Jegul nostru cel de toate zilele

Jegul nostru cel de toate zilele

Primul lucru care te frapeaza cand iesi pe strada in Romania – presupunand ca ai fost plecat mai mult timp si nu mai esti obisnuit – este jegul. Strazile sunt murdare, au o pelicula de apa cu namol prin care trec masinile si oamenii, la marginea drumurilor sunt straturi consistente de noroi, spatiile verzi nu sunt delimitate clar de asfalt si mizeria se prelinge la prima ploaie, masinile sunt negre pana nu se mai desluseste nici numarul sau culoarea lor, cladirile sunt gri inchis cu strat dens de praf, stalpii si semnele de circulatie si-au pierdut stralucirea, oamenii sunt imbracati monoton…

Cauzele complexe si multiple ale acestei situatii te descurajeaza; asta daca ai rabdarea sa faci o asemenea analiza. Dar realitatea care te izbeste in fata dimineata, cand iesi pe usa printre gunoaie si faci slalom prin jungla urbana, pana la refugiul de seara, inapoi in culcusul tau, nu-ti da timp prea mult sa gandesti, sa speri sau sa actionezi. Iar multimea de zombie cu privirea scarbita care colcaie in orasele soioase, ca niste musuroaie inundate, degajeaza o energie colectiva negativa care blocheaza orice initiativa, paralizand gandirea si spiritul pe o frecventa defetista. Ma simt un personaj tragic sechestrat implacabil intr-un roman a lui Kafka.

Oamenii sunt tristi, iar mediul nu face decat sa le acutizeze tristetea prin griul cacaniu omniprezent. Iar blazarea lor se repercuteaza in indiferenta cu care trateaza acest mediu. E un cerc vicios din care e foarte greu sa evadezi – pentru ca evadarea poate fi numai una colectiva, un efort comun (si improbabil) de schimbare a noastra, o curatenie generala exerioara si interioara… Oare cat de adanc a patruns jegul in sufletele noastre?

3

No Responses

Write a response