Pixelul meu albastru e mai mare decat flacara lor violet!
Pai nu asta e politica romaneasca? Un concurs de “cine o are mai lunga”. Iar la prostime merge orice; paranormalul e doar ultima moda. Acum ca e recesiune costa prea mult micii si berea, asa ca le dam mai mult circ.
Vina e doar a noastra. Pe bune. Nu mai suport emisiuni in care toata lumea critica clasa politica. Politicienii romani sunt exact cei pe care-i meritam, alesi din randul nostru si ne reprezinta extrem de bine. Daca maine ar exploda o bomba atomica in centrul Bucurestiului si am fi nevoiti sa alegem altii, ar fi exact la fel.
Ah, deja va revoltati! Asta e din cauza ca sunteti ipocriti. Boala veche si grea romaneasca! Va credeti mult mai buni (mai morali) decat sunteti. Adevarul e ca un popor mai ipocrit decat al nostru e greu de gasit in Europa.
Toti injuram Romania, dar vedem in ea ceva abstract. Nu ne dam seama ca noi suntem Romania! Ne injuram de fapt pe noi. Nu e paradoxal sa ai o parere foarte proasta despre tara si foarte buna despre tine? Cand multiplici asta la nivel de milioane devine mentalitate colectiva. Si astfel apar problemele.
Nu suntem capabili sa ne auto-evaluam corect. Si evident, nu suntem capabili nici sa-i evaluam pe altii corect. Asa ca ne alegem politicienii pe care-i meritam.
Deci nu mai vreau sa aud critici. Nu mai am rabdare de talk-showuri politice. Nu ma intereseaza nemultumirile “omului simplu de pe strada”; d-aia o duce rau: pentru ca e prea simplu.
Nu e o acuzatie totala; in fond, cauzele sunt numeroase. Istoric suntem defazati fata de vestul Europei si conjunctura geopolitica a format in patria noastra mioritica un anumit tip de cultura. Dar sa nu ne asteptam sa ne schimbe cineva. N-o vor face nici europenii, nici americanii. O putem face doar noi insine. Si atunci vom trai (ceva mai) bine.
Gandhi zice (am tot auzit expresia asta in ultimul timp): “Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume!”.
Publicat la 3 Jan 2010 | Citit de 97 ori. | Categorii: Politica, Romania, Societate || Niciun comentariu »
De ce a pierdut Geoana?
Da, asta e intrebarea, nu de ce a pierdut PSD, nu de ce a castigat Basescu/PDL. De fapt Geoana a pierdut. Avea toate sansele sa castige. Trendul era in favoarea lui. Antipatia fata de Basescu, indusa de presa ostila, atinsese apogeul. Sprijinul pentru Geona era coplesitor, avea in spate PSD cu toata masinaria de partid, PNL, UDMR, independentii, pe Klaus Johannis, jumatate din PNTCD, trusturile de presa si o parte din intelectuali. Cu o saptamana inainte de alegeri, Mircea Geoana avea vreo 5% in plus fata de actualul presedinte.
Cum a reusit sa piarda? Din cauza unor greseli, ale sale personale si ale echipei lui de consilieri. Greseala capitala a fost vizita nocturna la Sorin Ovidiu Vantu, exploatata inteligent de Traian Basescu. Dupa ce toata campania acesta incercase sa-l asocieze pe Geoana cu mogulii de presa, fara prea mare succes, iata ca brusc teoriile sale erau confirmate de gafa monumentala a pesedistului. Prestatia slaba in ultima dezbatere a contribuit la pierderea sa de imagine; M.G. nu a avut spontaneitate, nu a fost in stare sa-i dea lui T.B. o replica credibila (desi se stia de cateva ore ca acesta aflase de vizita la Vantu) si in plus nu a fost capabil sa improvizeze, vorbind doar cu hartiile in fata, sec si stereotipic.
Pe langa aceasta greseala (care ea singura i-a deturnat un numar mai mare de voturi decat era diferenta fata de castigator), au mai fost si alte decizii si trasaturi criticabile: refuzul de a participa la dezbateri, actiunea controversata de la Timisoara care a radicalizat votantii anti-comunisti, lipsa unei oferte pentru tineri, lipsa unor propuneri specifice pentru Transilvania, incapacitatea de a se disocia de cliseele asociate cu PSD-ul (“partid de comunisti”, “partid de corupti”), lipsa talentului oratoric, lansarea unei campanii murdare prin clipul cu copilul lovit de Basescu, inexistenta unor idei spectaculoase capabile sa motiveze electoratul.
Ramane de vazut daca PSD se poate transforma intr-un partid de stanga autentic sau rolul de opozitie fata de PDL va fi preluat de PNL (condus de carismaticul Crin Antonescu), iar Partidul Social Democrat va deveni a treia forta politica ca pondere si va avea doar un rol de arbitru intre doua partide care se declara “de dreapta”.
Publicat la 16 Dec 2009 | Citit de 88 ori. | Categorii: Politica || Niciun comentariu »
Votul de protest
Ce optiune are o persoana care doreste sa voteze dar nu se simte reprezentata de niciun candidat?
Poate sa nu se duca la vot. In acest caz insa i se va reprosa lipsa de implicare civica. I se va spune ca cine nu voteaza nu mai are dreptul sa comenteze.
Poate sa se duca la vot si sa nu puna stampila pe niciun candidat. Dar aici apare riscul fraudei electorale. La ultimele alegeri au fost foarte multe suspiciuni in acest sens.
Daca comisia este partinitoare si va modifica votul lui, stampiland unul dintre candidati? La o eventuala renumarare, votul sau va apare ca fiind valid.
Mai poate sa se duca la vot si sa puna stampila pe mai multi candidati. Aici cu siguranta votul sau va fi anulat. Insa nu e mare diferenta intre aceasta varianta si neparticiparea la vot. Pe politicieni nu-i intereseaza rata de absenteism sau numarul voturilor nule. Asta nu poate fi deci o forma de protest.
Practic, in acest moment, alegatorul revoltat, scarbit de politicieni, care doreste sa dea un vot anti-sistem, nu are nicio alternativa. Ce s-ar putea face?
Legea electorala ar putea fi modificata pentru introducerea unei noi casute pe buletinul de vot care sa contina optiunea “Nu votez cu niciun candidat”. Astfel, se va putea numara clar cati si-au anulat votul din greseala si cati dau in mod constient un vot de blam clasei politice.
Ce se intampla insa daca la o runda de alegeri numarul celor care aleg varianta cu niciun candidat depaseste 50%? Propunerea mea – radicala, ce-i drept – este ca in acest caz alegerile sa se repete si niciunul din cei care au candidat la prima tura sa nu mai aiba dreptul sa candideze la a doua. In acest fel se poate face o selectie reala a valorilor in politica.
Este adevarat ca candidatii independenti si cei care apartin unor partide mici sunt oricum dezavantajati prin lipsa fondurilor si a structurilor de propaganda, neavand acces suficient la mass-media pentru a-si promova ideile. Si de populism nu scapam nici prin aceasta modificare. Dar poate asta ii va determina pe politicieni sa duca o campanie pozitiva cu mai multe proiecte concrete si mai putina demagogie si atacuri murdare la adversari. Oricum, cred ca ar merita incercat.
Publicat la 11 Dec 2009 | Citit de 335 ori. | Categorii: Actiune civica, Politica || 3 comentarii »
Socialismul in America
In Statele Unite nu a existat niciodata o stanga autentica.
Poate din cauza bogatiei si dimensiunilor mari ale acestei tari, care le-a permis multor europeni emigrati aici sa atinga un nivel de trai crescut in timp ce pe vechiul continent sufereau de foame.
Poate si din cauza cultivarii iluziei “visului american”, a ideii ca poti sa te imbogatesti prin munca cinstita, perseverenta si putin noroc (desi statistica spune ca sansele sunt la fel de mari si-n Europa, ba chiar ca mobilitatea sociala e mai mare pe continentul nostru).
Poate si din cauza politicii de dreapta pe care au avut-o guvernele americane, a cultivarii spiritului intreprinzator si individualismului, a propagandei din presa, a defaimarii ideilor de stanga – culminate cu vanatoarea de comunisti din anii ’50 ai secolului XX, plus mobilizarea generala din perioada razboiului rece in care URSS era marele inamic, perceput ca simbol al stangii.
Ar fi nevoie azi de un partid socialist in SUA? Partidele americane sunt mult mai “la dreapta” decat cele europene. Republicanii sunt extrem de conservatori, multi cu convingeri religioase puternice, plus cativa libertarieni (doar pe criterii economice).
Democratii se apropie mai mult de liberalii din Europa; desi presa de dreapta (e.g. Fox News) vorbeste de “marxism”, de fapt ei nu sunt nici macar la nivelul social-democratilor din Europa, in niciun caz nefiind socialisti.
Poate un partid socialist real ar mai echilibra scena politica americana; au mai fost incercari in trecut dar s-au soldat cu esecuri rasunatoare. Iar daca o parte din democrati ar trece la socialisti, nu este exclus ca si o parte din republicani sa formeze un partid libertarian, dezamagiti de politicile aberante ale neo-conservatorilor…
Publicat la 23 Nov 2009 | Citit de 196 ori. | Categorii: International, Politica || Niciun comentariu »
Mai la stanga decat stanga
Multa lume are impresia ca PSD este un partid de stanga – unii cred chiar ca nu se poate sa fii mai la stanga decat atat. Nu este deloc adevarat.
In primul rand, din mostenirea comunista a partidului n-a ramas mare lucru, eventual cativa nostalgici fani ai lui Iliescu raspanditi prin filiale periferice – de altfel, chiar si Ion Iliescu este mai degraba un adept al economiei sociale de piata (modelul scandinav), nu un fan al fostului regim Ceausist in care avea un rol de disident.
In al doilea rand, printre tinerii pesedisti exista foarte multi oportunisti fara nicio doctrina – ca in toate partidele din Romania de altfel. Daca ii intrebi ce inseamna stanga o sa-ti bolboroseasca ceva notiuni vagi legate de protectia sociala… si cam atat.
In al treilea rand, guvernarile PSD nu au avut prea multe masuri de stanga; economic vorbind, era normal – la finalul administratiei Nastase inca nu se incheiase tranzitia de la sistemul comunist la cel capitalist si toate guvernarile de dupa revolutie au fost nevoite sa ia masuri de liberalizare a economiei, indiferent de culoarea lor politica. Din perspectiva sociala, PSD este un partid conservator – ca toate celelalte din Romania – si se axeaza prea putin pe progresul social, cum i-ar cere ideologia (la fel cum nici PNL nu militeaza pentru libertati individuale si nici PDL nu are vreo treaba cu morala crestina).
In ultimul rand – dar nu in cele din urma – PSD este afiliat la PES, socialistii europeni fiind azi mai degraba o forta de centru-stanga (in special dupa anii ’90 cand “a treia cale” a avut castig de cauza in randul lor); mai la stanga se afla “Stanga Europeana”, un grup care reuneste diferite partide marxiste, comuniste si socialist-ecologiste, in special din nordul continentului. Din Romania, PAS (Partidul Alianta Socialista) este afiliat acestui grup, dar acest partid politic de la noi este o gluma, o gasca de pensionari frustrati de tranzitie care viseaza la tineretile peceriste si nu sunt in stare sa adapteze in niciun fel doctrina marxista la realitatile secolului 21.
Publicat la 19 Nov 2009 | Citit de 418 ori. | Categorii: Politica || 1 comentariu »
Birocratia in Romania
Suntem la 20 de ani de la “revolutia” anti-comunista si in plina economie de piata avem de doua ori mai multi functionari publici decat in 1989. Cum s-a ajuns la aceasta situatie si ce putem face?
Fiecare noua administratie din tranzitie a angajat masiv, mii de oameni, creand noi si noi structuri de stat. Multi dintre cei angajati faceau parte din clientela politica a partidelor aflate la putere in perioada aceea: membri, voluntari din campanii, rude si prieteni ale sefilor. In perioada 2005-2008, desi la putere se afla un guvern liberal care teoretic trebuia sa sustina un stat minimal, numarul functionarilor publici a crescut exponential, mai mult decat in toate fostele mandate, pe motivul necesitatii dezvoltarii unor structuri care sa gestioneze integrarea europeana a tarii noastre.
Scuzele penibile ale diversilor lideri politici nu pot mistifica realitatea: avem sute de mii de functionari publici ineficienti, nepregatiti, redundanti si inutili. Informatizarea administratiei de stat din ultimii ani ar fi trebuit sa duca la scaderea numarului acestora; nu s-a intamplat acest lucru. Serviciile au devenit mai bune pe alocuri, in alte parti s-au ingreunat chiar datorita dublarii muncii necesare (care era facuta in paralel pe calculator si pe hartie); sistemele digitale instalate sunt prost concepute, din cauza licitatiilor trucate prin care au fost achizitionate, iar acolo unde chiar eu eliminat nevoia unor operatiuni manuale, s-au gasit repede alte atributiuni pentru angajatii respectivi.
Cu exceptia celor angajati prin sistemul P.C.R. (pile, cunostinte si relatii), majoritatea functionarilor de stat nu au nicio vina ca sistemul este prost; poate unii dintre ei chiar inteleg necesitatea eficientizarii acestuia si a reducerii personalului. Nu poti condamna niste oameni pentru ca au cautat un job sigur si relativ bine platit (salariile au crescut constant in ultimii ani, daca in deceniul ’90 la stat se castiga destul de prost acum media a depasit-o pe cea din economia privata). Este deci normal ca ei sa se opuna, direct sau indirect, eliminarii lor; orice birocratie are tendinta naturala de a creste, de a se auto-conserva si a-si apara beneficiile. Iar sistemul politic actual face aproape imposibila o decizie ferma in aceasta privinta, atat din cauza pierderii a sute de mii de voturi (cei concediati plus cercul lor de cunostinte) cat si din presiunea facuta de cei care lucreaza pentru partide de a primi slujbe la stat.
Ce e de facut? Situatia nu poate continua asa la nesfarsit, se cheltuie sume imense de bani cu intretinerea unui aparat birocratic ineficient. Idealul trebuie sa fie automatizarea totala (eliminarea tuturor operatiunilor de rutina care nu e necesar sa fie facute de un om), iar pentru functionarii care vor ramane in sistem si vor avea relatii cu publicul, pe langa un training de abordare a clientilor care sa creasca gradul de politete macar pana la nivelul celui de la o companie privata, mai e nevoie si de reguli simple si clare pentru reducerea cozilor si confuziilor (de exemplu, aparate care sa distribuie numere de ordine la fiecare institutie si birouri deshise, in care la fiecare ghiseu sa fie afisat numarul curent). Pe langa toate astea, internetul trebuie folosit pentru a elimina cat mai multe din deplasarile cetatenilor la institutii, reducand astfel mult costurile.
Cine va avea curajul sa faca aceste schimbari? Ar putea fi motivati directorii (numiti politic) din institutiile deconcentrate sa inceapa niste reforme, avand in vedere fondurile europene si guvernamentale alocate in acest scop, care ar “convinge” liderii locali sa accepte reduceri de personal?
Publicat la 4 Nov 2009 | Citit de 310 ori. | Categorii: Politica, Romania || Niciun comentariu »
Cei 12 candidati la alegerile prezidentiale din 2009
In ordinea in care cred eu ca vor obtine voturile:
1. Traian Basescu. Actualul presedinte spera sa obtina inca un mandat; sansele lui sunt mai mici decat in 2004, este in evidenta scadere de popularitate, marile trusturi de presa sunt impotriva lui, nu prea mai are aliati in lumea politica si in societatea civila, nu mai poate veni tot cu o platforma justitiara pentru ca in ultimii 5 ani nu a convins deloc, iar prestatia sa diplomatica a fost destul de slaba. (29-34%)
2. Mircea Geoana. Dupa multe dispute interne in care multi il considerau naiv, a dovedit ca are abilitati politice surprinzatoare si are sanse reale de a castiga, beneficiind de sprijinul structurilor puternice ale PSD din teritoriu; desi este bine pregatit pentru functia de presedinte avand o experienta diplomatica consistenta, imaginea sa in randul oamenilor simpli nu este atat de buna precum a altor candidati mai populisti. (26-29%)
3. Crin Antonescu. Candidatul liberal are o imagine buna mai ales in randul tineretului si a categoriilor dinamice de votanti; desi are mai putina experienta politica decat alti contra-candidati, are si un dosar mai curat, nefiind implicat in scandaluri majore; daca PNL ar avea structuri teritoariale la fel de puternice ca cele ale PSD si PDL ar avea sanse reale de a ajunge in turul doi si poate chiar de a castiga, dar nu este cazul, astfel ca isi va negocia voturile cu cei doi finalisti, partidul sau intrand aproape sigur la putere dupa alegeri. (21-24%)
4. Sorin Oprescu. Dupa ce a castigat la limita voturile bucurestenilor bazandu-se pe iluzoria aura de independent pe care si-a creat-o, doctorul spera sa repete performanta la nivel national; nu va reusi. Personalitatea sa, in care mistocarul eclipseaza de multe ori intelectualul, nu va face nici pe departe o impresie la fel de buna in provincie pe cat a facut pe malurile Dambovitei; in plus, nu a avut realizari notabile in Bucuresti in ultimul an, doar bune intentii si declaratii populiste. (9-12%)
5. Kelemen Hunor. Candidatul maghiar nu se deosebeste prea mult de ceilalti candidati UDMR de la alegerile precedente; nu va reusi nici de aceasta data sa obtina alte voturi decat cele ale minoritatii respective. Unitatea maghiara, facuta cu pretul cooptarii extremistilor din PCM (aripa Laszlo Tokes), inseamna pentru acest partid imposibilitatea de a avea un mesaj convingator pentru putinii romani care ar fi putut depasi bariera etnica in decizia lor. (6-8%)
6. Gigi Becali. Justitiarul din Pipera nu mai are popularitatea de altadata, erodata fiind de scandalurile in care a fost implicat si rezultatele proaste ale echipei Steaua. Nu mai are in spate un partid care sa-l sprijine si intra in conflict cu alti candidati pe aceeasi nisa, deci nu va avea procente prea mari. (4-6%)
7. Corneliu Vadim Tudor. Imaginea lui Vadim s-a inrautatit de-a lungul anilor, acum nu mai este nici pe departe atat de convingator ca in anii ’90, iar partidul sau a slabit foarte mult. Daca nu reuseste sa creeze un scandal serios, nu va avea prea mari sanse de a obtine ceva. (3-5%)
8. Remus Cernea. Candidat non-conformist, cu bune intentii dar fara experienta; desi ar fi o optiune foarte buna din punct de vedere moral, nu ar rezista in jungla politicii romanesti, ii lipseste machiavelismul, iar electoratul roman nu este pregatit pentru asa ceva; afilierea sa la verzi poate da bine in Europa, dar chiar nu conteaza pentru romani. (1-2%)
9. Ovidiu Cristian Iane. Reprezentand un partid ecologist nerecunoscut in Europa si fara o baza electorala in Romania, aceasta persoana putin cunoscuta nu poate emite niciun fel de pretentii. (sub 1%)
10. Eduard Manole. Omul a mai candidat si prin 2000; nu a reusit sa convinga atunci, nu o va face nici acum, nu se diferentiaza cu nimic de restul, nu poate deveni personaj providential. (sub 1%)
11. Constantin Rotaru. Reprezentand un partid socialist format din nostalgici ai ceausismului care nu are legaturi consistente cu stanga moderna, nici chiar cu marxistii europeni, patronul de tipografie va scoate o mana de voturi de la niste pensionari disperati. (sub 1%)
12. Constantin Ninel Potarca. Personaj total necunoscut; va fi votat de familie si prieteni, daca are noroc. (sub 1%)
Publicat la 26 Oct 2009 | Citit de 298 ori. | Categorii: Politica || Niciun comentariu »
Post-liberalism, post-socialism, post-industrialism
Istoria a inceput recent. Desi omul, intr-o forma apropiata de cea actuala, exista de cateva milioane de ani, pentru noi istoria a inceput de vreo 300 de ani. A inceput odata cu epoca industriala, cu primele ateliere din Anglia care foloseau puterea aburului. Pana atunci sensul istoriei nu era clar; epoca feudala europeana nu prevestea o continuare glorioasa, putea oricand sa degenereze in barbarie. In plus, istoria incepe pentru noi intr-un mod subiectiv: pana acum trei secole, aveam 99,9% sanse sa fim niste tarani analfabeti sau sclavi pe mosia cuiva, deci accesul la cunoastere era total restrictionat si nu luam parte la crearea istoriei (cel putin nu ca indivizi, poate intr-o mica masura ca gloata). Acum, evolutia omenirii este clara si (sa speram) ireversibila.
Revolutia burgheza a insemnat abolirea feudalismului, pierderea puterii de catre aristocratii proprietari de pamanturi si venirea la putere a unui noi grup social, proprietarii industriali. Industrializarea a insemnat o urbanizare masiva, miliarde de tarani au devenit muncitori si au venit la oras (sau localitatile lor au devenit orase). Evident, educatia si conditiile de trai s-au imbunatatit, dar nu dintr-un gest altruist al noilor conducatori ci dintr-o necesitate practica: un muncitor calificat, sanatos si multumit era mult mai productiv si aducea un profit mai mare. Imperativul numarul unu a fost (si este) banul.
Noua clasa formata (numita de marxisti “proletariat”) avea nevoie de reprezentare politica; asa a aparut socialismul, in ideea ca liderii lumii noi sa fie cei care muncesc si nu cei care detin fabricile. In ultimii 150 de ani, scena politica a avut trei mari orientari: consevatorismul (aparator al marilor proprietari, aproape disparut acum, fiind inlocuit de crestin-democrati, populari sau republicani), liberalismul (reprezentand patronii din industrie, liber-profesionistii, “gulerele albe”) si miscarile de stanga care reprezentau muncitorii – “gulerele albastre”: comunismul, socialismul, social-democratia.
Ultimul secol a insemnat in mare masura lupta intre stanga si dreapta, intre (neo)liberalism si diferite tipuri de socialism. Istoria s-a scris din perspectiva unui conflict intre clase. Intre timp insa s-a intamplat ceva. Ceva ce schimba total datele problemei. S-a schimbat paradigma.
Atat liberalismul cat si socialismul sunt ideologii care apartin paradigmei industriale; aceste filosofii politice sunt facute pentru o lume in care majoritatea populatiei munceste in industrie, deserveste industria sau detine industria. Dar industria, in sensul ei clasic, incepe sa dispara. Miscarea are loc incet dar sigur si se accelereaza. Primul semn a aparut in anii ’50 ai secolului tercut, cand in Statele Unite, cea mai dezvoltata tara de pe glob, numarul angajatilor in sectorul serviciilor l-a depasit pe cel din industrie. Cei din perioada respectiva era prea prinsi in intrigile razboiului rece pentru a observa aceasta mutatie. Dar cativa sociologi, politologi si futurologi au inteles care e trendul; printre primii a fost Alvin Tofler, o personalitate care mi-a influentat si mie foarte mult gandirea inca din adolescenta, de la primele lecturi “serioase” in domeniul politico-economic.
Azi, in toate statele dezvoltate, industria a ramas cu mult in urma serviciilor ca numar de angajati si valoare produsa. “Muncitorul la banda”, prototipul preferat inca de pe vremea lui Ford al celor care vedeau lumea in alb si negru, ca o lupta intre doua clase, incepe sa dispara. Automatizarea industriei a generat conditii mult mai bune de munca, o diversificare mult mai mare a produselor si o crestere a nivelului de cunostinte pe care un muncitor trebuie sa le aiba. Incepe sa se puna un accent tot mai mare pe creativitate si inteligenta, slujbele de rutina cu operatii repetitive au fost aproape total inlocuite de roboti industriali. Retineti: vorbim de natiuni dezvoltate, in celelate exista destule “sweat shops” unde inca se lucreaza in semi-sclavie, dar trendul este acelasi peste tot.
Sindicatele au o mare problema: cand muncitorii au roluri foarte variate, implicit si interesele lor devin diferite, astfel ca e greu sa se coaguleze idei comune pe care sa le sustina cu totii. Angajatii din servicii, mai ales cei cu pregatire superioara (care sunt tot mai numerosi) nu au mare nevoie de un sindicat care sa-i reprezinte, deoarece nu sunt usor inlocuibili, concedierea lor fiind costisitoare pentru firma si deci isi pot negocia singuri conditii bune de munca.
Patronatele s-au schimbate si ele foarte mult; proprietarul burghez, gras si cu joben, care isi trata angajatii cu dispret, a fost inlocuit de sisteme corporatiste complicate de management; interesul financiar ramane acelasi (maximizarea profitului) dar linia de demarcatie intre “exploatator” si “exploatati” e tot mai greu de tras.
Doctrinele clasice sunt clar depasite, iar partidele de tip catch-all sunt populiste si nu reprezinta o solutie pentru noua configuratie a economiei globale. Nici liberalismul si nici socialismul, in sensul lor clasic, nu au gasit raspunsuri adecvate pentru lumea de azi. E nevoie de noi abordari, de noi doctrine, nu doar de adaptari ale celor vechi. Nici neo-liberalismul si nici “a treia cale” social-democrata nu si-au atins obiectivele. E nevoie de o ideologie care sa cuprinda nevoia de libertate individuala, democratia participativa, progresul social, protectia drepturilor omului, asigurarea nevoilor fundamentale ale fiintei umane, rationalismul, protejarea climei, sprijinirea spiritului antreprenorial, globalizarea…
Cum se va ajunge la un asemenea sistem? Vor evolua partidele actuale? Vor apare altele noi? Va fi nevoie de o revolutie sau va exista o tranzitie pasnica? Exista vreun model pentru aceasta noua forma de organizare? Poate socialismul libertarian?…
Publicat la 20 Oct 2009 | Citit de 274 ori. | Categorii: Idei si cugetari, Politica, Societate || 4 comentarii »
Ateism si comunism
Orice om cu jumatate de creier intelege ca ateismul nu are legatura directa cu comunismul. Acest articol este pentru cei (multi) care au doar un sfert de creier si inca mai cred ca ateism = comunism.
In primul rand, e vorba de logica elementara. A implica B nu inseamna neaparat ca si B implica A; reciprocitatea asta nu exista intotdeauna. Cateva exemple:
- Toate vacile au coada; inseamna ca tot ce are coada este vaca;
- Toate bananele sunt galbene; deci tot ce e galben e banana;
- Toti jucatorii de baschet sunt inalti, rezulta ca oricine este inalt joaca bashet;
- Toti congolezii sunt negri; prin urmare, toti negrii sunt congolezi
- Toti arabii sunt musulmani, asa ca toti musulmanii sunt arabi;
Ati prins ideea? Doar pentru ca toti comunistii sunt atei, nu inseamna ca toti ateii sunt comunisti. De fapt chiar si prima afirmatie este gresita; chiar daca in tarile foste comuniste, oficial nu exista religie, de fapt o mare parte din populatie practica ritualuri religioase, declarandu-si ateismul oficial doar pentru a nu avea probleme cu autoritatile si a fi in trend cu moda. Dupa perioada anilor ’50 cand a existat o represiune religioasa, in ultimele trei decenii de existenta in aceste state nu au fost persecutati credinciosii. De altfel, dupa schimbarea de sistem din Europa de est din anul 1989 s-a observat un puternic reviriment religios, ceea ce arata clar ca optiunile oficiale dinainte erau doar de complezenta si oamenii aveau de fapt cu totul alte convingeri.
Ateismul a aparut cu mult inaintea comunismului. Chiar si Grecia antica, inainte de Cristos, existau filosofi care speculau pe aceasta tema, iar in decursul istoriei in toate civilizatiile care au atins un anumit grad de cultura si libertate de expresie au aparut inevitabil si persoane atee. Cand primii ganditori marxisti si-au scris lucrarile in secolul 19, in vestul Europei trecuse deja Renasterea, se produsese secularizarea statului si optiunea non-religioasa era deja cunoscuta si tolerata intr-o oarecare masura, nu reprezenta nicio noutate.
De ce ideologia comunista a folosit ateismul? E greu de explicat pentru cineva care nu cunoaste principiile comunismului; pe scurt, acesta promoveaza o viziune materialista asupra lumii, in care supranaturalul nu are niciun rol, iar biserica si preotii sunt vazute ca unelte ale capitalismului exploatator. Poate ca factorul exploatarii a fost uneori exgerat, dar lipsa de sens si rolul parazitar al institutiilor religioase a fost intuit corect. De remarcat ca noul sistem s-a dorit a fi unul democratic, dar in practica s-a intamplat cu totul altceva.
Progresul social presupune o evolutie treptata a societatii, prin educatie si cultura. Astfel, religia si biserica trebuie tolerate, deoarece multi oameni au o legatura emotionala puternica cu ele si o distrugere a lor brusca ar crea o aversiune a populatiei credincioase fata de noul sistem, iar martirii ar ramane figuri simbolice, care desi nu au niciun merit anterior sunt recunoscuti pentru sacrificiul lor si idolatrizati. Persecutarea preotilor si demolarea bisericilor din anii ’20 in Rusia (Uniunea Sovietica) , repetata la o scara mai mica si in celelalte tari comuniste (inclusiv Romania in anii ’50), a fost o enorma greseala care a contribuit la caderea acelui sistem.
Sa fie vorba oare doar de o interpretare eronata a filosofiei marxiste? Nu, e cu totul altceva; comunism real (in sensul idealurilor sale initiale) nu a existat nicaieri, deoarece acesta implica mult mai multa democratie; in schimb, am avut sisteme staliniste, in care un partid totalitar controla puterea, iar economia de stat centralizata si-a dovedit ineficienta. Religia reprezenta un concurent pentru comunisti si nu putea fi tolerat. Vechile simboluri mistice au fost inlocuite de altele noi, dar pastrandu-si valoarea de reper: religia cu ideologia, biserica cu partidul, patriarhul cu secretarul general, profetul cu Marx, mantuirea cu utopia comunista, ritualurile cu sedintele, sarbatorile religioase cu cele laice (aniversarile comuniste) s.a.m.d.
Statele foste comuniste nu au promovat cu adevarat o societate rationalista; desi stiinta a avut sustinere, au existat si multe teorii aberante sustinute fara o baza logica (de exemplu, dezastruosul experiment agricol a lui Lysenko in urma caruia au murit de foame milioane de oameni). La fel cum in multe state capitaliste, teorii stiintifice valide sunt respinse pe baze religioase, in tarile staliniste astfel de teorii au fost respinse pe motive doctrinare.
Ateismul presupune doar negarea existentei zeilor (si a supranaturalului), nu implica convingeri politice de un anumit fel din partea respective persoane. Avand in vedere numeroasele idei irationale care erau sustinute de propaganda oficiala in statele comuniste, un ateu/sceptic adevarat ar fi trebuit sa aiba serioase rezerve fata de aceste regimuri. In niciun caz nu putem deduce ca ateismul a fost determinat de comunism. Probabil ca au existat multi oameni care, avand acces la sistemele de educatie mai bune decat cele interbelice din statele comuniste, au ajuns la concluziile ateismului, dar foarte putini au inteles cu adevarat principiile acestuia, din moment ce a existat o migratie masiva in sens opus dupa caderea cortinei de fier. Sa ai convingeri puternice inseamna sa le poti pastra in orice conjunctura, nu sa le schimbi dupa cum bate vantul. Probabil ca si religia este azi o moda in Romania pentru multi, care nu au citit Biblia si nu cunosc aproape nimic din ideile promovate de crestinism…
Publicat la 13 Oct 2009 | Citit de 327 ori. | Categorii: Politica, Religie si ignoranta || 4 comentarii »
Interviu cu je
… luat in iunie de o jurnalista americana in devenire, Pamela Nisivaco.
