Goana dupa mostenire la romani

Ma intristeaza cand vad primitivismul luptei pentru avere din Romania. Valorile materiale de baza pe care le pretuiesc romanii sunt casele, urmate de apartamente, terenuri si masini. Multi isi construiesc intreaga viata in jurul lor.

Cand trebuie sa se casatoreasca, imobiliarele si autoturismele aflate in proprietate sunt cerinte esentiale. Daca ai mai multe, valoarea ta „pe piata” creste. E valabil pentru ambele sexe. Culmea, parintii si rudele contribuie la aceasta gandire absurda. Te casatoresti cu Georgica pentru ca e „un om realizat”, adica are apartment cu 3 camere (renovat cu mari sacrificii, si-a pus centrala si termopane), plus o masina luata second-hand din Germania, dar e ca noua (sau poate chiar una noua luata in leasing); ce ti-ai mai putea dori?! Viata de acum incolo va fi doar lapte si miere! Ai unde sa-ti cresti copiii, ai cu ce sa-i duci la padure sa mancati mici si sa beti bere, ai CD player la masina pe care sa asculti manele… E practic reteta succesului!

Sau nu? 50% din casatoriile din Romania se termina cu divort. Daca vorbesti cu cupluri casatorite, mai putin de jumatate sunt fericite in relatia lor. Ce mai conteaza daca esti compatibil sau nu cu persoana cealalta, cand e „bazat”, are bani si proprietati… Pai conteaza! Conteaza al dracului de mult. E de fapt cel mai important factor pe care trebuia sa-l cantaresti cand ai luat decizia de a te casatori. O colivie de aur e tot o colivie… Nu poti da vina pe destin pentru nefericirea ta, e doar o hotarare proasta pentru care numai tu esti responsabil.

O forma mai sinistra de avaritie se manifesta in cazul exploatarii batranilor. Departe de a mai aplica cineva zicala „cine nu are batrani sa-si cumpere”, in Romania se asteapta cu nerabdare moartea lor pentru a le putea imparti averea. Cand sunt mai multi mostenitori, stau la panda ca niste hiene sa poata insfaca bucati din agoniseala de o viata a bietilor parinti, si sar la atac cand ei nici n-au apucat sa-si dea ultima suflare.

Cand sfarsitul se apropie, omul este asaltat de copii si nepoti, care brusc si-au amintit de el, fiecare sperand sa-l convinga sa-i lase cu limba de moarte ceva mai mult decat celorlalti. Uneori se recurge la falsuri, la testamente facute cand omul deja nu mai este constient, la amenintari sau chiar la inselaciuni ordinare – „te tin in casa si te ingrijesc pana mori daca-mi lasi casa” – iar dupa ce semneaza, bietul om este ajutat sa moara mai repede.

E penibil si scarbos sa vezi in ce se transforma niste oameni obisnuiti cand vine vorba de mosteniri. Disperarea romanilor dupa bani este evidenta, desi putini o recunosc. Majoritatea predica falsa modestie: „vreau doar sa pot trai dcent”. Lipseste din belsug responsabilitatea personala. Se considera ca totul tine de soarta: ori castigi bani inseland pe altii sau prinzand conjuncturi favorabile (cei care fac asta sunt condamnati si injurati, dar invidiati in secret de restul), ori storci cat poti din averea parintilor si bunicilor care urmeaza sa moara. „Asa ti-e scris”, ca si cum tu nu ai avea ce face si nu ti-ai putea modifica in niciun fel drumul in viata.

Pentru cetateanul de rand din patria Mioritei, care nu mai spera sa prinda ocazia de a ajunge ca vedetele sale peferate din tabloide, o mostenire vine ca un dar primit din cer. Suma e de obicei foarte mare pentru el, obisnuit sa aiba „salariu mic, dar sigur” si sa nu faca absolut nimic pentru a-si schimba situatia financiara, ca doar oricum nu are rost. Si atunci pofta de bani ii ia mintile si ajunge sa faca orice pentru a pune mana pe ei. Nu mai conteaza fratii, rudele, moralitatea; credinta in divinitate pe care o tot predica, o pune in stand-by, urmand a fi reluata dupa ce se rezolva treaba cu banii, sau la nevoie se apeleaza la ea cand trebuie sa-i ceri la Dumnezeu ajutorul pentru a acapara cat de repede si cat de mult, sau pentru a-ti blestema neamurile care au obtinut o parte mai consistenta.

Cand ajung la randul lor aproape de moarte si isi dau in sfarsit seama ca totul a fost in zadar, e prea tarziu. Viata lor a fost nefericita, au fugit dupa avere ani intregi, iar alti ani i-au petrecut aparand ceea ce aveau. Dar n-au trait de fapt. Iar acum, la final, inainte de marea trecere, vad la randul lor copiii si nepotii, educati in acelasi spirit, cum vin la ei si incearca sa ii curete de tot ce-au castigat intr-o viata, dispusi sa faca orice pentru asta…

One Response

  1. Bogdan Dobondi
    16 Aprilie 2010

Write a response