Istoria maşinii electrice

Se vorbeşte tot mai mult în ultimii ani despre autovehicule electrice, mai ales din cauza problemelor legate de poluare şi a temerilor că carburanţii fosili se vor termina în cateva decenii. Pentru a înţelege însă de ce în peste un secol de istorie a automobilismului maşinile bazate pe curent electric nu au avut succes (şi pentru a demola nişte mituri legate de o anumită conspiraţie în acest sens) este bine să cunoaştem mai în detaliu evoluţia lor.

Primele forme mecanizate de locomoţie erau bazate pe forţa aburului şi erau alimentate cu cărbuni. De la locomotive, care circulau pe şine fixe şi erau foarte mari, era normal să apară ideea trecerii la vehicule mici, personale, însă folosirea cărbunilor, care produceau puţină energie, aveau nevoie de mult spaţiu şi erau foarte murdari, nu era practică. Astfel, alternativele erau maşinile bazate pe hidrocarburi (derivate din petrol) sau cele pe curent electric.

Primele motoare care foloseau electricitatea pentru propulsie au fost create foarte devreme, prin anii 1830. Însă nu erau autonome, ci aveau nevoie de fire pentru alimentare. Dezvoltarea unor baterii cât de cât funcţionale a mai durat câteva decenii. Prima maşină electrică din istorie, care putea circula independent, este considerată a fi Flocken Elektrowagen, construită în Germania în 1888 de către inginerul Andreas Flocken.

Au evoluat rapid şi după doar câţiva ani, în 1899, Camille Jenatzy depăşea viteza de 100 km/h cu maşina sa electrică Jamais Contente. În 1911 apare prima maşină hibrid, cu electricitate şi benzină, la Chicago, construită de Woods Motor Vehicle Company.

În aceşti ani de pionierat, maşinile electrice aveau anumite avantaje faţă de celelalte, bazate pe benzină şi aburi: erau mult mai curate, mai silenţioase, vibrau mai puţin, nu era necesară forţa fizică pentru a le porni, nu aveau probleme de pornire pe vreme rece, nu era necesară schimbarea vitezelor; autonomia limitată le făcea să fie preferate mai ales pentru cei care circulau distanţe scurte, în oraşele mari şi astfel au avut succes în special în rândul femeilor.

La începutul secolului XX, în Statele Unite, 40% din automobile erau bazate pe aburi, 38% erau electrice, iar 22% foloseau benzina. Toate erau însă relativ scumpe, fiind accesibile doar celor bogaţi, astfel că aveau forma unor trăsuri cu interioare ornamentate luxos. Numărul maxim de vânzări a autovehiculelor electrice a fost în anul 1912.

Următorul secol va fi însă dominat de maşinile bazate pe benzină, din mai multe motive: maşinile electrice aveau viteză mică şi autonomie redusă, nu făceau faţă pe noile autostrăzi construite; petrolul a început să fie exploatat masiv, astfel că preţul combustibililor bazaţi pe el a scăzut foarte mult; inconvenientele legate de murdărie, schimbare de viteză şi pornirea motorului la maşinile pe benzină au fost eliminate; a fost pusă la punct producţia de serie, Henry Ford inventând practic banda de asamblare la uzinele sale, astfel ca preţul unui automobil a devenit accesibil şi maselor.

Astfel, 20 de ani mai târziu, industria maşinilor electrice aproape că a dispărut. Primele încercări de revitalizare a ei au fost la sfârşitul anilor ’50, însă tehnologia era încă prea primitivă pentru a le aduce un avantaj competitiv comparativ cu celelalte modele, care beneficiaseră de câteva decenii de inovaţii. Până în anii ’90, când temerile privind încălzirea globală cauzată de emisiile de dioxid de carbon provocate de om au intrat în consţiinta publicului, au existat practic doar modele experimentale de maşini bazate pe curent electric, apreciate numai de hobbişti.

Marii producători au lansat mai multe modele electrice la începutul acestei decade: Chrysler TEVan, Ford Ranger EV pickup truck, GM EV1 şi S10 EV pickup, Honda EV Plus hatchback, Nissan Altra EV miniwagon şi Toyota RAV4 EV. Nici unul dintre acestea nu a avut însă succes şi în următorii ani interesul pentru ele a scăzut iar. A apărut în schimb moda maşinilor hibride, carea aveau motor atât pe benzină cât şi electric. Deşi erau scumpe şi producţia lor nu era deloc ecologică, au avut succes în rândul unor personalităţi care doreau să-şi promoveze astfel o imagine de persoane care ţin la mediul încojurător.

Adevărata revoluţie a acestui sector a avut loc însă în ultimii 10 ani. Datorită mai multor îmbunătăţiri tehnice, în special a bateriilor, combinate cu preţul mare al petrolului şi reguli mai stricte legate de poluare, impuse de stat, noile modele lansate după anul 2000 au devenit mult mai populare, începând să fie luate în serios nu doar de pasionaţi, ci şi de publicul larg.

Indubitabil, compania cea mai reprezentativă pentru acest nou val este Tesla Motors, a vizionarului Elon Musk, care produce în serie mai multe modele electrice la fabricile din California. Roadster-ul lansat în 2004 a fost primul astfel de automobil capabil să circule pe autostrăzi distanţe lungi, având o autonomie considerabilă (peste 320 km). Model S, lansat recent, a avut recenzii excepţionale, fiind declarată maşina anului de mai multe reviste de specialitate; cu o viteză mare, autonomie lărgită şi dotări foarte bune, a cucerit segmentul sport. Compania a început să instaleze staţii de încărcare rapidă, unde proprietarii pot să-şi reumple bateriile gratuit. În următorii ani intenţionează să lanseze modele cu preţuri mult mai mici, pentru consumatorii din clasa de mijloc.

Multe alte companii mari au lansat în aceşti ani modele competitive, care sunt tot mai prezente pe pieţele din America, Europa, Japonia, dar chiar şi China şi India. Ar fi astfel de menţionat: Mitsubishi i-MiEV (vândut în Europa şi ca Peugeot iOn şi Citroën C-Zero), Chevrolet Volt, Nissan Leaf, Renault Fluence Z.E., Smart electric drive, Wheego Whip LiFe, Mia electric, Volvo C30 Electric, Ford Focus Electric, BYD e6, Bolloré Bluecar, BMW ActiveE, Coda, Honda Fit EV, Toyota RAV4 EV, Renault Zoe, Roewe E50, Mahindra e2o, Toyota Scion iQ EV.

Deşi numărul maşinilor electrice aflate în circulaţie la nivel mondial este încă foarte mic (nu depăşeşte câteva sute de mii), domeniul va avea cu siguranţă o creştere puternică în următorii ani, după cum se observă din interesul crescând al marilor producători şi al potenţialilor clienţi. În 2006 apăruse un documentar foarte popular, numit Who Killed the Electric Car?. Cinci ani mai târziu, aceiaşi realizatori au lansat altul: Revenge of the Electric Car. Schimbarea de perspectivă este emblematică pentru ceea ce s-a petrecut pe această piaţă în ultimii ani. În paranteză fie spus, primul dintre documentare continuă să fie mult mai popular decât al doilea, mulţi ecologişti radicali îl citează fără să cunoască continuarea sau situaţia reală a sectorului din zilele noastre.

Principala problemă a maşinilor electrice rămâne şi în prezent capacitatea bateriilor. Deşi s-au făcut multe progrese, încă nu poate fi comparată autonomia dată de „un plin” de benzină cu cea a unei baterii încărcate 100%. Preţul vehiculelor electrice este însă tot mai competitiv, iar pe măsură ce rezervele de hidrocarburi vor scădea şi tehnologia va continua să evolueze acestea vor capta un procent tot mai mare din vânzări.

Ar mai fi însă de precizat că, deşi multă lume consideră raţiunile ecologice ca fiind cele mai importante în achiziţia unei maşini care funcţionează cu curent electric, adevărul e mai complex. Maşinile electrice poluează şi ele destul de mult. Producţia componentelor e poluantă, producţia bateriilor (care trebuie schimbate de mai multe ori în ciclul de viaţă al maşinii) e foarte poluantă, iar curentul electric cu care sunt încărcate e de multe ori produs tot prin metode poluante.

Dacă se ia în calcul întreaga durată de viaţă a maşinii, probabil cel mai puţin poluant automobil ar fi unul cu motor bazat pe gaze naturale, cel puţin în acest moment. Situaţia însă se schimbă rapid: de exemplu, staţiile de încarcare gratuită pe care le construieşte Tesla Motors sunt alimentate cu panouri solare. Dar şi producţia acelora este poluantă…

În definitiv, pentru a avea un impact real asupra mediului, e nevoie ca un procent substanţial din cumpărători să fie dispuşi la o investiţie mai mare pe termen scurt şi la timp pierdut cu încărcările repetate. Deocamdată însă, preţul rămâne principalul criteriu după care se orientează clienţii, iar maşinile electrice nu vor reuşi să le depăşească pe cele tradiţionale la acest capitol mai devreme de 10-15 ani.

1

3 Responses

  1. Laur
    9 Noiembrie 2013
    • hadrianus81
      10 Noiembrie 2013
  2. hadrianus81
    22 Noiembrie 2013

Write a response