Comunismul este o ideologie anti-umană. Poate sună ciudat, având în vedere că utopia comunistă promite tocmai contrariul, susţinând idealul umanist al omului ca scop în sine şi niciodată ca mijloc al realizării altor scopuri.
Dacă însă umanismul a reuşit să schimbe paradigma medievală, în care Dumnezeu era centrul universului, punând omul în locul său, comunismul nu a făcut decât să mute iar focalizarea de pe fiinţa umană pe o entitate abstractă (statul).
Luptând împotriva individualismului, comunismul refuză omului posibilitatea de a-şi împlini aspiraţiile sale cele mai profunde, obligându-l să şi le însuşească pe cele ale comunităţii, indiferent dacă este sau nu de acord cu ele.
Comunismul este o construcţie artificială, împotriva naturii omului. În sistemele comuniste, cetăţenii care nu se pot adapta sunt arestaţi sau împuşcaţi, fiind consideraţi duşmani ai poporului; nicio clipă nu se pune problema că sistemul în sine ar putea fi greşit.
Utopia marxistă promite crearea „omului de tip nou”, o persoană evoluată care crede şi practică idealul comunist; în realitate, acest om nu a apărut nicăieri, deşi au fost ridicate mormane de cadavre ale „oamenilor de tip vechi” pentru devenirea sa.
Omul nou nu avea cum să se nască, deoarce natura umană nu se schimbă doar pentru că vor nişte lideri politici. E firesc ca oamenii să se gândească în primul rând la binele lor personal, instinctele lor biologice îi fac să fie astfel. Să te aştepţi ca toţi să devină nişte idealişti care sunt preocupaţi doar de binele societăţii e aberant şi nu poate avea decât rezultate dezastruoase.
Comunismul este o formă de religie seculară. Deşi au luptat împotriva religiilor clasice, istoria ne-a arătat că ţările comuniste au făcut acest lucru doar pentru a înlocui o formă de îndoctrinare cu alta, ambele la fel de iraţionale.
Creştinismul pleacă de la ideea că omul este egoist şi trebuie să aibă ca scop mântuirea sufletului; omul poartă astfel toata viaţa povara păcatelor sale, multe dintre ele imaginare. Marxismul porneşte de la ideea contrară, că omul este altruist, astfel că va lucra de bunăvoie pentru binele general, iar oricine nu doreşte acest lucru este un degenerat care merită omorât; utopia comunistă este echivalentul pământean al raiului religios.
Ambele doctrine sunt stupide. Omul nu este nici rău şi nici bun, nici pur altruist şi nici pur egoist. Fiinţa umană se simte împlinită atunci când îşi urmăreşte propriile interese, dar şi când colaborează voluntar cu alte persoane pentru un scop comun sau când dăruieşte ceva altui om din proprie iniţiativă. Omul este complex, cu infinite nuanţe de gri, nu poate fi pus într-un şablon reducţionist şi pedepsit dacă refuză să se încadreze.
În comunism, omul nu are control asupra propriului destin. Statul hotărăşte pentru el în fiecare moment important al vieţii sale. Sistemul decide unde va merge la şcoală, ce slujbă va avea, când va ieşi la pensie, în ce oraş va fi repartizat, ce apartament va primi, ce maşină va conduce, ce produse va putea să-şi cumpre, când şi unde va merge în vacanţă, cu cine are dreptul să vorbească şi să se întâlnească, câţi copii îi este permis sau trebuie să facă, cum să se îmbrace, cât de lung să aibă părul şi barba, ce are voie să spună…
În comunism, omul este doar o rotiţă într-un mecanism, un pion pe o tablă de şah. Colectivitatea este mai presus de individ, iar liderii comunişti decid în numele ei. Nevoile unei persoane sunt insignifiante, iar dacă este nevoie poate fi chiar sacrificată pentru binele comun.
Drepturile individuale sunt restricţionate sever, deşi comunismul promite să fie o ideologie a libertăţii. În practică însă, conducătorii cunosc fragilitatea sistemului, iar pentru a-l proteja le răpesc cetăţenilor posibilitatea de a comunica, de a se organiza, de a lua legătura cu exteriorul şi a fi influenţaţi, de a scrie şi afirma idei controversate sau chiar de a studia anumite domenii (cum a fi psihologia sau filosofia) care ar putea să releve slăbiciunile doctrinei.
Comunismul doreşte egalizarea forţată a oamenilor. Nu ne naştem egali, suntem diferiţi din prima clipă a vieţii noastre, prin particularităţile biologice pe care le avem. Avem dorinţe diferite, posibilităţi diferite şi nevoi diferite. Doar noi putem şti ce suntem cu adevărat capabili să facem şi ce este cel mai bine pentru noi.
Când statul doreşte să uniformizeze populaţia, să-i facă pe toţi cetăţenii perfect egali, de fapt urmăreşte transformarea unui grup de indivizi într-o turmă de animale, uşor manipulabilă şi controlabilă. Cetăţeanul comunist trăieşte într-o permanentă disonanţă cognitivă, ajungând să fie apatic, indiferent, dezumanizat, un zombie cu chip uman care nu crede că are voie să-şi mai dorească ceva de la viaţă din teama de a nu ieşi din tipare şi a fi ostracizat.
Liderii sunt însă exceptaţi de la aceste norme. Deşi promite o societate fără clase, comunismul nu are succes nici în acest domeniu; astfel, vechile elite capitaliste (oameni de afaceri, politicieni, intelectuali etc.) sunt înlocuite în scurt timp cu noile elite comuniste, respectiv privilegiaţii din eşaloanele superioare din partid, ce beneficiază de facilităţi la care omul rând poate doar să viseze.
Economia comunistă nu funcţionează. Sistemul pleacă de la ideea că toată proprietatea trebuie să fie în mâinile statului, întreprinderile private sunt interzise, iar persoanele particulare au mari restricţii în ceea ce priveşte bunurile pe care le deţin (în unele state, cum era Cuba, chiar şi apartamentele şi maşinile aparţineau statului, fiind închiriate de acesta cetăţenilor).
Rezultatul este uşor de anticipat. Când proprietatea este comună, nimeni nu mai este responsabil pentru ea şi nici interesat s-o întreţină. O zicală din popor spune: „ce-i al tuturor e al nimănui”. Fiecare persoană este interesată să obţină maximum de beneficii de pe urma proprietăţii colective, depunând minimum de efort.
Furturile din bunurile publice ajung să fie considerate normale,oamenii simt că li se cuvine să ia lucruri de la stat, deoarece sunt şi ale lor şi nu se consideră recompensaţi suficient pentru activitatea depusă în slujba acestuia. În timp totul se degradează, de la fabrici şi insituţii până la străzi, clădiri şi zone verzi.
În comunism, lipseşte motivaţia de a munci. Dacă toţi sunt plătiţi la fel, salariile fiind foarte apropiate, iar bonusurile aproape inexistente, ce interes are un om să muncească mai mult, să aducă inovaţii pentru care nu va fi răsplătit, să vină cu idei noi riscând să supere mediocrii din posturile de conducere?
Deşi oamenii îşi doresc să progreseze şi au tendinţa de a-şi îmbunătăţi mereu condiţia, entuziasmul le dispare la scurtă vreme după angajarea în primul post de la stat, când văd că în sistem au succes cei leneşi şi parşivi, iar zeloşii sunt luaţi de fraieri.
Mai devreme sau mai tarziu şi aceştia din urmă ajung să îngroaşe rândurile „morţilor vii”, a maselor debusolate care merg la serviciu şi aşteaptă doar ca timpul să treacă pentru a putea evada şi a ajunge iar în micul lor sanctuar de sănătate mintală din propria locuinţă.
Planificarea centralizată comunistă este un eşec. Ideea că un grup de oameni dintr-un birou pot pune la cale toată activitatea economică a unei ţări este absurdă din start. Sunt zeci de mii de unităţi economice, toate legate între ele, cu milioane de angajaţi (cu voinţă proprie), care toate depind de nenumăraţi factori aleatori: fluctuaţiile preţurilor internaţionale, starea vremii, evenimente neprevăzute din sistemele de comunicaţii şi transport şi mai ales dorinţele imposibil de prevăzut ale consumatorilor.
Nici cu cele mai sofisticate computere (care erau deja folosite în ţările comuniste la finalul anilor ’80) nu ai cum să calculeze valorile a milioane de variable interdependente, mai ales când apar în schemă şi fiinţe umane, imposibil de cuantificat. Câteva dintre ele vor fi mereu greşite, generând un efect de propagare în lanţ care va deforma întregul sistem.
Economia de stat are foarte puţine pârghii de auto-reglare, astfel că erorile apărute în planificare se perpetuează în timp, ducând la pierderi foarte mari şi o eficienţă mult mai scăzută decât în cazul economiei de piaţă.
Preţurile din comunism sunt artificiale. Ele sunt calculate tot de planificatorii economici, pe baza unor factori arbitrari, cum sunt costurile de producţie, numărul de ore lucrate, capacitatea întreprinderilor şi programele sociale ale guvernului. Dorinţele consumatorilor, deşi sunt cele mai importante, nu sunt luate în calcul.
Nu există deci o relaţie între cerere şi ofertă, între preţul pe care cumpărătorii sunt dispuşi să-l plătească şi cel dorit de firmele producătoare. Deşi critica capitalismul pentru aşa-zisele „crize de supraproducţie” (generate în realitate de stat) şi nivelul de trai scăzut al muncitorilor, comunismul a reuşit performanţa de a avea rezultate mult mai proaste în ambele privinţe.
Lipsa corelaţiei dintre cerere şi ofertă le-a făcut munca imposibilă planificatorilor, astfel că companiile de stat aveau stabilite cote de producţie fără vreo legătură cu realitatea. În unele domenii magazinele şi depozitele erau pline de produse inutile, generând pierderi imense, iar în altele (cum era în domeniul alimentar) exista penurie permamentă, provocând cozi, raţionalizare şi sărăcie generalizată de facto, deşi în statistici cetăţenii o duceau bine.
Toate experimentele comuniste au eşuat. Argumentul unora că marxismul sau comunismul nu au fost încă aplicate cu adevărat, sub forma lor originală, este greu de susţinut, după ce sistemul a fost testat în câteva zeci de state, provocând peste tot numai dictatură, mizerie şi milioane de morţi.
Au existat diferenţe între tipurile de comunism încercate, astfel că nu se poate vorbi doar despre un singur model greşit. Comunismul sovietic nu era unicul standard, existau foarte multe particularităţi în China, Coreea de Nord, Iugoslavia, Albania sau Cuba. Faptul că mai există şi azi ţări cu partide comuniste la conducere care şi-au liberalizat însă economia este doar o dovadă în plus că şi cei din interior sunt conştieţi de înfrângerea sa.
S-au făcut şi experimente comuniste interesante în zone speciale din cadrul statelor capitaliste; nici acestea nu au funcţionat. Un exemplu foarte bun este cel al kibutzurilor din Israel; în acestea, toţi locuitorii veniseră ca voluntari şi trăiau într-o formă de colectivizare totală (inclusiv obiectele din case fiind folosite la comun). Deşi nu aveau cheltuieli de apărare, spre deosebire de alte ţări comuniste, ba mai primeau şi subvenţii de la statul evreu, economia lor s-a dus de râpă, iar următoarea generaţie a locuitorilor şi-a dorit deja schimbarea sistemului.
Sistemul comunist nu evolueză şi este sortit să ajungă la groapa de gunoi a istoriei. Lipsa motivaţiei pentru crearea de invenţii şi noutăţi a pus statele comuniste în situaţia de a practica la scară largă furturile de tehnologie din vest, deşi aveau bugete foarte mari pentru cercetare ştiinţifică.
Persecuţiile asupra celor care doreau reforme în sistem au produs anchilozarea acestuia, făcându-l tot mai neadaptat la condiţiile unei lumi noi, în care muncitorii din industrie şi agricultură au devenit minoritari în economie şi nu mai puteau reprezenta structura de bază a societăţii. Când comunsimul intră în metastază, corupţia devine generalizată, populaţia nu mare are nici minimul necesar pentru a supravieţui, iar sistemul politic devine autoritar, mizând pe agresiune (atât internă, cât şi externă) pentru a-şi prelungi agonia.
Orice sistem care este construit impotriva firii umane se va dezintegra după un anumit timp. Din păcate, comunismul a produs suferinţă enormă multor oameni nevinovaţi, ba chiar şi idealiştilor care au crezut în el, înainte să dispară din istorie. Deşi mai există încă destui naivi care mai susţin că vreo formă de a sa ar putea funcţiona, mă îndoiesc că va mai reveni vreodată pe scena istoriei în prim plan. Sunt însă favorabil ideii ca aceste persoane să-l experimenteze pe pielea lor, în cadrul unor micro-comunităţi, pentru a se convinge practic dacă pot trăi ei înşişi în acest fel.
Catalin Lazar
10 februarie 2013Mi se par interesante argumentele pe care le aduci si as vrea sa le discutam mai in detaliu. Inainte de asta, as vrea sa fac cateva observatii generale.
Punctele pe care le subliniezi, chiar daca le-am accepta ca atare, fara sa le dezbatem, nu ar fi in sine motive structurale care ar duce la imposibilitatea unui stat comunist ideal (o sa folosesc in continuare "stat comunist ideal" in sensul urmator: un stat in care proprietatea privata este inexistenta; prin un "stat aproape comunist" voi intelege un stat in care proprietatea privata exista dar este limitata prin reglementari legale – de exemplu, o familie sa aiba dreptul legal la maxim o casa; voi numi "stat capitalist" un stat in care proprietatea privata nu este limitata prin reglementari legale). Ce indici tu ar fi cel mult niste piedici, niste detalii tehnice, care ar trebui rezolvate, fie la nivel central, prin impunerea unei autoritati (intr-un regim autoritar) fie prin vot (intr-un regim democratic).
O alta observatie generala ar fi legata de istoricismul care apare in discursul tau. Ai tendinta de a judeca performantele unui stat comunist (ideal sau aproape) pe baza istoriei statelor comuniste care au existat. Trebuie mereu sa fim circumspecti cand facem asta. Gandeste-te cum ar fi, de exemplu, ca un filosof medieval sa judece meritele unui sistem democratic bazandu-se pe istoria care se afla la dispozitia lui: sistemele democratice din antichitate. Ar putea ajunge foarte usor la concluzii similare cu cele la care ajungi tu: anume ca e un sistem imposibil, impotriva naturii (pentru ca presupune egalitatea oamenilor care sunt inegali prin natura lor), ca e un sistem care nu e viabil dpdv economic (de exemplu pt ca propune desfiintarea sclaviei care sta la baza productiei economice) si motivele pot continua. N-o sa abordez argumentele bazate pe istorie. Le voi considera din start fara merit. Daca doresti sa folosesti, totusi, astfel de argumente, ma astept din partea ta sa arati in ce fel esti diferit de un filosof medieval care aduce argumente istorice impotriva democratiei.
In continuare, as vrea sa abordez punctual argumentele pe care le aduci impotriva unui stat comunist. O sa presupun, in situatia in care tu nu precizezi altceva, ca ele se pot aduce atat impotriva unui stat aproape comunist, cat si impotriva unui stat comunist ideal (cu atat mai mult!).
Ca observatie generala, este adevarat. Pe de alta parte, aceasta nu este o diferenta fundamentala care separa un sistem comunist de un sistem capitalist. In ambele locuri, aspiratiile cele mai profunde ale oamenilor sunt puse in paranteza de aspiratiile si asteptarile pe care comunitatea le are, indiferent daca individul este sau nu de acord cu ele. Spre exemplu, intr-un stat capitalist, iti poti cumpara exact acele lucruri pe care ti le permiti cu banii pe care ii ai. Acele lucruri s-ar putea sa nu mapeze perfect "aspiratiile cele mai profunde" pe care un om le are. Bun, o sa-mi spui ca omul are mereu optiunea de a face ceva pentru a castiga suficienti bani astfel incat sa isi satisfaca acele aspiratii. De acord, dar trebuie sa fii si tu de acord cu mine ca, in acest fel, comunitatea a reusit sa te pacaleasca, inlocuind (cel putin temporar) una dintre aspiratiile tale cele mai profunde cu aspiratia "trebuie sa faci bani", o aspiratie pe care tu initial nu o aveai. Intr-un stat comunist, proprietatea ta privata este reglementata si anumite aspiratii profunde iti sunt din start interzise. De exemplu, s-ar putea ca tu sa ai aspiratia profunda de a avea 10 masini Ferrari in garaj si statul ti-ar putea interzice sa ai mai mult de o masina. Mie personal mi se pare ca aici statul comunist este mai sincer iar statul capitalist de fapt te manipuleaza. Statul comunist iti spune, mai mult sau mai putin autoritar "nu iti dam 10 Ferrari, ia-ti o Dacie, si cu restul de bani o sa facem noi spitale si scoli, nu garaj pentru tine". Statul capitalist iti spune: "Daaa? 10 Ferrari? foarte bine, uite, pune mana si munceste deocamdata… de exemplu, avem niste spitale si scoli pe care ai putea sa le construiesti… si vedem noi dup-aia – poate muncesti asa de bine si asa de eficient incat o sa strangi bani sa iti iei 10 Ferrari-uri".
Chiar si in cele mai capitaliste societati, exista mereu aspiratii profunde care iti sunt interzise. Este vorba despre acele aspiratii care ar afecta siguranta celorlalti. De exemplu, s-ar putea ca una dintre aspiratiile mele cele mai profunde sa fie sa imi construiesc bombe artizanale in casa mea. As fi un pericol public si comunitatea va lua masuri impotriva mea. De asemenea, un criminal in serie are si el aspiratiile lui profunde – iar societatea nu se jeneaza sa il declare psihopat si sa spuna "aspiratiile tale cele mai profunde trebuie sa fie puse dupa gratii".
Deci problema de fond cu punctul 1 este ca e irelevant. Nu se refera la comunism, se refera la orice aparat de stat cu orice forma de guvernamant – automat aparatul de stat va refuza unele dintre aspiratiile profunde ale individului, obligandu-l sa si le insuseasca pe cele comunitare.
Asta este exact genul de argument-din-istorie care este fundamental gresit din motivele generale expuse de mine mai sus. Faptul ca pana acum oamenii au fost cumva nu inseamna ca exista o institutie magica a naturii umane care ar fi imuabila si care nu ar putea fi depasita. Pana cand s-au inventat furculitele, oamenii mancau cu mana. Sunt furculitele impotriva naturii umane? Clar! Functioneaza ele? Isi indeplinesc scopul pentru care au fost inventate? Fara probleme!
O sa trec peste partea de istoricism (ignorand intentionat referintele tale la ce au facut pana acum societatile comuniste) si o sa tratez afirmatia ca si cum ar fi "prin esenta lui, comunismul provoaca atitudini religioase", nu ca si "pana acum, statele comuniste au dezvoltat o religie".
Ce este interesant este ca probabil e adevarat intr-o anumita masura. Comunismul are eshatologie, promoveaza un set de principii morale si se impune pe plan filosofic/metafizic in primul rand (desi Marx si-ar fi dorit sa se impuna mai intai ca adevar economic). Deci gasesc si eu ca este foarte plauzibil ca ORICE forma de comunism sa dea nastere unei forme pseudo-religioase printre adeptii sai. Si pana la urma care ar fi problema? Foarte multe modele societale si economice au avut un ecou pe plan religios. Max Weber, spre exemplu, vorbeste despre modul in care capitalismul si etica protestanta se intrepatrund. De fapt religia este un instrument atat de bun si atat de maleabil incat poate prelua fara probleme idei sau modele de comportament si sa devina compatibila cam cu orice sistem politico-economic pe care ni l-am putea imagina. De exemplu conceptul de mana invizibila are conotatii religioase – mai ales atunci cand ni se spune ca ar fi o mana atotputernica cum e mana economiei libere! So what? Nu ne deranjeaza! Chiar daca urmatorul sistem comunist va ajunge si el la pseudo-religiozitate, asta nu inseamna ca acest lucru o sa-l submineze in vreun fel. Din contra, il va face mai puternic la nivelul populatiei – cel putin printre "adepti"!
In primul rand, poate termenul "destin" nu e cel mai potrivit, mai ales atunci cand vrei sa sugerezi ca ceilalti se afla prinsi intr-o pseudoreligiozitate de rau augur. 🙂
Dar hai sa zicem ca am spune "nu are control asupra a ceea ce face azi/maine/poimaine". Asta e de fapt ce ne doare: ca daca eu vreau sa plec maine la mare, trebuie sa ma dreptul sa fac asta. Nu conteaza ca e frig sau cald. De ce sa imi spuna statul ca la mare trebuie sa ma duc doar vara?
Iarasi, eu unul nu vad aici diferente fundamentale fata de sistemul capitalist. Sigur, ai mai multe restrictii! asta e clar. Dar, de exemplu, in ceea ce priveste copiii care merg la scoala, chiar nu ai niciun fel de control in niciun sistem. De asemenea, nu ai dreptul sa iesi la pensie daca nu ai 65 de ani. Nu te angajeaza nimeni daca nu ai o diploma (recunoscuta de stat), deci statul exercita un control puternic asupra a ce slujba poti obtine. In rest, masina, apartamentul, produse pe care ti le cumperi: statul exercita un control prin faptul ca trebuie sa folosesti bani pentru ele. Banii de unde vin? Statul controleaza moneda. Statul poate relaxa inflatia, de exemplu, controland in felul asta modul in care tu iti gandesti economiile si obligandu-te (aka "cointeresandu-te") sa nu iti tii banii la banca, ci sa ii cheltuiesti. Libertatea de care te bucuri in lipsa unui sistem comunist este in mare parte o aparenta cauzata de faptul ca nu vezi o relatie prea stransa intre stat si moneda. Ok, nu te baga la puscarie, dar daca maine iti dai demisia si te decizi sa pleci la mare in ciuda a ce se asteapta de la tine comunitatea, la un moment dat o sa ramai fara bani si s-ar putea sa mori de foame. Controlul se exercita… cumva; asta e o axioma a oricarui aparat statal, indiferent de sistemul economic.
Exista un standard dublu cand vine vorba de egalitate. Cand un democrat vine si ne spune "oamenii trebuie sa aiba drepturi egale, indiferent de rasa, culoare, vointa politica, preferinte sexuale, mediu de provenienta" il aplaudam si ne solidarizam cu sarmanii oameni buni care sunt discriminati si ii uram pe acei oameni rai care discrimineaza. Insa cand vine un comunist si spune "oamenii trebuie sa aiba drepturi egale la masini, case sau mancare, indiferent de venitul lor" imediat democratul sare in sus: "cum sa aiba un taran dreptul la aceleasi 10 Ferrari-uri pe care mi le permit eu? pai ce, e egalul meu? nu ne nastem egali, eu am niste particularitati biologice care imi dau dreptul la 10 Ferrari-uri!" .
De curiozitate, Adi, da-ne, te rog, cateva exemple de particularitati biologice care ar putea justifica nevoia ta ipotetica de a avea 10 Ferrari-uri si care te ridica deasupra unui copil care nu are bani de manuale scolare si de haine sau deasupra unui bolnav de cancer care nu mai are citostatice! Sunt celulele tale mai bune si de-aia n-ai facut cancer si de-aia ai dreptul la 10 Ferrari-uri?
Btw, in comunismul ideal, sintagma este "fiecaruia dupa nevoi", deci iata ca exista o intelegere destul de buna a faptului ca nevoile oamenilor s-ar putea sa difere. Ceea ce nu se accepta este magnitudinea acestui grad de diferentiere care este subinteles intr-un sistem capitalist. Sigur, nevoile oamenilor difera dar nu sunt chiar asa diferite precum ar vrea unii capitalisti sa le picteze…
Fara suparare, Adi, pana acum ai cam batut apa in piua. 🙂 Pe plan economic trebuie sa purtam dezbaterea, aici este cel mai interesant si, daca e sa ne luam dupa Marx, aici se determina restul chestiunilor filosofice.
Daca inteleg eu bine argumentul tau, problema este ceea ce poarta numele de Tragedy of the Commons. Adica in comunism resursele sunt irosite by default, pentru ca nimeni nu este responsabil pentru ele. Argumentul tau contine si o premisa ascunsa pe care imi permit sa o fac eu explicita: "In lipsa proprietatii private asupra unui bun, nimeni nu poate fi responsabilizat in mod eficient pentru utilizarea bunului". Fara aceasta premisa, argumentul tau nu tine, pentru ca nu ai cum sa legi comunismul de tragedy-of-the-commons.
Aceasta premisa, odata ce a fost facuta explicita, este si usor de combatut. Sigur ca nu posesia unui bun este ceea ce garanteaza ca el este folosit in mod eficient, ci responsabilizarea celui care este insarcinat cu grija bunului. Daca eu, spre exemplu, ma aflu in posesia unui bun, daca mi se pare ca acel bun este putin relevant pentru mine, n-o sa ma preocupe deloc sa-l intretin. Imagineaza-ti situatia in care ai 10 Ferrari-uri in garaj! Le vei spala pe fiecare in parte in fiecare zi cu mana ta? Probabil ca nu, ai alte lucruri mai bune de facut. Daca ai avea un singur Ferrari, poate l-ai spala tu singur, dar 10? no way! Deci iata, cu cat ai mai multe lucruri, cu atat valoarea subiectiva a fiecaruia dintre ele scade. Si ce o sa faci? Pai cel mai probabil vei DELEGA autoritatea ta si dorinta de a tine masinile curate… altcuiva… de exemplu unui sofer. Acel sofer nu este proprietarul masinilor dar este RESPONSABIL de curatenia lor. Iata, deci, masinile tale se afla exact in situatia in care s-ar afla la stat: bunastarea lor este in responsabilitatea unei persoane care nu este si proprietarul lor. Ele se vor degrada in egala masura la tine in garaj ca in garajul oricarei institutii de stat.
De fapt, daca stam sa ne gandim, foarte putine lucruri se afla sub controlul direct, nedelegat, al posesorului lor. Dintr-un motiv foarte simplu: atentia sa este limitata si numarul de ore din zi pe care e dispus sa le investeasca intretinerii bunurilor sale este finit. In momentul in care posesiile tale depasesc capacitatea ta direct-administrativa ele trec in aceeasi situatie cu bunurile aflate in administrarea statului. Un sistem care rezolva maximal problema formulata ca tragedy-of-the-commons nu este un sistem in care proprietatea privata trebuie aleasa in dauna proprietatii de stat, ci un sistem in care fiecare om s-ar afla in posesia unui numar fix de bunuri corespunzator cu capacitatea sa direct-administrativa, maximizand astfel responsabilizarea proprietarului asupra bunurilor sale… adica un sistem egalitarist… un sistem pe care l-am putea descrie cel mai bine ca "aproape comunist" conform terminologiei de mai sus!
Exista foarte multe motivatii nemateriale pentru care oamenii muncesc. Cred ca si tu, daca te gandesti sincer, ai foarte multe motivatii pentru care te duci la serviciu in fiecare dimineata. Este doar salariul? Nu stiu ce anume lucrezi tu, dar in domeniul in care lucrez eu (ca programator), pentru un salariu similar cu cel actual, as putea lucra in foarte multe companii diferite, chiar in orase diferite. Totusi cumva am reusit sa fac o alegere. E clar ca m-am bazat pe multe alte criterii, cum ar fi mediul de lucru, calitatea colegilor, structura organizationala, modul in care birocratia ma ajuta sau imi pune piedici, posibilitatea de a face lucruri interesante, foarte multi factori sociali. E asa de greu de crezut ca un om ar putea sa vina la serviciu (si) pentru ca ii place sa socializeze cu colegii si pentru ca ii place sa simta ca, impreuna cu o echipa, poate lansa un produs util celorlalti? E asa greu de imaginat ca un om isi doreste sa fie bun in domeniul sau pur si simplu? Ia, spre exemplu, acest blog pe care ai postat. Presupun ca nu te-a platit nimeni sa o faci – poate din ceva reclame, dar sunt sigur ca, daca ai face un calcul strict economic, nu ar merita sa postezi doar pentru banii din reclame. Pe mine sigur nu m-a platit nimeni sa-ti raspund. Amandoi am facut-o, totusi, din motive non-financiare.
Acum, daca ai deschis cutia Pandorei, o sa te intreb si eu: in sistemul capitalist actual din America in care un CEO primeste bonusuri de milioane de dolari pentru performanta anuala, ce anume il motiveaza pe acel CEO sa se gandeasca la evolutia pe termen lung a companiei? Oare nu cumva este interesul lui ca acea companie sa realizeze profit pe anul in curs si mai vedem noi la anul – poate chiar sa dea faliment, el si-a luat milioanele… Sistemul de bonificatii este intotdeauna tricky si are efecte laterale greu de calculat. De exemplu, imagineaza-ti ca stabilesti impreuna cu copilul tau ca primeste 50 de euro pentru fiecare nota de 10 de la scoala. Ce va face el? va invata mai bine – speri tu… In realitate, s-ar putea sa ai urmatoarea surpriza: sa vezi ca el va lua aia 50 de euro si va da 30 de euro unui coleg care e foarte bun la chimie ca sa-i faca tema la chimie. Apoi va aborda un alt coleg, bun la romana, il va pune sa-i faca tema la romana pe 30 de euro. Si asa mai departe. Efectul final? copilul tau va invata mai putin dar va avea mai multi bani! Daca nu ii dadeai niciun bonus, el nu avea cu ce sa-i cointereseze pe colegii sai si era obligat sa invete singur. Sistemul de salarizare bazat pe bonificatii pentru asa-zise performante este una dintre marile probleme pe care capitalismul actual le are. De fapt eu personal cred ca inclusiv intr-o societate capitalista ar trebui sa ne gandim foarte mult daca nu cumva facem mai mult rau decat bine. Intr-o societate comunista aceasta problema nu apare din start dupa cum observi si tu… ceea ce mie mi se pare un avantaj! 🙂
Marx insusi, in Manifest, a abordat acest subiect, poate incerci sa ii dai un raspuns: "It has been objected that upon the abolition of private property, all work will cease, and universal laziness will overtake us. According to this, bourgeois society ought long ago to have gone to the dogs through sheer idleness; for those of its members who work, acquire nothing, and those who acquire anything do not work.". Sigur, e o exagerare, o parte dintre cei care sunt bogati si muncesc, dar principiul mie mi se pare de baza: munca este depusa de cei cu nevoie de bani, nu de campionii visului american.
Si totusi, desi esti asa de sceptic in ceea ce priveste capacitatea unui grup de oameni inteligenti care sunt preocupati de starea economiei, nu ai nicio problema sa crezi ca o "mana invizibila", fara niciun fel de intentionalitate si de scop, poate face exact acea treaba care eludeaza unei administratii centrale ba chiar mult mai performant?
Nu cred ca sustine nimeni ca este usor sa planifici economia. Toate tarile capitaliste planifica la nivel central, fara exceptie. O fac bine sau rau? probabil ca o fac destul de rau, din motivele expuse de tine. Dar problema de fond este ca mana invizibila da faliment cu acelasi aplomb ca si cel mai imbecil guvern.
Oricum, problema asta e falsa: iarasi nu avem o diferenta fundamentala intre comunism si capitalism. Orice aparat statal planifica economia in mod centralizat. Orice stat are un buget si o moneda pe care poate face inflatie daca are nevoie. Ce difera este cat de multa planificare face, cat de mult isi doreste sa-i ajute pe cei care au ghinion din punct de vedere financiar, cum vrea sa investeasca in educatia cetatenilor sai si ce procent de bani alege sa taxeze din activitatea economica a celorlalti. Ne putem imagina statul comunist ideal ca un stat cu reguli identice unui stat capitalist, dar unde impozitul pe profit este 100% (i.e. lipseste dreptul la proprietatea privata) si in care iti poti lua imprumut de la banca cu dobanda 0% (i.e. "fiecaruia dupa nevoi"); in rest, aparatul statal de planificare economica poate fi similar cu cel al unei economii capitaliste, nu trebuie sa difere fundamental.
Cel putin in teorie, dorintele consumatorilor sunt luate in calcul initial atunci cand se pune problema productiei: facem 100 de paini pentru ca avem 50 de case si fiecare casa are nevoie 2 paini. Intr-o economie comunista, se doreste ca productia unui bun sa fie pe cat posibil egala cu nevoia de acel bun. In terminologie economica, modelul comunist presupune ca cererea are mereu o elasticitate scazuta si poate fi calculata anterior productiei. E realist? Pai trebuie sa ne gandim care sunt factorii care influenteaza elasticitatea cererii: cel mai important factor este prezenta bunurilor de substitutie. Daca ai alternative multe, elasticitatea e mare. O concluzie rezonabila este ca intr-o economie planificata care lucreaza cu cerere inelastica, nu vor exista foarte multe bunuri alternative. Tu vezi asta ca pe un lucru "rau" dar, daca esti dispus sa treci peste ideologie, trebuie sa recunosti ca este o piata mult mai predictibila. De asemenea, tot de la economie stim ca lucrurile cu cat sunt mai necesare, cu atat cererea e mai inelastica. Iarasi, asta ajuta foarte mult modelul comunist. E clar ca principala prioritate a oricarui guvern comunist (si nu numai!) este sa asigure bunurile de stricta necesitate. Ferrari se va planifica foarte putin si nu influenteaza modelul in mod semnificativ. Alt factor: pretul! Intr-un stat comunist ideal, pretul trebuie sa tinda la zero. Elasticitatea va tinde, astfel, si ea la zero din aceasta cauza. Logica aici este: consumul de apa de la cismea este in mare parte constant. Sigur, sucurile de la terasa au adus o variatie in consumul de apa de la cismea dar in buna masura cererea de apa este inelastica. mai ales de la un an la altul cand trebuie planificata.
In concluzie, eu zic ca modelul comunist, chiar daca il abordam cu terminologie economica curenta, este destul de rezistent. Trebuie sa mergi in profunzime daca vrei sa gasesti conditii limita si situatii in care e clar ca trebuie reglementari suplimentare. Astept cu interes sa dezbat cu tine astfel de conditii limita!
Acum hai sa privim putin si modelul capitalist. Care e principalul lui avantaj? permite, si chiar incurajeaza, bunurile de substitutie. Tu percepi asta ca pe ceva "bun", ca si cum ai avea mai multa libertate de a alege intre bunuri alternative. Dar care este efectul pe termen lung? Este exact aceasta incapacitate de a planifica evolutia cererii. Iar incapacitatea nu tine doar de stat, este la fel si in cadrul intreprinderilor private. De prin 1995 pana prin 1999 toata lumea vorbea despre Internet, noua minune a lumii. Toti producatorii privati isi indreptau atentia catre Internet. Productia de "bunuri" legate de Internet a crescut exponential, fara a se tine seama de vreun model de evolutie a cererii in acest domeniu. Evident, asta a dus la o criza economica. Asta e pretul pe care il platim pentru libertatea de a alege. O economie planificata nu ar fi cerut niciodata atatea site-uri! Este valabil si cand discutam despre produse financiare derivate, motivul crizei din 2008. Niciodata intr-o economie planificata produsele derivate nu ar avea o astfel de pondere. Ar exista cateva asigurari si probabil ceva futures, dar speculatia financiara ar fi cvasi-inexistenta.
Deci iti lansez o provocare in acest context: ti se pare ca dorintele consumatorilor sunt luate in calcul intr-o economie capitalista? Te rog sa indici cum s-au luat in calcul dorintele consumatorilor intre 1995 si 1999 cand a venit vorba despre site-uri. De asemenea, te rog sa indici cum s-au luat in calcul aceste dorinte ale consumatorilor atunci cand piata de instrumente derivate s-a "maturizat" anterior crizei din 2008.
Istoricism.
As vrea sa facem o distinctie intre "evolutie" si "variabilitate". Sistemul comunist este mult mai putin "variabil" decat un sistem capitalist. Intr-un sistem comunist, din motivele expuse la pct 8, variabilitatea este minimizata prin reducerea elasticitatii cererii. Dar este vorba strict de variabilitate economica. In rest, exista evolutie pe orice plan… de exemplu stiinta poate sa evolueaza la fel cum evolueaza in capitalism. E drept, o parte din stiinta evolueaza in capitalism sub imboldul corporatiilor medicale dornice sa faca profit. Intr-un sistem comunist, cade in grija statului sa administreze o birocratie de cercetare medicala cvasi-corporatista. Eu unul nu am vazut argumente solide ca e vreo problema. Si astazi avem institute de cercetare aflate sub patronat de stat. NASA si SETI, doua mari proiecte de cercetare curente se afla (in pierdere) in posesia statului. Conform regulilor capitaliste, ele ar fi trebuit desfiintate de multa vreme. Eu zic mersi ca America nu e chiar asa de capitalista! Proiectul Genomului Uman e un alt exemplu de mega-proiect de cercetare coordonat de guvernul american. Chiar daca am accepta ca un sistem comunist ar reduce nivelul de cercetare stiintifica prin eliminarea acelor corporatii medicale, evolutia ar fi doar incetinita, nu redusa la zero.
In incheiere, as vrea sa iti propun un exercitiu: as vrea sa consideri un punct pe care Marx le-a pus in discutie in Manifestul Comunist:
Ce parere ai: este corect ca, prin introducerea unui sistem aproape comunist, 90% dintre oameni nu ar fi in mod direct afectati nicicum? 90% dintre oameni s-ar trezi a doua zi si ar face exact aceleasi lucruri pe care le faceau si ieri cu motivatii similare cu cele de ieri. True or false?
http://www.marxists.org/archive/marx/works/1848/c…
Paul Negru
10 februarie 2013Nu sunt de acord cu dumneavoastra, in ceea ce priveste comunismul. Ba chiar imi doresc sa revina. Din pacate nu mai pot avea parte de el, datorita celor care le este frica sa traiasca, s-atunci devin lacomi, invidiosi, etc. In alta ordine de idei, intr-un stat comunism nu ar trebui sa traiasca decat cei care intr-adevar isi doresc comunismul. Problema este ca civismul este mai apropiat de cainii comunitari decat de romani.
Horia Plugaru
15 februarie 2013[quote]Comunismul doreşte egalizarea forţată a oamenilor.[/quote]
Singura egalizare dorita de comunism este cea sociala si de venituri. Nu te va impiedica nimeni sa-ti alegi meseria in functie de abilitatile innascute si dobandite. Faptul ca doi oameni au acelasi venit nu inseamna ca ambii isi vor cheltuii banii in mod identic. In realitate economia de casino a capitalismului mutileaza destine: din cauza ca unele meserii sunt mult mai bine platite decat altele, oamenii au tendinta sa renunte la vocatia lor pt. a urma o cariera banoasa si astfel persoane cu inclinatie spre pedagogie, de ex., ajung economisti sau avocati mediocrii.
[quote]Când proprietatea este comună, nimeni nu mai este responsabil pentru ea şi nici interesat s-o întreţină.[/quote]
Oare de ce ar fi mai interesat s-o intretina atunci cand proprietatea e in mainile unei minoritati de patroni?
[quote]Deşi promite o societate fără clase, comunismul nu are succes nici în acest domeniu; astfel, vechile elite capitaliste (oameni de afaceri, politicieni, intelectuali etc.) sunt înlocuite în scurt timp cu noile elite comuniste.[/quote]
Asta a fost marea greseala a societatilor `socialiste` de pana acum: nu au dus egalitarismul pana la capat, considerandu-i pe unii `mai egali` decat altii. Nu au fost insa cu nimic mai ipocriti decat capitalistii care vorbesc de egalitate de sanse si egalitate in fata legii in conditiile in care instaureaza o plutocratie.
[quote]În comunism, lipseşte motivaţia de a munci. Dacă toţi sunt plătiţi la fel, salariile fiind foarte apropiate, iar bonusurile aproape inexistente, ce interes are un om să muncească mai mult[/quote]
Motivatia de a munci va fi ca si cea de acum: banul. Pe mine nu faptul ca un coleg are un salariu mai mare sau mai mic decat mine ma motiveaza, ci salariul pe care il iau. In plus, daca iti vei alege o meserie conforma strict cu inclinatiile proprii, sansa de a munci de placere este mai mare. Mai mult, pot fi pastrate sanctiunile pt cei lenesi. Bonusurile pt cei eficienti pot consta in mai mult timp liber, cadouri precum bilete gratuite la diverse evenimente, excursii etc.
De ce ai nevoie de motivatii pt `a munci mai mult`? Munca in exces inseamna de obicei dezumanizare si boala. Ziua de lucru de 7 ore ar fi absolut suficienta. Lumea prezenta nu are nevoie nici de o productie mai mare. Problema principala in prezent e legata de distributia acestor produse. Si sa nu uitam ca in capitalism, cei care muncesc peste 10 ore pe zi o fac de obicei pt a-si acoperi nevoi de baza, gen chirie sau credite la locuinte etc. In comunism acestea vor fi mai accesibile, pt ca este eliminata specula, mafia imobiliara, detinerea mai multor locuinte etc.
[quote]Dorinţele consumatorilor, deşi sunt cele mai importante, nu sunt luate în calcul.[/quote]
Nu vad niciun motiv pt care in comunism nu ar putea sa existe studii de piata si productia sa fie orientata in functie de cerere.
[quote]Orice sistem care este construit impotriva firii umane[/quote]
Cat e `fire umana` si cat e `conditionare sociala`? Omul in capitalism e lacom, materialist, competitiv, invidios pt ca astea sunt trasaturile pe care societatea capitalista le considera de succes si le incurajeaza. Intr-o societate egalitarista si a cooperarii e probabil ca altele sa fie valorile urmarite si incurajate.
donjoe
17 februarie 2013Îţi dau eu un motiv să treci de la Windows XP la altceva: Ubuntu e pe cale să devină la fel de bun ca orice Windows (sau e deja, dacă nu-ţi pasă de jocuri), dar e infinit mai ieftin. 🙂
Paul Negru
18 februarie 2013"Tovarase" donjoe, de jocuri nu prea imi pasa, deci… :)) Apropo, cati ani ai trait in comunism ?
Paul Negru
24 februarie 2013Infinit mai putin "nashpa" decat capitalismul. In capitalism se moare de foame la propriu, in perioada comunismului nu am auzit astfel de cazuri.
rupavili
2 martie 2013De ce nu sunt arestati si comfiscate averile la politisti,procurori si judecatori in cazul meu , care au devenit interlopi cu legitimatie de la stat !
Am fost batut de politisti nevinovat de mi s-au rupt dintii din gura,am fost legat in lanturi si la maini si la picioare si o bara de fier legata de lanturi,timp de 81 de zile,colegi de celula ma stergeau la fund,cand mergeam la wc,nu am avut voie sa ma spal pe corpul meu,eram plin de pureci si bube,am stat intr-o camera foarte racoroasa cu soareci prin saltea si sobolani care sareau din wc, am fost dus la proces in lanturi pe picioare si catuse la maini, am demonstrat asta la CEDO,si acum cand am depus reclamatie impotriva lor mi sa respins ,pe motiv ca s-au prescris faptele,si nu are ce sa le faca a spus judecatoarea,eu am depus cerere la CEDO in termenul legal,guvernul a fost instintat,trebuia sa suspende prescrierea pana la decizia CEDO,dar vad ca nu se tine cont nici de hotararea de la CEDO,am depus reclamatii impotriva lor si sa dat NUP,si m-au amenintat ca ma impusca.Acum dupa ce am castigat la CEDO a doua oara ,mau amenintat ca o sa mi se faca o inscenare si o sa fiu arestat si spanzurat in celula. Cand am fost eliberat nu am avut dreptul sa muncesc ,pe motiv ca aveam cazier . Acesti interlopi cu legitimatie de la stat ,politisti si magistrati care au incalcat legea cu buna stiinta ,trebuie pedepsiti urgent. Am fost achitat in 2012 si de Tribunal Arad si de Curtea de Apel Timisoara .Ce sa mai fac? Vili Rupa Tel. 0721758747
Paul Negru
4 martie 2013Cred ca postul asta se refera strict la ideologia comunista. Nu si la alte "intamplari" ale unora si altora. Postul lui "rupavili" este deplasat. Si, apropos faptele relatate de el au avut loc in "capitalism", nu ? 🙁
rupavili
4 martie 2013@Paul Negru ,pentru tine este ceva normal ce mi s-a intamplat mie in anul 1998 ,pentru mine nu este ,daca vrei sa afli mai multe despre mine da o cautare pe google cu numele meu si o sa citesti ca eu ma lupt cu adevarat impotriva interlopilor cu legitimatie de la stat .
donjoe
9 martie 2013Se poate spune orice; nu înseamnă că se va şi avea dreptate. 🙂
Ce sistem "bazat pe ateism" e ăla care foloseşte o grămadă de clerici ca turnători şi tolerează existenţa bisericii şi participarea populaţiei la activităţile ei, cerând în schimb doar o anumită măsură de discreţie? Dimpotrivă, probabil sistemul stalinisto-comunistoid de la noi a supravieţuit mai mult şi datorită faptului că a avut inteligenţa să nu distrugă biserica de tot, cu maximă agresivitate, ci a lăsat boborului nişte supape prin care să-şi exprime pornirile superstiţioase.
Paul Negru
10 martie 2013Ca orice ideologie, comunismul a avut "speciile" si "rasele" sale. Daca privim crestinismul observam ca si aici au aparut mai multe "bisericute" : calvinisti, luterani, prezbiteri, catolici, greco – catolici, ortodocsi, etc. La fel si in cazul capitalismului. Sau a religiei musulmane. Prin Japonia circula "jda" sute de religii, de exemplu. Posibill ca una din legile oricarei ideologii sa fie : "Supravietuirea unei ideologii are la baza capacitatea acesteia de transformare in decursul timpului, odata cu progresul stiintei si progresul societatii in ansamblul ei". Vezi gandirea liniara a lui Aristotel, continuata de Bertrand Russel. Si evident inca nedifinitivata. Asadar, atata vreme cat comunismul nu va tine cont de transformarile din societate, respectiv ale omului ca fiinta cu nevoi mereu variabile, nu prea are sorti de izbanda. Valabil si pentru capitalism de altfel.
alex
30 aprilie 2013Foarte bun acest articol, si se refera la un subiect interesant si in acelasi timp pe gustul cititorilor. Mai asteptam articole de acest gen, la fel de bine scrise si nu ramane decat sa iti spun ca te voi citi in continuare, pentru ca imi plac articolele de pe acest site.