Cercul s-a inchis

Cercul s-a inchis

Alegerile din noiembrie 2008 au insemnat un pas foarte important spre maturizarea electoratului din Romania. Prin maturizare in acest caz inteleg detasare, adoptarea unei perspective realiste asupra politicii, instaurarea definitiva a pragmatismului si renuntarea la idealisme stupide. Revolutia din decembrie 1989 a deschis o larga paranteza in constiinta publica din tara noastra. Atunci a aparut enorm de multa speranta, cultivata si folosita in interesul lor de numerosi politicieni in cele doua decenii de tranzitie care au urmat. Grupuri fara scrupule au canalizat spre propriul beneficiu iluziile romanilor, prezentandu-se rand pe rand ca solutii salvatoare la aparenta criza generalizata din societatea noastra. Acesta a fost cazul pentru o scurta perioada cu FSN, iar mai apoi cu Conventia Democrata si Alianta DA. Dezamagirile nu s-au lasat asteptate si au urmat firesc dupa fiecare schimbare euforica de administratie.

Prezentandu-se ca personaje providentiale, singurele capabile sa salveze tara din iminentul dezastru care o asteapta sau sa o scoata din marasmul generalizat, datorat exclusiv adversarilor politici de la putere, politicienii au creat un orizont de asteptare imens si total nerealist. Promitand lucruri imposibil de realizat si exacerbadu-si trasaturile mesianice, fiecare grupare venita la putere in aceasta perioada post-revolutionara nu a avut ocazia sa guverneze mai mult de un mandat. Daca acest fenomen este in mare masura comun tuturor statelor foste comuniste din Europa de Est, specific pentru Romania ar fi naivitatea votantilor, care nu conteneau sa isi puna sperantele din nou si din nou in aceiasi oameni sub alte sigle la fiecare 4 ani. Dar ceea ce s-a intamplat in aceasta toamna este o palma peste bot data poporului si are singurul merit de a-l destepta macar partial, de a-l aduce cu picioarele pe pamant.

In ultimii 6 ani viata politica mioritica a stat sub semnul antagonismului dintre PD (mai tarziu PDL) si PSD. Fiecare din cele doua isi definea propria existenta politica in contrapondere cu adversarul si cultiva perceptia derivata din crestinism a luptei dintre “bine” si “rau”. Votul pentru “cei buni” devenea o datorie morala, iar banala schimbare de stafeta in aparatul de stat era prezentat ca o schimbare de regim, trecerea de la “iad” la “rai”. Viziunea pe termen lung, proiectele punctuale si calitatile personale au trecut in planul secund; in prim plan a stat iluzia marii schimbari, nefundamentata pe vreun program real. Adeptii celor doua partide au fost invatati sa-i iubeasca pe “ai nostri” si sa-i urasca pe “ai lor”. PNL si UDMR au contat doar marginal in acest joc, fiind vazute ca simple unelte (potentiali parteneri intr-o actuala sau viitoare alianta) iar PC nu si-a depasit niciodata statutul de partid-trust-de-presa.

Spalarea pe creier a functionat, iar dupa alegerile din 2008, 70% din votantii PSD si PDL nu doreau o alianta intre ele, uitand se pare originea comuna fesenista a ambelor. Daca social-democratii au fost constanti in optiunea doctrinara, ramanand de stanga inca de la infiintare, democrat-liberalii sunt un melanj ciudat cu o ideologie ambigua, sarind fara probleme din Partidul Socialistilor Europeni in Partidul Popular European, fiind deci gata si acum sa se alieze cu oricine, in orice conditii, cat timp ratiuni superioare o cer (adica vointa presedintelui Basescu). Desi prezenta la vot si entuziasmul popular au fost incomparabil mai mici acum decat in 2004, totusi cei aproape 70% din alegatori care le-au acordat votul celor doua partide si-au pus mari sperante in solutiile propuse (si mai ales in iluzia cultivata) de fiecare dintre acestea. Alianta dintre ele a reprezentat o sfidare a electoratului, un act egoist determinat de interese financiare. Vointa populara a fost tratata cu indiferenta si dispret; politicienii romani considera in continuare ca sunt mai destepti decat “pulimea” si pot hotari ei ce vrea poporul de fapt, chiar mai bine decat el si chiar in contradictie cu dorintele exprimate de acesta.

Evident, trebuia gasita o scuza pentru a justifica aceasta uniune impotriva naturii. Criza financiara a picat tocmai bine pentru a fi folosita ca pretext, astfel ca monstruoasa coalitie a fost transformata intr-o mare oportunitate pentru Romania, in care doua partide puternice isi unesc fortele pentru a avea o larga majoritate in Parlament, spre a putea lucra cot la cot pentru binele natiunii, pe un program de compromis determinat de contextul international dificil. Vor mai pune oare romanii botul inca o data? Va triumfa oare pragmatismul dupa 19 ani de minciuni frumoase si dulce visare? As vrea sa cred ca paranteza s-a inchis acum, ca oamenii vor intelege politica cu adevarat si nu vor mai astepta mantuitori sau tatuci. Poate de acum incolo vom reusi sa evaluam realist performantele politice, dupa realizari concrete si nu dupa false criterii, cum ar fi doza de speranta pe care o poate inspira un politician, numarul de pericole imaginare de care ne poate salva sau cat de spectaculos injura adversarii. E timpul sa intelegem ca politica este un joc machiavelic, in care succesul inseamna actiunile win-win si nu minunile promise care nu se vor infaptui niciodata. Eroi mai exista doar in povesti si legende (inclusiv in cartile noastre de istorie), dar politica reala a fost si este la fel, in orice perioada si in orice loc din lume, iar naivitatea exagerata a populatiei are chiar un efect negativ, intarziind maturizarea clasei politice si adoptarea unor masuri eficiente in folosul tarii.

Desteapta-te romane!

2

No Responses

Write a response