datorii avem fata de Romania si ce datorie are ea fata de noi…
Publicat la 22 Dec 2009 | Citit de 56 ori. | Categorii: Eu si blogul, Romania || Niciun comentariu »
Interviu cu je
… luat in iunie de o jurnalista americana in devenire, Pamela Nisivaco.
Publicat la 29 Sep 2009 | Citit de 234 ori. | Categorii: Eu si blogul, Politica || Niciun comentariu »
Originea mea etnica
Bunica dinspre mama a fost maghiara; strabunicul s-a nascut in Ucraina subcarpatica, aflata pe atunci in Imperiul Austro-Ungar, inainte ca zona aceasta sa revina Slovaciei. Strabunica s-a nascut la Bratislava. Ambii erau etnici maghiari, desi probabil ca au avut si stramosi de origine slovaca. Mama strabunicii mele era romanca. Stra-strabunicul era functionar imperial, consilier local in Dej.
Bunicul dinspre mama si bunica dinspre tata au fost romani ardeleni. Nu cunosc foarte multe despre genealogia lor, erau familii sarace, oameni simpli. Bunicul dinspre tata, de la care mi se trage si numele, provine din Moldova; a „emigrat” in Ardeal in timpul foametei de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Si el provine dintr-o familie simpla de tarani.
Un stra-strabunic din partea mamei si un stra-strabunic din partea tatalui au luptat in primul razboi mondial; doar ca unul era in armata romana si altul in armata austro-ungara. Bine ca nu s-au intalnit, poate nu mai apaream eu. 
Regret ca nu am invatat limba maghiara. Am copilarit cu bunicii, dar in perioada anilor ’80, in plin nationalism-comunism de sorginte ceausista, familiile mixte erau incurajate sa practice romanizarea. Probabil o voi invata pana la urma. Nu sunt nici mandru si nici rusinat de vreunul din stramosii mei. Ma consider un om absolut normal. Toti de pe planeta asta avem gene amestecate si in definitiv toti avem stramosi comuni, suntem verisori indepartati. Originea etnica relativ diversa m-a facut sa privesc cu detasare toate rabufnirile nationaliste si sovine ale unora; cand traiesti intr-un mediu cosmpolit, asemenea pseudo-probleme ti se par stupide si primitive.
In concluzie, sunt o corcitura ordinara, o combinatie dureroasa, un om oarecare din Europa centrala (sau de est).
Iubiti-ma, urati-ma, iubiti-ma iar, asta sunt eu.
Adrian – mandru ca e o fiinta umana, un cetatean global din secolul 21.
Publicat la 12 Apr 2008 | Citit de 197 ori. | Categorii: Eu si blogul || 2 comentarii »
sfarsitul copilariei
Ar trebui sa ne luam imnul national mai in serios. Desi poate nu e suficient de explicit. “Desteapta-te romane” ar putea fi inlocuit cu “maturizeaza-te romane”; in felul acesta ar fi clar ce avem nevoie. Si avem nevoie de o mare dezvirginare nationala; metaforic vorbind, binenteles. O renuntare la naivitati, la a privi lumea in alb si negru, dintr-o perspectiva copilareasca.
Da, nu exista Mos Craciun, la fel cum nu exista “baieti buni” si “baieti rai”. Lumea e formate din nuante de gri, iar fiecare entitate se ghideaza dupa un element fundamental: propriul interes. Romania ca stat nu isi poate permite sa aiba o politica idealista, bazata pe sperante si promisiuni. Oamenii politici si diplomatii romani nu au voie sa gandeasca simplist. Interesul tarii este criteriul fundamental pentru orice decizie, iar interesul pe termen lung e intotdeauna mai important decat improvizatiile contextuale si beneficiile efemere.
Noi romanii de rand am fost invatati la scoala ca lumea se imparte in buni si rai; ca tara noastra are prieteni si dusmanii. Am fost mintiti. In politica nu exista prietenie sau dusmanie; exista interese comune si interese contrare; exista aliante si conflicte. Exista loialitati si principii, exista onoare si tradare, dar nu exista dragoste neconditionata sau ura oarba.
In perioada comunista, rusii erau baietii buni si americanii baietii rai. Este trist ca, dupa revolutie, schimbarea intre cele doua atitudini s-a facut aproape automat, fara vreo urma de loialitate sau aprofundare a fenomenelor internationale. Albul a devenit negru si negrul a devenit alb; gandim la fel de reductionist, s-au schimbat doar actorii intre ei.
Haideti sa trecem mai departe. Sa lasam obedienta si adversitatea, sa privim lucrurile mai complex. Nu exista o tara angelica si o tara diabolica. Victoria sistemului capitalist nu inseamna perfectiunea acestui sistem, la fel cum nici cel comunist nu era rau in toate elementele sale. Daca pretindem ca traim intr-o democratie, trebuie sa avem dreptul sa judecam pragmatic lumea, sa nu mai exista atitudini de genul “cine nu e cu noi e impotriva noastra”, extrase din odiosii ani ’50.
Vreau sa am dreptul de a critica sistemul comunist fara sa fiu acuzat ca sunt lingaul americanilor. Vreau sa pot sustine solidaritatea sociala fara sa fiu facut bolsevic. Vreau sa pot sprijini libera initiativa si antreprenoriatul fara sa fiu acuzat de coruptie si ciocoism. Vreau sa dezaprob incalcarile drepturilor omului comise in Irak fara sa fiu declarat omul Moscovei. Vreau sa mananc un twister la KFC fara sa mi se spuna ca sunt un agent malefic al globalizarii si imperialismului. Vreau sa critic administratia Bush fara sa fiu facut dusman al Statelor Unite. Vreau sa pot reliefa regimul corporatist de la Kremlin, abuzurile din Cecenia si incalcarea drepturilor fundamentale pentru rusii de rand fara sa se concluzioneze ca sprijin expansionismul american. Vreau sa pot sustine secularizarea fara sa fiu catalogat ca un comunist nenorocit. Vreau ca Romania sa cumpere petrol de la cine poate, sa primeasca investitii de peste tot, sa vanda produsele autohtone in toata lumea si sa nu isi bazeze relatiile pe evenimente istorice vechi de sute de ani – nu, asta nu e oportunism, e o politica economica inteligenta.
Vreau sa pot critica si aproba pe cine vreau, fara sa se traga concluzii pripite, fara sa mi se puna etichete; vreau normalitate, vreau interlocutori care respecta dreptul la exprimare, care sunt capabili sa dialogheze rational, care inteleg ca lumea nu e facuta de Walt Disney, ca totul e complex si trebuie tratat ca atare.
P.S. Pentru cunoscatori si nu numai: cautati (si cititi sau ascultati) cartea lui Arthur C. Clarke cu numele acestui articol; maestrul tocmai a murit, dar ideile bune nu mor niciodata.
