Sa rupem pisica!
De unde dracu’ vine expresia asta? Stau si ma gandesc la ce-a fost in capul celui care a defecat-o in cultura noastra populara si nu reusesc sa-mi dau seama.
Ce vina are biata pisica? Eu am o mare slabiciune pentru pisici. Cu ce ne ne ajuta c-o rupem?
Oare sangele de pe pereti si matele de pe covor simbolizeaza decizia radicala, hotararea greu de luat cu consecinte dramatice?
Ma intreb totusi cat de buna e concluzia la care au ajuns cele doua parti. Cu siguranta nu e win-win. Nu cred ca doua jumatati de pisica ajuta mai mult decat una intreaga, vie, dragalasa, mieunatoare si parsiva…
Publicat la 5 Jan 2010 | Citit de 289 ori. | Categorii: Idei si cugetari || 2 comentarii »
Prima manea din Romania
Stie cineva care a fost prima manea din Romania? Unii zic ca ar fi asta, de la inceputul anilor ‘90 (altii zic ca e doar un fel de etno cu dedicatie celor care pe atunci faceau obligatoriu armata):
Eu nu prea am fost pe faza cand au aparut manelele; prima am auzit-o pe la sfarsitul anilor ’90, cand eram in liceu – si culmea, nu credeam ca o sa prinda asa bine si ca vor deveni genul muzical preferat al cretinilor de pretutindeni:
Stati linistiti, nu m-am tampit; facem doar un mic studiu pseudo-stiintific aici…
Publicat la 18 Nov 2009 | Citit de 512 ori. | Categorii: Idei si cugetari, Oameni prosti || 1 comentariu »
Post-liberalism, post-socialism, post-industrialism
Istoria a inceput recent. Desi omul, intr-o forma apropiata de cea actuala, exista de cateva milioane de ani, pentru noi istoria a inceput de vreo 300 de ani. A inceput odata cu epoca industriala, cu primele ateliere din Anglia care foloseau puterea aburului. Pana atunci sensul istoriei nu era clar; epoca feudala europeana nu prevestea o continuare glorioasa, putea oricand sa degenereze in barbarie. In plus, istoria incepe pentru noi intr-un mod subiectiv: pana acum trei secole, aveam 99,9% sanse sa fim niste tarani analfabeti sau sclavi pe mosia cuiva, deci accesul la cunoastere era total restrictionat si nu luam parte la crearea istoriei (cel putin nu ca indivizi, poate intr-o mica masura ca gloata). Acum, evolutia omenirii este clara si (sa speram) ireversibila.
Revolutia burgheza a insemnat abolirea feudalismului, pierderea puterii de catre aristocratii proprietari de pamanturi si venirea la putere a unui noi grup social, proprietarii industriali. Industrializarea a insemnat o urbanizare masiva, miliarde de tarani au devenit muncitori si au venit la oras (sau localitatile lor au devenit orase). Evident, educatia si conditiile de trai s-au imbunatatit, dar nu dintr-un gest altruist al noilor conducatori ci dintr-o necesitate practica: un muncitor calificat, sanatos si multumit era mult mai productiv si aducea un profit mai mare. Imperativul numarul unu a fost (si este) banul.
Noua clasa formata (numita de marxisti “proletariat”) avea nevoie de reprezentare politica; asa a aparut socialismul, in ideea ca liderii lumii noi sa fie cei care muncesc si nu cei care detin fabricile. In ultimii 150 de ani, scena politica a avut trei mari orientari: consevatorismul (aparator al marilor proprietari, aproape disparut acum, fiind inlocuit de crestin-democrati, populari sau republicani), liberalismul (reprezentand patronii din industrie, liber-profesionistii, “gulerele albe”) si miscarile de stanga care reprezentau muncitorii – “gulerele albastre”: comunismul, socialismul, social-democratia.
Ultimul secol a insemnat in mare masura lupta intre stanga si dreapta, intre (neo)liberalism si diferite tipuri de socialism. Istoria s-a scris din perspectiva unui conflict intre clase. Intre timp insa s-a intamplat ceva. Ceva ce schimba total datele problemei. S-a schimbat paradigma.
Atat liberalismul cat si socialismul sunt ideologii care apartin paradigmei industriale; aceste filosofii politice sunt facute pentru o lume in care majoritatea populatiei munceste in industrie, deserveste industria sau detine industria. Dar industria, in sensul ei clasic, incepe sa dispara. Miscarea are loc incet dar sigur si se accelereaza. Primul semn a aparut in anii ’50 ai secolului tercut, cand in Statele Unite, cea mai dezvoltata tara de pe glob, numarul angajatilor in sectorul serviciilor l-a depasit pe cel din industrie. Cei din perioada respectiva era prea prinsi in intrigile razboiului rece pentru a observa aceasta mutatie. Dar cativa sociologi, politologi si futurologi au inteles care e trendul; printre primii a fost Alvin Tofler, o personalitate care mi-a influentat si mie foarte mult gandirea inca din adolescenta, de la primele lecturi “serioase” in domeniul politico-economic.
Azi, in toate statele dezvoltate, industria a ramas cu mult in urma serviciilor ca numar de angajati si valoare produsa. “Muncitorul la banda”, prototipul preferat inca de pe vremea lui Ford al celor care vedeau lumea in alb si negru, ca o lupta intre doua clase, incepe sa dispara. Automatizarea industriei a generat conditii mult mai bune de munca, o diversificare mult mai mare a produselor si o crestere a nivelului de cunostinte pe care un muncitor trebuie sa le aiba. Incepe sa se puna un accent tot mai mare pe creativitate si inteligenta, slujbele de rutina cu operatii repetitive au fost aproape total inlocuite de roboti industriali. Retineti: vorbim de natiuni dezvoltate, in celelate exista destule “sweat shops” unde inca se lucreaza in semi-sclavie, dar trendul este acelasi peste tot.
Sindicatele au o mare problema: cand muncitorii au roluri foarte variate, implicit si interesele lor devin diferite, astfel ca e greu sa se coaguleze idei comune pe care sa le sustina cu totii. Angajatii din servicii, mai ales cei cu pregatire superioara (care sunt tot mai numerosi) nu au mare nevoie de un sindicat care sa-i reprezinte, deoarece nu sunt usor inlocuibili, concedierea lor fiind costisitoare pentru firma si deci isi pot negocia singuri conditii bune de munca.
Patronatele s-au schimbate si ele foarte mult; proprietarul burghez, gras si cu joben, care isi trata angajatii cu dispret, a fost inlocuit de sisteme corporatiste complicate de management; interesul financiar ramane acelasi (maximizarea profitului) dar linia de demarcatie intre “exploatator” si “exploatati” e tot mai greu de tras.
Doctrinele clasice sunt clar depasite, iar partidele de tip catch-all sunt populiste si nu reprezinta o solutie pentru noua configuratie a economiei globale. Nici liberalismul si nici socialismul, in sensul lor clasic, nu au gasit raspunsuri adecvate pentru lumea de azi. E nevoie de noi abordari, de noi doctrine, nu doar de adaptari ale celor vechi. Nici neo-liberalismul si nici “a treia cale” social-democrata nu si-au atins obiectivele. E nevoie de o ideologie care sa cuprinda nevoia de libertate individuala, democratia participativa, progresul social, protectia drepturilor omului, asigurarea nevoilor fundamentale ale fiintei umane, rationalismul, protejarea climei, sprijinirea spiritului antreprenorial, globalizarea…
Cum se va ajunge la un asemenea sistem? Vor evolua partidele actuale? Vor apare altele noi? Va fi nevoie de o revolutie sau va exista o tranzitie pasnica? Exista vreun model pentru aceasta noua forma de organizare? Poate socialismul libertarian?…
Publicat la 20 Oct 2009 | Citit de 271 ori. | Categorii: Idei si cugetari, Politica, Societate || 4 comentarii »
Paradoxul democratiei
Se spune despre democratia capitalista ca nu este un sistem perfect, dar ca este cel mai putin rau dintre toate care au existat. Desi actualul sistem de democratie reprezentativa, implementat intr-o masura mai mica sau mai mare de majoritatea statelor, are serioase probleme, impresia generala este ca poate fi perfectionat, ca poate exista o evolutie din interior, ca timpul revolutiilor a trecut si ca votul popular duce in final la cele mai bune rezultate, chiar daca traseul este unul sinuos.
Asa sa fie? Poate afirmatiile de mai sus stau in picioare pentru primul secol si jumatate de democratie, de la revolutia franceza pana la cel de-al doilea razboi mondial. Poate nici chiar atat – in fond si Hitler a fost ales democratic. Dar in lumea postbelica si mai ales de la revoltele studentesti din 1968 pana azi situatia pare sa se fi schimbat. Cresterea graduala a nivelului de educatie si cultura a populatiei determina, teoretic, o crestere paralela in calitatea oamenilor politici alesi de cetateni. Dar in ultimele patru decenii, de cand rolul mass-media audio-vizuala a crescut dramatic, ceva s-a schimbat. Trivialitatea castiga teren in fata seriozitatii. Presa se tabloidizeaza, gonind dupa ratinguri tot mai mari, generate de cererea poporului; scaderea calitatii continului media genereaza la randul ei o alterare a nivelului de cultura civica a oamenilor; apare astfel un cerc vicios de care politicienii au invatat sa profite.
Politicienii nu mai sunt alesi azi pe baza de inteligenta si eficienta; popularitatea lor este determinata de factori tot mai banali si stupizi. Partidele nu mai au principii, doctrinele sunt in plina disolutie, noua paradigma “catch all” inseamna de fapt manipularea populatiei de catre toti, o competitie in care cine stie sa fraiereasca mai bine votantii castiga. Iar cetatenii se lasa fraieriti si nu sunt in stare sa ceara altceva.
Si totusi, ce alternativa exista la votul popular? Sistemele utopice testate pana acum, care nu luau in considerare acest amanunt, au esuat lamentabil, tarand dupa ele in groapa de gunoi a istoriei si cateva milioane de morti. Nu am un raspuns… Poate democratia participativa, stimulata de noile mijloace tehnologice (mai ales internetul), impreuna cu o educatie (mai ales civica) mai profunda si stabilirea unor criterii de performanta pentru politicieni ar putea reforma sistemul. Dar sunt destul de sceptic ca acest mecanism de poate urni din loc in actualele conditii, cand fortele care i se opun sunt mult mai puternice. Ar fi totusi trist sa devenim o societate de legume, cu o clasa politica specializata in “manufacturing consent”…
Publicat la 19 Jul 2009 | Citit de 278 ori. | Categorii: Idei si cugetari, Politica, Societate || 2 comentarii »
Chestii pe care nu le pricep
1. De ce nu se spala romanii? Vara in autobuze, magazine mici, institutii de stat sau alte spatii stramte e groaznic! Suntem pe ultimul loc in Europa la consum de sapun, desi natia noastra e suficient de desteapta ca sa tot reinventeze apa calda in alte domenii! E chiar atat de greu un dus din cand in cand? Nu cred ca saracia e atat de mare incat sa nu-si permita oamenii nici atata, in fond pentru alte smecherii de fitze sunt bani destui iar cei care put nu par intotdeauna sarantoci. E clar o lipsa de educatie si o lene patologica, nu stiu ce cauze istorice sa-i atribui, dar poate ar fi necesare campanii de constientizare cum sunt cele impotriva fumatului.
2. De ce unele magazine de haine au categoriile “barbati” si “dame”? Consider aceasta impartire extrem de misogina! Adica pentru masculi e un termen normal iar pentru femei unul peiorativ. Nu ma intereseaza valentele istorice ale termenlui, azi suna extrem de prost, aproape echivalent cu “curve”. Ma surprinde faptul ca nu exista nicio miscare feminista in Romania, doar cateva panarame care apar pe la TV si considera ca feminismul inseamna sa stii metode avandate de a stoarce bani de la barbati. Daca ar exista feministe adevarate, ar protesta la astfel de faze. “Haine pentru femei” suna foarte bine, nu vad de ce trebuie sa ne complicam inutil.
3. De ce se aduna toti retardatii pe forumurile online, mai ales pe site-urile ziarelor (cu un plus la sport si politica)? Daca am calcula lungimea medie a putzei la aceste persoane ar iesi mult sub limita admisa. Frustrati fiind de ratarea totala in care se gasesc, de lipsa oricaror satisfactii financiare, profesionale, sentimentale sau sexuale, acestia gasesc in internet un spatiu ideal de defulare. Anonimi fiind, ascunsi in spatele monitorului, isi permit in sfarsit sa fie barbati adevarati, sa se manifeste plenar injurand tot ce misca si introducandu-si virtual organul flasc din doua in doua fraze. Ei sunt un fenomen firesc si e bine ca in democratie au posibilitatea sa se exprime astfel, macar nu devin violatori sau adepti fanatici ai Noii Drepte; dar cei care le intra in joc si le dau apa la moara sunt cu adevarat prosti.
4. Am auzit de la un amic ca avocatilor li se calculeaza doar ultimul an activ pentru stabilirea pensiei, spre deosebire de alte categorii unde se iau in calcul ultimii cinci ani. Se pare ca existe si alte categorii profesionale privilegiate, cele care au avut un lobby mai puternic in parlament la votarea legilor specifice. Daca este adevarat, mi se pare o discriminare extrem de grava si cineva trebuie ia atitudine!
5. Cum naiba a ajuns Tokes Laszlo in parlamentul european? Maghiarii sustin ca nu au votat cu el, iar romanii nici nu se pune problema! Cei care il cunosc stiu ca moralitatea lui nu depaseste nivelul de carciuma, iar extremismul sau nu cred ca aduce mari beneficii nici macar comunitatii maghiare. Conjunctura favorabila care i-a adus rolul de erou al revolutiei parea sa se fi terminat, dar iata ca omul are niste sustinatori perseverenti in spate. De voturile lui obtinute prin Moldova si Oltenia nici nu vreau sa mai pomenesc, ca nu-mi plac teoriile conspirationiste…
6. Lipsa de implicare a UE in problema Georgiei sa fie oare o politica inteligenta pe termen lung sau o cedare in fata santajului energetic rusesc? Sunt europenii pampalai sau realisti? E intotdeauna greu sa-ti dai seama daca Uniunea Europeana are o strategie coerenta care ne scapa sau e un haos total cu fiecare stat urmandu-si propriile interese. Cert este ca Sarkozy si Brown sunt apropiati de americani, polonezii ii urasc pe rusi, Schroeder a devenit angajat al Gazprom, rusii maresc constant pretul petrolului si al gazelor iar Romania lui Basescu nici dracu’ nu stie de partea cui e.
Publicat la 18 Sep 2008 | Citit de 163 ori. | Categorii: Idei si cugetari || Niciun comentariu »
Think positive, but not in Romania!
“Gandirea pozitiva” este un cliseu foarte des intalnit in multe locuri, de la cartile de “auto-educare” si sesiunile corporatiste de training pana la seminariile MLM si site-urile despre paranormal. Conceptul este in principiu corect si merita aplicat, cat timp ne pastram discernamantul si nu devenim adeptii vreunei pseudo-terapii oculte. “Positive thinking” nu este un secret universal si nici vreo solutie miraculoasa care poate rezolva toate problemele sau te poate imbogati peste noapte.
Cum functioneaza gandirea pozitiva? E o chestiune de atitudine: presupune sa-ti pastrezi optimismul si detasarea in orice situatie, sa fii proactiv, sa ai incredere in fortele proprii si sa pleci intotdeauna cu ideea ca vei reusi, orice ai incerca. Aceasta stare mentala pe care ti-o induci iti aduce cu adevarat mari beneficii, dar motivele sunt cat se poate de rationale, nu exista nici un fel de voodoo universal care sa te avantajeze. In primul rand, programandu-ti astfel starea de spirit declansezi un efect placebo; prin auto-sugestie, increderea in tine este mult mai mare si ai curaj sa faci lucruri pe care altfel nici nu le-ai incerca, din cauza fricii irationale de esec. In al doilea rand, atitudinea pozitiva, comportamentul deschis si jovial iti vor aduce admiratia celorlati, vei interactiona mai usor cu alte persoane si evident efectele pozitive se vor acumula, deoarece viata noastra este extrem de strans legata de mediul social.
De ce nu (prea) functioneaza in Romania? Pentru ca suntem o societate necrofaga! Poate ca suna exagerat, dar tumultul de feedback negativ pe care-l primesti zilnic de peste tot, atat din partea oamenilor cat si din mass media, te copleseste si iti poate frange usor spiritul, impingandu-te sa devii si tu o simpla molusca blazata. Plimbandu-te pe strazi, prin autobuze si metrou, prin institutii de stat si prin cartierele gri, vezi miile de figuri triste, cu ochi goi ramasi fara speranta. Zambetul tau detasat pare acum cinic, atitudinea ta devine o problema morala, te cuprind remuscarile si te intrebi daca ai dreptul sa fii diferit in oceanul de robotei care traiesc doar pentru a muri.
Romanii se hranesc cu suferinta semenilor, consuma cu satisfactie “stirile de la ora 5”, cu crime, violuri si accidente oribile, citesc tabloide care ciopartesc viata unor vedete mondene si exulta la aflarea unor vesti rele despre acestea, urmaresc filme de actiune unde conteaza in special numarul de morti pe minut, voteaza politicieni pentru a se razbuna pe alti politicieni intr-un perpetuu cerc vicios negativ, isi declara in gura mare dragostea crestina dar se comporta cu oamenii din jurul lor in cel mai salbatic stil de darwinism social. Suntem o tara cu nenumarate traume istorice, nu doar cele provenite din epoca comunista ci vechile noastre conflicte reprimate, ramase de secole in mentalul colectiv.
In aceste conditii, poti sa gandesti pozitiv in Romania? Poti sa inoti impotriva curentului si sa ai succes… sau macar sa supravietuiesti? Parerea mea este ca da. Societatea romaneasca este in convalescenta, isi inchide ranile, incet dar sigur. Suntem inca departe de insanatosire, poate chiar la decenii distanta, dar trendul e pozitiv si daca nu apare vreun puternic stimul negativ din exterior, de genul unui razboi, va merge pana la capat. Vor exista numeroase convulsii si uneori vom fi descurajati, observand un progres prea lent, ba chiar avand impresia ca asistam la o stagnare sau la o inrautatire a situatiei. Dar societatea noastra, periferica si izolata pana nu foarte demult, este azi ancorata la mega-trendul global si va fi fortata sa evolueze, uneori chiar impotriva propriei vointe.
Pentru ca mentalul colectiv din Romania sa favorizeze meritocratia, promovarea valorilor, dezvoltarea armonioasa a indivizilor, relatiile sociale sanatoase, respectarea libertatatilor fundamentale si democratia participativa, este nevoie de aparitia unei mase critice de oameni care sa creada in viitorul lor. Zi dupa zi, vei intalni tot mai multe expresii mirate dar optimiste in plimbarile tale prin orasele noastre amorale. Cand vom avea tot mai multi curajul sa zambim si zambetele noastre se vor intalni, se vor inmulti si vom deveni grupuri tot mai mari, tot mai putin complexate de postura lor, atunci vom simti ca se schimba ceva cu adevarat. Gandirea pozitiva este unica solutie, atat pentru un individ cat si pentru o societate; hranindu-ne cu suferinta altora si avortand la timp orice vise si idealuri ne asiguram stilul necrofag de viata si in viitor. Dar increderea in viitor ne va salva si vom scapa de blestemul “generatiilor de sacrificiu”! Lumea este in continua cadere doar pentru niste fanatici dementi. Pentru noi ceilalti, fiecare zi aduce cu ea noi oportunitati a de ne bucura ca suntem fiinte umane si putem realiza aproape orice daca ne dorim cu adevarat… si daca lucram pentru asta!
Publicat la 14 Sep 2008 | Citit de 205 ori. | Categorii: Dezvoltare personala, Idei si cugetari || 3 comentarii »
10 lucruri pe care ar trebui sa le stii dar nu le inveti la scoala
1. Sa inoti. Educatia fizica la scoala este tot mai neglijata, iar rezultatele se vad – tinerii devin tot mai grasi. Un lucru important pe care orice om ar trebui sa-l stie este inotul; in fond, trei sferturi din planeta noastra este ocupata de apa. Calatorim foarte mult in zilele noastre, vei avea ocazia de nenumarate ori sa intri in apa si nu ai vrea sa te faci de ras!
2. Sa gatesti. Viata a devenit rapida, nu mai avem prea mult timp sa preparam mancaruri complicate, dar restaurantele sunt destul de scumpe iar fast-food-urile nesanatoase. Nu putem locui cu parintii toata viata, nici sa pretindem partenerului sa ne gateasca, este si el (sau ea) un om ocupat. Nu e nevoie sa fii maestru bucatar, dar este jenant sa nu poti sa iti pregatesti singur nici macar cateva mancaruri de baza. Cu zeci de mii de ani in urma toti stiam asta iar acum asteptam sa murim de foame daca nu avem un ajutor sau papam chimicale din semipreparate?
3. Sa conduci masina. De ce nu facem la scoala ore de condus cand aproape toti ne vom cumpara masina la un moment dat? Deja numarul de automobile se apropie de numarul cetatenilor majori. Este aproape obligatoriu sa stii sa sofezi, sa stii regulile de baza pentru acordarea primului ajutor si macar cateva notiuni simple de mecanica.
4. Sa faci sex. Scoala te invata doar niste principii seci de anatomie, educatia sexuala patrunde cu greu in sistemul nostru rigid si conservator, iar familia si biserica iti spun niste prostii pe care daca le-ai urma ai ajunge un om frustrat si trist. Orice ti-ar spune presa sau persoanele cu care ai iesit, sexul reprezinta 50% dintr-o relatie; este imposibil sa fii fericit daca nu dai atentie acestui domeniu. In rest, toate bla-bla-urile siropoase cu dragoste vesnica si platonica , puritate si pacat, sunt doar rahat cu apa rece. Si nu din acela bun, turcesc.
5. Sa votezi. Traim intr-o tara care se pretinde democratica, intr-un secol al libertatii, in Uniunea Europeana, cea mai avansata forma de asociere statala pe care a vazut-o Terra vreodata. Cu toate astea, majoritatea dintre noi habar n-au ce institutii are statul, cum se aleg reprezentantii, ce drepturi si obligatii are el ca cetatean si asa mai departe. Orele de cultura civica de la scoala sunt foarte putine si incomplete. Invata sa fii activ civic si vei avea mai multe sanse sa fii un om de succes!
6. Sa negociezi. Totul este o negociere in viata, de la timpul pe care te lasa mama sa-l petreci in fata blocului la 5 ani pana la casatorie, afaceri sau slujba. Nu trebuie sa omiti nici tehnicile de manipulare de baza, toata lumea le foloseste, chiar daca majoritatea in mod inconstient. Negocierea si manipularea nu trebuie privite negativ, fac parte natural din existenta noastra si exista de cand lumea; decat sa le ignoram, mai bine invatam sa le folosim in avantajul nostru, ceilalti cu siguranta o vor face.
7. Sa conduci o echipa. Scoala pare sa aiba ca scop transformarea noastra in niste angajati docili, niste mici robotei fara idei si initiativa care sa se integreze perfect intr-un sistem, sa fie rotite intr-un mecanis, furnici intr-un musuroi, sa nu aiba pretentii prea mari si in nici un caz tendinte de lider. Dar toti oamenii de succes stiu sa conduca alti oameni, asta e diferenta intre invingatori si invinsi! Daca in clasa nu inveti sa conduci si scoala vietii iti formeaza doar unele trasaturi, nu ezita sa citesti carti si sa urmezi cursuri in domeniul leadershipului si al managementului, iar apoi sa aplici ceea ce stii, rezultatele se vor vedea in scurt timp!
8. Sa investesti. Sistemul nostru educational ti-a stabilit ca target o slujba cu salariu fix, dar tu poti face mai mult decat atat! Toti oamenii care au ajuns bogati au invatat, de voie de nevoie, principii de baza ale economiei, notiuni de management al finantelor personale. Chiar si daca nu planuiesti sa iti pornesti propria companie sau se lucrezi pe cont propriu, acestea iti vor fi de ajutor pentru a nu cadea in plasa diferitelor sisteme concepute sa te stoarca de bani, cum sunt asigurarile, cardurile de credit, sistemele MLM piramidale, fraudele online, teleshoppingul etc.
9. Sa inveti. Scoala iti baga mura-n gura ceea ce considera ca trebuie sa stii, dar acele lucruri sunt mai degraba utile tot in sistemul de invatamant, pentru a trece examene si eventual a deveni la randul tau profesor. Aceste cunostinte sunt insuficiente pentru a avea un job bine platit sau a fi liber-intreprinzator. Un om al secolului 21 trebuie sa fie la curent tot timpul cu notatile, sa se auto-educe intreaga viata. Trebuie deci sa inveti sa fii auto-didact, sa cauti informatiile de care ai nevoie si sa le aplici acolo unde trebuie.
10. Sa fii creativ. Creativitatea este una dintre cele mai cautate calitati pe piata muncii, iar daca vrei sa iti deschizi propria firma nici sa nu te gandesti ca vei putea avea succes fara sa fii original in ceea ce faci. Din pacate sistemul de invatamant actual este conceput pentru epoca industriala, provoaca uniformizare si se concentreaza pe memorarea unor date, dar nu stimuleaza gandirea critica si inovatia.
UPDATE – 14 august 2008: Iata cum se fura pe netul romanesc:
http://forum.extremeshare.org/viewtopic.php?f=11&t=797
Publicat la 12 Aug 2008 | Citit de 612 ori. | Categorii: Dezvoltare personala, Idei si cugetari || 7 comentarii »
Nu te mai uita la televizor!
Privitul la televizor este doar un obicei, nu o necesitate! Nu ti se va intampla nimic rau daca renunti la el, ba chiar din contra, s-ar putea sa observi multe imbunatatiri in viata ta. Si te asigur ca oricine poate sa renunte la televizor, nu este o dependenta atat de serioasa pe cat se crede.
Televizorul este o uriasa pierdere de vreme. Statisticile arata ca romanii, ca si americanii, se uita la el peste 4 ore pe zi. Este enorm! Din cele 24 de ore ale unei zile, aproximativ 8 ore dormim. Mai raman 16 ore de activitate; 4 din 16 reprezinta 25%! Asta inseamna ca o persoana obisnuita isi petrece cam un sfert din viata activa in fata ecranului, adica dintr-o medie de 80 de ani, 20 sunt pierduti. Iti poti imagina cate ai fi putut realiza in acel timp?
Statul in fata televizorului te va face mai gras. Studiile au aratat ca oamenii au tendinta sa manance mai mult cand se uita la televizor; devii mai putin constient de cantitatea de mancare din farfurie, mananci multa mancare nesanatoasa (junk food) si semipreparate, mai multe dulciuri si bauturi carbogazoase cu mult zahar. In timp ce te concentrezi la programul TV, mananci portii mai mari si mai repede, pentru ca senzatia de foame nu iti este satisfacuta corespunzator. De asemenea, urmarirea emisiunilor la televizor implica pentru cei mai multi statul pe fotoliu sau canapea, intr-o stare de totala inactivitate. Dupa cum stim, dieta nu este singurul factor raspunzator pentru o sanatate buna, exercitiile fizice conteaza chiar mai mult. Daca ai petrece 1-2 ore pe zi in simple plimbari pe afara in loc de a sta la televizor si ai combina asta cu o dieta normala, nici n-ai mai avea nevoie de fitness pentru a avea o greutate normala.
Pe langa obezitate, vei avea in timp si alte probleme de sanatate. In cativa ani vei avea probleme cu ochii; ochiul uman nu a fost conceput de natura pentru a se holba la un ecran perioade lungi de timp, iar azi este si mai rau, pentru ca cei mai multi dintre noi folosesc si calculatorul cel putin cateva ore pe zi. Macar ia-ti un monitor LCD (TFT), este mult mai sanatos decat unul clasic (CRT). Statul prea mult pe scaun sau canapea provoaca si alte probleme, cum sunt hemoroizii sau durerile de spate (deformari ale coloanei vertebrale). Intregul tau corp va deveni in cativa ani deformat si nefunctional. Vei ajunge sa iti amintesti cu nostalgie de adolescenta, cand erai sanatos si in forma, iar acum esti o leguma, incapabila sa se schimbe.
Cand stai in fata televizorului, practic traiesti viata altcuiva. Asta e valabil mai ales pentru programele de tip “Reality Show” (Big Brother), dar se aplica si in cazul altora. Te subestimezi, stii foarte bine ca ai un puternic sentiment de insatisfactie; undeva in adancul tau, vrei mai mult, vrei sa fii altcineva, sa faci lucruri importante, sa ai multi bani, sa fii un “erou”. Dar esti convins ca nu vei putea niciodata sa iti implinesti visele, asa ca nici nu mai incerci. Ai ajuns sa traiesti o viata surogat, te uiti la alte persoane si te pui inconstient in postura lor. Personaje din filme, oameni din concursuri de televiziune, staruri din muzica, cu totii fac lucruri spectaculoase iar tu traiesti prin intermediul lor. Diferenta este insa ca, in timp ce ei chiar fac ceva, tu ramai tot pe canapea.
La televizor vei gasi foarte rar emisiuni educative sau culturale. Cati dintre noi se uita doar la Discovery si posturi similare? Hai sa fim sinceri, majoritatea programelor de la televiziune, in special de la canalele din pachetul de baza ala firmelor de cablu, sunt facute pentru nivelul de inteligenta al unui retardat; orice este putin mai complex le poate afecta audienta (ratingurile). Daca la inceputurile sale televiziunea avea un rol educational, crescand profunzimea si calitatea unor programe in mod intentionat, pentru a determina publicul larg sa descopere progresiv tot mai multe aspecte ale unui anumit subiect, azi nimeni nu mai incearca sa faca acest lucru, ba chiar din contra, calitatea programelor scade de la an la an.
Daca vrei sa renunti la televizor dar ai niste seriale sau emisiuni preferate pe care ai dori sa le vezi in continuare, nu uita ca le poti gasi pe majoritatea si pe internet. Marele avantaj al internetului este interactivitatea; nu mai primesti pasiv informatia care ti se ofera, cum e in cazul televiziunii, ci poti cauta subiectele dorite de tine, poti oferi si primi feedback si poti chiar participa in crearea de continut multimedia. Filmele de arta, documentarele si emisiunile de calitate sunt acum mai populare pe internet decat au fost vreodata la televizor. Si partea buna este ca totul e mult mai ieftin, deseori chiar gratis, pe internet.
Privitul la televizor te face o eterna victima a firmelor care isi fac reclama si a manipularii de catre trusturile media. In timpul vietii tale vei ajunge sa vezi cateva zecii de mii de spoturi publicitare, adica creierul iti va fi fortat sa inghita tone de gunoaie de care nu aveai nevoie. Spre deosebire de internet, care este un mediu fragmentat si democratic, canalele de televiziune sunt controlate de doar cateva companii mari, care manipuleaza publicul pentru a-si urmari propriile interese economice si politice. Fiind pasiv si neavand posibilitatea de a cauta alternative, stai pe canapea si crezi ceea ce ti se spune… Esti spalat pe creier si rezultatele sunt groaznice; razboiul din Irak este un exemplu cat se poate de graitor.
Din punctul de vedere al dezvoltarii tale personale, programele de la TV au foarte putina valoare. Nu esti incurajat sa fii interesat de stiinta, cultura, sau orice alta forma de evolutie a ta ca persoana. Esti bun pentru ei doar ca un consumator docil, fara judecata proprie. Existenta ta devine mediocra, nu incerci sa schimbi nimic la tine, sa ai o slujba mai buna, o sanatate mai buna, o viata mai implinita, legaturi mai stranse cu familia ta. Anii trec si viata reala se scurge pe langa tine; esti blocat in acelasi job de rahat, trupul tau devine tot mai dizgratios si bolnav iar familia ta este tot mai distanta. Te minti singur spunandu-ti ca niciodata nu ai timp sa iti rezolvi toate problemele… dar oare chiar asa e?
Poate acest articol ti se pare exagerat de dur; dar eu chiar consider ca multi oameni trebuie sa se trezeasca si sa isi dea seama cat de mult pierd in timp ce folosesc in mod constient acest “drog”. Deci dupa ce termini de citit, opreste-te pentru cateva minute (cu televizorul oprit) si gandeste-te la aceste lucruri. Daca totusi am dreptate?
Daca decizi sa faci un experiment, poti avea doua abordari. Una dintre ele este sa renunti complet la televizor pentru o perioada fixa – de exemplu, 30 de zile – si sa vezi daca viata ta s-a imbunatatit in vreun fel. Aceasta este terapia de soc; metoda mai simpla este sa reduci zilnic timpul pe care il acorzi televizorului, pana cand renunti total la el dupa un numar stabilit de zile. Oricum ai vrea sa o faci, nu trebuie sa ma crezi pe mine, incearca singur!
Publicat la 10 Aug 2008 | Citit de 275 ori. | Categorii: Dezvoltare personala, Idei si cugetari || 1 comentariu »
Razboiul este intotdeauna rau!
Omenirea a purtat razboaie inca din timpuri imemoriale; scene de lupta vechi de sute de mii de ani au fost gasite pictate pe peretii pesterilor. Este interesant faptul ca nicio alta specie de animale nu are acest tip de conflicte. Exista lupte intre indivizi pentru suprematie si vanatoare in grup, dar dintre toate mamiferele numai unele specii de maimute foarte apropiate de om au uneori conflicte intre grupuri apartinand aceleiasi specii.
Motivatia razboiului este puterea. Aceasta a avut multe forme de-a lungul timpului: hrana, teritoriu, resurse naturale, dominatie. Cantitatea limitata a unei anumite resurse, cum ar fi apa sau petrolul, a fost si inca mai este principala sursa de conflict. Abundenta reduce cu mult tendintele violente, acesta fiind motivul pentru care societatile moderne, dezvoltate, sunt mult mai pacifiste.
Conducatorii au folosit intotdeauna manipularea pentru a determina oamenii sa porneasca la razboi. Fiintele umane nu sunt foarte agresive prin natura lor, folosesc violenta doar cand instinctele lor primare ii determina sa faca acest lucru. In antichitate, era usor sa motivezi un trib sa atace altul cand mancarea sau apa nu era suficienta. Pe masura ce umanitatea a evoluat, cauzele razboaielor au devenit mai complexe si mai greu de inteles pentru cetateanul de rand. In consecinta si tehnicile de manipulare au devenit mai sofisticate.
Apararea patriei, a pamanturilor natale, este mult mai usoara decat initierea unui razboi de cucerire. Datorita faptului ca toti liderii au tolerat sau au incurajat ororile comise de trupe in razboi, frica de a fi ucis, abuzat, pradat sau separat de cei dragi este un excelent factor de motivare pentru luptele de aparare a propriilor triburi, orase, provincii, tari sau imperii.
Pentru a purta un razboi ofensiv, liderii trebuie sa gaseasca diverse scuze pentru a-si justifica actiunea. Una dintre ele este convingerea poporului ca lupta pentru o cauza divina, pentru distrugerea “ereticilor”, adica a oricui se intampla sa creada in alte aberatii supranaturale decat ale lor. Religia si biserica au fost intotdeauna niste unelte foarte eficiente de dominare a maselor. O alte metoda, similara cu prima, este inducerea ideii ca partea adversa este inferioara, are un nivel de civilizatie mai scazut, iar grpul care ataca are datoria morala de a-i cuceri pe acei barbari, este calea aleasa de destinul lor.
Propaganda moderna incearca sa convinga cetatenii ca “ceilalti” sunt de fapt eliberati. Inamicul este acuzat ca nu respecta regulile internationale, ca incalca drepturile omului, iar opinia publica este convinsa ca singura solutie este o interventie militara. Alte solutii, mult mai ieftine si mai putin dureroase, nu sunt luate in calcul, pentru profitul adus de ele este mai mic si timpul necesar punerii lor in practica mai mare.
Persoanele care lupta efectiv difera de la o epoca la alta. In perioada antica, toti barbatii dintr-un trib sau o cetate erau folositi in conflict. In evul mediu au aparut primii mercenari platiti, profesionisti al caror slujba era razboiul, mult mai priceputi decat cetatenii obisnuiti, gata sa lupte pentru oricine platea suficient de mult aur.
Dupa aparitia statelor-natiune, toti barbatii din toate tarile moderne au fost din nou recrutati fortat si obligati sa lupte; acum aveau o noua cauza nobila: natiunea lor, definita de teritoriu, limba, religie, istorie si cultura comuna. Diferentierile pe aceste criterii au fost incurajate, fiecare natiune s-a definit in contradictie cu alte natiuni, existenta sa solitara neavand niciun sens. Milioanele de oameni spalati pe creier, gata sa moara pentru pamantul, rasa, credinta sau liderii lor erau mult mai utili si ieftini decat profesionistii platiti.
Pe masura ce societatile au devenit mai bogate, tehnologia militara a avansat si mass-media s-a extins, poporul a devenit tot mai potrivnic razboiului. Solutia a fost revenirea la armatele profesioniste, cu luptatori platiti, care aveau razboiul ca meserie; moartea unui astfel de soldat nu era perceputa la fel de negativ de opinia publica precum cea a unui recrut. Azi, tot mai putine state au serviciu militar obligatoriu, de obicei cele mai sarace si mai putin democratice.
Conflictul este un mecanism care se auto-alimenteaza. Cand doua tabere sunt in razboi, isi planteaza semintele si pentru viitoarele razboaie, purtate de copii si nepotii lor. Cand fiecare familie din fiecare parte are cate o ruda sau cunostinta ucisa in lupta, ura si frustrarea raman prezente pentru foarte mult timp, iar dorinta de razbunare va genera noi si noi conflicte. Asemenea spirale ale violentei pot fi observate in locuri precum Palestina: incursiunile evreilor care ucid militanti si oameni nevinovati laolalta sunt urmate de atacuri teroriste in Israel, fiind creat astfel un cerc vicios din care iesirea este aproape imposibila. Fiecare tabara nu doreste sa se opreasca prima deoarece are de platit polite pentru violentele din trecut si asteapta ca ceilalti sa faca primul pas.
Nicio parte nu castiga cu adevarat din razboi. Razboiul nu are nicio justificare reala, niciun sens practic. Intotdeauna exista o multime de morti si raniti in ambele tabere, multa suferinta si distrugere si binenteles traume emotionale care au nevoie de generatii pentru a se vindeca. Toti soldatii care se lupta sunt manipulati, la fel si societatile care incurajeaza razboiul. Singurii castigatori reali sunt liderii, din politica, religie si economie, adevaratii profitori, care isi urmaresc doar propriile scopuri egoiste, fara a le pasa de ceilalti; omul este doar un obiect pentru ei, simpla carne de tun, iar popoarele doar mase de manevra.
Desi numeroase studii au demonstrat ca razboiul este negativ pentru economie, fapt care era de bun simt avand in vedere amploarea distrugerilor generate de acesta, mai exista totusi unele persoane care perpetueaza mitul ca razboiul este necesar pentru a revitaliza economia. Aceasta este o aberatie, o teorie falsa, singurii care au profit in razboi sunt fabricantii de armament si alti afaceristi care au contracte cu armatele, de obicei o mica elita care are stranse legaturi cu lumea politica, adica chiar cu cei care au declansat conflictul. De exemplu, razboiul din Irak a costat deja peste 500 miliarde dolari, bani care erau suficienti pentru doua misiuni pe Marte sau pentru scoaterea din saracie a cel putin 10 tari africane.
Un lucru important de care trebuie sa ne amintim este descendenta noastra. Cu totii am plecat din cateva triburi africane, cu vreo 2 milioane de ani in urma. Marea raspandire a oamenilor de-a lungul globului si diversificare a raselor si etniilor este mai noua de 20.000 de ani, dupa ultima era glaciara. Suntem cu totii verisori indepartati, testele genetice realizate in toata lumea confirma acest lucru. Cum poti sa urasti pe cineva pe baza unor etichete stupide cand acel cineva iti este de fapt ruda?…
Publicat la 9 Aug 2008 | Citit de 324 ori. | Categorii: Idei si cugetari, International, Nationalism, Politica, Societate || 1 comentariu »
Esti multi-tasking?
Intamplarea face sa ma fi nascut in 1981, astfel ca sunt mereu “intre generatii”, nu ma pot include nici in “Generatia X” care cica isi are originile in perioada 1964-1978, dar nici cu mai noua “Generatia Y” nu am totul in comun. Poate doar faptul ca si generatia mea, ca si atatea altele inaintea ei in patria noastra draga, este una de sacrificiu. In plus, am mai avut norocul sa prind “curba de sacrificiu” din anii ’80 in copilarie, revolutia exact dupa ce incepusem sa merg la scoala iar adolescenta mi-e sinonima cu tranzitia; mai bine nici ca se putea…
Una din diferente intre “noua generatie” si “vechea generatie” se pare ca este abilitatea de concentrare asupra unui singur lucru la un moment dat. “Tinerii din ziua de azi” pretind ca au atentie distributiva, ca pot sa lucreze la mai multe lucruri deodata, ba unii zic chiar ca sunt mai eficienti in felul asta. Spre surprinderea unora, de aceasta data voi lua partea “batranilor”: nu cred ca poti sa ai performante cand prestezi simultan la mai multe capete. Si nu sunt singurul care zice asta, o gramada de specialisti sau umili observatori imi confirma teoria, incepand de la cercetatori care au realizat studii in domeniu pana la diversi guru in domeniul dezvoltarii personale. Ba chiar focusarea pe un task a devenit un laitmotiv in unele materiale educative pentru cresterea eficientei.
Stiu ca e misto sa ne iluzionam ca putem face multe deodata, terminand totul mult mai repede decat daca le-am fi luat pe rand. In fond pe messenger putem conversa simultan cu 10 persoane, putem trece de la o fereastra la alta cu destula usurinta, de ce nu s-ar putea aplica asta si la proiecte mai serioase? Este totusi doar o iluzie! Creierul nostru nu functioneaza in felul asta. Mintea noastra are nevoie de o perioada de adaptare cand trece de la un context la altul, in care isi face “update” la toti parametrii respectivei situatii; schimbarea rapida si repetata a mediului de actiune duce la pierderi de date, astfel ca erorile sunt inevitabile. In plus, lipsa de concentrare indelungata la o anumita problema nu permite crearea unor solutii complexe, temeinice si durabile; in schimb, se tolereaza rezolvarile superficiale, munca de mantuiala.
Poate ca alternarea unor situatii de lucru diverse in timp scurt poate sa aduca cu sine si asocieri de idei valoroase din domenii diferite, care ar putea chiar sa genereze metode ingenioase de solutionare a unor probleme. Dar aceasta e exceptia mai degraba decat regula! Binenteles ca lumea se schimba tot mai rapid in jurul nostru, viteza este mai mare, cantitatea de informatii pe care creierul nostru le proceseaza creste exponential si vom fi fortati sa fim tot mai “multi tasking”. Dar mintea noastra nu se adapteaza atat de rapid, avem niste limite biologice, evolutia naturala a durat milioane de ani, nu o putem forta sa functioneze peste noapte. Iar daca vrem sa avem o perspectiva, putem analiza situatii similare din trecutul apropiat: in companiile mari, inca de acum 50 de ani existau persoane care aveau un numar foarte mare de informatii, idei, responsabilitati si contacte de supervizat. Experienta ne arata ca cele mai de succes persoane sunt acelea care au reusit sa-si creeze un sistem personal eficient de management al timpului si culmea la toate acesta includea stabilirea unor prioritati si abordarea succesiva a proiectelor, “task by task”.
Multi dintre noi au constant un sentiment de panica legat de lipsa timpului si isi cultiva ideea ca il pot depasi prin lucrul simultan la mai multe proiecte. Dar aceasta este o falsa solutie, o negare a realitatii si o afundare in greseala. Cum de suntem tot mai grabiti, deadline-urile se apropie dar putem tine deschise mai multe ferestre de chat si de mail fara sa ne dam seama ca irosim timp pretios? Minutele necuantificare ici si colo se aduna, pentru ca in final sa rezulte ore, zile, saptamani, timpul trece si problemele nu se rezolva de la sine, ba din contra, oportunitatile trec pe langa noi si viata noastra ni se pare tot mai stresanta si lipsita de satisfactii.
Solutia nu este doar intoarcerea in trecut, la stadiul de “single tasking people”. Rezolvarea tine de propria noastra ambitie si disciplina. Avem nevoie de planificare! De aici porneste totul. Cele mai de succes persoane si firme au ca principal atu planificarea detaliata. Chiar si succesul “modelului japonez” se bazeaza pe o planificare minutioasa, mult mai detaliata decat in cazul occidentului si mai putin pe munca in exces. Munca in zadar nu rezolva deficientele unui sistem, dupa cum s-a observat si din esecul comunismului. Planificarea, seriozitatea si perseverenta aduc cele mai mari satisfactii pe termen lung!
