Despre speculatii si speculatori

Ce sunt speculatiile? Una din definitiile DEX (cu care nu sunt acord) spune ca sunt „afaceri bazate pe inselatorie”; alta, mai realista dar cam vaga, le defineste si ca „tranzactii bursiere de valori prin care se urmareste realizarea de profit”. Persoanele care practica primul tip de speculatii sunt numiti speculanti, iar in al doilea caz speculatori, dar in general sensurile lor se intretaie.

Sunt speculatorii morali? Pornirea fireasca a multora dintre noi ar fi sa spunem ca nu. Dar oare avem argumente sau am fost doar invatati sa gandim asa?

Sa va dau un exemplu. In ultimul deceniu comunist si-n primii ani de dupa rasturnarea din decembrie 1989 (inainte de aparitia televiziunii prin cablu), mersul la cinema era la mare pret, fiind printre putinele metode de distractie existente. In Cluj, la cinematograful Republica (care era cotat ca al doilea din tara dupa Patria din Bucuresti), la majoritatea filmelor se epuizau biletele inca din primele ore de cand erau puse in vanzare. In scurt timp au aparut „bisnitarii”: ei cumparau un numar mare de bilete de dimineata si le vindeau la supra-pret seara, la cele mai aglomerate ore de spectacol. Cetatenii erau revoltati: cum este posibil ca niste smecheri sa profite de pe urma lor in acest fel?! In plus, majoritatea erau tigani, ceea ce nu facea decat sa le inrautateasca perceptia in ochii romanului (si maghiarului) de rand.

In unele cazuri intervenea politia (sau militia). In perioada ceausista existau legi care pedepseau specula si bisnita. Si totusi, ce faceau acei oameni era perfect normal din punct de vedere economic. Ba as spune ca era si etic! Ei actionau ca un filtru prin care se triau potentialii cumparatori ai biletelor. Numarul de locuri din sala fiind insuficient si pretul biletelor prea mic, speculatorii au reprezentat meotda de echilibrare a cererii cu oferta, deoarece multi spectatori refuzau sa cumpere la „supra-pret”.

Adevarata problema din exemplul nostru nu erau „bisnitarii”, ci faptul ca cinematograful era de stat si avea preturi fixe la bilete. Un cinematograf privat ar fi crescut preturile daca cererea era foarte mare si locurile insuficiente, pana la nivelul la care sala s-ar umple dar nu ar mai exista multi nemultumiti care sa fie dispusi sa plateasca suma ceruta. Intr-o piata concurentiala, pretul este reglat in mod natural, de cerere si oferta. Evident, daca pretul ar fi ajuns prea mare si era o singura firma pe piata, ar fi existat o motivatie economica puternica pentru aparitia unor concurenti, care sa deschida cinematografe noi, la preturi mai mici sau cu servicii mai bune.

Situatiile in care un produs se vinde la pret anormal de mic sunt generate de stat, fie prin companiile proprii, fie prin reglementari abuzive. In aceasta situatie apar in scurt timp speculatorii si „piata neagra”. Un produs foarte cautat incepe sa se vanda „pe sub mana” la pret mai mare decat cel oficial. Speculatorii sunt de fapt niste concurenti neoficiali intr-o piata inchisa; ei vor ridica preturile pana la nivelul de echilibru, regland astfel situatia de pe piata.

Ce s-ar intampla daca nu ar exista speculatori? S-ar produce ambuscade, ar exista cozi imense, certuri intre consumatori si chiar acte de violenta. Marimea pretului este un filtru economic firesc pentru selectarea numarului cumparatorilor. Un produs este cu atat mai scump cu cat este mai rar. O cantitate insuficienta, mai mica decat cea ceruta, determina in mod natural cresterea pretului sau marirea capacitatii de productie, dar statul nu reactioneaza in mod corespunzator, nu tine seama de cerintele pietei. Din acest motiv, un sector economic poate functiona normal doar daca este privat si liber, altfel speculatorii sunt un efect colateral normal.

Este moral sa te imbogatesti din specula? Da. Pentru ca esti dispus sa-ti asumi riscuri proportionale cu beneficiile. In cazul vanzatorilor de bilete, riscul era sa fie prinsi de autoritati si amendati sau arestati. Dar si in cazuri legale este valabil acest lucru. Va mai amintiti nebunia tranzactiilor cu terenuri din 2004-2007? „Bula” imobiliara le-a adus unora averi si pe altii i-a lasat ruinati, cu proprietati imposibil de vandut si datorii enorme la banca. Multi au crezut in acei ani ca au prins pestisorul de aur: nu trebuia decat sa cumpere un teren, sa astepte cateva luni si sa-l vanda mai scump. Parea prea simplu si usor ca sa fie adevarat. Si era evident ca la un moment dat se va termina, dar toti sperau sa prinda ultimul tren, sa mai dea inca o lovitura. Era o iluzie in masa, total irationala, nu departe de „fenomenul Caritas”.

Un speculator face un calcul simplu: care sunt riscurile si care sunt beneficiile unei scheme? E asemanator cu prezicerea sanselor unei maini la poker. Daca beneficiile sunt mai mari decat riscurile, atunci merita sa intri in joc; daca nu, nu merita, si un speculator bun care stie sa se controleze nu o face, dar un incepator care-si lasa ratiunea intunecata de mirajul castigurilor se arunca cu capul inainte si nu de putine ori pierde tot ce are.

Bursa e locul unde speculatorii sunt cel mai usor acceptati, desi si in acest caz sunt deseori acuzati de lipsa moralitatii. Dar nu este nimic anormal ca o persoana suficient de priceputa si experimentata sa profite de o situatie (sa „speculeze” o conjunctura) pentru a castiga bani. Riscurile sunt oricum foarte mari: 90% din cei care joaca pe bursa pierd constant bani. De ce ar trebui 9 jucatori din 10 compatimiti si al zecelea condamnat? Nu te obliga nimeni sa faci speculatii, nici pe bursa si nici in alt domeniu. Protectia pe care o pretind pierzatorii de la stat este un sindrom al invinsului fara onoare, suficient de las si ratat incat sa nu accepte ca altul e mai bun decat el si sa pretinda interventia unei autoritati superioare pentru a-l pedepsi pe acesta.

Contrar convingerii comune, speculatiile nu au efect negativ asupra economiei, ci din contra, regleaza dezechilibrele si dinamizeaza procesele. Pe bursa, fara speculatori nu ar exista lichitate. In piata imobiliara, cresterea ar fi mult mai lenta fara ei. Iar in sectoarele economice cu adevarat libere, unde nu exista firme de stat si exces de reglementari, speculatorii au nise mult mai inguste pe care pot actiona, iar bulele sunt mult mai rare si mici ca amploare.

Speculatiile nu sunt pentru oricine. Exista un anumit tip de personalitate pe care se pliaza. E nevoie de foarte multa stapanire de sine, fler, inteligenta si… noroc pentru a avea succes. Speculatori au existat si vor exista intotdeauna; ei revin in prim plan in situatii anormale, cand foarte multi oameni obisnuiti decid sa faca speculatii pe un domeniu la moda („goana dupa aur”) si majoritatea pierd. Un speculator adevarat nu va cere niciodata interventia autoritatilor daca nu i-a iesit o afacere. Dar un simplu cetatean care a avut inconstienta de a se baga in datorii si a-si pierde toti banii in scheme riscante o va face. Iar autoritatile vor emite noi reglementari, care vor creste birocratia si coruptia, sugrumand si mai mult economia. Iar omul de rand va fi nemultumit, dar va da vina pe… speculatori.

Evolutia inseamna adaptare, iar inteligenta umana e forma cea mai avansata a acesteia. Iar speculatorul este fiinta cea mai adaptabila, prima care gaseste nisele libere si le exploateaza la maxim, exact ca in natura. Oare n-ar fi mai bine ca in loc sa ne luptam cu speculatorii sa lucram la propria noastra perfectionare? Cu mai putina naivitate si mai multa initiativa din partea noastra, le-am reduce mult posibilitatile…

No Responses

Write a response