Cultul stramosilor: trecutul glorios si prezentul mizerabil

Una din probleme din mentalul colectiv romanesc este permanenta nostalgie fata de un trecut idealizat si nemultumirea constanta fata de prezent. Foarte multi romani au o epoca din trecut pe care o regreta. Pentru unii e perioada comunista, cand statul le dadea slujba si apartament si ducea o existenta mediocra dar lipsita de griji. Pentru altii e intervalul de doua decenii dintre razboaie, pe care il considera un apogeu al dezvoltarii nationale (si un maxim al expansiunii teritoriale), iar tulburarile politice si sociale sunt puse intre paranteze. Altii merg chiar mai mult in trecut, ajungand pana in evul mediu, la glorioasele victorii (unele imaginare) ale stramosilor sau autoritarismul sadic a lui Vlad Tepes.

OK, de fapt care e problema mea? De ce „nu-i las in pace pe bietii oameni”, cum spune un amic? 🙂 Nu am nimic cu oamenii, e dreptul lor sa-si fac orice fel de iluzii vor. Doar ca asemenea conceptii afecteaza viata intregii societati. Ce se intampla cand esti ancorat in trecut si nu ai decat dispret si lehamite fata de prezent? Iti traiesti viata cu apatie si sictir, in cel mai bun caz, sau ura si nihilism, in cel mai rau.

Oamenii care traiesc in trecut nu au nicio motivatie de a munci in prezent pentru a fi mai bine in viitor. Ei nu cred intr-un viitor mai bun. Considera ca trecutul a fost o perioada idilica care nu se mai poate repeta. Sau mai rau, spera sa vina la putere un dictator care sa faca ordine, pentru a readuce la viata minunatele vremuri medievale.

Conceptia este derivata din crestinism: lumea a avut un moment incipient perfect (raiul pe pamant) iar de atunci suntem intr-o continua cadere si nu are rost sa na straduim sa progresam, poate fi mai bine doar intr-o viata viitoare. Acest tip de gandire este foarte periculos; vorba lui Voltaire: cei care te pot face sa crezi absurditati te pot face sa comiti atrocitati. Cand nu ai o miza in viata reala ci doar in cea de dupa moarte, sunt sanse mari sa fii violent sau sa sustii decizii irationale.

In perioada comunista s-au accentuat mult parti absurde ale mitologiei nationale, prin prezentarea exagerata a faptelor de vitejie din trecut (vezi filmele lui Sergiu Nicolaescu sau manualele de istorie ale vremii) si incercarea de a-l plasa pe Nicolae Ceausescu ca punct culminant al istoriei neamului, varful piramidei de conducatori gloriosi. Epoca haotica post-revolutionara a adus numeroase incertitudini, astfel ca oamenii s-au agatat cu disperare de putinele convingeri neverificabile pe care le mai aveau, adica legendele istorice si religia ortodoxa.

Raportarea umila la trecut, ca si traditionalismul exagerat impus de biserica, sunt in acest moment obstacole in calea progresului Romaniei. Desi traim in cea mai democratica perioada a istoriei nationale, iar contextul international este favorabil unei dezvoltari sustinute pe termen lung, cetatenii sunt lipsiti de initiativa si entuziasm, se lasa prada demagogilor si militeaza pentru revenirea la un regim autoritarist. Sper doar ca romanii sa nu primeasca liderii pe care ii merita…

1

No Responses

Write a response