De ce nu sunt niciodata plictisit

Intotdeauna ma mir cand aud oameni in jurul meu vorbind despre plictiseala. E un cuvant care mi-a iesit din vocabular. De ce este oare folosit de niste persoane care nu par deloc multumite de felul in care traiesc? Poti sa fii in acelasi timp nefericit si plictisit?!

Daca vrei sa schimbi ceva in viata ta, n-ar trebui sa fii plictisit; ar trebui sa-ti ocupi tot timpul incercand sa traiesti mai bine. E foarte simplu, nu? Si totusi, nu se intampla asta. Plictiseala cronica apare tocmai la cei mai nefericiti dintre noi; ii vedem cum isi pierd viata in fata televizorului urmarind reality show-uri tampite despre alti oameni care chiar traiesc sau cum se joaca online crescand personaje virtuale intr-o lume imaginara. Asta se numeste fuga de realitate!

De multe ori ai tendinta de a da vina pe altceva (sau altcineva) pentru problemele tale. Te plictisesti pentru ca te minti singur cu ideea ca nu poti schimba nimic la viata ta, ca nu are rost nici macar sa incerci. Mai bine bei inca o bere si te uita la inca un meci, oricum totul ramane la fel. Starea asta de apatie si pasivitate se auto-intretine: intri intr-un cerc vicios in care tocmai lipsa ta de actiune iti adanceste problemele si astfel iti intareste si convingerea ca nu are rost sa faci nimic.

Eu nu am timp sa ma plictisesc. Si nu sunt singurul. Oamenii de succes nu se plictisesc niciodata. Eu nu ma pot numi (inca) un “om de succes”, dar ma consider un om care evolueaza – si nici oamenii care evolueaza nu au timp sa se plictiseasca. Multi se sperie cand aud asta. Asociaza expresia “nu am timp” cu o munca foarte grea si obositoare, care evident e neplacuta. Oamenii care se plictisesc isi urasc jobul, muncesc doar pentru bani facand treburi care nu le plac. Dar nu e deloc asa! In primul rand, munca poate fi foarte interesanta si satisfacatoare daca faci ceea ce iti place. In al doilea rand, nu doar munca iti ocupa timpul; ai destule de facut in rest.

Multi fac o diferentiere clara intre “munca” si “timp liber”, in sensul ca al doilea trebuie sa fie total eliberat de orice fel de efort, de orice legatura cu domeniul profesional si in general de orice activitate care iti cere sa gandesti un pic. Asta e valabil doar pentru cei care au o slujba cu orar fix si care isi urasc meseria, nedorind sa mai auda de ea in rest. Mi-e mila de ei, pentru ca sunt primii dati afara intr-o criza economica si le va merge foarte prost pe termen lung.

Lasand asta la o parte, timpul ti-l planifici tu cum vrei; “timp liber” e un non-sens pentru mine, deoarece nu exista perioade neocupate in agenda mea; iti poti umple intervalele disponibile cu activitati profesionale sau cu activitati recreative, dar niciodata nu exista un spatiu mort in care sa te poti “plictisi”. Plictiseala este deci in primul rand o problema de organizare; sunt convins ca toti oamenii plictisiti au o multime de lucruri de facut, dar nu si-au stabilit niste prioritati si atunci, in momentele cand sunt liberi, sunt dezorientati si pierd vremea, deoarece nu stiu cat timp sa aloce fiecarei actiuni si in ce ordine, astfel ca maldarul de probleme nerezolvate creste si starea lor de insatisfactie se accentueaza.

Nu zice nimeni sa-ti umpli tot timpul pe care-l ai cu chestiuni legate de munca; chiar dimpotriva, poti constata cu surprindere ca daca esti o persoana organizata vei avea mult mai mult timp disponibil ca sa faci ce-ti place! Si ce poti face in acest timp ramas? Pai, poti incepe sa schimbi ceva la viata ta!

Poti sa te perfectionezi in domeniul tau sau in altul nou care poate iti place mai mult (ca tot ziceai ca urasti ceea ce faci). Poti sa citesti, sa-ti imbogatesti cultura generala, asta te va ajuta enorm in toate domeniile vietii. Poti sa iti explorezi o pasiune care nu are legatura cu serviciul tau, dar pe care intotdeauna ti-ai dorit sa o pui in aplicare si ai tot amanat. Poti sa stai mai mult cu familia si prietenii. Poti sa lucrezi la diferite proiecte personale, sa scrii, sa faci munca de caritate, sa ajuti pe cei din jurul tau. Poti face foarte multe!

Secretul e sa ai un top al lucrurilor importante pentru tine, un interval de timp alocat fiecaruia si un set de actiuni pe care le poti face cand ai o perioada variabila de timp in care esti fortat sa astepti. De exemplu, daca ai de mers 3 ore cu trenul, poti sa-ti iei cu tine o carte, un mp3 player cu documentatii audio, niste foi cu diverse proiecte, un laptop pe care poti citi, scrie sau lucra, o agenda pe care o poti completa, reviste de specialitate, chestionare care trebuie facute, un caiet pentru niste desene, un telefon pentru a intra pe internet si multe altele…

Nu exista plictiseala. Exista doar oameni prea lenesi pentru a face ceva cu viata lor, care dau vina pe altii. Degeaba astepti sa primesti de undeva un imbold pentru a te schimba, bani pentru a trai mai bine sau instructiuni despre cum sa ai succes; nu le vei primi niciodata. Daca ai timp sa te plictisesti, oportunitatile vor trece pe langa tine si vei ramane un loser. Universul este indiferent; nu exista cineva acolo sus caruia sa-i pese daca tie iti merge bine sau nu. Degeaba te amagesti singur cu ideea asta! Tu esti singurul responsabil pentru tine. E momentul sa actionezi acum!

1

One Response

  1. Angie
    23 Februarie 2012

Write a response