Ce cauta americanii in Afganistan?
Poate il cauta pe Bin Laden.
Sau poate asta cauta. Voi ce ziceti, US Geological Survey nu stia despre zacaminte acum 10 ani?
Sau poate nu stiu nici ei de ce sunt acolo. Doar ca un razboi nu strica la casa omului. Mai ales daca omul trebuie sa faca ceva cu armele pe care le produce. Si populatia trebuie convinsa ca in plina criza sa nu reduca bugetul Pentagonului (care cheltuie jumatate din banii dati pe arme la nivel mondial).
Romania ce cauta in Afganistan? Macar de-ar lucra si baietii de la Bechtel mai cu talent, parca asa era intelegerea…
Publicat la 31 Jan 2010 | Citit de 19 ori. | Categorii: International || Niciun comentariu »
Howard Zinn: scurta istorie a imperialismului american
Ce ziceti, exagereaza? Cate din interventiile armate ale SUA sunt justificate?
Publicat la 1 Dec 2009 | Citit de 116 ori. | Categorii: International || Niciun comentariu »
Socialismul in America
In Statele Unite nu a existat niciodata o stanga autentica.
Poate din cauza bogatiei si dimensiunilor mari ale acestei tari, care le-a permis multor europeni emigrati aici sa atinga un nivel de trai crescut in timp ce pe vechiul continent sufereau de foame.
Poate si din cauza cultivarii iluziei “visului american”, a ideii ca poti sa te imbogatesti prin munca cinstita, perseverenta si putin noroc (desi statistica spune ca sansele sunt la fel de mari si-n Europa, ba chiar ca mobilitatea sociala e mai mare pe continentul nostru).
Poate si din cauza politicii de dreapta pe care au avut-o guvernele americane, a cultivarii spiritului intreprinzator si individualismului, a propagandei din presa, a defaimarii ideilor de stanga – culminate cu vanatoarea de comunisti din anii ’50 ai secolului XX, plus mobilizarea generala din perioada razboiului rece in care URSS era marele inamic, perceput ca simbol al stangii.
Ar fi nevoie azi de un partid socialist in SUA? Partidele americane sunt mult mai “la dreapta” decat cele europene. Republicanii sunt extrem de conservatori, multi cu convingeri religioase puternice, plus cativa libertarieni (doar pe criterii economice).
Democratii se apropie mai mult de liberalii din Europa; desi presa de dreapta (e.g. Fox News) vorbeste de “marxism”, de fapt ei nu sunt nici macar la nivelul social-democratilor din Europa, in niciun caz nefiind socialisti.
Poate un partid socialist real ar mai echilibra scena politica americana; au mai fost incercari in trecut dar s-au soldat cu esecuri rasunatoare. Iar daca o parte din democrati ar trece la socialisti, nu este exclus ca si o parte din republicani sa formeze un partid libertarian, dezamagiti de politicile aberante ale neo-conservatorilor…
Publicat la 23 Nov 2009 | Citit de 196 ori. | Categorii: International, Politica || Niciun comentariu »
De ce a castigat Obama?
Cum a reusit un senator si profesor relativ tanar, pe jumatate negru, fara avere, sa ajunga presedinte al Statelor Unite?
Problemele economice
SUA au fost lovite de criza financiara mai devreme decat restul lumii, cu cateva luni inainte de terminarea campaniei electorale, iar situatia proasta a economiei l-a avantajat pe candidatul liberal Barack Obama, cu platforma lui populara, dupa 8 ani de neo-liberalism corporatist, in care desi economia a crescut beneficiile le-au simtit doar cei bogati.
Razboiul din Irak
Desi populara la inceput, interventia in Irak a nemultumit tot mai multi americani, majoritatea dorind deja retragerea trupelor in momentul venirii lui Obama la putere; costurile razboiului au fost imense iar cetatenii erau pe buna dreptate nemultumiti de risipirea unor bani pentru niste acuzatii false, inventate de apropiatii lui Bush, singurii care au profitat cu adevarat de situatie. Avand mai putina experienta in relatiile externe decat contra-candidatul sau, Obama l-a ales pe Joe Biden ca vicepresedinte, persona versata in afacerile internationale, castigand astfel voturi de la cei indecisi din cauza temerilor legate de securitatea nationala.
Nevoia de schimbare
Elita care a condus Statele Unite ale Americii din 2000 pana in 2008 a fost formata din neo-conservatori, personaje destul de traditionaliste si religioase, care au considerat in mod eronat ca pot frana evolutia naturala a societatii americana spre mai multe drepturi civile si libertati individuale. Desi a fost acuzat ca este ultra-liberal, candidatul democrat a reusit sa creeze un conses si sa convinga moderatii ca el este alegerea potrivita.
Slabiciunea candidatului republican
John McCain, desi era un erou al razboiului din Vietnam, nu a reusit sa inspire alegatorii, sa personalizeze speranta lor pentru o tara mai buna si un trai mai fericit, iar Sarah Palin, cea care a fost aleasa sa-l secundeze, si-a demascat prostia si incompetenta atat de vadit incat chiar si persoanele mai putin educate dar cu drept de vot au remarcat ca nu merita postul de vicepresedinte al federatiei.
Empatia cu clasa de mijloc
Obama a fost (si este) acuzat de unii adversari de orientari socialiste; cu toate ca acest lucru este departe de adevar intr-un sistem dominat de mari corporatii, cum e cel american, totusi el a reusit sa personifice omul de rand ajuns in postura de a face bine semenilor sai, este carismatic si credibil, a patruns dincolo de bariera de indiferenta si a redat multora speranta ca o viata mai buna este posibila chiar si intr-o pseudo-democratie cu ajutorul unor politicieni providentiali ajunsi in locuri cheie.
Inteligenta, ratiune, leadership
Aceste trei caracteristici au lipsit din plin predecesorului, pe care multi il considerau doar o marioneta condusa de niste cercuri de interese oculte; Obama este un intelectual care si-a demonstrat valoarea, este calm si hotarat in situatii dificile, se ghideaza dupa logica si nu se lasa influentat de factori mistici sau irationali, putand deveni un adevarat lider capabil sa faca o schimbare reala, daca va reusi sa tina piept grupurilor de lobby care il preseaza pentru pastrarea status quo-ului.
Asigurarile de sanatate
Una din principalele promisiuni ale lui Barack Obama a fost reformarea sistemului american de sanatate, obiectivul fiind reducerea costurilor si asigurarea serviciilor de baza pentru toti cetatenii SUA, indiferent de situatia lor materiala; pentru cei 40 de milioane de locuitori ai Americii care nu au asigurare, aceasta perspectiva a fost foarte bine primita si a condus la directionarea spre el a numeroase voturi.
Sprijinul tinerilor
Si in Statele Unite, ca si in multe alte parti ale lumii democratice, tineretul este destul de absent la vot; Obama a reusit in schimb sa mobilizeze acest segment al populatiei si sa aduca milioane de tineri la urne, castigand detasat fata de McCain pe aceasta nisa (republicanul avea si o varsta mult mai inaintata); campania lui Obama a fost exemplara, a avut milioane de voluntari si mici donatii din partea a extrem de multi cetateni care si-au pus speranta in el. Fondurile lui Obama le-au depasit cu mult pe cele ale adversarilor, desi nu a avut mari contributori la fel de multi de partea sa. Pe internet, mediu frecventat de tineri, a castigat detasat batalia ideilor, fiind sustinut de numeroase bloguri si site-uri politice importante.
Sustinerea minoritatilor
Avand origini afro-americane, nascut in Hawaii, crescut in conditii dificile de o mama singura, Obama a fost evident preferat de numeroasele minoritati din Statele Unite, mai ales ca programul sau liberal le garanta acestora recunoasterea tuturor drepturilor cerute. SUA nu este o societate omogena, iar clasa WASP (white, anglo-saxon, protestant) nu mai este majoritara si deci nu mai poate decide singura soarta natiunii.
Visul american
Unul din miturile preferate ale americanilor si un simbol consacrat al Statelor Unite este ideea ca poti sa iti realizezi orice vis acolo, ca poti pleca de jos si sa ajungi miliardar prin inventivitate si munca. Regimul de dreapta a lui George W. Bush a retezat aripile acestei iluzii, sustinand in mod explicit patura foarte bogata a societatii americane si blocand orice sansa pentru majoritatea populatiei de a-si depasi conditia. Obama este, chiar prin propria sa poveste de viata, o incarnare a visului american, a reusitei prin forte proprii, iar votantii au apreciat acest lucru.
Publicat la 3 Nov 2009 | Citit de 305 ori. | Categorii: International || 4 comentarii »
Criza sau panica?
Ma intreb care a fost contributia mass media la criza actuala. A avut presa un rol pozitiv sau negativ? Daca criza avea loc in conditii asemanatoare (bubble imobiliar urmat de falimentul unor banci) acum 100 de ani, ar fi fost efectele aceleasi?
Presa incearca sa scoata o stire din orice, iar vestile proaste se vand cel mai bine. Daca problemele economice aparute in Statele Unite in 2008 erau reale, graba cu care presa europeana si cea internationala le-a preluat si le-a exagerat este foarte discutabila. Existau chiar atat de multe probleme in economiile atator state sau panica indusa de mass media le-a creat artificial?
Desi economia este tot mai globala si tarile tot mai inter-dependente, nu cred ca erau chiar atat de multe firme legate direct sau indirect de companiile americane cu probleme. Numarul bancilor europene expuse pe piata imobiliara din SUA era limitat, pierderile nu ar fi fost semnificative daca reducerea afacerilor din alte sectoare nu ar fi avut loc.
O criza financiara este in primul rand o criza a increderii; intr-o economie capitalista de piata, consumul este forta care stimuleaza cel mai mult cresterea economica, iar daca populatia percepe un potential pericol si isi reduce consumul, efectul asupra functionarii economiei se vede rapid.
Nu cred ca a existat o intentie malefica a presei de a provoca o criza globala. Problemele economice ale Americii sunt cat se poate de reale si era normal sa influenteze si restul lumii. Dar insistenta obsesiva cu care presa de pe mapamond a prezentat situatia “apocaliptica” a economiei nu a facut decat sa adanceasca criza si sa amane revenirea. Iesirea din recesiune este ingreunata de speculatiile a tot felul de semidocti, dar pe de alta parte nu se discuta cauzele reale ale crizei, se vorbeste prea putin despre cum vom evita una in viitor.
Lipsa de responsabilitate a formatorilor de opinie in numele ratingului (si implicit a profitului) este totusi normala intr-un sistem consumerist, unde interesul pe termen scurt a devenit mai important decat posibilele consecinte dezastruoase pe termen lung…
Publicat la 30 Oct 2009 | Citit de 347 ori. | Categorii: Economie, International || 1 comentariu »
I love you USA, dar nu neconditionat!
Romanii au o imagine simplista si romantata asupra relatiilor internationale. Ceva de genu’: sunt “baieti buni” si “baieti rai”, sunt “tari prietene” si “tari dusmane”. Suntem invatati asta inca din scoala, unde istoria reala e pusa in umbra de poeziile si textele nationaliste de la literatura romana. Turcii, ungurii si rusii au fost “raii” in istoria noastra. Poate e un mod normal de privi lucrurile la gradinita. Dar sa termini liceul si sa mai inca viziunea asta superficiala e grav. Riscam sa tratam gresit niste oameni (ma refer la minoritati etnice sau straini cu care intram in contact) doar pentru ca fac parte dintr-o anumita natie si stramosii lor au avut un anumit tip de relatie cu stramosii nostri.
In privinta Statelor Unite, romanii se comporta la fel de previzibil. Inainte de razboi, americanii erau “baietii buni” si America era locul unde emigram ca sa scapam de cacatul de aici (ok, asta nu s-a schimbat nici acum). Cand ne-au bombardat prin 1941-1944, am fost un pic suparati pe ei, dar dupa venirea comunistilor i-am asteptat ca fraierii prin munti sa vina sa ne salveze de rusi (care erau “baietii rai”). Evident, oricat de tragic a fost pentru oamenii care chiar credeau asta, tot o lipsa elementara de cultura politica ramane. Natiunile au interese, nu au prieteni si dusmani, nu fac gesturi irationale, nu sunt niste persoane mofturoase. Poate ca Romania se comporta uneori asa, dar noi nu suntem cel mai bun exemplu…
In perioada comunista ascultam “Vocea Americii” si puneam botul la tot ce ni se spune; ok, sistemul Ceausist a fost rau, dar propaganda neo-conservatoare americana avea o gramada de exagerari si aberatii in ea, dupa cum are si acum. Daca crezi tot ce zice Pacepa inseamna ca esti un zombie care crede orice si iti meriti soarta. Dupa revolutie, s-a acutizat dragostea asta oarba pentru Statele Unite, cultivata de politicieni care nu erau in stare sa vina cu altceva si incercau sa-si acopere furturile prin diferite “recomandari” externe.
Intrarea in NATO si implicit relatia buna cu SUA are beneficii, nu contest asta; dar sa accepti orice, fara niciun simt critic, nu e o postura demna pentru o tara europeana civilizata. Chiar trebuia sa semnam acordul prin care soldatii americani primesc amnistie totala si care a avut rapid rezultate – ucigasii lui Teo Peter fiind iertati? Chiar avem nevoie de baze americane in Romania, ne ajuta asta in relatia cu Federatia Rusa, isi imagineaza cineva ca vom fi atacati sau ca vom avea sanse sa recuperam Basarabia mai repede?
Buluceala oamenilor la vizitele presedintilor americani la Bucuresti este de inteles; chiar si emotiile generate de curcubeu si speranta sincera a unora pentru un real progres. Dar lumea trebuie sa inteleaga ca America are interesele ei, pe care si le urmeaza cu perseverenta, si ar fi mult mai bine pentru noi sa le avem pe ale noastre si nu sa devenim remorca cuiva.
Avem voie sa criticam invazia din Irak, avem voie sa ne opunem folosirii torturii in secolul XXI precum si altor excese generate mai ales de fosta administratie Bush. Alianta inseamna o intelegere mutuala, in care fiecare are si propriile interese; nu inseamna ca unul este sluga celuilalt. O politica externa onorabila este mult mai apreciata de partenerii nostri; pupincurismul nu este bine vazut la nivel de stat, nu suntem o tara umila din lumea a treia sau colonia cuiva. Nu cred ca administratia Obama apreciaza ca am fost de acord neconditionat cu tot ce ne-a cerut fosta echipa Bush.
Dorintele Statelor Unite nu trebuie sa fie scuze pentru politicienii romani si nici litera de lege pentru Romania, ci doar puncte de negociere, cu care putem fi de acord sau nu. Uniunea Europeana a avut multe chestiuni in care s-a contrazis cu SUA, Romania nu trebuie sa se jeneze sa faca acest lucru. Iar sustinerea intereselor americane cand cele europene sunt altele e nu e tocmai indicata.
Obama incearca sa reformeze sistemul american, in masura in care i-o permit interesele corporatiste care domina viata politica de la ei. Oricum, nu mai este la fel de extremist ca George W. Bush si asta va afecta substantial si relatiile lor externe. Romania trebuie sa se pozitioneze in functie de interesele sale, iar partenerii nostri occidentali vor intelege acest lucru ca un fapt normal. “Dragostea” pentru America trebuie sa se orienteze asupra anumitor valori punctuale, cum ar fi democratia si libertatea, nu asupra a tot ce este American, deoarce si la ei valorile sunt contestate, schimbate si reiterate zi de zi…
Publicat la 18 Oct 2009 | Citit de 231 ori. | Categorii: International || 1 comentariu »
Criza economica si viitorul UE
Uniunea Europeana a fost privita cu scepticism inca de la infiintare si nu duce lipsa nici azi de contestatari. Cu toate obstacolele, proiectul a continuat si a depsit deja o jumatate de secol. Lipsa de legitimitate democratica, pe care unii o imputa Uniunii, este oarecum fireasca daca luam in considerare punctul de plecare; o asociere libere de tari democratice in jurul unor valori foarte generoase era greu de realizat in scurt timp intr-un spatiu dominat timp de veacuri intregi de lupte interne, unde manipularea populatiei a fost foarte puternica in spiritul himerei statului national. Evolutia relativ rapida a UE a transformat inerital si mentalitatile societatilor componente; imbucurator este sprijinul masiv pe care Europa unita il are in randul tinerelor generatii, care au un acces mult mai facil la informatie obiectiva si sunt mai putin influentati de conditionarea nationalista care persista inca la parintii si bunicii lor.
Lipsa referendumurilor interne pentru extinderea si aprofundarea Uniunii poate fi justificata de conjunctura istorica, de necesitatea accelerarii acestui proces in contextul consolidarii altor mari puteri pe plan mondial. Liderii europeni au trait cu speranta unei armonizari firesti a intereselor cetatenilor comunitari odata cu trecerea timpului, dupa ce libera circulatie si dreptul de munca in tot spatiul UE isi vor face efectul. Esecul votului din Irlanda arata insa slabiciunea proiectului European, lipsa unui “branding” real al Uniunii si necesitatea de a demara un amplu program de educare a populatiei in privinta beneficiilor si scopurilor reale pe care UE le aduce fiecarui locuitor. Uniunea Europeana este inca un simbol prea firav in comparatie cu statele nationale membre; sentimentul de apartenenta la spatiul comun european este inca scazut, primand identitatea etnica si nationala a fiecarui cetatean. Steagul albastru cu stele galbene nu a fost inca patat de sangele vreunui luptator, gata sa-si dea viata pentru cauza comuna; poate in cazul unui pericol extern (real sau surogat), superficialitatea aderentei la spiritul european va fi invinsa si patriotismul batranului continent va atinge niveluri mai apropiate de cele ale americanilor.
Actuala criza economica globala este privita de multi cu teama si suspiciune. Totusi, in opinia mea actualele probleme economice mondiale pot aduce avantaje semnificative Uniunii Europene. As enumera cateva dintre acestea:
1. Economia Statelor Unite va fi mult mai afectata decat cea europeana, UE avand astfel sansa de a recupera o parte din decalajul PIB fata de americani.
2. Economia Marii Britanii a fost puternic afectata de criza, mult mai mult decat a statelor de pe continent; de asemenea, lira sterlina s-a prabusit. Aceasta situatie ar putea avantaja partizanii adoptarii euro si integrarii mai profunde in UE din Regatul Unit.
3. Islanda a dat practic faliment in urma crizei, fiind fortata sa solicite un sprijin masiv din partea Uniunii Europene. Astfel, cei care doresc aderarea tarii la UE au motive serioase sa solicite un referendum pe aceasta tema si au sanse mari sa-l castige.
4. Dupa ce a respins prin vot popular tratatul de reforma constitutionala a Uniunii, Irlanda va organiza un nou referendum in acest an, iar in sondaje se pare ca situatia s-a schimba radical in favoarea Bruxellesului din cauza situatiei economice nefavorabile.
5. Danemarca si Suedia isi pun serios problema adoptarii monedei unice, dupa ce monedele lor nationale au scazut puternic in comparatie cu euro datorita stabilitatii mult mai mari a celui din urma, folosit in prezent de peste 300 milioane de europeni.
6. In cadrul Comisiei Europene si a Parlamentului European se discuta tot mai des necesitatea eliminarii paradisurilor fiscale, cum ar fi statele mici care paraziteaza Uniunea (Lichenstein, San Marino, Andorra, Monaco si chiar Elvetia), in sensul de a le impune reguli financiare mult mai stricte daca vor sa aiba in continuare un statut privilegiat de asociere cu UE. De asemenea, unele state (Cipru, Malta, Luxemburg) vor fi nevoite sa-si adapteze legislatia fiscala la normele comune pentru a nu provoca o concurenta excesiva intre statele europene bazata doar pe nivelul cel mai scazut al taxelor.
7. Tarile din Europa de Est care au aderat la UE in 2004 si 2007 vor grabi adoptarea euro, dupa ce monedele lor nationale au scazut puternic fata de moneda unica europeana in ultimele luni. In cazul lor nu se pune problema respingerii de catre populatie a monedei euro ci indeplinirea criteriilor economice pentru adoptarea acesteia.
8. Statele mari din Uniune (Germania, Franta si chiar Marea Britanie) incep sa promoveze ideea unei armate europene puternice, mult mai consistenta decat cele cateva batalioane de mentinere a pacii existente in prezent. In contextul ascensiunii unor mari state sau blocuri multinationale (Rusia, China, India, Brazilia, Japonia), UE trebuie sa aiba un cuvant de spus pe scena internationala in viitoarea lume multipolara care se prefigureaza, iar o armata proprie puternica este indispensabila pentru acest scop.
Am convingerea ca numai continurea extinderii si integrarii europene, plus adoptarea treptata a unei structuri federale, poate face din UE o forta in secolul 21; daca Europa este deja recunoscuta ca “soft power” datorita celui mai bun model democratic si social de pe planeta, ea are obligatia istorica sa devina si o superputere adevarata, altfel statutul ei va depinde prea mult de conjucturile aleatoare influentate de altii.
Publicat la 14 Jan 2009 | Citit de 734 ori. | Categorii: Economie, Europa, International || Niciun comentariu »
Dezbatere Barack Obama vs. John McCain
Am urmarit pe site-ul CNN prima dezbatere directa intre candidatii americani la presedintie; fiind programata seara in Statele Unite, emisiunea era dificil de vizionat live in Romania, avand loc la ora 4 dimineata. Pana la alegerile din 4 noiembrie vor avea loc mai multe astfel de runde de dezbateri, inclusiv intre candidatii la functia de vicepresedinte. Dezbaterea a fost la un pas de a nu mai avea loc datorita mofturilor lui McCain, care si-a suspendat campania sub pretextul gasirii unei solutii pentru criza financiara, la Washington; dupa ce negocierile au esuat, chiar din cauza republicanilor din Camera Reprezentantilor, McCain si-a calcat pe orgoliu si a venit la dezbatere, constient ca ar pierde mult mai mult in popularitate daca ar refuza sa participe.
Sondajele au aratat ca Obama a castigat confruntarea, ajutat fiind de criza economica, care a contribuit de altfel la cresterea popularitatii sale in ultimele saptamani. Cei doi candidati au ajuns sa fie asociati cu doua teme de baza: Obama cu economia, McCain cu securitatea; aceasta pozitionare respecta diferentele doctrinare intre cele doua partide americane, democrat si republican. Din nefericire pentru republicani, contextul le este foarte defavorabil, ultimii 8 ani in care au dominat toate structurile de putere americane (presedinte, parlament, guvernatori) au fost un imens esec, atat economic cat si de politica externa. Criza financiara a picat cum nu se poate mai prost pentru McCain, iar asocierea sa cu ratarile administratiei Bush este greu de evitat.
In cursul discutiei, Barack Obama a fost sigur pe el, avand o atitudine dinamica, activa, emanand tinerete si forta. A lasat impresia ca este cel care are initiativa, persoana rationala care isi demonstreaza cu usurinta abilitatile de lider. John McCain a mizat pe latura emotionala a alegatorilor, atat prin temele abordate cat si prin limbajul non-verbal folosit. Desi a incercat sa depaseasca complexul varstei sale inaintate prin inocularea unui sentiment de caldura, incercand sa para un senior intelept cu experienta, nu a putut evita senzatia de pasivitate si slabiciune pe care o transmite. Mizand puternic pe temele de securitate nationala (razboiul din Irak, terorismul) a castigat cateva puncte, dar a piedut serios pe temele economice, apelurile sale repetate pentru responsabilitate fiscala fiind subminate de propriul sau palmares in Senatul american; nu a reusit sa ofere solutii concrete pentru actuala criza si nici o viziune acceptabila pentru clasa mijlocie americana, cu care nu reuseste sa se conecteze.
Apelurile la moralitate si religie ar fi putut contrabalansa aceasta problema, daca McCain nu ar avea un trecut mai mult decat dubios, in care singura realizare este prizonieratul in Vietnam. Un student foarte slab la academia militara, un soldat cu destule esecuri inainte de a fi capturat, John McCain a devenit un dandy dupa reintoarcerea in State, abandonandu-si fara scrupule sotia dupa ce aceasta a suferit un accident rutier care a desfigurat-o, recasatorindu-se si avand o viata sociala extrem de zbuciumata si nu foarte morala. Aceste pete negre din trecut sunt exploatate eficient de tabara democrata, la fel si gafele facute de senator, precum necunoasterea numarului de case pe care le detine. Pentru omul de pe strada, John McCain este un bogatas imoral care a avut “norocul” sa fie prizonier de razboi, iar pretentiile republicane conform carora Obama ar fi elitist nu sunt luate in serios.
Ramane de vazut ce se mai poate intampla in ultima luna de campanie electorala. Momentan Obama este lider in sondaje si avansul sau creste pe masura ce efectele crizei financiare devin tot mai evidente marelui public. Republicanii au nevoie de un eveniment iesit din comun pentru o revenire spectaculoasa, poate un nou razboi, un nou atac terorist sau capturarea lui Osama Bin Laden. Nici chiar o propaganda murdara in stilul lui Karl Rowe nu mai poate schimba lucrurile, cum s-a intamplat cu 4 ani in urma in confruntarea Bush-Kerry. Cand buzunarele sunt tot mai goale, iti pierzi casa, nu ai bani sa-ti trimiti copiii la scoala si statul nu-ti ofera nici macar un tratament medical minimal, e greu sa pui botul la nesfarsit pe subiecte idioate precum pericolul teororistilor din niste pesteri aflate la 20.000 km distanta, casatoriile intre homosexuali sau lipsa de patriotism a unui candidat care a uitat sa-si puna la sacou un pin cu steagul american.
Publicat la 28 Sep 2008 | Citit de 184 ori. | Categorii: International, Politica || 1 comentariu »
Razboiul este intotdeauna rau!
Omenirea a purtat razboaie inca din timpuri imemoriale; scene de lupta vechi de sute de mii de ani au fost gasite pictate pe peretii pesterilor. Este interesant faptul ca nicio alta specie de animale nu are acest tip de conflicte. Exista lupte intre indivizi pentru suprematie si vanatoare in grup, dar dintre toate mamiferele numai unele specii de maimute foarte apropiate de om au uneori conflicte intre grupuri apartinand aceleiasi specii.
Motivatia razboiului este puterea. Aceasta a avut multe forme de-a lungul timpului: hrana, teritoriu, resurse naturale, dominatie. Cantitatea limitata a unei anumite resurse, cum ar fi apa sau petrolul, a fost si inca mai este principala sursa de conflict. Abundenta reduce cu mult tendintele violente, acesta fiind motivul pentru care societatile moderne, dezvoltate, sunt mult mai pacifiste.
Conducatorii au folosit intotdeauna manipularea pentru a determina oamenii sa porneasca la razboi. Fiintele umane nu sunt foarte agresive prin natura lor, folosesc violenta doar cand instinctele lor primare ii determina sa faca acest lucru. In antichitate, era usor sa motivezi un trib sa atace altul cand mancarea sau apa nu era suficienta. Pe masura ce umanitatea a evoluat, cauzele razboaielor au devenit mai complexe si mai greu de inteles pentru cetateanul de rand. In consecinta si tehnicile de manipulare au devenit mai sofisticate.
Apararea patriei, a pamanturilor natale, este mult mai usoara decat initierea unui razboi de cucerire. Datorita faptului ca toti liderii au tolerat sau au incurajat ororile comise de trupe in razboi, frica de a fi ucis, abuzat, pradat sau separat de cei dragi este un excelent factor de motivare pentru luptele de aparare a propriilor triburi, orase, provincii, tari sau imperii.
Pentru a purta un razboi ofensiv, liderii trebuie sa gaseasca diverse scuze pentru a-si justifica actiunea. Una dintre ele este convingerea poporului ca lupta pentru o cauza divina, pentru distrugerea “ereticilor”, adica a oricui se intampla sa creada in alte aberatii supranaturale decat ale lor. Religia si biserica au fost intotdeauna niste unelte foarte eficiente de dominare a maselor. O alte metoda, similara cu prima, este inducerea ideii ca partea adversa este inferioara, are un nivel de civilizatie mai scazut, iar grpul care ataca are datoria morala de a-i cuceri pe acei barbari, este calea aleasa de destinul lor.
Propaganda moderna incearca sa convinga cetatenii ca “ceilalti” sunt de fapt eliberati. Inamicul este acuzat ca nu respecta regulile internationale, ca incalca drepturile omului, iar opinia publica este convinsa ca singura solutie este o interventie militara. Alte solutii, mult mai ieftine si mai putin dureroase, nu sunt luate in calcul, pentru profitul adus de ele este mai mic si timpul necesar punerii lor in practica mai mare.
Persoanele care lupta efectiv difera de la o epoca la alta. In perioada antica, toti barbatii dintr-un trib sau o cetate erau folositi in conflict. In evul mediu au aparut primii mercenari platiti, profesionisti al caror slujba era razboiul, mult mai priceputi decat cetatenii obisnuiti, gata sa lupte pentru oricine platea suficient de mult aur.
Dupa aparitia statelor-natiune, toti barbatii din toate tarile moderne au fost din nou recrutati fortat si obligati sa lupte; acum aveau o noua cauza nobila: natiunea lor, definita de teritoriu, limba, religie, istorie si cultura comuna. Diferentierile pe aceste criterii au fost incurajate, fiecare natiune s-a definit in contradictie cu alte natiuni, existenta sa solitara neavand niciun sens. Milioanele de oameni spalati pe creier, gata sa moara pentru pamantul, rasa, credinta sau liderii lor erau mult mai utili si ieftini decat profesionistii platiti.
Pe masura ce societatile au devenit mai bogate, tehnologia militara a avansat si mass-media s-a extins, poporul a devenit tot mai potrivnic razboiului. Solutia a fost revenirea la armatele profesioniste, cu luptatori platiti, care aveau razboiul ca meserie; moartea unui astfel de soldat nu era perceputa la fel de negativ de opinia publica precum cea a unui recrut. Azi, tot mai putine state au serviciu militar obligatoriu, de obicei cele mai sarace si mai putin democratice.
Conflictul este un mecanism care se auto-alimenteaza. Cand doua tabere sunt in razboi, isi planteaza semintele si pentru viitoarele razboaie, purtate de copii si nepotii lor. Cand fiecare familie din fiecare parte are cate o ruda sau cunostinta ucisa in lupta, ura si frustrarea raman prezente pentru foarte mult timp, iar dorinta de razbunare va genera noi si noi conflicte. Asemenea spirale ale violentei pot fi observate in locuri precum Palestina: incursiunile evreilor care ucid militanti si oameni nevinovati laolalta sunt urmate de atacuri teroriste in Israel, fiind creat astfel un cerc vicios din care iesirea este aproape imposibila. Fiecare tabara nu doreste sa se opreasca prima deoarece are de platit polite pentru violentele din trecut si asteapta ca ceilalti sa faca primul pas.
Nicio parte nu castiga cu adevarat din razboi. Razboiul nu are nicio justificare reala, niciun sens practic. Intotdeauna exista o multime de morti si raniti in ambele tabere, multa suferinta si distrugere si binenteles traume emotionale care au nevoie de generatii pentru a se vindeca. Toti soldatii care se lupta sunt manipulati, la fel si societatile care incurajeaza razboiul. Singurii castigatori reali sunt liderii, din politica, religie si economie, adevaratii profitori, care isi urmaresc doar propriile scopuri egoiste, fara a le pasa de ceilalti; omul este doar un obiect pentru ei, simpla carne de tun, iar popoarele doar mase de manevra.
Desi numeroase studii au demonstrat ca razboiul este negativ pentru economie, fapt care era de bun simt avand in vedere amploarea distrugerilor generate de acesta, mai exista totusi unele persoane care perpetueaza mitul ca razboiul este necesar pentru a revitaliza economia. Aceasta este o aberatie, o teorie falsa, singurii care au profit in razboi sunt fabricantii de armament si alti afaceristi care au contracte cu armatele, de obicei o mica elita care are stranse legaturi cu lumea politica, adica chiar cu cei care au declansat conflictul. De exemplu, razboiul din Irak a costat deja peste 500 miliarde dolari, bani care erau suficienti pentru doua misiuni pe Marte sau pentru scoaterea din saracie a cel putin 10 tari africane.
Un lucru important de care trebuie sa ne amintim este descendenta noastra. Cu totii am plecat din cateva triburi africane, cu vreo 2 milioane de ani in urma. Marea raspandire a oamenilor de-a lungul globului si diversificare a raselor si etniilor este mai noua de 20.000 de ani, dupa ultima era glaciara. Suntem cu totii verisori indepartati, testele genetice realizate in toata lumea confirma acest lucru. Cum poti sa urasti pe cineva pe baza unor etichete stupide cand acel cineva iti este de fapt ruda?…
Publicat la 9 Aug 2008 | Citit de 324 ori. | Categorii: Idei si cugetari, International, Nationalism, Politica, Societate || 1 comentariu »
Nepal, inca o republica
Monarhia este o forma anacronica de conducere a statului si incet dar sigur dispar si ultimele sale reminiscente. Daca in Europa civilizata monarhiile constitutionale sunt foarte asemanatoare cu republicile parlamentare, regalitatea fiind doar un simbol, un element de traditie fara o putere reala, in alte zone ale planetei monarhiile sunt de fapt niste dictaturi personale cu caracter ereditar. Elita conducatoare este in acest caz un clan, o clica formata in jurul familiei regale care preia toate parghiile de putere din tara respectiva, inclusiv sectorul economic, si are ca unic scop sporirea propriei averi si perpetuarea status quo-lui pe termen nedefinit.
Diferentele intre sultanul din Brunei, autocratul din Zimbabwe, presedintele comunist din Coreea de Nord si fostul rege din Nepal sunt de forma, nu de fond. Toti acesti lideri concentreaza in propriile maini o putere enorma, cu drept de viata si de moarte asupra supusilor – care sunt redusi la conditia de sclavi, nu de cea de cetateni.
Chiar si in tara noastra putem spune ca resimtim inca efectele negative ale monarhiei. Sa ne amintim de dezastrul produs de Carol al II-lea si camarila sa, care au determinat umilirea tarii in cel de-al doilea razboi mondial, pierderea unor teritorii si ascensiunea dictaturii comuniste. Daca predecesorii sai, Carol si Ferdinand, s-au dovedit a fi niste lideri exceptionali, el a fost un ratat preocupat mai mult de perversiuni sexuale cu numeroasele sale amante decat de problemele tarii. Dar asa e in monarhie: destinul tau ramane la latitudinea hazardului, niciodata nu esti sigur ce personalitate va avea urmatorul conducator. Dar poti lasa destinul a milioane de oameni pe seama norocului, a sperantelor si a rugaciunilor?
Eu cred ca nu. Si poporul nepalez crede la fel. Dupa decenii de dictatura regala, care a adus ca efect colateral ascensiunea unor rebeli extremisti de stanga (maoisti), iata ca tara incepe sa se stabilizeze, sa se indrepte spre o democratie reala, cu un sistem parlamentar in care toate opiniile sa fie respectate, iar lupta armata in munti sa nu mai fie singura solutie de exprimare a unor dezacorduri. Comunitatea internationala are datoria de a sprijini aceasta tranzitie pasnica si de a incuraja schimbari similare in alte natuni aflate in situatii asemanatoare.
Daca sunteti interesati si de alte argumente impotriva monarhiei, am facut o scurta lista:
1. Monarhia neaga poporului un drept fundamental: acela de a-si alege conducatorul.
2. Regele are prerogative care pot interfera cu hotararile Parlamentului, reducand astfel gradul de democratie al statului.
3. Monarhia promoveaza aristocratia si nu meritocratia – regele are aceasta pozitie ereditara din pura intamplare, iar un simplu cetatean nu poate promova prin valoare si munca in acest post oricat s-ar stradui.
4. Prin titlurile acordate privilegiatilor, monarhia submineaza valorizarea realizarilor intelectuale ale cetatenilor de rand.
5. Regele nu este impartial, poate fi subiectiv daca doreste in deciziile sale si nu poate fi tras la raspundere.
6. Monarhia este foarte costisitoare, datorita cheltuielilor pe care le presupune protocolul casei regale.
7. Datorita mediului specific, regele creste intr-o atmosfera anormala, izolat, obligat sa aiba responsabilitati de mic, detasat de problemele omului de rand, putand ajunge un adult cu probleme.
8. In perioade de criza regele isi poate folosi parghiile de putere pentru a instaura dictatura personala.
9. Protectoratul divin asupra monarhiei si sprijinul oferit unei singure biserici incalca libertatea religioasa a statului.
10. Monarhia este un sistem inapoiat, majoritatea statelor democratice adoptand republica ca forma de guvernare.
