De ce este important să ne punem întrebările fundamentale?

Fugim deseori de dilemele mari, evităm subiectele cu adevărat importante. De ce ne e teamă să ne întrebăm care este rostul nostru ca fiinţe umane, ce sens are existenţa noastră, ce finalitate are ea şi care sunt cauzele primordiale ale acestui univers în care ne aflăm?

Unii dintre noi acceptă fără să analizeze răspunsuri facile, oferite de filosofii de duzină, cum este religia. Poate simt în adâncul conştiinţei lor că sunt manipulaţi, că nu poate fi totul atât de simplu şi infantil, dar preferă să se mintă atât pe ei înşişi cât şi pe cei din jur că sunt convinşi de aceste teorii, pentru a evita să gândească.

Alţii se lasă doar duşi de val, trăiesc viaţa fără a se întreba niciodată care sunt scopurile ei. Este mult mai uşor să faci asta, să fii ca o salcie în bătaia vântului, să nu treci prin angoase şi momente de dureroasă introspecţie. Ei vor observa însă uneori că sunt nefericiţi, fără să ştie de ce, şi vor căuta surogate… Vor goni nebuneşte după bani şi obiecte materiale, crezând că acestea îi vor face cu adevărat împliniţi, iar la fiecare nouă dezamăgire se vor amăgi cu ideea că n-a fost suficient, că e nevoie de mai mult şi mai mult pentru a satisface dorinţa iluziorie de fericire terestră. Dacă au norocul să moară în timpul acestei curse de şoareci, vor evita momentele triste ale bătrâneţii, când inutilitatea eforturilor lor de-a lungul întregii vieţi vor deveni evidente şi nevoia de răspunsuri fundamentale se va revela de la sine.

Pentru mulţi oameni contează foarte mult părerea semenilor. Neavând o voinţă proprie, o personalitate puternică, care poate deriva doar din susţinerea unor principii fundamentate raţional, ei îşi trăiesc existenţa dorind să facă pe plac celorlalţi, urmând cutumele mediului social în care se află. Iar întrebările filosofice sunt privite cu amuzament şi condescendenţă de majoritatea populaţiei. Cei care îndrăznesc să şi le exprime sunt ridiculizaţi, consideraţi nişte copii mari care nu s-au lovit încă de greutăţile vieţii (adică nu au devenit blazaţi).

Viaţa nu este o telenovelă stupidă sau un talk-show de scandal. Nu ai cum să fii fericit fugind de realitate, dedicându-te doar nevoilor animalice (mâncat, băut şi reproducere), refugiindu-te în subiecte false (cum este fotbalul), încercând să aduni cât mai multe avuţii cu care oricum nu vei avea ce face pe patul de moarte. Numai adevărul te poate face fericit, numai cunoaşterea îţi dă împlinirea reală ca fiinţă umană.

Nu vei găsi probabil răspunsuri clare la majoritatea întrebărilor fundamentale. Nu vei putea aplica formule, nu vei fi eficient, nu există pragmatism în acest domeniu. Dar nici nu vei avea vreo şansă de a-ţi trăi la maximum potenţialul uman fără să cauţi aceste răspunsuri. E o cale fără de sfârşit, pe care trebuie însă să o parcurgi; alternativa e afundarea într-o mlaştină a conştiinţei şi acceptarea condiţiei de simplu mamifer.

1

No Responses

Write a response