banner MADD Electronics

Aici gasesti calculatoare second hand si noi foarte bune; e o firma serioasa din Cluj, testata personal.

MADD Electronics

Suna a anii ’80!

Alphaville este o formatie nemteasca care a avut popularitatea maxima in perioada copilariei mele, abordand un gen pop/rock/disco foarte reusit, cu melodii – evident in limba engleza – care au ajuns pe primele locuri in topuri…



Publicat la 21 Sep 2011 | Citit de 464 ori. || 17 comentarii »
Categorii: Muzica faina
Etichete: , , , , ,

Solutia pentru problemele de securitate informationala

Exista tineri geniali care ar putea avea joburi oneste si ar aduce o contributie societatii daca si-ar gasi o nisa potrivita personalitatii lor semi-autiste; din pacate, unii ajung infractori virtuali…



Publicat la 20 Sep 2011 | Citit de 491 ori. || 18 comentarii »
Categorii: Tehnologie si noutati
Etichete: , , , , ,

Pretendentii cu talent

The Pretenders este o trupa britanica de rock alternativ formata la sfarsitul anilor ’70, cu melodii foarte bune, iar vocea lui Chrissie Hynde, solista principala, combinata cu versurile profunde nu ne pot lasa indiferenti!



Publicat la 19 Sep 2011 | Citit de 437 ori. || 12 comentarii »
Categorii: Muzica faina
Etichete: , , , , ,

Muzica country cantata de suedezi

Rednex (joc de cuvinte, seamana cu “red necks” care sunt un fel de tarani din sudul Statelor Unite) este o formatie cu un sound unic, un fel de combinatie de muzica din vestul salbatic si techno european, care a avut mare succes in anii ’90.



Publicat la 18 Sep 2011 | Citit de 604 ori. || 10 comentarii »
Categorii: Muzica faina
Etichete: , , , , ,

Soft rock de la sfarsitul anilor ’80

“Baietii de la magazinul de animale” aveau un stil foarte placut, incantandu-ne copilaria/tineretea…



Publicat la 17 Sep 2011 | Citit de 410 ori. || 7 comentarii »
Categorii: Muzica faina
Etichete: , , , , ,

Democratia ajuta sau incetineste cresterea economica?

Economistul Yasheng Huang incearca sa raspunda la aceasta intrebare urmarind evolutia economica din China si India ultimelor decenii, doua tari in curs de dezvoltare comparabile ca populatie dar cu un parcurs destul de diferit…



Publicat la 16 Sep 2011 | Citit de 475 ori. || 19 comentarii »
Categorii: Afaceri internationale
Etichete: , , , , ,

Un cantaret gay talentat

Solistul britanic din anii ’80, cu numele de scena Boy George, a fost controversat la vremea respectiva, dar melodiile scoase, atat individual cat si cu formatia sa, Culture Club, au ramas in istoria muzicii…



Publicat la 15 Sep 2011 | Citit de 527 ori. || 11 comentarii »
Categorii: Muzica faina
Etichete: , , , , ,

Care este scopul vieţii noastre?

O întrebare de bază, pe care fiecare dintre noi ar fi normal să şi-o pună măcar o dată, care din păcate este desconsiderată din diferite motive şi de cele mai multe ori ignorată, iar preţul plătit pentru asta este o existenţă parcursă într-o continuă derivă, de cele mai multe ori nefericită.

Trebuie să ne întrebăm însă, încă de la început: de ce ar trebui ca viaţa noastră să aibă un scop? Oare ideea că totul are o cauză şi un scop nu este o prejudecată umană, determinată de experienţa noastră măruntă de zi cu zi, dar care ar putea să nu fie valabilă la scară universală? Nu ar putea ca ceva să existe pur şi simplu, fără să aibă început şi sfârşit? Cauza iniţială este un argument creaţionist, dar cei care cred în divinitate îi atribuie acesteia tocmai trăsătura pe care o neagă universului: atemporalitatea.

Faptul că atât de mulţi oameni acceptă cu uşurinţă răspunsurile facile şi simpliste oferite de religie denotă mediocritatea lor, complacerea în ignoranţă, teama de a nu fi puşi să gândească cu propriul cap, acceptând cu bună ştiinţă poveşti antice ca adevăruri supreme. Mântuirea sufletului (care suflet?) pentru un păcat primordial (care păcat?) făcut de un strămoş ipotetic (care strămoş?) ca soluţie pentru această dilemă are aceeaşi valoare ca şi răspunsul din „Ghidul autostopistului galactic”: 42.

Dacă căutarea unui scop pentru univers şi chiar pentru existenţa umană este o sarcină prea dificilă, cu o influenţă relativ mică în viaţa noastră, rămâne totuşi întrebarea importantă: ce ar trebui să facem în această viaţă? Majoritatea populaţiei trăieşte inerţial, fie refuzând să se gandească vreodata la acest lucru (şi acceptând implicit un răspuns stabilit de alţii, devenit „la modă” pentru perioada istorică respectivă), fie preluând fără să analizeze răspunsuri date de altcineva.

Nu doar religiile încearcă să stabilească un răspuns, ci şi alte organizaţii sau mişcări civice. Ideologiile politice şi curentele culturale au la bază teorii filosofice, care le justifică existenţa, le oferă o bază aşa-zis ştiinţifică pentru pretenţiile pe care le emit şi pentru cerinţele faţă de adepţii lor voluntari şi uneori faţă de subiecţii lor forţaţi să le urmeze.

Ultimul secol a aparţinut filosofiilor colectiviste, care susţineau ideea că omul trebuie să-şi dedice viaţa semenilor săi, că este dator societăţii: fascism, socialism, comunism, naţionalism; chiar şi doctrinele politice moderate funcţionează tot pe principii etatiste, au la bază un „contract social” implicit prin care omul este subjugat gloatei. Democraţia populară presupune limitarea deciziilor personale şi subordonarea unei părţi (mai mici sau mari) din propria viaţă societăţii.

Pentru a ajunge la un răspuns corect şi firesc, omul trebuie însă să-şi pună mai presus de orice propria individualitate. Refugierea în soluţii colectiviste este o fugă de realitate, o metodă de a evita căutarea unei căi personale, care oferă mai puţine pericole (majoritatea imaginare), dar şi abandonarea şansei de a avea o viaţă cu satisfacţii intense, trăită la întregul potenţial uman.

Oamenii sunt diferiţi, iar pretenţia că există un răspuns simplu valabil pentru toţi la o asemenea problemă de bază a fiinţei umane este absurdă. Fiecare persoană trebuie să-şi găsească propriul drum, să hotărască ce i se potriveşte mai bine, în funcţie de personalitatea sa, de experienţele avute în trecut şi dorinţele din prezent.

Putem spune că un imperativ fundamental este fericirea, deşi nu este singurul, iar aceasta este percepută diferit de fiecare individ. Viaţa poate fi descrisă ca o cale lungă spre căutarea fericirii, adică o continuă evoluţie în care omul încearcă să-şi maximizeze stările de bine, prin mijloace extrem de diversificate; pentru unii asta înseamnă acumularea obsesivă de valori materiale, pentru alţii cunoaşterea, pentru câţiva asceza şi înălţarea spirituală, iar pentru mulţi chiar ajutarea (voluntară) a semenilor aflaţi în nevoie.

Pentru a ne defini propriul scop, trebuie să plecăm de la mai multe întrebări, puse nouă înşine. Ce valori avem? Ce ne face fericiţi? Ce cunoaştem? Ce vrem să învăţăm? La ce ne-a folosit trecutul? Ce vrem să realizăm în viitor? Ce ştim că ne-ar plăcea să facem o perioadă lungă? Cum suntem noi? Ce relaţie avem cu ceilalţi? Cum ar arăta existenţa noastră ideală, dacă am putea-o planifica?

Important este să nu ne minţim singuri, altfel nu vom ajunge la o concluzie potrivită pentru noi. Sinceritatea cu propria persoană este dificilă, dar şi întrebarea de la care am plecat nu este una uşoară decât în aparenţă. După ce ajungem însă la un răspuns, mult aspecte ale vieţii noastre se simplifică, căpătăm claritate şi siguranţă, ne putem concepe planuri şi proiecte pe termen lung şi le putem urma cu încredere. Pentru a călători eficient, trebuie să ştii care este destinaţia ta, altfel pluteşti dus de vânt şi curenţi, iar uneori te izbeşti de stânci…

Luaţi-vă timpul necesar pentru a vă lămuri această dilemă. Merită! Existenţa voastră va deveni mult mai împlinită şi profundă după ce veţi înţelege rolul vostru aici. Iar dacă nu reuşiţi să ajungeţi la vreo soluţie, puneţi-vă această întrebare: când veţi fi pe patul pe moarte, peste câteva decenii, ce v-ar plăcea să vă amintiţi şi cum aţi vrea să vă simţiţi faţă de voi înşivă?



Publicat la 14 Sep 2011 | Citit de 756 ori. || 13 comentarii »
Categorii: Scopuri si principii
Etichete: , , , , ,

Cum ştii dacă te potriveşti cu cineva?

Cum poţi să-ţi dai seama dacă eşti compatibil(ă) cu partenerul sau partenera ta? Este foarte important ca două persoane care doresc să dezvolte o relaţie sentimentală să aibă multe trăsături asemănătoare şi unele părţi complementare; fără acestea, legătura nu poate funcţiona mult timp. Ideea că “opusele se atrag” este valabilă mai degrabă în cazul unei aventuri, când fascinaţia şi provocarea sunt cele mai importante, nu se construieşte un edificiu menit să reziste.

După părerea mea, există două condiţii pentru ca o relaţie să meargă pe termen lung: personalităţile lor să fie compatibile şi dorinţele lor fundamentale (viziunea despre viaţă şi planurile de viitor) să fie apropiate. Pot să existe multe elemente mărunte diferite între cei doi, dar acestea contează mai puţin dacă în aceste privinţe esenţiale se potrivesc.

O relaţie de dragoste între doi oameni va avea succes dacă aceştia îşi împlinesc aşteptările pe trei paliere: intelectual, sentimental şi sexual. Toate cele trei sunt importante; femeile au tendinţa de a subestima importanţa sexului, iar bărbaţii pe cea a laturii sentimentale, iar ambele sexe ignoră uneori compatibilitatea intelectuală.

Doi parteneri se înţeleg mult mai bine când au preocupări şi preferinţe comune, când sunt pasionaţi de domenii apropiate şi sunt deschişi la explorarea altora noi şi toleranţi faţă de gusturile celuilalt. O persoană care citeşte tabloide, ascultă manele şi urmăreşte emisiuni de scandal nu are cum să construiască ceva durabil alături de o alta care citeşte filosofie, ascultă rock şi nu se uită la televizor.

Oamenii au nevoi emoţionale şi sexuale, care dacă nu sunt satisfăcute apar frustrări şi senzaţii de neîmplinire şi anxietate. Prea puţini bărbaţi sunt atenţi cu adevărat la nevoile emoţionale ale femeilor, desconsiderându-le de multe ori şi rămânând apoi surprinşi de atitudinea schimbată pe care acestea o au faţă de ei. La fel, unele femei neglijeaza nevoile sexuale ale partenerilor lor, nu pricep cât de puternic este afectat psihicul masculin de pulsiunile sexuale şi se miră că aceştia devin agresivi, stresaţi şi insensibili.

Chiar dacă doi oameni au ajuns la o îmbinare fericită a acestor trei aspecte din relaţia lor, mai rămâne problema importantă a obiectivelor pe termen lung, care uneori poate să despartă cupluri ce păreau că se înţeleg foarte bine. De exemplu, dacă unul dintre parteneri îşi doreşte familie, căsătorie, copii, o situaţie stabilă şi liniştită, iar celălalt vrea experienţe palpitante, călătorii numeroase, o viaţă plină de explorare şi aventură, va fi greu să ajungă la un punct comun, indiferent de apropierea dintre personalităţile lor.

Pentru a răspunde la întrebarea din titlu, pot spune la final doar că este nevoie de multă comunicare. Trebuie să încerci să-ţi înţelegi partenerul încă de la început. Dacă ignori unele laturi ale caracterului său şi amâni discuţii importante, timpul va trece, veţi fi implicaţi în lucruri tot mai serioase împreună şi vă veţi trezi la un moment dat că sunteţi nefericiţi, sau că vă lipseşte ceva, sau pur şi simplu că nu cunoaşteţi persoana de lângă voi, iar atunci va fi mai dureros de luat o decizie radicală decât ar fi fost în primele stadii ale relaţiei.

Iubiţi-vă mult, cu înţelepciune şi pasiune!



Publicat la 13 Sep 2011 | Citit de 570 ori. || 16 comentarii »
Categorii: Dragoste, relatii, sex
Etichete: , , , , ,

Au ştiut americanii că va fi atacat Pearl Harbor?

Versiunea oficială din cărţile de istorie sună cam aşa: pe 7 decembrie 1941, un grup de avioane japoneze au bombardat baza americană de la Pearl Habor, din insulele Hawaii, provocând intrarea Statelor Unite în cel de-al doilea război mondial. Evenimentul a avut loc la 7:55 dimineaţa, grupul de 354 bombardiere fiind lansat de pe portavioane din apropierea insulei. Flota americană din Pacific a fost serios afectată: au fost scufundate patru crucişătoare, două distrugătoare, au fost avariate 11 alte nave, 343 de aparate de zbor au fost distruse la sol sau deteriorate serios, iar victimele includ 2459 de morţi şi 1282 de răniţi, atât militari cât şi civili. A doua zi, SUA a declarat război Japoniei.

Teoria conspiraţiei spune că americanii ştiau că va avea loc acest atac, dar nu au făcut nimic pentru a-l evita, căutând o justificare pentru intrarea în război. Foarte puţini istorici susţin această variantă, dar mulţi activişti anti-guvernamentali o cred. Sunt câteva elemente care pot fi aduse în sprijinul ei.

Trei portavioane americane au fost trimise să facă manevre în alte zone din Pacific; acestea fiind cele mai valoroase nave din flotă, ar fi fost logic să fie protejate dacă s-ar fi cunoscut iminentul atac. Un submarin japonez a fost reperat la ora 3:42, fiind trimis un distrugător pentru a-l căuta; nu a fost găsit, însă nava americană a distrus alt submarin japonez, la ora 6:37, în zona defensivă de langă coastă. La ora 7:02 operatorii de la staţia radar Opana Point au detectat avioanele japoneze care erau în drum spre arhipelag, dar nicio măsura nu a fost luată.

Comandanţii militari americani discutau deja despre un posibil atac japonez cu un an înainte de acest eveniment. Existau totuşi şi motive, SUA nu au fost pe deplin neutre: au sprijin mişcarea de rezistenţă din China ocupată, au impus un embargo asupra exporturilor de petrol în Japonia (ţară care importa 80% din acest combustibil din America) şi au blocat mişcările navelor japoneze în Pacific la începutul războiului.

Cu doar 10 zile înainte de atac, se făceau planuri pentru prevenirea acestui tip de incident, deoarece negocierile diplomatice între cele două ţări pentru eliminarea blocajului economic eşuaseră şi războiul devenea tot mai previzibil. Americanii reuşiseră cu scurt timp înainte să spargă codul de comunicaţii dimplomatice japoneze şi făceau progrese în privinţa celui militar.

În realitate, tragedia a avut loc în principal datorită incompetenţei, birocraţiei şi a lipsei de comunicare a agenţiilor guvernamentale şi a structurilor militare americane. Se cunoştea faptul că japonezii îşi pregătesc forţele pentru o confruntare, dar nu existau date concrete în privinţa unui atac. Amiralul Kimmel a fost blamat pentru atac şi înlocuit cu amiralul Nimitz, dar nu se poate spune că a fost cu adevarăt vina lui, deoarece nu avea informaţii suficiente.

Navele americane erau îngrămadite în golf, deoarece existasera rapoarte privind sabotaje şi în acest fel puteau fi prevenite mai uşor; au devenit însă ţinte uşoare pentru avioanele inamice. Cele trei portavioane erau dispersate în ocean, nu se poate spune că erau în vreun fel protejate, chiar din contră. În plus, în perioada aceea încă se credea că un crucişător este mai valoros în luptă decât un portavion.

Amiralul Kimmel, comandatul flotei americane din Pacific, a primit ştirea scufundării submarinului japonez în jurul orei 7:30; până la ora atacului nu fusese luată încă o decizie, deoarece comandamentul american analiza încă seminificaţia respectivului incident.

Staţia radar care detectase bombardiere japoneze nu era încă pe delin operaţională, iar cei care o deserveau aveau o pregătire precară, astfel că au raportat prezenţa unui avion american B-17 şi au plecat la micul dejun.

Nu putem şti cu precizie dacă preşedintele Roosvelt cunoştea mai multe despre acest atac. Ştim doar că, din toate rapoartele existente, atât cele militare cât şi ale agenţiilor de informaţii, reiese contrariul. Este cert că SUA se pregăteau deja de război şi au profitat de acest eveniment pentru a accelera planurile deja existente. Atacul rămâne totuşi o tragedie umană care trebuie tratată ca atare.



Publicat la 12 Sep 2011 | Citit de 410 ori. || 10 comentarii »
Categorii: Teoria conspiratiei
Etichete: , , , , ,