Pixelul meu albastru e mai mare decat flacara lor violet!
Pai nu asta e politica romaneasca? Un concurs de “cine o are mai lunga”. Iar la prostime merge orice; paranormalul e doar ultima moda. Acum ca e recesiune costa prea mult micii si berea, asa ca le dam mai mult circ.
Vina e doar a noastra. Pe bune. Nu mai suport emisiuni in care toata lumea critica clasa politica. Politicienii romani sunt exact cei pe care-i meritam, alesi din randul nostru si ne reprezinta extrem de bine. Daca maine ar exploda o bomba atomica in centrul Bucurestiului si am fi nevoiti sa alegem altii, ar fi exact la fel.
Ah, deja va revoltati! Asta e din cauza ca sunteti ipocriti. Boala veche si grea romaneasca! Va credeti mult mai buni (mai morali) decat sunteti. Adevarul e ca un popor mai ipocrit decat al nostru e greu de gasit in Europa.
Toti injuram Romania, dar vedem in ea ceva abstract. Nu ne dam seama ca noi suntem Romania! Ne injuram de fapt pe noi. Nu e paradoxal sa ai o parere foarte proasta despre tara si foarte buna despre tine? Cand multiplici asta la nivel de milioane devine mentalitate colectiva. Si astfel apar problemele.
Nu suntem capabili sa ne auto-evaluam corect. Si evident, nu suntem capabili nici sa-i evaluam pe altii corect. Asa ca ne alegem politicienii pe care-i meritam.
Deci nu mai vreau sa aud critici. Nu mai am rabdare de talk-showuri politice. Nu ma intereseaza nemultumirile “omului simplu de pe strada”; d-aia o duce rau: pentru ca e prea simplu.
Nu e o acuzatie totala; in fond, cauzele sunt numeroase. Istoric suntem defazati fata de vestul Europei si conjunctura geopolitica a format in patria noastra mioritica un anumit tip de cultura. Dar sa nu ne asteptam sa ne schimbe cineva. N-o vor face nici europenii, nici americanii. O putem face doar noi insine. Si atunci vom trai (ceva mai) bine.
Gandhi zice (am tot auzit expresia asta in ultimul timp): “Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume!”.
Publicat la 3 Jan 2010 | Citit de 94 ori. | Categorii: Politica, Romania, Societate || Niciun comentariu »
Pierderea inocentei. Ultimul craciun. Dupa 20 de ani.
Decembrie 1989. Aveam 8 ani. Primisem de 3 luni cravata rosie de pionier. Eram comandant adjunct de detasament. Colegii de clasa insistasera sa fiu lider, dar am refuzat, din comoditate si lipsa de interes fata de aberatiile partidului, lasand unei colege aceasta onoare. Eram pe drumul cel bun, spre a deveni sef la UTC, lider local UASCR, iar in final vreun conducator judetean pe la PCR. Aveam si spatele asigurat, originea sanatoasa…
In primele doua saptamani ale lunii, mii de “turisti sovietici” au venit sa ne viziteze frumoasa tara. Dupa evenimentele din Timisoara, am fost trimis pachet la bunici; stiam ca urmau niste revolte de strada “spontane” si in Cluj. Si au urmat; s-a tras, au murit cativa oameni, iar cei care dadusera ordinul sunt azi oameni de afaceri de succes sau generali de armata.
Pe 22 decembrie am vazut la televizorul rusesc, alb-negru, cu lampi, spectacolul numit revolutie. Era frig, dar nu era zapada. Nu stiam prea multe despre politica. M-am bucurat; binele a invins! Vom avea banane si ciocolata, ca in filmele americane!
Toti se bucurau. Rudele mele maghiare sperau intr-un sfarsit al nationalismului de tip ceausist. Parintii mei care lucrau in sistem erau ingrijorati pentru propriul viitor, dar totusi se bucurau ca regimul s-a prabusit.
Am vazut in geamantanul mamei mele niste jucarii pe care le luase in graba. Nu era timp pentru plimbari in magazine. Si oricum nu se gasea aproape nimic. Craciunul a fost sarac pentru toti in acel an. Oamenii erau ocupati sa priveasca la televizor. Sotii Ceausescu au fost executati, in urma unui proces rapid in care pana si avocatul lor ii acuza.
Poporul era fericit: vazuse sange pe pereti, tiranii murisera, revolutia a invins! Au mai urmat cateva zile de haos, in care niste teroristi (care n-au existat niciodata) au omorat sute de oameni prin Bucuresti. Era necesar, pentru a ajunge la putere cine trebuie.Tara trebuia guvernata, iar unii erau deja pregatiti pentru asta.
Am primit cadou ceea ce vazusem la mama in bagaj. Atunci am inteles ca nu exista Mos Craciun.
Populatia revenea in graba la religie. Se spuneau rugaciuni in genunchi, in mijlocul pietei. Dupa 50 de ani de indoctrinare comunista era normal. Iar uciderea cuplului prezidential chiar in ziua “nasterii domnului” a fost un inceput ideal pentru urmatorii 20 de ani de indobitocire religioasa.
Anii au trecut. Eu am crescut. M-am maturizat in tranzitie. Inocenta mi-am pierdut-o atunci, in acele zile de decembrie. Iar traumele dezordinii post-revolutionare si-au pus si ele amprenta pe dezvoltarea mea psihica.
Dar nici acum societatea romaneasca nu si-a gasit linistea. Iar noi, copiii revolutiei, ne intrebam ce datorii avem fata de Romania si ce datorie are ea fata de noi…
Publicat la 22 Dec 2009 | Citit de 57 ori. | Categorii: Eu si blogul, Romania || Niciun comentariu »
Ce nu-mi place la 1 Decembrie
- E prea frig; de 9 mai sau 23 august putea iesi romanu’ la iarba verde; de 1 decembrie sta la televizor.
- Prea multa implicare a bisericii; e ziua nationala, nu o sarbatoare religioasa! Dupa ce acu 200 de ani vroia sa ne convinga ca suntem slavi, azi ortodocsii se considera singurii reprezentanti ai neamului…
- Prea multa ipocrizie din partea politicienilor; e clar ca-i doare in cur de eveniment, dar se afiseaza toti la depunerile de coroane pentru a fi apreciati de pulimea extaziata.
- Programele cretine de la televizor cu aceleasi clisee repetate la nesfarsit si comportamentul deplorabil al romanilor care au impresia ca “sarbatoare” inseamna doar sa manci si sa bei ca porcul, pana ti se face rau.
- E o zi prea controversata; evenimentul din 1918 era deja planificat de cateva luni, Romania obtinuse prin negocieri Transilvania, nu e nimic spontan in adunarea de la Alba Iulia; in plus, sa pui o astfel de data ca sarbatoare nationala nu faci decat sa izolezi o intreaga comunitate de 1,5 milioane de oameni; se pute alege o data mai neutra, de care sa poata fi mandri toti locuitorii tarii.
Ce ar mai fi?…
Publicat la 2 Dec 2009 | Citit de 92 ori. | Categorii: Nationalism, Romania || Niciun comentariu »
Jalnicul imn al Romaniei
Va place “Desteapta-te romane”? Mie nu. E mult prea patetic. Parca e muzica de parastas. Nu e mobilizator, nu-mi inspira vreo traire intensa, o senzatie de putere sau maretie, ci mai degraba jale si tristete, neputinta si speranta desarta. Se potriveste mult pe simbolistica noastra nationala de tip doina / dor / miorita / manole / fatalism / acceptarea conditiei / etc.
N-am nimic cu melodia in sine, doar ca nu e potrivita pentru a fi imnul nostru national. Vreau ceva care sa emane forta, sa induca sentimentul mandriei de a fi roman. Are cineva vreo sugestie?
Vechiul imn comunist, “Trei culori”, suna mai bine din punctul asta de vedere – daca lasam la o parte versurile pro-sistem.
Vechiul imn din perioada interbelica e de-a dreptul penibil.
Publicat la 30 Nov 2009 | Citit de 330 ori. | Categorii: Muzica faina, Romania || 5 comentarii »
Birocratia in Romania
Suntem la 20 de ani de la “revolutia” anti-comunista si in plina economie de piata avem de doua ori mai multi functionari publici decat in 1989. Cum s-a ajuns la aceasta situatie si ce putem face?
Fiecare noua administratie din tranzitie a angajat masiv, mii de oameni, creand noi si noi structuri de stat. Multi dintre cei angajati faceau parte din clientela politica a partidelor aflate la putere in perioada aceea: membri, voluntari din campanii, rude si prieteni ale sefilor. In perioada 2005-2008, desi la putere se afla un guvern liberal care teoretic trebuia sa sustina un stat minimal, numarul functionarilor publici a crescut exponential, mai mult decat in toate fostele mandate, pe motivul necesitatii dezvoltarii unor structuri care sa gestioneze integrarea europeana a tarii noastre.
Scuzele penibile ale diversilor lideri politici nu pot mistifica realitatea: avem sute de mii de functionari publici ineficienti, nepregatiti, redundanti si inutili. Informatizarea administratiei de stat din ultimii ani ar fi trebuit sa duca la scaderea numarului acestora; nu s-a intamplat acest lucru. Serviciile au devenit mai bune pe alocuri, in alte parti s-au ingreunat chiar datorita dublarii muncii necesare (care era facuta in paralel pe calculator si pe hartie); sistemele digitale instalate sunt prost concepute, din cauza licitatiilor trucate prin care au fost achizitionate, iar acolo unde chiar eu eliminat nevoia unor operatiuni manuale, s-au gasit repede alte atributiuni pentru angajatii respectivi.
Cu exceptia celor angajati prin sistemul P.C.R. (pile, cunostinte si relatii), majoritatea functionarilor de stat nu au nicio vina ca sistemul este prost; poate unii dintre ei chiar inteleg necesitatea eficientizarii acestuia si a reducerii personalului. Nu poti condamna niste oameni pentru ca au cautat un job sigur si relativ bine platit (salariile au crescut constant in ultimii ani, daca in deceniul ’90 la stat se castiga destul de prost acum media a depasit-o pe cea din economia privata). Este deci normal ca ei sa se opuna, direct sau indirect, eliminarii lor; orice birocratie are tendinta naturala de a creste, de a se auto-conserva si a-si apara beneficiile. Iar sistemul politic actual face aproape imposibila o decizie ferma in aceasta privinta, atat din cauza pierderii a sute de mii de voturi (cei concediati plus cercul lor de cunostinte) cat si din presiunea facuta de cei care lucreaza pentru partide de a primi slujbe la stat.
Ce e de facut? Situatia nu poate continua asa la nesfarsit, se cheltuie sume imense de bani cu intretinerea unui aparat birocratic ineficient. Idealul trebuie sa fie automatizarea totala (eliminarea tuturor operatiunilor de rutina care nu e necesar sa fie facute de un om), iar pentru functionarii care vor ramane in sistem si vor avea relatii cu publicul, pe langa un training de abordare a clientilor care sa creasca gradul de politete macar pana la nivelul celui de la o companie privata, mai e nevoie si de reguli simple si clare pentru reducerea cozilor si confuziilor (de exemplu, aparate care sa distribuie numere de ordine la fiecare institutie si birouri deshise, in care la fiecare ghiseu sa fie afisat numarul curent). Pe langa toate astea, internetul trebuie folosit pentru a elimina cat mai multe din deplasarile cetatenilor la institutii, reducand astfel mult costurile.
Cine va avea curajul sa faca aceste schimbari? Ar putea fi motivati directorii (numiti politic) din institutiile deconcentrate sa inceapa niste reforme, avand in vedere fondurile europene si guvernamentale alocate in acest scop, care ar “convinge” liderii locali sa accepte reduceri de personal?
Publicat la 4 Nov 2009 | Citit de 307 ori. | Categorii: Politica, Romania || Niciun comentariu »
20 de ani pierduti
Se implinesc in curand doua decenii de la schimbarea de regim din decembrie 1989; nu vreau s-o numesc revolutie sau lovitura de stat pentru ca nu a fost nici una, nici alta. E timpul pentru un bilant. Dupa 20 de ani de tranzitie cu specific romanesc, a sosit momentul sa tragem linie si sa ne intrebam: a meritat?
Silviu Brucan spunea la inceputul anilor ’90 una din celebrele sale profetii: “romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a se invata cu democratia”. Democratie avem, intr-o oarecare masura (si asta cu specific mioritic, adica foarte mult formalism si foarte putina substanta); in schimb, economic tara asta nu sta bine deloc. Situatia se reflecta si in statisticile legate de satisfactia populatiei: 30-40% din cetateni considera ca era mai bine in perioada comunista. Regreta ei oare represiunea specifica unui sistem stalinist impus de Ceausescu sau nemultumirea se refera la nivelul de trai? Cu siguranta a doua varianta este cea corecta. Cu atat mai grav este faptul ca ultimul deceniu “comunist” (intunecatii ani ’80 ai secolului trecut) au fost o perioada foarte dificila pentru populatie, cu mari sacrificii, si totusi exista atat de multi nostalgici.
Ce s-a facut in Romania in ultimii 20 de ani? S-a furat! Mult. Enorm. Nicu Ceausescu, fiul dictatorului, zicea la un moment dat ca noii guvernanti nu vor apuca nici sa varuiasca in 20 de ani ceea ce a construit tatal sau. Si a avut dreptate. Administratiile ultimelor doua decenii au fost dezastruoase. Romania in 1990 avea datorii externe zero si era aproape independenta din punct de vedere economic. Populatia trecuse prin mari greutati pentru plata datoriilor contractate in anii ’60-’70, dar situatia de la care am plecat era destul de buna, economia se putea redresa rapid cu o politica inteligenta. Principalele urgente erau: asigurarea produselor de larg consum pentru populatie (in special alimente), lucru care se putea obtine prin renuntarea la exportul produselor alimentare si mentinerea C.A.P.-urilor sub forma de ferme private cu actionari sau ferme experimentale de stat, precum si retehnolgizarea industriei, care s-ar fi realizat prin parteneriate cu investitori straini si pastrarea pietelor traditionale de export din est si sud.
S-a preferat sa se plece de la zero. Adica sa se distruga tot si abia apoi sa se mai reconstruiasca cate ceva, pe ici pe colo. Industria a fost distrusa, vanduta pe bucati pe bani de nimic, in folosul clientelei politice de toate culorile. FMI a incurajat acest haos, fiind interesat doar de niste indicatori macro-economici, dar finantatorii occidentali nu doreau ca Romania sa aiba o industrie puternica capabila sa le faca concurenta, preferand s-o pastreze ca piata de desfacere pentru produsele lor.
Agricultura a suferit un soc dupa impartirea pamantului la tarani; au disparut marile exploatatii si odata cu ele toate tehnicile moderne de cultivare si recoltare, utilajele, cladirile, sistemele de irigatii, fermele model, toate au fost furate bucatica cu bucatica. Satul romanesc s-a intors in secolul XIX, cu tarani amarati care folosesc animale sa-si lucreze cate o mica parcela de pamant, pentru consum propriu. Romania importa azi 70% din produsele alimentare pe care le consuma, situatie incredibila daca ne gandim la potentialul agricol al acestei tari, capabila sa sustina o populatie de trei ori mai mare decat in prezent.
Infrastructura este cea mai proasta din Europa; drumurile nu erau deloc bune nici inainte de marea invalmaseala din ’89, iar cand Ceausescu a facut un plan pe termen lung de constructie a unor autostrazi nimeni nu l-a crezut. Dar azi ce avem? In 20 de ani s-au construit vreo 100km, intr-un ritm demn de o epoca primitiva. S-a furat incredibil de mult prin comisioane, licitati trucate, studii de fezabilitate fara sens, renegocieri ale pretului, plus birocratie si incompetenta… Sistemul feroviar e acelasi din perioada comunista, nu s-a facut absolut nimic la el pentru a permite circulatia trenurilor de mare viteza, iar numarul de vagoane noi la standarde moderne este inca mic. Canalul Dunare – Marea Neagra s-a dovedit a fi greu de exploatat, iar cel intre Dunare si Bucuresti a fost abandonat. Metroul din Bucuresti a fost lasat balta multi ani, abia de vreo 3-4 ani se fac incercari timide si extrem de costisitoare pentru extinderea lui.
Cercetarea romaneasca a fost distrusa; majoritatea celor angajati in acest domeniu n-au mai suportat salariile de mizerie si umilintele de tot felul si au plecat in vest, iar procentul alocat azi acestui sector este infim, sub 0,3% din PIB, incalcand de altfel si normele europene in domeniu. Numarul de functionari publici s-a dublat in doua decenii, in conditiile in care acum avem (cica) un stat capitalist si un sistem informatizat de gestionare a lui. Dar toti nepotii, rudele si prietenii potentatilor din partide au si ei nevoie de o paine…
Invatamantul si sanatatea s-au degradat, desi au fost modernizate si dotate multe scoli si spitale; datorita salariilor mici, a cresterii coruptiei din sistem si a lipsei de viziune, si-au pierdut credibilitatea. Educatia romaneasca pregateste angajati pentru joburi care nu mai exista multi ani si insista in continuare pe cultura enciclopedica in defavoarea crearii unor competente reale; in schimb, au aparut numeroase scoli si universitati particulare care nu sunt altceva decat fabrici de diplome. In spitalele de stat pacientul este tratat cu indiferenta si dispret, atat din cauza lipsurilor financiare ale sistemului cat si a unei culturi organizationale extrem de negative. Spitalele particulare putini si le permit si multe nu au scapat cu totul de metehnele celor de stat.
Numarul de apartamente nou construite este foarte mic, ritmul anual fiind cam de 10-15% fata de cel pre-revolutionar. In plus, multe din noile unitati locative sunt vile pentru proaspetii imbogatiti sau apartamente in blocuri noi proaste, facute cu materiale slabe, fara respectarea normelor din domeniu. Omul rand oricum nu mai are vreo sansa de a-si cumpara o casa, nici chiar cu credit pe 30 de ani, datorita preturilor mult prea mari pentru conditiile oferite de locuintele romanesti.
A crescut numarul si procentul angajatilor in sectorul serviciilor, dar multi dintre acestia au salarii mici si conditii proaste de munca. Companiile multinationale care au venit in Romania au facut investitii de tip colonial, folosind la maxim forta de munca ieftina de la noi, fara a lasa in urma lor niste realizari de care sa beneficieze prea mult tara noastra. Consumul a saltat in ultimii ani, produsul intern bun parea sa creasca vertiginios inaintea crizei, dar totul se facea pe credit, pe deficit si pe banii trimis de romanii care lucram in strainatate, iar beneficiile pentru industria locala erau mici, crescusera si importurile masiv. S-a cultivat iluzia unei cresteri reale, dar putine lucruri durabile s-au construit, s-a mers pe principiul “dupa noi, potopul!”.
Datoria externa a trecut de 70 miliarde de euro; unde s-au dus acesti bani? Ce s-a facut cu ei? De ce Romania nu este in stare sa acceseze nici fonduri europene, avand dreptul la 5-6 miliarde de euro pe an si reusind sa obtina mai putin decat cotizeaza, adica sub 1 miliard? Sa nu ne miram ca extrema stanga si extrema dreapta sunt in ascensiune; intr-un stat mafiot de tip sud-american, cum a ajuns Romania, cu discrepante mari intre bogati si saraci si o cleptocratie omniprezenta, oamenii is pun speranta in lideri autoritari sau sisteme radicale ca ultima salvare.
Publicat la 11 Oct 2009 | Citit de 417 ori. | Categorii: Economie, Romania || 10 comentarii »
Smecherocratia, baza societatii romanesti
De-a lungul timpului au existat multe forme de guvernamant – sau mai bine zis, de paradigme ale puterii. De la anarhia tribala s-a ajuns la despotismul antic, apoi la monarhiile absolutiste medievale (sprijinite si uneori chiar controlate de un sistem teocratic, in care biserica avea enorma putere) iar acum ne iluzionam ca traim in democratie (demos = popor, deci puterea ar trebui sa fie in mainile oamenilor). Binenteles, fiecare intelege democratia in felul sau, atat nazistii, comunistii, fundamentalistii islamici cat si capitalistii de ieri si de azi, toti pretind ca ei au reteta perfecta a acestui sistem. E un singur bai: toti se bazeaza pe democratie reprezentativa, adica cetatenii au acces la putere prin reprezentantii lor… care inevitabil devin o elita, o casta relativ inchisa a carui principal scop devine perpetuarea propriilor pozitii, iar interesele oamenilor de rand trec in planul secund.
Lasand la o parte teoria, trebuie totusi sa recunoastem ca in multe state de azi democratia a atins un grad relativ ridicat de corectitudine, in special in statele din vestul si nordul Europei. Dar oare in Romania ce avem? De la asa-zisa democratie populara din epoca comunista acum se zice ca avem libertate totala si democratie moderna bazata pe un sistem capitalist. E minunata, dar lipseste cu desavarsire! Suntem condusi de fosti comunisti priceputi la invarteli si smenuri economice si de noii oportunisti, pentru care businessul, bisnita si furtul nu sunt foarte distincte.
Ce e in neregula in societatea romaneasca? De ce nu se produce mult asteptata filtrare a valorilor, stratificarea fireasca baza pe competente care ar fi naturala intr-o economie de piata dezvoltata? Idealul oricarei comunitati este meritocratia, sistemul prin care cei mai priceputi ajung cel mai sus in domeniul lor. Intr-un cadru capitalist liberal, acesta se produce oarecum similar cu selectia naturala din natura; nu e neaparat cel mai bun sistem, dar ar trebui sa functioneze macar la nivelul atins de alte tari occidentale. De ce in Romania in loc de evolutie sociala avem o involutie sau un marasm?
Sa fie oare vechile probleme din mentalul colectiv romanesc, perpetuate inca din timpuri fanariote? Ce ne impinge sa-i dam in cap oricui incearca sa iasa din rahat si sa construiasca ceva, sa fim ipocriti in toate domeniile vietii, sa ne plangem in continuu si sa refuzam orice efort constructiv? Fatalismul, nepasarea, sictirul, indiferenta, apatia, obida… iata concepte mai aproapiate de sufletul nostru decat doina si dorul.
Suntem o tara europeana, astfel ca nu am ajuns inca la o stare de cleptocratie (sistem in care cine fura mai mult ajunge mai departe) cum se intampla in state bananiere, in tari macinate de razboaie civile si lupte intre clanuri mafiote. Noi inca pastram aparenta civilizatiei. Definitorie pentru Romania este smecherocratia, dominatia “baietilor destepti”, care cred ca pot “face” pe oricine, chiar si pe comisarii europeni pe care-i mintim frumos cu progresele noastre. Oare se poate iesi din aceasta stare nociva printr-o trecere graduala sau e nevoie de o miscare de forta care sa sparga buba si sa taie cancerul din radacini?…
Publicat la 12 Sep 2009 | Citit de 387 ori. | Categorii: Romania || 5 comentarii »
Cinste lor, corporatistilor! Sau… nu?!
Se tot vorbeste in ultimele zile de manifestul Alexandrei Svet, o auto-proclamata revolutionara de secol 21, care ridica baricade si lanseaza petarde pe Facebook impotriva “vechii ordini” (sau mentalitatilor depasite). L-am primit si eu pe mail, ca multi altii; mi-am dat seama din prima ca e prost, neconvingator, o simpla stratagema de marketing.
Sunt atat de multe probleme cu el incat nici nu stiu cu ce sa incep… In primul rand, gagica nu are credibilitate; probabil ca multi masculi frustrati sexual cu pretentii intelectuale care se dau pe net au fost sfatuiti de organ sa ii dea credit maxim, dupa ce i-au vazut poza. Pe mine ma lasa rece chestia asta. Haideti sa depasim momentul si sa punem in locul ei o figura neutra ; nu, nu una grasa si urata ca dupa aia se inverseaza prejudecatile, scopul nostru e sa dispara cu totul.
Deci tipa asta lucreaza la Q-Magazine, revista condusa de Floriana Jucan, ziarista devenita vedeta dupa ce si-a tras-o cu un ambasador elvetian si i-a distrus omului cariera. Unii suspecteaza niste legaturi cu PSD-PC in toata povestea asta; sper ca nu, adica dupa ce ca-i dam electoratului de stanga mici si bere, acum vrem sa-l punem sa mai si voteze cu pula…
Trecand peste background, care oricum nu e relevant daca analizam obiectiv o “opera”, hai sa ne aplecam asupra textului propriu zis. In primul rand, e aberant sa speri ca poti convinge romanii plecati din tara sa se intoarca. Poate pe cei care erau oricum prea dobitoci si nu au reusit sa faca ceva pe afara, pe astia da, ii putem convinge. Pe restul… cum? Convergenta economica, sociala si culturala cu Europa de vest va dura vreo 40-50 de ani. Cine are rabdare sa astepte atata? Sau se iluzioneaza cineva ca avem milioane de martiri dispusi sa se sacrifice pentru… propasirea spatiului nostru geografic (ca-n rest mare lucru nu ofera Romania)?
Antagonismul “ei – rai, noi – buni” probabil prinde la un public imbecilizat, format sa gandeasca doar in alb si negru (pe model crestin, ca tot suntem cea mai credincioasa tara din Europa), pentru care descifrarea complexitatii nuantelor de gri este un efort inutil. Citarea lui Petre Tutea dovedeste limitele serioase ale autorilor – sau poate e doar o tehnica de manipulare, se stie ca zgandarirea orgoliului nationalist al mioriticilor prin mentionarea vorbelor de duh ale ratatilor interbelici provoaca accese instante de placere si aprobare.
Ideea ca milioane de romani ar fi destepti m-a amuzat teribil, iar argumentele aduse aproape ca mi-au provocat binemeritata defecatie din zicala (“a te caca pe tine de ras”). Alexandra vorbeste de stresul sesiunilor, de licente, mastere si doctorate… si noi stam ca prostii si ne intrebam: bai fato, tu in ce dracu’ de tara traiesti?! Orice om cu IQ rezonabil care a facut o facultate la noi stie ca orice loser o poate termina si ca cei care au notele cele mai mari nu sunt de obicei cei mai destepti, pentru ca la noi materiile sunt depasite, modul de predare stupid si practica inexistenta, astfel ca doar niste papagali fara discernamant ingurgiteaza exact ce doreste profesorul fara sa-si puna intrebari asupra aplicabilitatii sau relevantei acestor cunostinte in lumea reala.
Partea buna vine cand domnisoarea se straduieste sa ne arate cat de grea e viata de angajat la companie mare (multinationala daca se poate, ca suna mai bine asa). Mult stres, draga! Sedinte, traininguri, PowerPointuri, team buildinguri… aproape ca te simti vinovat, ti se face mila de ei, bietii oamenii nu mai au timp nici sa se masturbeze cu atat mai putin sa MUNCEASCA CEVA CU ADEVARAT! Plimbatul colii de hartie, organizarea, coordonarea si planificarea la nesfarsit, reforma si restructurarea, despicatul firului in patru cu deadline si batutul apei in piua cu talent, copy/paste-ul de la filialele occidentale pe salarii de la 1000 de euro pe luna in sus… sunt tot atatea chinuri prin care acesti eroi ai neamului trec zi de zi. Promovarea lor se face pe un sistem meritocratic extrem de riguros, bazat pe intrigi, blowjob, pupat in cur, nepotism si rezultate spectaculoase bazate pe exploatarea fara scrupule a unor conjuncturi favorabile prezente intr-o economie emergenta. Poate cineva sa-mi zica care sunt diferentele intre a lucra la o mare corporatie (ma refer la munca de birou) si a lucra la stat?…
Manifestul ne convoaca pe toti, cei “tineri, destepti, cu atitudine, experti in domeniul lor” sa ne alaturam miscarii… ma intreb unde naiba sunt astia? Sa fie oare cei 15.000 de specialisti de care se vorbea acum vreo 10 ani, dar pe care nimeni nu i-a vazut vreodata? Oare chiar crede cineva ca oamenii ajunsi in pozitii de conducere in marile companii sunt acolo doar pe baza de competenta, intr-un mediu de business atat de nociv si atipic precum cel romanesc?
Apelul devine tot mai patetic (desi se vrea mobilizator), incheindu-se cu o parafrazare dupa “yes we can” (vai, cata imaginatie!) si apoi urmeaza o nota de copyright (???) – pai cum vreti sa raspandim manifestul daca e cu drepturi de autor? Sau asta era o reminiscenta a creierului spalat in corporatie, ca doar acolo nimic nu e gratis, totul are un pret… Romania nu poate fi condusa ca o afacere, cum viseaza unii! O tara nu e un concept abstract, e o suma de oameni, cu emotii, nevoi, sentimente… Fiintele umane nu pot fi daune colaterale in vreo miscare inteligenta de business, nici pioni de sah in vreun joc economic. Omul e un scop in sine, nu o simpla unealta la dispozitia unui manager, dispensabila daca acesta are o zi mai proasta!
Vrei o “miscare a romanilor cu balls”, Alexandra? Sunt convins ca pe multi romani i-ai atins la inima si la “balls” cand te-au vazut invitata la toate posturile TV… Sunt vulgar, nu-i asa? Poate chiar putin grobian. Dar Alexandra, tu care detesti atat de mult “papusile blonde cu un singur talent”… tu ce talente ai? Si ce urmaresti de fapt?
Dupa 20 de ani de la… schimbarea de sistem din decembrie 1989, Romania inca nu se ragaseste, directia in care mergem nu e deloc clara si nici macar identitatea noastra nu e sigura. Si atunci… multi profita de asta, politicieni, smecheri, lideri religiosi, escroci din toate domeniile si grupurile socio-profesionale. Nu credeti orice, nici chiar daca un mesaj provine de la o fata frumoasa, care vorbeste limbi straine, foloseste un jargon cu multe neologisme care “da bine” si lasa impresia de siguranta si corectitudine. Probabil ca ea are o directie, dar nu e deloc sigur ca e doar a ei si cu atat mai putin ca e a voastra. In fond, in corporatie, manipularea maselor se invata zi de zi; se numeste marketing si e obligatorie pentru a avea succes. Vorba americanului: un cacat, invelit in aur, e tot un cacat.
Publicat la 11 Sep 2009 | Citit de 286 ori. | Categorii: Advertising si marketing, Romania, Societate || 2 comentarii »
imnul turistic al Romaniei
In ultimii 20 de ani au existat mai multe tentative de a ne face un brand de tara, extrem de costisitoare. Va mai amintiti de “Eterna si fascinanta Romanie”, “Romania – simply surprising” sau “Romania – fabulospirit”? Dar iata ca blonda-minune a politicii romanesti, Elena Udrea, a scremut o noua initiativa, sub sloganul (furat de la croati): “Romania, the land of choice”. “Genialul” Marius Moga a primit 10.000 de euro pentru a defeca o melodie penibila. Mie mi se pare foarte cunoscuta linia melodica, am senzatia ca nu e tocmai originala… dar poate sunt eu rau si subiectiv.
O varianta mult mai buna este aceasta, sub motto-ul: “Romania – the end of choice”:
Oare lui Mircea Badea care varianta ii place? A doua se muleaza mult mai bine pe ideea lui de slogan: “No roads. Just Romania!”.
Publicat la 30 Apr 2009 | Citit de 1,671 ori. | Categorii: Romania || 3 comentarii »
In Romania formele creeaza fondul?
Probabil ati auzit pentru prima oara expresia „forme fara fond” la vrea ora de limba romana prin liceu, la lectia despre Titu Maiorescu (critic literar si politician conservator, prieten si sustinator al lui Mihai Eminescu). Pe scurt, expresia inseamna ca crearea unei structuri (de exemplu, a unei institutii de stat) este insuficienta pentru a dezvoltarea sectorului de activitate caruia acea structura i se adreseaza. Doctrina conservatoare sustinea o dezvoltare foarte lenta, cu pastrarea traditiilor si o schimbare treptata, fara socuri sociale sau nelinisti prea mari in mentalul colectiv. Titu Maiorescu intelegea si respecta doctrina propriului partid, lucru care azi nu se prea mai intampla in randul politicienilor romani. De asemenea, nu trebuie confundat partidul conservator de secol 19 cu acolitii lui Dan Voiculescu de azi; primul era un partid puternic, in trend cu politica europeana, cu principii clare si o filosofie politica pusa in practica in timpul propriilor guvernari. A doua este doar o gasca de oportunisti care nu inteleg ce inseamna conservatorismul, la fel nu intelegeau nici ce inseamna umanismul pe vremea cand purtau acest nume.
Istoria a aratat ca Titu Maiorescu a gresit. Guvernarile liberale, de la revolutia din 1848 si pana la instalarea fortata a dictaturii comuniste un veac mai tarziu, au schimbat profund societatea romaneasca si au redus puternic decalajul de dezvoltare dintre Romania si vestul Europei. Secolul de progres accelerat s-a bazat tocmai pe principiul „formelor fara fond”, adica prin crearea de structuri existente deja in tarile dezvoltate, chiar daca realitatile romanesti nu le impuneau inca. De altfel, chiar si Titu Maiorescu a recunoscut la un moment dat ca fondarea unor institutii culturale a impulsionat aparitia unor generatii extrem de valoroase in literatura si mediul artistic romanesc, care altfel nu ar fi avut sansa de a-si valorifica potentialul. Cele mai evidente beneficii au fost in mediul economic; aparitia bancii nationale, a bursei de marfuri, a societatilor de credit, a scolilor profesionale si a infrastructurii feroviare au transformat o tara aproape in totalitate agrara intr-una cu o economie in plina crestere a carei baza industriala incepuse sa se formeze.
Formele pot crea fondul intr-un stat aflat in curs de dezvoltare. Formele nu reprezinta de fapt o viziune utopica a unor politicieni asupra viitorului, ci sunt simple copii ale unor structuri existente deja in tari mai dezvoltate. Cu cat societatea globala este mai integrata, cu atat mai mult viata noastra se desfasoara in parametri mai apropriati; daca o structrura noua poate parea inutila, avand in vedere lipsa unei cereri directe din partea unor firme sau persoane, ea poate insa genera in timp aparitia de produse si servicii noi, de creatii culturale si schimbari de mentalitate benefice. De cele mai multe ori, asemenea structuri „asteapta sa fie create”, desi mediul romanesc nu evidentiaza explicit acest lucru, dar dorinta de a recupera diferenta fata de statele occidentale este evidenta in toate structurile societatii noastre, astfel ca orice forma noua, daca este facuta eficient, va produce fondul pe care urmeaza sa-l gestioneze.
Cel mai bun exemplu este perioada de aderare si integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. Adoptarea aquis-ului comunitar (adica a setului specific de legi, reguli si norme din UE) a insemnat o schimbare profunda de legislatie si structuri de stat. Practic, au fost importate „formele” statelor din vest, intr-o perioada foarte scurta, desi societatea romaneasca in general si economia romaneasca in particular aveau un grad destul de slab de adaptare la modul de viata din vestul continentului. Exista multe domenii unde, in pofida parerii unor sceptici, aceste forme europene au creat fondul romanesc. Dezvoltarea accelerata a economiei romanesti din perioada 2000-2008 s-a datorat in primul rand stabilizarii economice, a aparitiei structurilor moderne in care companiile au lucrat mai eficient si a intrarii masive de investitii straine, atrase de mediul favorabil. Cu toate ca exista multe probleme in economia romanesca nu putem nega avantajele legaturilor mai stranse cu firme occidentale, a contextului legislativ mult mai favorabil si sincronizat intr-o oarecare masura cu cel european. Jaful post-revolutionar, in care economia romaneasca a fost distrusa de profitorii tranzitiei chiar si in sectoarele care aveau potential, a fost partial recuperat de aparitia unor noi domenii si noi companii in mediul nou creat.
Exista numeroase probleme cu implementarea noilor „forme” originare din UE; coruptia, birocratia si prostia intarzie acest proces. Romania a fost tarata in Europa, este copilul-problema al Uniunii si va ramane mult timp la acest statut. Dar avantajele nu pot fi contestate si nu putem decat spera ca in timp aceasta modernizare fortata va schimba cu adevarat tara. Totusi, pana unde poate merge acest sistem? Pana cand ne putem agata de Europa si ramane in coada ei, mimand actiunile ei si straduindu-ne sa ajungem la fel ca ea? Formele creeaza fondul intr-o faza incipienta de dezvoltare, cand „solul” este inca virgin. Dupa ce un stat ajunge la un anumit nivel, nu mai poate sa se bazeze pe simpla copiere a ceea ce fac altii. Nu putem ajunge cu adevarat ca o tara din vestul Europei decat atunci cand progresul nostru va fi organic, cand noi vom crea formele fara sa-i mai intrebam pe altii, pentru ca… fondul le cere.
