Cum sa maresti viteza calculatorului tau

Am multi prieteni cu laptopuri nou cumparate, scumpe si moderne, care ar trebui sa fie “avioane” dar abia se tarasc. De ce se intampla asta? Pentru ca oricat de bun hardware ai avea, daca nu folosesti software-ul cu cap se poate transforma intr-o rasnita.

De ce merge incet calculatorul?

Ma voi ocupa doar de cei care au Windows in acest articol. Oricum, restul au mult mai putine probleme cu viteza. Microsoft a reusit sa scoata un sistem de operare care sa-ti toace nervii, iar fiecare versiune noua a lui inseamna doar niste grafica in plus si aceeasi viteza scazuta cu mai multe buguri.

Calculatorul tau merge incet din cauza faptului ca ai prea multe programe (aplicatii, procese) pornite in acelasi timp. Oricata memorie ai avea si oricat de tare ar fi procesorul tot nu va rezista. Iar tu iti doresti sa se intample totul instant cand faci click… nu? 🙂

Nu te grabi deci sa faci upgrade, pentru ca nu asta e rezolvarea. Un calculator nou trebuie sa mearga relativ bine cel putin 4 ani daca este intretinut corespunzator.

O alta tentatie este sa crezi ca ai virus. Nu fi asa sigur. Virusii nu aduc neaparat o scadere a vitezei; nu asta e misiunea lor. Evident, ai nevoie de un antivirus, dar acesta la randul lui iti incetineste computerul pentru ca verifica toate procesele si fisierele cu care lucrezi in timp real.

Nici faptul ca ai multe iconite pe desktop nu are vreo legatura. Ele sunt niste simple linkuri spre diverse programe, iar faptul ca sunt acolo si le vezi tot timpul nu inseamna ca sunt pornite si-ti fura din viteza.

Numarul de programe instalate sau faptul ca ti-e destul de plin discul cu filme si muzica nu contribuie nici ele la lentoarea sculei tale. In mod normal ai nevoie doar de cateva sute de MB spatiu liber pe partitia cu sistemul de operare si aproape zero pe restul pentru a functiona normal.

Un reflex aproape generalizat (mai ales la o varsta mai frageda) este sa reinstalezi Windowsul. Stiu persoane care sustin sus si tare ca e musai sa-l reinstalezi la fiecare 3 sau 6 luni pentru a-ti merge calculatorul bine. E o aberatie. Exista intr-adevar o usoara scadere a vitezei in timp, mai ales daca il “forjezi” (adica instalezi in nestire sute de softuri pe el care se suprapun), dar se pot rezolva aproape toate problemele prin solutii mai “soft”, nu trebuie sa apelezi la “metoda ciobaneasca” decat ca ultima alternativa disperata si numai dupa ce esti sigur ca ti-ai salvat tot ce aveai important.

Si atunci care e solutia? Sa faci curatenie generala!

Cum sa-ti cureti Windowsul?

Mai jos sunt cateva idei. Nu este o reteta perfecta si nici completa; exista intotdeauna alternative. Dar sunt convins ca va fi de folos multora! Sunt testate pe Windows XP deoarece este (inca) cea mai populara varianta de Windows, dar functioneaza foarte asemanator si pe altele: Windows 2000, Windows Vista si chiar Windows 7.

Sfatul meu este sa le folosesti doar acasa, pe calculatorul personal; daca ai un tehnician care se ocupa de retea la job, roaga-l pe el sa te ajute. S-ar putea sa ai softuri speciale acolo sau diferite setari care trebuie pastrate si sunt sanse sa strici ceva si sa ai probleme cu sefii.

De asemenea, daca nu esti sigur pe tine cand vrei sa modifici ceva, studiaza cu atentie pe net, pe forumuri si pagini informative, inainte de a lua o decizie. Nu fa click aiurea pe orice apare pe ecran fara sa citesti! NU imi asum raspunderea daca strici ceva la calculator aplicand gresit ideile gasite aici!

  • Elimina programele inutile. Du-te in Control Panel, la Add/Remove programs si scoate tot ce nu folosesti. Atentie: acolo sunt si drivere, si softuri de sistem, si update-uri la Windows; acelea trebuie lasate. Daca nu esti sigur de unul din ele verifica pe net ce e.
  • Curata sistemul. La Accessories – System Tools gasesti Disk Cleanup; ruleaza-l pentru discul cu sistemul de operare (de obicei C) si bifeaza tot in afara de “Compress old files”.
  • Sterge fisierele temporare. In Windows XP le gasesti in Documents and Settings – numele userului tau – Local Settings, in directoarele Temp si Temporary Internet Files; poti sterge linistit tot ce e acolo (daca te lasa sistemul, daca nu da skip).
  • Scoate virusii. Actualizeaza-ti antivirusul si fa o scanare generala a intregului hard disk; sterge toate fisierele cu probleme. Atentie – unii antivirusi incetinesc mult calculatorul, desi sunt destul de eficienti la scos virusii, de exemplu Norton Antivirus si Bit Defender. Daca ai un calculator mai slab gaseste o varianta optima. Eu recomand antivirusul gratuit Avira.
  • Scoate rahaturile. Pe langa virusi trebuie sa mai scapi si de alte tipuri de malware; unii antivirusi stiu sa le gaseasca pe toate, altii doar cateva tipuri. Foloseste un soft specializat in asta; de exemplu Ad-Aware. Dupa ce-l instalezi fa-i un update si lasa-l sa scaneze tot, apoi distruge tot ce gasesti in neregula.
  • Renunta la System Restore. Chestia asta retine tot ce faci tu pe calculator pentru ca la un moment dat cand reusesti sa-ti faci varza Windowsul sa-ti aduca sistemul la starea pe care o avea la un moment anterior. Singura problema e ca nu prea merge, in schimb incetineste mult munca ta. Intra la Control Panel – System – System Restore si da-i Turn off.
  • Micsoreaza cache-ul la browser. Memoria temporara pe care o folosesc softurile de navigat pe net este de multe ori supradimensionata si ajungi sa ai mii de fisiere inutile pe disc. Pentru Internet Explorer, du-te la Internet Options in Control Panel, si la Browsing History – Settings pune 200 MB, e mai mult decat suficient. La Firefox, gasesti optiunea la Tools – Options – Advanced – Network – Offline storage.
  • Defragmenteaza-ti discul. OK, nu are prea mare efect pentru viteza (desi poate ai citit ceva propaganda de marketing care iti zicea altceva sau ti-a spus vreun depanator care vroia sa scoata si el un ban saracu’); dar daca esti maniac, merita sa faci si asta. Gasiti utilitarul la Accessories – System Tools – Disk Defragmenter…
  • Scoate grafica din Windows. Da, e o idee radicala, dar merita. La Control Panel – System – Advanced – Performance poti elimina unele efecte grafice din sistem; si da, conteza mult la viteza! Daca esti geek adevarat, le poti scoate pe toate. Pe un calculator mai slab chiar merita. Pastreaza totusi “smooth fonts”, arata mult mai bine textele asa.
  • Scoate procesele care pornesc odata cu Windowsul. Astea sunt de fapt cei mai importanti factori care ingreuneaza calculatorul; o parte le poti elimina finut, din optiunile aplcatiilor respective (vezi ce gasesti pe bara de jos in dreapta, in system tray). Cele care nu vor sa renunte pot fi fortate: mergi la Start, Run, msconfig; aici la Startup si Services puoti sterge ce nu vrei sa mai porneasca automat. Atentie, daca gresesti poti busi sistemul cu totul! Unele procese sunt esentiale pentru functionarea Windowsului si e musai sa ruleze. Altele consuma resurse inutil – de exemplu, Indexing Service.
  • Converteste-ti partitiile la NTFS. Daca inca mai ai partitii FAT32, fa-le NTFS, sunt mult mai eficiente asa. Cum se face asta? Start – Run – cmd, apoi comanda CONVERT C: /FS:NTFS (asta e pentru partitia C, la alta foloseste litera corespunzatoare).
  • Fa navigarea locala mai rapida. Deschide My Computer, mergi la Tools – Folder Options – View si debifeaza “Automatically search for network folders and printers”; se observa diferenta mai ales daca ai calculatorul intr-o retea locala.
  • Schimba viteza meniurilor. Cand faci click pe un meniu dureaza putin pana apare continutul; dar ai putea reduce acest timp la zero. E nevoie sa editezi registrii pentru asta: Start – Run – regedit si la KEY_CURRENT_USER\Control Panel\Desktop mergi la MenuShowDelay si pune cat mai putin (minim 1).
  • Renunta la fundal. Daca ai pe desktop doar o singura culoare in loc de wallpaper, castigi un pic de viteza. Schimba de la Control Panel – Display Properties…
  • Curata registrii. Foloseste un software extern pentru a curata registrii Windowsului; acestia sunt tinuti intr-un singur fisier si sunt accesati foarte des de toate programele, deci un fisier mai mic inseamna viteza mai mare.
  • Actualizeaza totul. Pune toate service pack-urile si update-urile la Windows, pune ultimele versiuni de drivere pentru hardware, fa un update chiar si la BIOS; in felul asta eficienta creste la maxim, se elimina eventuale probleme, brese de securitate si incompatibilitati.
  • Mareste viteza de acces la foldere. Mergi la Start – Run – regedit, apoi la HKEY_LOCAL_MACHINE\System\CurrentControlSet\Control\FileSystem, click dreapta, creeaza un DWORD nou cu numele NtfsDisableLastAccessUpdate si da-i valoarea 1.
  • Scoate dublurile. Atentie sa nu ai doi antivirusi instalati simultan, viteza va scadea dramatic! De asemenea, daca ti-ai instalat un firewall separat dezactiveaza-l pe cel din Windows.
  • Da jos barele. Multe softuri adauga bare sub meniurile din browsere si la un moment dat ajungi sa vezi cu greu continutul paginilor web, iar navigarea devine mult mai greoaie. Daca nu reusesti sa le elimini din Add/Remove Programs, scoate-le de la View – Toolbars sau View – Explorer Bars (in Internet Explorer), respectiv din View – Toolbars sau Tools – Add-ons (in Mozilla Firefox).
  • Ai rabdare la instalare. Tocmai ti-ai downloadat un soft nou de pe net si vrei sa-l instalezi; dai next, next, next… si gata. NU!!! Citeste cu atentie ce spune fiecare ecran, mai ales daca sunt casute bifate; foarte multe programe instaleaza si diverse utilitare stupide care nu te ajuta la nimic si-ti sufoca doar calculatorul.

Acest text nu este definitiv si nici nu va fi, il voi completa pe masura ce gasesc noi metode. Voi ce sugestii mai aveti?

43

97 Răspunsuri

  1. Andrei
    3 august 2010
  2. Bogdan
    16 ianuarie 2011
    • Adrian
      18 ianuarie 2011
  3. Sf. Andrei
    24 februarie 2011
  4. marian
    29 martie 2011
  5. creta_claudiu
    5 mai 2011
    • Dennis2222
      26 iunie 2014
  6. Florentin
    24 mai 2011
    • Adrian
      24 mai 2011
    • David
      24 mai 2014
  7. Leonte Lucian
    16 ianuarie 2012
  8. vik
    14 februarie 2012
  9. vik
    14 februarie 2012
    • Adrian
      14 februarie 2012
      • Ionel
        17 iunie 2014
  10. vik
    15 februarie 2012
  11. Larisa
    18 februarie 2012
  12. bonghea
    18 februarie 2012
  13. Rooby
    6 martie 2012
  14. pc29
    17 martie 2012
  15. sandu
    28 martie 2012
  16. sandu
    28 martie 2012
    • niculitza
      18 mai 2014
  17. pogoran claudia
    2 aprilie 2012
  18. Kranne
    16 aprilie 2012
  19. iulia
    18 aprilie 2012
  20. Angelsergiuboy
    23 aprilie 2012
    • Adrian
      24 aprilie 2012
  21. tanki
    29 mai 2012
    • Adrian
      3 iunie 2012
  22. Cosmin
    1 iulie 2012
  23. codin
    19 august 2012
  24. mhtand@yahoo.com
    16 septembrie 2012
  25. Valentin
    21 octombrie 2012
    • Adrian
      22 octombrie 2012
  26. Valentin
    28 octombrie 2012
  27. w00t
    28 octombrie 2012
  28. Radickk
    19 decembrie 2012
  29. Valentin
    14 ianuarie 2013
  30. K3nT
    28 februarie 2013
  31. K3nT
    28 februarie 2013
  32. Reinhold
    25 martie 2013
  33. ionut
    30 martie 2013
    • Adrian
      30 martie 2013
  34. ionut
    30 martie 2013
  35. ionut
    30 martie 2013
    • Adrian
      31 martie 2013
      • Catalin
        30 noiembrie 2014
  36. ionut
    30 martie 2013
  37. ionut
    30 martie 2013
  38. ionut
    30 martie 2013
  39. ionut
    30 martie 2013
  40. TouchMate
    31 martie 2013
  41. ionut
    31 martie 2013
  42. ionut
    3 aprilie 2013
  43. ionut
    5 aprilie 2013
  44. Dani
    8 aprilie 2013
    • Adrian
      8 aprilie 2013
  45. ionut
    17 aprilie 2013
  46. andra
    5 mai 2013
  47. zulu
    22 mai 2013
  48. zulu
    22 mai 2013
  49. dandy
    27 mai 2013
  50. mihai
    2 iulie 2013
  51. Dani
    2 august 2013
  52. dan
    20 august 2013
  53. marius
    6 septembrie 2013
  54. titi
    11 septembrie 2013
  55. smarty112
    13 aprilie 2014
  56. mihai
    8 iulie 2014
  57. mihai
    8 iulie 2014
  58. Oaierless
    24 iulie 2014
    • hadrianus81
      24 iulie 2014
      • adriana
        4 ianuarie 2015
  59. miha
    26 iulie 2014
  60. alexandru
    26 iulie 2014
  61. alexandru
    26 iulie 2014
  62. dependenTTT
    8 august 2014
  63. yan
    11 octombrie 2014
  64. Mariana
    15 octombrie 2014
  65. ervin
    17 octombrie 2014
  66. silvia
    19 noiembrie 2014
  67. Stefan Gebri
    30 noiembrie 2014
  68. Catalin
    30 noiembrie 2014
  69. Maria
    10 decembrie 2014
  70. Gusti
    8 ianuarie 2015
  71. madalin
    3 februarie 2015
  72. madalin
    3 februarie 2015
  73. madalin
    3 februarie 2015
  74. andrei
    13 martie 2015
    • Adrian Avarvarei
      14 martie 2015
  75. Cornel
    4 aprilie 2015
  76. Dragos
    16 mai 2015
  77. Razvan
    19 septembrie 2015

Dă-i un răspuns lui bonghea Anulează răspunsul