Sa ascundem informatiile, poporul e periculos!
Ma nedumereste secretomania care inca mai exista in Romania, dupa 20 de ani de la disparitia regimului dictatorial ceausist. Pe atunci se cultiva o paranoia in masa, Securitatea si mass-media induceau ideea ca tara e plina de tradatori, spioni, agenti straini si dusmani ai poporului, toti ne vor raul, suntem sabotati permanent si trebuie sa ne fie frica si de umbra noastra. Ironia sortii face ca, dupa ce mii de oameni au suferit pe nedrept, sistemul sa cada tocmai cu ajutorul unor forte straine, care au patruns cu usurinta intr-o tara obsedata de vanatoarea de vrajitoare dar corupta in profunzime.
Azi cultul confidentialitatii inca mai persista in mentalitatea functionarilor publici. Bibliotecile nu isi pun cartile pe net. Accesul la arhivele statului este extrem de dificil, nu exista documente online iar cercetatorii sunt supravegheati ca niste potentiali infractori. Hartile medievale sunt secrete, ca nu cumva dusmanii tarii sa poata cunoaste relieful nostru (caci ei nu stiu sa intre pe Google Maps). Institutiile publice raspund cu mare greutate cererilor de informatii (desi exista o lege in acest sens) si inca mai existe reflexe de revolta cand intrebi un director ce salariu are, de parca nu primeste banii din contributiile noastre.
Transparenta devine tot mai importanta in statele occidentale; ONG-urile (care la ei chiar isi fac treaba) cer responsabilitate din partea autoritatilor, libertati individuale pentru cetateni si acces liber la toate informatiile de interes public care nu afecteaza viata privata a cuiva. La noi toate masurile luate in acest domeniu au fost fortate de factori externi, mai ales de integrarea in Uniunea Europeana. Dar e greu sa schimbi ceva cand oamenii nu constientizeaza ce drepturi au si nu cer socoteala celor cu pozitii oficiale.
Un rol foarte benefic in aceasta directie il are internetul. Mediul virtual este extrem de liber si legat prea putin de autoritatile romane, nu exista cenzura, astfel ca s-a creat o cultura foarte deschisa chiar si in randul internautilor romani. Informatii, imagini si clipuri extrem de controversate sunt usor de gasit pe net, dar ar fi fost aproape de neconceput sa fie publicate in presa sau lasate la dispozitia publicului de catre o institutie de stat.
Tot mai multi oameni inteleg ca libertatea nu este un element banal, pe care l-am castigat si il putem neglija. Pentru libertate trebuie sa lupti tot timpul, in orice epoca si-n orice sistem; e o stradanie continua de a o mentine si de a o largi, pentru ca intotdeauna vor exista multi care doresc s-o restranga, avand justificari foarte inocente in aparenta, care pot pacali cu usurinta persoanele cu o cultura civica mai redusa.
Publicat la 28 Jun 2010 | Citit de 97 ori. | Categorii: Actiune civica || Niciun comentariu »
Cum se printeaza un document fata/verso?
Foarte multi ne-am confruntat cu problema asta! Cum facem o listare pe ambele parti a unui fisier .doc sau .pdf? Daca avem imprimanta „full duplex” e simplu, intoarce ea automat paginile. Dar majoritatea folosim imprimante mai simple (adica mai ieftine) care nu au aceasta facilitate.
Cand vrei sa scoti la imprimanta o singura foaie e relativ simplu. Listezi prima pagina, intorci foaia si o pui inapoi in sertarul imprimantei, apoi dai print si la cealalta parte. Imprimantele difera intre ele, deci va trebui sa experimentezi putini pana stii exact cum trebuie intoarsa foaia; uneri trebuie pusa cu scrisul in sus, alteori cu el in jos iar cateodata hartia trebuie chiar rotita pe orizontala. E important sa stii cum anume tipareste aparatul tau, pentru ca la un numar mare de pagini daca esti atent te alegi cu o multime de rebuturi.
Dar ce faci cand ai de listat 100 de pagini? E mult prea greu sa le pui pe fiecare manual in tray. Solutia e simpla, dar trebuie sa fii atent: mai intai listezi paginile impare, apoi cele pare. In primul rand fa o printare normala, selectand „odd pages” la optiuni. Apoi ia teancul de foi tiparite si pune-le inapoi in sertar, fiind atent sa le asezi dupa cum va printa imprimanta ta; click iar pe print si alege „even pages”, dar in ordine inversa (in Adobe Reader este „reverse pages”, in Microsoft Word scrie in casuta numerele paginilor inversate – de exemplu 100-1).
E posibil ca la unele modele sa functioneze mai bine invers procesul, printand mai intai paginile cu numere pare si apoi cele impare. Ai grija ce faci daca e un numar impar de pagini, scoate ultima pagina din teanc, altfel va ramane prima pagina cu o fata goala si restul defazate cu unul. Ideal este sa-ti stabilesti un mod de lucru in care la final paginile sunt puse direct in ordine, sa nu mai trebuiasca sa le intorci manual una cate una pe cealalta parte.
Publicat la 27 Jun 2010 | Citit de 146 ori. | Categorii: Tutoriale || Niciun comentariu »
Adevarul despre Tibet
Multe vedete, mai ales din Statele Unite, apar periodic pe la televiziuni sa deplanga soarta bietilor tibetani asupriti de chinezi. Probabil l-ati vazut pe Richard Gere intalnindu-se cu Dalai Lama, sustinand cauza tibetana. „7 ani in Tibet”, filmul in care a jucat el, incearca sa ne convinga ca tibetanii au dus o viata pastorala idilica pana sa vina chinezii cei rai si sa-i ocupe. „Free Tibet” e un slogan la moda prin occident, dar are o baza reala?
Cum traiau tibetanii inainte de invazia chineza din 1959? Modul lor de viata este departe de ceea ce prezinta filmele americane. Desi religia budista este perceputa de multi ca promotoare a pacii si detasata de materialism, in practica lucrurile au stat cu totul altfel. Tibetul era o societate feudala, in care lama era conducatorul absolut, avand un grup de „lorzi” fideli (un fel de moseri, proprietari de pamanturi), iar majoritatea populatiei traia in semi-sclavie, intr-o stare mai rea decat iobagia din Romania evului mediu. Conflictele relgioase intre diverse grupuri erau dese si sangeroase. Viata era extrem de grea, se traia putin, in conditii mizere, fara perspective. Nu exista libertate, nu exista tehnologie moderna, totul era interpretat prin prisma unor superstitiii primitive, iar liderii cultivau aceasta stare de fapt, pentru ca era in beneficiul lor.
Nimeni nu neaga ca ocuparea regiunii de catre comunistii chinezi nu a fost tocmai legala. In schimb, pentru 99% din locuitorii zonei, viata s-a schimbat in bine, mai ales dupa reformele din China ultimilor 30 de ani. In Tobet nu mai exista serbi, locuitorii au aceleasi drepturi cu cei din tot restul tarii; provincia este autonoma, au dreptul sa-si foloseasca propria limba si cultura locala este incurajata de catre stat. Fiind o zona slab populata, familiile tibetane sunt incurajate sa aiba pana la trei copii, si nu doar unul singur, cum e in regiunile din sud-est sau in toata tara pentru etnia majoritara Han.
PIB-ul provinciei s-a dublat la fiecare cinci ani in ultimele decenii de dezvoltare masiva a Chinei; in plus, fiind o zona mai saraca, procentul ajutoarelor alocate de stat este mai mare, China avand o politica de convergenta economica. S-au construit mii de scoli, spitale, centre culturale si cladiri de utilitate publica in zona; nivelul mediu de trai a crescut spectaculos in ultimii zeci de ani, milioane de oameni fiind scosi din saracie. In 2006 s-a inuagurat o legatura feroviara intre capitala Tibetului, Lhasa, si restul Chinei, fiind cea mai inalta cale ferata din lume (are pe o portiune peste 5000 metri altitudine).
N-as vrea sa se inteleaga ca sustin cauza chineza. Regimul comunist din aceasta tara a comis numeroase atrocitati, mai ales in perioada lui Mao („Revolutia culturala” si „Marele salt inainte”), iar acum sistemul din aceasta tara e departe de a putea fi numit democratic. Dar pe de alta parte este clar ca fostul sistem de guvernare din Tibet era sinistru si foarte putini locuitori ai acestei tari ar dori revenirea la acea perioada. Cand Dalai Lama face pe campionul democratiei si al drepturilor omului trebuie retinut ca e vorba de o crunta ipocrizie, el cu marii nobili si preoti din exil dorind doar recuperarea privilegiilor pierdute.
Publicat la 26 Jun 2010 | Citit de 193 ori. | Categorii: International || Niciun comentariu »
Ma duc sa ma fut sau ma duc sa ne futem?
Niciodata n-am inteles expresia „ma duc sa ma fut”. Cum adica sa te futi… singur?! Singur nu inseamna de fap sa te masturbezi? Ma indoiesc ca poti sa faci sex singur, chiar daca esti hermafrodit.
E doar o expresie vulgara, veti spune. Asa e. Dar ce se ascunde in spatele ei? 
Eu zic ca e mostra de gandire misogina, care deriva din cultura patriarhala a poporului roman. „Esti nebun, trebuie tu sa le interpretezi pe toate, e doar o obscenitate si atat!” veti spune. Poate ca aveti dreptate!
Dar sa revenim la interpretarea mea. Din moment ce am stabilit ca nu te poti auto-fute, cand spui „ma duc sa ma fut” inseamna ca de fapt ne transmiti ca mergi sa te intalnesti cu o femeie, cu care vei face sex, dar pe care o desconsideri total, o tratezi doar ca pe un obiect sexual, o consideri o fiinta inferioara a carei unic scop in viata este sa-ti ofere tie placere.
Mai este si varianta in care folosesti sintagma doar ca sa-ti impresionezi prietenii, sa fii un baiat cool, ceea ce arata ca de fapt esti un loser nesigur pe propria masculinitate, cu frustrari sexuale si complexe de inferioritate.
Astept parerile si injuraturile voastre!
Publicat la 25 Jun 2010 | Citit de 493 ori. | Categorii: Idei si cugetari, Umor || Niciun comentariu »
Y2K, marea pacaleala din anul 2000
Eram la sfarsitul liceului si ma gandeam ce sa fac de revelion. Dar nu era un final de an oarecare: venea anul 2000 (… si noi nu mai eram copii)! Un coleg zicea ca nu va bea de revelion ca sa nu-l prinda sfarsitul lumii beat. Eu eram dispus sa pariez cu oricine pe o lada de bere ca nu se va intampla nimic („ne vedem la o bere, a doua zi dupa apocalipsa” – suna bine, nu?). Desi pe la TV erau unii mai cretini care ziceau ceva de profetii biblice, totusi isteria a fost sub asteptari. In schimb aparuse un nou motiv de panica: Y2K.
Ce inseamna Y2K? Vine de la „Year 2000”, multi il numeau „virusul anului 2000” desi nu era de fapt un virus. Era vorba de o banala eroare (sau mai degraba omisiune) de programare la unele sisteme de operare: anii erau retinuti doar cu 2 cifre, astfel ca dupa 99 urma 00, ceea ce putea da peste cap unele programe. Solutiile erau simple si relativ ieftine, dar cand presa prinde un asemenea subiect problema capata proportii nebanuite!
Producatorii de hardware au incurajat mania Y2K, sfatuindu-i pe toti cei care aveau calculatoare vechi sa si le schimbe cu altele noi – si au facut bani buni din asta; in 2001 insa a venit criza dot-com-urilor, astfel ca oamenii aveau computere noi si nu prea mai aveau ce face cu ele, iar vanzarile lor au scazut dramatic. La presiunile opiniei publice si ale presei, institutiile de stat au profitat de conjunctura pentru a se informatiza masiv, desi aproape nicaieri Y2K nu ar fi afectat cu ceva activitatea; doar si politicienii aveau interese – firmele prietenilor lor vindeau calculatoarele.
In librarii aparusera carti despre modalitati de supravietuire intr-o lume post-apocaliptica; se prevestea un dezastru nuclear la miezul noptii de 31 decembrie, urmat de un haos total in societate si intoarcerea omenirii in evul mediu. Cititorii erau sfatuiti sa-si faca provizii de alimente, sa se retraga in adaposturi din munti si sa astepte cu sufletul la gura dezastrul. Evident, nu s-a intamplat nimic, dar smecherii si-au facut plinul, profitand de naivitatea oamenilor.
Acum urmeaza anul 2012 si ma intreb: oare cum putem scoate niste bani de la fraieri?
Publicat la 24 Jun 2010 | Citit de 95 ori. | Categorii: Oameni prosti, Stiinta si tehnologie || Niciun comentariu »
Frica de Dumnezeu si credinta in Dumnezeu
O vorba din popor spune despre oamenii rai ca n-au „frica de Dumnezeu”. Dumnezeu este deci privit ca un etalon moral, ca fiind reprezentantul binelui absolut, iar oricine comite fapte negative – adica considerate negative de majoritatea populatiei – este vazut ca fiind indepartat de Dumnezeu.
Oare ce nu e in regula cu treaba asta? In primul rand, cum se explica comportamentul extrem de negativ al multor preoti? De ce e plin de curvari, betivi si hoti in randul clerului? De ce atat de multi dintre ei se gandesc doar la avantaje materiale in loc sa se concentreze la problemele spirituale? De ce la facultatile de teologie ortodoxa se intra doar cu spaga, indiferent ce medie ai? De sunt atat de multi preoti catolici pedofili? De ce e Vaticanul pe unul din primele locuri in lume la numarul de infractiuni raportat la populatie? De isi condamna iehovistii copiii la moarte refuzandu-le transfuziile de sange? Apropierea de Dumnezeu se pare ca nu i-a ajutat prea mult pe acesti oameni.
In al doilea rand, de ce trebuie moralitatea legata de Dumnezeu? Exista foarte multi oameni care au contributii foarte pozitive in societate si care fac acte de caritate, dar care nu sunt credinciosi. Eu ii consider pe acestia mult mai sinceri, pentru ca fac asta din convingere, nu doar pentru o rasplata dupa moarte.
In al treilea rand – si cel mai important – au oare romanii credinta in Dumnezeu sau doar frica de Dumnezeu? Eu as spune ca majoritatea au doar frica, adica sustin declarativ ca cred de teama unui potential iad, dar cam la atat se rezuma credinta lor, practica ritualurile doar de sarbatori (sau duminica din obligatie in mediul rural), iar morala crestina e ca si inexistenta in viata lor. Ipocrizia e mare la multi dintre ei, fiind primii care condamna necredinciosii, fara a observa faptele acestora si a le compara cu a lor; conteaza mai mult „in ce echipa esti” decat ce faci. Asta e unul dintre motivele pentru care pariul lui Pascal e o motivatie foarte importanta pentru multi dintre romanii religiosi.
Desi statistic suntem cea mai bisericoasa tara din Europa, in practica nu suntem cu nimic mai morali decat altii, ba chiar din contra; dar la noi formele conteaza mai mult decat fondul, e considerat normal sa mergi la furat in Italia si sa te intorci cu o masina luata de acolo, iar apoi s-o duci la sfestanie si sa-i agati de oglinda cruci si icoane…
Publicat la 23 Jun 2010 | Citit de 103 ori. | Categorii: Religie si ignoranta || Niciun comentariu »
Diferenta intre OZN-uri si extraterestri
Si in acest domeniu, ca si in multe altele, eu nu reusesc sa fiu de partea majoritatii si indraznesc sa am propriile pareri, ceva mai nuantate. Exista doua tabere mari in aceasta chestiune si am reusit sa le supar pe ambele. Mai este o tabara a oamenilor rationali, cam mica, din care face parte si subsemnatul.
O tabara sustine ca nu exista nici OZN-uri, nici extraterestri. Cealalta tabara considera ca exista extraterestri si OZN-urile sunt dovada ca ne viziteaza, ba multi chiar cred in tot felul de conspiratii (gen Roswell), conform carora unele guverne stiu de existenta lor, colaboreaza cu ei in secret, au capturat „farfurii zburatoare” sau sunt chiar controlate de misterioase forte din afara planetei.
Eu sustin ca toate OZN-urile (Obiecte Zburatoare Neidentificate) sunt fenomene naturale explicabile sau aparate de zbor construite pe Pamant. Fenomenul OZN e vechi de cateva decenii dar nimeni n-a reusit sa aduca dovezi serioase privind provenienta cosmica a acestor aparitii; avem doar poze prost facute si marturii ale unor persoane dubioase, care vor doar sa devina celebre si sa profite de asta. Exista documente declasificate recent care atesta faptul ca, in timpul razboiului rece, armatele SUA si URSS au incurajat sau au privit cu detasare povestea cu OZN-urile pentru ca le oferea o foarte buna metoda de a-si ascunde experimentele secrete cu noi avioane si aparte de zbor necunoscute publicului. Nici ideea ca fiinte din afara globului nostru ar fi ajuns pe Terra in cursul istoriei nu e plauzibila, teoriile lui Erik von Daniken sunt niste aberatii usor de demontat de istorici profesionisti.
De asemenea, eu consider ca este destul de plauzibil sa existe extraterestri. Conform ultimelor estimari, exista peste 200 de miliarde de sisteme solare in galaxia noastra si peste 100 miliarde de galaxii in univers. Sansele ca viata sa fi aparut si-n alta parte decat pe Pamant sau sa fi migrat in alt loc cu ajutorul meteoritilor este foarte mare. Totusi, sansele ca viata inteligenta sa existe sunt ceva mai mici, dar deloc de neglijat. In ultimii 20 de ani au fost descoperite cu ajutorul telescoapelor numeroase planete asemanatoare cu pamantul care orbiteaza in jurul altor sisteme solare.
Faptul ca extraterestrii nu ne-au vizitat poate avea multe explicatii; poate n-au reusit sa gaseasca o metoda de propulsie suficient de buna (noi inca mai credem ca nu exista viteze mai mari decat cea a luminii si deci calatoriile interstelare ar dura milioane de ani), sau poate pur si simplu nu sunt interesati de noi, mai ales daca civilizatiile lor sunt mult mai avansate, poate considera ca nu e etic sa interfereze cu evolutia noastra naturala.
Desi multi entuziasti in ale stiintei sustin proiectul SETI, de cautare a unor mesaje radio din afara planetei noastre, eu am mari rezerve fata de el. Proiectul e foarte costisitor si sansele de a gasi ceva sunt minime. Semnalele radio se distorsioneaza in spatiu pe distante mari. In plus, ar trebui ca cineva sa emita un semnal special in directia planetei noastre pentru a fi receptionat in conditii bune. Pe langa toate acestea, perioada in care o civilizatie foloseste semnale radio analogice e destul de scurta. Dupa doar un secol de la inventarea radioului, noi deja am trecut aproape in totalitate pe sistemul digital, care este mult mai dificil de interpretat de cineva care nu cunoaste formatul folosit de emitator. Ar trebui o extraordinara sincronizare intre doua civilizatii, vechi de milioane de ani, ca ambele sa dezvolte tehnologia radio in acelasi timp.
Mi-ar placea sa avem contact cu alte civilizatii sau sa descoperim macar de la distanta existenta lor. Dar e pacat ca distorsionam realitatea doar pentru a ne crea niste iluzii; majoritatea celor care sustin fenomenul OZN au interese financiare cat de poate de meschine, castigand din conferinte, carti, aparitii TV si vanzarea diferitelor materiale „de specialitate”. Cei care neaga categoric posibilitatea existentei vietii in afara planetei noastre dau dovada de ignoranta. Abordarea rationala e singura care poate aduce raspunsuri, desi pentru unii e poate cam „seaca”, rapindu-le entuziasmul.
Publicat la 22 Jun 2010 | Citit de 142 ori. | Categorii: Stiinta si tehnologie || 1 comentariu »
Stiti care e cea mai mare problema a romanilor?
Lipsa de responsabilitate individuala!
Imi imaginez ca o mare parte dintre cititorii acestui text au formulat cu totul alt raspuns dupa ce au citit titlul. Si eu as fi formulat un alt raspuns pana nu demult. Dar pe masura ce timpul trecea si gaseam noi si noi raspunsuri (pentru ca problema asta m-a macinat mult timp si sunt convins ca nu doar pe mine), am ajuns la concluzia ca exista un numitor comun, ca sunt false solutii care ascund adevarul.
Exista raspunsuri mult mai usor de acceptat, cum ar fi: noi romanii am avut un destin istoric nefericit, nu am fost lasati sa ne dezvoltam, avem lideri prosti, avem gene balcanice/latine etc. Toate astea insa sunt doar scuze pentru a proiecta undeva in exterior vina si a nu ne asuma raspunderea, pentru a putea sustine in continuare ca noi nu avem ce face, nu putem schimba nimic, soarta ne-a fost deja hotarata in alta parte.
Dar astea sunt prostii! Sunt doar niste justificari ale ratarii. Invingatorii cauta solutii pentru a castiga, nu motive pentru care au pierdut. Cand sistemul e impotriva ta, solutia e sa schimbi sistemul, nu sa te resemnezi!
Relativ recent mi-am dat seama ca marea problema a noastra este lipsa responsabilitatii individuale! Socant de-a dreptul: noi romanii nu suntem deloc speciali in privinta asta, multe alte poporare au acest defect in mentalul colectiv. Odata ce ai constientizat acest adevar, orice scuza penibila legata de contextul istoric sau specificul national devine irelevanta. O schimbare in bine depinde doar de noi.
Probabil ca nu ma credeti. Ganditi-va insa la numeroasele probleme ale Romaniei: nu au ele toate o cauza care pleaca din deficitul de raspundere, iresponsabilitatea unor persoane cu pozitii importante in societate si complacerea populatiei intr-un dulce colectivism lipsit de perspective?
In comunism totul era „la comun”; adica: al tuturor si al nimanui. Toti furam, pentru ca aveam senzatia ca furam de la stat, iar statul era o notiune abstracta, nu simteam ca facem parte si noi din acest stat si ca ne furam o particica din propria avutie. Dupa schimbarea de la sfarsitul anului 1989, desi teoretic am ales calea economiei de piata, de fapt tentatia colectivismului a ramas. Revolutia a avut justificari economice, nu politice, cum au crezut unii. Noua romanilor ne placea sistemul dinainte, unde statul ne oferea tot ce aveam nevoie pe tot parcursul vietii, fara sa ne forteze sa facem eforturi prea mari, sa gandim sau sa muncim ceva mai mult. Ne-am revoltat doar pentru ca nu prea se mai gaseau alimente si nu aveam caldura iarna… dar comunismul s-a mulat foarte bine pe mentalitatea romaneasca, cu fondul ei profund fatalist, mioritic si fanariot.
Dupa 1990, cand au inceput sa apara responsabilitatile, au inceput si grevele, si nemultumirile, si regretele… Noi romanii vrem sa traim mai bine, dar sa nu facem nimic pentru asta, daca s-ar putea sa vina cineva din afara sa ne construiasca o tara mai buna, iar cand e gata sa stam doar in niste birouri, sa invartim hartii si sa traim ca nemtii. Dar asta nu se poate. Capitalismul se bazeaza pe initiativa si raspunderea personala.
Nu ne plac conducatorii; ii consideram corupti si credem ca nu-i meritam. Dar nu noi i-am ales? Nu sunt ei „pe chipul si asemanarea noastra”? De ce atat de multi romani care erau bine vazuti au inceput sa fie detastati dupa ce au intrat in politica? Am spus-o si o repet: clasa politica actuala este exact ceea ce poporul roman poate produce si il reprezinta foarte bine.
Politicienii sunt populisti si demagogi, dar fac asta pentru ca doar in acest fel pot castiga voturile cetatenilor, pentru ca noi asta vrem, ii votam „sa ne dea”, nu sa ne puna la munca, astfel ca nu avem dreptul sa ne plangem, primim exact ceea ce meritam!
As vrea sa vad si eu o manifestatie de strada in care oamenii sa ceara mai multe drepturi personale, taxe mai mici, mai multa libertate economica, mai putina birocratie! Dar nu vedem decat miscari populare in care romanii cer ca statul sa le dea… sa le tot dea… sub diferite forme: pensii, salarii, bonuri de masa, sporuri, ajutoare sociale si multe altele… Dar nu isi pun problema de unde vin acei bani! Statul e pe post de magician care scoate miliardele de euro din palarie si le da populatiei, iar cand refuza e din cauza ca politicienii sunt rai si nu se gandesc la bietii oameni.
Multe insistutii romanesti sunt angrenate in acest joc perfid. Presa ii incurajeaza pe oameni, sporind demagogia politicienilor, pentru ca asta face rating, sa fii de partea amaratilor fara sa le ceri niciodata socoteala. Biserica o duce foarte bine in acest mediu social, cultiva fatalismul, incurajeaza lipsa initiativei si promite doar salvari divine in viata de apoi, conditionate de niste mici donatii materiale acum.
Romanii nu isi fac asigurare, pentru ca statul ii va despagubi cand vine inundatia. Romanii vor un job prost platit dar sigur, pentru ca le e frica sa intre in competitie cu altii pe piata muncii. Romanii nu au curajul sa isi inceapa propria afacere, fiind convinsi ca doar cei care fura pot castiga. Romanii critica sistemul de invatamant, sunt constienti ca nu are rezultate, dar nu invata aproape nimic singuri. Romanii sunt scarbiti de mizeria din jurul lor, dar nu pun mana sa curete, pentru ca nu e ograda lor. Romanii dau vina pe rusi, pe unguri, pe americani, pe evrei, pentru situatia tarii, dar niciodata pe ei insisi. Romanii s-au saturat de democratie pentru ca e scump salamul si vor un dictator care sa le spuna ce sa faca si sa le dea paine, mici si bere gratis. Exemplele pot continua.
Daca cineva indrazneste sa spuna ceva despre responsabilitatea individuala, este repede condamnat ca fiind un egoist care nu se gandeste la binele oamenilor, la suferintele semenilor sai, ci doreste doar propria inavutire. Ce mai conteaza ca pe termen lung am duce-o cu totii mai bine daca ne-am asuma raspunderea pentru faptele noastre! Sistemul nu poate fi schimbat printr-o revolutie, pentru ca majoritatea populatiei nu vrea acest lucru. O schimbare profunda poate veni doar dupa ce modul nostru de gandire va fi modificat, dupa ce se va crea un curent favorabil de opinie in acest sens, o masa critica de oameni responsabili care sa-i incurajeze pe ceilalti sa le urmeze exemplul.
Deocamdata insa e foarte greu sa faci asta chiar si la nivel personal. Esti descurajat peste tot: in familie ti se spune sa nu mai muncesti atata ca oricum n-are rost, la scoala esti premiat daca inveti prostii si nu daca esti creativ, la slujba ti se descurajeaza initiativele si ti se cultiva conformismul, biserica iti spune ca degeaba te strofoci, poti schimba ceva doar prin rugaciune, televiziunile iti arata personaje care sunt cauzele tuturor relelor si de care trebuie sa scapam pentru a o duce mai bine, prietenii rad de tine cand incerci sa construiesti ceva de unul singur fara sa faci compromisuri si te demotiveaza la fiecare pas…
Trebuie totusi sa incepem de undeva. Chiar si intr-u mediu atat de ostil ca cel romanesc, persoanele care isi doresc cu adevarat sa isi urmeze un vis vor reusi, trecand peste multe obstacole, mai multe decat in state occidentale, dar in final vor reusi, iar cand suficient de multi vor avea un set de principii bazate pe libertate si responsabilitate, atunci va incepe si Romania sa se schimbe.
Nu pot sa spun ca sunt un exemplu in acest sens; am facut foarte multe greseli si compromisuri, am renuntat de multe ori, m-am complacut in apatie si am renuntat la idei si proiecte din lipsa de vointa. Sunt un roman si eu. Dar vreau sa ma schimb. Am luat-o pe acest drum si nimic nu ma poate opri. Incerc zi de zi, in fiecare domeniu al vietii mele, sa fiu mai responsabil, sa fiu etic, sa fiu mai perseverent. Primesc zi de zi feedback negativ de la oameni care s-au obisnuit cu actuala stare de lucruri. Dar nu ma vor face sa renunt. Iar calatoria aceasta nu are un punct final: intotdeauna poti fi mai bun. Pe masura ce inaintezi pe aceasta cale rezultatele se vor vedea. Este ceea ce Thomas Jefferson numea „the pursuit of happiness”.
Publicat la 21 Jun 2010 | Citit de 104 ori. | Categorii: Romania || 1 comentariu »
Despre speculatii si speculatori
Ce sunt speculatiile? Una din definitiile DEX (cu care nu sunt acord) spune ca sunt „afaceri bazate pe inselatorie”; alta, mai realista dar cam vaga, le defineste si ca „tranzactii bursiere de valori prin care se urmareste realizarea de profit”. Persoanele care practica primul tip de speculatii sunt numiti speculanti, iar in al doilea caz speculatori, dar in general sensurile lor se intretaie.
Sunt speculatorii morali? Pornirea fireasca a multora dintre noi ar fi sa spunem ca nu. Dar oare avem argumente sau am fost doar invatati sa gandim asa?
Sa va dau un exemplu. In ultimul deceniu comunist si-n primii ani de dupa rasturnarea din decembrie 1989 (inainte de aparitia televiziunii prin cablu), mersul la cinema era la mare pret, fiind printre putinele metode de distractie existente. In Cluj, la cinematograful Republica (care era cotat ca al doilea din tara dupa Patria din Bucuresti), la majoritatea filmelor se epuizau biletele inca din primele ore de cand erau puse in vanzare. In scurt timp au aparut „bisnitarii”: ei cumparau un numar mare de bilete de dimineata si le vindeau la supra-pret seara, la cele mai aglomerate ore de spectacol. Cetatenii erau revoltati: cum este posibil ca niste smecheri sa profite de pe urma lor in acest fel?! In plus, majoritatea erau tigani, ceea ce nu facea decat sa le inrautateasca perceptia in ochii romanului (si maghiarului) de rand.
In unele cazuri intervenea politia (sau militia). In perioada ceausista existau legi care pedepseau specula si bisnita. Si totusi, ce faceau acei oameni era perfect normal din punct de vedere economic. Ba as spune ca era si etic! Ei actionau ca un filtru prin care se triau potentialii cumparatori ai biletelor. Numarul de locuri din sala fiind insuficient si pretul biletelor prea mic, speculatorii au reprezentat meotda de echilibrare a cererii cu oferta, deoarece multi spectatori refuzau sa cumpere la „supra-pret”.
Adevarata problema din exemplul nostru nu erau „bisnitarii”, ci faptul ca cinematograful era de stat si avea preturi fixe la bilete. Un cinematograf privat ar fi crescut preturile daca cererea era foarte mare si locurile insuficiente, pana la nivelul la care sala s-ar umple dar nu ar mai exista multi nemultumiti care sa fie dispusi sa plateasca suma ceruta. Intr-o piata concurentiala, pretul este reglat in mod natural, de cerere si oferta. Evident, daca pretul ar fi ajuns prea mare si era o singura firma pe piata, ar fi existat o motivatie economica puternica pentru aparitia unor concurenti, care sa deschida cinematografe noi, la preturi mai mici sau cu servicii mai bune.
Situatiile in care un produs se vinde la pret anormal de mic sunt generate de stat, fie prin companiile proprii, fie prin reglementari abuzive. In aceasta situatie apar in scurt timp speculatorii si „piata neagra”. Un produs foarte cautat incepe sa se vanda „pe sub mana” la pret mai mare decat cel oficial. Speculatorii sunt de fapt niste concurenti neoficiali intr-o piata inchisa; ei vor ridica preturile pana la nivelul de echilibru, regland astfel situatia de pe piata.
Ce s-ar intampla daca nu ar exista speculatori? S-ar produce ambuscade, ar exista cozi imense, certuri intre consumatori si chiar acte de violenta. Marimea pretului este un filtru economic firesc pentru selectarea numarului cumparatorilor. Un produs este cu atat mai scump cu cat este mai rar. O cantitate insuficienta, mai mica decat cea ceruta, determina in mod natural cresterea pretului sau marirea capacitatii de productie, dar statul nu reactioneaza in mod corespunzator, nu tine seama de cerintele pietei. Din acest motiv, un sector economic poate functiona normal doar daca este privat si liber, altfel speculatorii sunt un efect colateral normal.
Este moral sa te imbogatesti din specula? Da. Pentru ca esti dispus sa-ti asumi riscuri proportionale cu beneficiile. In cazul vanzatorilor de bilete, riscul era sa fie prinsi de autoritati si amendati sau arestati. Dar si in cazuri legale este valabil acest lucru. Va mai amintiti nebunia tranzactiilor cu terenuri din 2004-2007? „Bula” imobiliara le-a adus unora averi si pe altii i-a lasat ruinati, cu proprietati imposibil de vandut si datorii enorme la banca. Multi au crezut in acei ani ca au prins pestisorul de aur: nu trebuia decat sa cumpere un teren, sa astepte cateva luni si sa-l vanda mai scump. Parea prea simplu si usor ca sa fie adevarat. Si era evident ca la un moment dat se va termina, dar toti sperau sa prinda ultimul tren, sa mai dea inca o lovitura. Era o iluzie in masa, total irationala, nu departe de „fenomenul Caritas”.
Un speculator face un calcul simplu: care sunt riscurile si care sunt beneficiile unei scheme? E asemanator cu prezicerea sanselor unei maini la poker. Daca beneficiile sunt mai mari decat riscurile, atunci merita sa intri in joc; daca nu, nu merita, si un speculator bun care stie sa se controleze nu o face, dar un incepator care-si lasa ratiunea intunecata de mirajul castigurilor se arunca cu capul inainte si nu de putine ori pierde tot ce are.
Bursa e locul unde speculatorii sunt cel mai usor acceptati, desi si in acest caz sunt deseori acuzati de lipsa moralitatii. Dar nu este nimic anormal ca o persoana suficient de priceputa si experimentata sa profite de o situatie (sa „speculeze” o conjunctura) pentru a castiga bani. Riscurile sunt oricum foarte mari: 90% din cei care joaca pe bursa pierd constant bani. De ce ar trebui 9 jucatori din 10 compatimiti si al zecelea condamnat? Nu te obliga nimeni sa faci speculatii, nici pe bursa si nici in alt domeniu. Protectia pe care o pretind pierzatorii de la stat este un sindrom al invinsului fara onoare, suficient de las si ratat incat sa nu accepte ca altul e mai bun decat el si sa pretinda interventia unei autoritati superioare pentru a-l pedepsi pe acesta.
Contrar convingerii comune, speculatiile nu au efect negativ asupra economiei, ci din contra, regleaza dezechilibrele si dinamizeaza procesele. Pe bursa, fara speculatori nu ar exista lichitate. In piata imobiliara, cresterea ar fi mult mai lenta fara ei. Iar in sectoarele economice cu adevarat libere, unde nu exista firme de stat si exces de reglementari, speculatorii au nise mult mai inguste pe care pot actiona, iar bulele sunt mult mai rare si mici ca amploare.
Speculatiile nu sunt pentru oricine. Exista un anumit tip de personalitate pe care se pliaza. E nevoie de foarte multa stapanire de sine, fler, inteligenta si… noroc pentru a avea succes. Speculatori au existat si vor exista intotdeauna; ei revin in prim plan in situatii anormale, cand foarte multi oameni obisnuiti decid sa faca speculatii pe un domeniu la moda („goana dupa aur”) si majoritatea pierd. Un speculator adevarat nu va cere niciodata interventia autoritatilor daca nu i-a iesit o afacere. Dar un simplu cetatean care a avut inconstienta de a se baga in datorii si a-si pierde toti banii in scheme riscante o va face. Iar autoritatile vor emite noi reglementari, care vor creste birocratia si coruptia, sugrumand si mai mult economia. Iar omul de rand va fi nemultumit, dar va da vina pe… speculatori.
Evolutia inseamna adaptare, iar inteligenta umana e forma cea mai avansata a acesteia. Iar speculatorul este fiinta cea mai adaptabila, prima care gaseste nisele libere si le exploateaza la maxim, exact ca in natura. Oare n-ar fi mai bine ca in loc sa ne luptam cu speculatorii sa lucram la propria noastra perfectionare? Cu mai putina naivitate si mai multa initiativa din partea noastra, le-am reduce mult posibilitatile…
Publicat la 20 Jun 2010 | Citit de 128 ori. | Categorii: Economie || Niciun comentariu »
Cultul stramosilor: trecutul glorios si prezentul mizerabil
Una din probleme din mentalul colectiv romanesc este permanenta nostalgie fata de un trecut idealizat si nemultumirea constanta fata de prezent. Foarte multi romani au o epoca din trecut pe care o regreta. Pentru unii e perioada comunista, cand statul le dadea slujba si apartament si ducea o existenta mediocra dar lipsita de griji. Pentru altii e intervalul de doua decenii dintre razboaie, pe care il considera un apogeu al dezvoltarii nationale (si un maxim al expansiunii teritoriale), iar tulburarile politice si sociale sunt puse intre paranteze. Altii merg chiar mai mult in trecut, ajungand pana in evul mediu, la glorioasele victorii (unele imaginare) ale stramosilor sau autoritarismul sadic a lui Vlad Tepes.
OK, de fapt care e problema mea? De ce „nu-i las in pace pe bietii oameni”, cum spune un amic? Nu am nimic cu oamenii, e dreptul lor sa-si fac orice fel de iluzii vor. Doar ca asemenea conceptii afecteaza viata intregii societati. Ce se intampla cand esti ancorat in trecut si nu ai decat dispret si lehamite fata de prezent? Iti traiesti viata cu apatie si sictir, in cel mai bun caz, sau ura si nihilism, in cel mai rau.
Oamenii care traiesc in trecut nu au nicio motivatie de a munci in prezent pentru a fi mai bine in viitor. Ei nu cred intr-un viitor mai bun. Considera ca trecutul a fost o perioada idilica care nu se mai poate repeta. Sau mai rau, spera sa vina la putere un dictator care sa faca ordine, pentru a readuce la viata minunatele vremuri medievale.
Conceptia este derivata din crestinism: lumea a avut un moment incipient perfect (raiul pe pamant) iar de atunci suntem intr-o continua cadere si nu are rost sa na straduim sa progresam, poate fi mai bine doar intr-o viata viitoare. Acest tip de gandire este foarte periculos; vorba lui Voltaire: cei care te pot face sa crezi absurditati te pot face sa comiti atrocitati. Cand nu ai o miza in viata reala ci doar in cea de dupa moarte, sunt sanse mari sa fii violent sau sa sustii decizii irationale.
In perioada comunista s-au accentuat mult parti absurde ale mitologiei nationale, prin prezentarea exagerata a faptelor de vitejie din trecut (vezi filmele lui Sergiu Nicolaescu sau manualele de istorie ale vremii) si incercarea de a-l plasa pe Nicolae Ceausescu ca punct culminant al istoriei neamului, varful piramidei de conducatori gloriosi. Epoca haotica post-revolutionara a adus numeroase incertitudini, astfel ca oamenii s-au agatat cu disperare de putinele convingeri neverificabile pe care le mai aveau, adica legendele istorice si religia ortodoxa.
Raportarea umila la trecut, ca si traditionalismul exagerat impus de biserica, sunt in acest moment obstacole in calea progresului Romaniei. Desi traim in cea mai democratica perioada a istoriei nationale, iar contextul international este favorabil unei dezvoltari sustinute pe termen lung, cetatenii sunt lipsiti de initiativa si entuziasm, se lasa prada demagogilor si militeaza pentru revenirea la un regim autoritarist. Sper doar ca romanii sa nu primeasca liderii pe care ii merita…
