)
O noua versiune de capitalism
Capitalism 3.0 este un concept lansat de Peter Barnes prin care incearca sa defineasca un sistem politic, economic si social nou, sustenabil si echitabil, care sa-i urmeze celui actual; merita sa-i cititi cartea cu acelasi nume, disponibila gratuit pe site-ul sau.
Publicat la 19 Apr 2010 | Citit de 134 ori. | Categorii: Economie, Politica || Niciun comentariu »
Romania: de la comunism la cleptocratie
Romania a avut din 1945 pana in 1989 unul din cele mai dure regimuri comuniste din Europa de est; nationalizarea a fost totala, orice activitate independenta a fost descurajata, comertul a fost interzis, nici chiar micii producatori agricoli nu aveau dreptul sa-si vanda produsele decat in conditii draconice (altfel riscau sa fie acuzati de specula); atat angajatii cat si directorii nu au fost motivati in niciun fel sa creasca productia sau sa inoveze, astfel ca intreaga economie a ajuns la stagnare, dezinteresul general fiind cuplat cu furturile din avutul public, pe principiul: ce-i al tuturor e al nimanui.
De la excesul de etatism s-a ajuns azi la o situatie ciudata. Timp de 20 de ani, o mare parte din fosta industrie a fost falimentata (mai mult sau mai putin intentionat), s-a furat enorm, s-a privatizat incet si prost, s-au facut averi, s-au adancit discrepantele intre bogati si saraci, iar vreo 3 milioane de romani au plecat sa lucreze in tari straine sau au emigrat cu totul. Toate partidele au contribuit la aceasta situatie.
Unii acuza azi economia de piata pentru situatia in care se afla Romania. Dar in Romania nu exista economie de piata reala, desi U.E. a acceptat-o dupa multe ezitari, pentru ca tara nostra sa poata adera; existau imperative politice mai importante decat adevarul economic. In Romania se fura enorm si azi, iar sistemul in sine este construit in asa fel incat statul sa favorizeze grupurile de interese. Traim intr-o cleptocratie.
CLEPTOCRAȚÍE s.f. Guvernare ai cărei membri caută, în primul rând, să obțină avantaje personale (materiale, sociale, politice etc.), pe seama celor în numele cărora guvernează (gr. klepto, lat. clepere = a fura + gr. kratia, lat. cratia = putere, forță).
Nu pot sa fiu de acord cu cei care vor cresterea rolului statului in economie, pentru ca in Romania statul are si acum un rol prea mare (si nociv) in economie. Statul roman nu face reglementari si verificari, cum ar fi normal. Statul sprijina anumite companii, direct si indirect. Se implica in economie, dar nu pentru a proteja grupuri sociale paupere sau pentru a corecta dezechilibre, ci dimpotriva, pentru a favoriza anumite firme ale unor personaje protejate politic.
Sunt folosite toate metodele posibilie: legislatie favorabila unora si defavorabila altora, hartuire prin organele de control, birocratie excesiva si blocaje administrative pentru cei cazuti in dizgratie, scutiri de taxe si iertari de datorii pentru altii, facilitarea accesului la ajutoare de stat si fonduri europene pentru „cine trebuie”, comenzi de stat pentru firmele de casa ale unor oameni politici, licitatii trucate, justitie partizana, marketing gratuit pe banii contribuabililor, incurajeaza companiilor mari in detrimentul micilor intreprinzatori, cedarea la presiunile facute de lobby-ul marilor corporatii multinationale.
Nu exista o politica fiscala coerenta, numarul de taxe este prea mare, desi valoarea unora este derizorie, micul afacerist pierzand timp pretios cu plata acestora fara ca statul sa aiba benefecii reale. Lipseste de asemenea o strategie pe termen lung pentru intreaga economie, lipsesc politicile sectoriale, sunt incurajate haotic anumite trenduri fara a se lua in calcul efectele colaterale. Pe langa toate acestea, numarul de functionari publici este enorm, mult mai mare decat in perioada statului comunist, desi s-a facut o informatizare partiala, dar legislatia a devenit mult mai stufoasa.
Romania nu are nevoie de un aparat de stat mai mare. Dimpotriva. Avem nevoie de o legislatie mult mai simpla, mai usor de inteles si de aplicat, de mai putini functionari publici si de mai multa informatizare. Comenzile de stat trebuie sa fie total transparente, iar interventia statului in favoarea anumitor firme sa fie eliminata. O economie libera inseamna mai multe locuri de munca si mai multa bunastare. Daca statul sufoca intreprinzatorii pentru a favoriza cativa mafioti, nu traim nici in socialism si nici in economie de piata, ci intr-o societate anormala, formata din cativa castigatori si milioane de invinsi.
Libertatea economica, combinata cu democratie, onestitate si participare la decizii duce la un stat mai puternic! Forta unui stat nu se masoara in sutele de mii de angajati pe care-i are si nici in tonele de hartii pe care un patron trebuie sa le completeze, ci in respectul cetatenilor fata de el. Iar in Romania de azi, putina lume respecta statul, pentru ca este vazut doar ca o vaca de muls a smecherilor, care nu ajuta in niciun fel omul de rand.
Publicat la 18 Apr 2010 | Citit de 402 ori. | Categorii: Economie, Politica, Romania || Niciun comentariu »
Mancarea de tip american se raspandeste
Intreaga planeta a inceput sa manance “junk food”, ca americanii; daca in trecut popoarele de la Mediterana erau cele mai longevive, datorita mancarurilor sanatoase, acum fast-food-ul si renuntarea la gatit acasa le-au schimbat modul de viata in rau, aducand bolile lumii contemporane.
Publicat la 17 Apr 2010 | Citit de 185 ori. | Categorii: Sanatate || Niciun comentariu »
Distrugerea creatoare: mitul geamului spart
Stim ca multi nu inteleg principiile de baza ale economiei. Daca le-ar fi inteles, nu ar fi falimentat jumatate din economia nationala dupa 1990 si nu ar fi pierdut milioane de oameni bani din scheme dubioase. Dar mai trist e ca unii ziaristi, politicieni si asa-zisi analisti nu le inteleg.
Una din cele mai aberante concepte economice este ideea ca, distrugand ceva, faci un bine economiei deoarece unii vor avea de lucru producand materiale si oferind servicii pentru a repara. Exemplul clasic suna asa: un brutar are un magazin la strada; un copil vine si-i sparge geamul cu o piatra; desi intuitiv stim ca asta e un lucru rau, unii sustin ca e bine pentru ca fabrica de geamuri va vinde un geam nou iar cei care il instaleaza vor avea de lucru. Daca copilul nu ar fi spart geamul, producatorii de geamuri si meseriasii care se ocupa de instalarea lor ar fi avut mai putin de lucru.
V-ati prins singuri unde e eroare de logica? Sa zicem ca geamul costa 100 lei. Brutarul ar fi dorit sa cumpere un costum de suma asta. Dar el este nevoit sa-i cheltuie pe geam. Fabrica de costume si magazinul care le vinde vor avea mai putin de lucru pentru ca el va cheltui banii pe inlocuirea geamului. Aparent, unii pierd si altii castiga, pare sa fie un echilibru. Dar nu este asa. Valoarea totala scade. Distrugand ceva, avutia tuturor este redusa.
Daca copilul nu ar fi spart geamul, brutarul cheltuia cei 100 lei pe costum si avea un geam functional; averea lui crestea, iar producatorii si vanzatorii de costume aveau de lucru. Datorita faptului ca geamul a fost spart, au intr-adevar de lucru producatorii si instalatorii de geamuri, dar se compenseaza cu lipsa unei comenzi noi de costum, iar brutarul iese in pierdere, pentru ca are doar un geam (pe care il avea si inainte) dar nu-si mai poate cumpara un costum. Suma totala a bunurilor din economie e mai mica cu 100 de lei.
Unii spun ca un astfel de incident e bun pentru ca brutarul va fi fortat sa introduca mai repede acei bani in economie, sa nu-i tina nefolositi. E o aberatie. Singurul caz in care banii sunt blocati este atunci cand sunt tinuti efectiv „la saltea”, adica sub forma de cash. Foarte putini bani se afla in aceasta stare. Majoritatea sunt in banci, iar acolo se invart, nu sunt tinuti intr-un seif, se duc pe credite si bonuri de tezaur, deci in investitii private sau de stat.
Extrapoland exemplul, putem intelege mai usor acest mit. Ce se intampla daca brutaria este cuprinsa de un incendiu? Va trebui refacuta integral. Vor avea multi de lucru. Dar banii trebuie sa provina de undeva. Isi va cheltui proprietarul rezervele personale sau va primi bani de la o firma de asigurari. Dar acesti bani puteau fi folositi in alt scop. Valoarea totala a activelor scade! Chiar si PIB-ul scade.
Un exemplu si mai simplu este un cutremur: sute de cladiri sunt distruse; nimeni nu mai poate pretinde in acest caz ca e un eveniment binevenit; evident ca si aici unii vor avea de lucru pentru reparatii si constructii, dar in mod evident s-a pierdut mult din avutia nationala.
Razboiul este un caz interesant. Exista niste diletanti care considera ca un razboi este bun pentru economie. Dar cu ce e diferit un razboi fata de un geam spart, un incendiu sau un cutremur, doar ca la o scara mult mai mare? Cand orase intregi sunt distruse, economia scade dramatic. Sa spui ca asta e bine pentru ca „o luam de la zero si multi vor avea de lucru” e o tampenie colosala, e ca si cum ai zice ca ar fi bine sa ne intoarcem in epoca de piatra si sa reluam de acolo activitatea. Evident ca intr-o epoca primitiva nu exista somaj, pentru ca economia este foarte slaba si majoritatea isi asigura cu greu cele necesare traiului, nu mai au timp sa construiasca mare lucru.
Multi pasionati ai „teoriei conspiratiei” sustin si ideea ca razboiul e bun cand tu esti o putere agresiva care face incursiuni in alte tari, fara a suferi distrugeri in propria tara. Se da cel mai des exemplul Statelor Unite. Dar si asta e o prostie. Un razboi costa enorm. Conflictul din Irak a fost mai scump decat toata productia locala de petrol din urmatorii 10 de ani. Intr-adevar, industria are comenzi, se produc numeroase materiale necesare pentru armata si se platesc trupele; somajul scade pe moment.
Dar banii de unde vin? Din neant? Nu, din economie. Din taxe mai mari, din imprumuturi, din deficit. Deci tot cetatenii tarii platesc acest razboi. Iar razboiul nu produce nimic, decat o pierdere uriasa de resurse. Daca acesti bani ar fi fost investiti in economie, ar fi produs mult mai multa bunastare pe termen lung. Dar fiind aruncati in razboi, a scazut pe moment somajul, economia a stagnat iar nota de plata a tot crescut; cand razboiul se termina, tara ramane cu o economie slaba, cu milioane de someri care nu mai pot lucra in armata sau in fabrici de armament si cu datorii uriase. Se sacrifica viitorul copiilor de dragul prezentului in care politicienii au ambitii imperialiste si afaceristii din complexul militar-industrial au interese financiare.
Ideea ca cel de-al doilea razboi mondial ar fi fost benefic pentru refacerea economiei americane dupa Marea Criza e falsa. Economia are nevoie de un mediu favorabil, nu de comenzi de stat pentru armata si nici de tari distruse care nu mai pot fi piete de desfacere. Costul total al razboaielor din Irak si Afganistan se apropie de 1000 miliarde dolari; daca acesti bani erau lasati in economie, criza financiara care a inceput in 2008 in SUA avea o cu totul alta evolutie. Din razboi castiga cativa smecheri, proprietari ai anumitor industrii, care platesc politicienii si manipuleaza opinia publica. Asta e valabil pentru orice epoca si orice tara. Tarile care n-au avut parte de razboaie de foarte mult timp – cum sunt Elvetia si Suedia, pacifiste de vreo doua sute de ani – sunt societati prospere si avansate.
Este interesant ca acest tip de mituri nu au o anumita culoare ideologica. Amicii mei de dreapta sustin ideea eronata ca razboiul ar fi bun pentru economie – desi sunt impotriva unui stat atotputernic, se pare ca uita asta cand e vorba de comenzile militare. Amicii mei de stanga sustin ideea gresita ca distrugand ceva creezi artificial locuri de munca; daca faci din eliminarea somajului un scop in sine, ajungi sa inventezi ocupatii finantate de stat care nu aduc nicio contributie reala economiei si sa sprijini „distrugerea creatoare” care per ansamblu face rau tuturor, scazand avutia unei natiuni si aducand si mai mult somaj pe termen lung.
Publicat la 16 Apr 2010 | Citit de 254 ori. | Categorii: Economie || Niciun comentariu »
Cea mai inteligenta blonda din America
De fapt nu chiar…
Publicat la 15 Apr 2010 | Citit de 125 ori. | Categorii: Umor || Niciun comentariu »
Goana dupa mostenire la romani
Ma intristeaza cand vad primitivismul luptei pentru avere din Romania. Valorile materiale de baza pe care le pretuiesc romanii sunt casele, urmate de apartamente, terenuri si masini. Multi isi construiesc intreaga viata in jurul lor.
Cand trebuie sa se casatoreasca, imobiliarele si autoturismele aflate in proprietate sunt cerinte esentiale. Daca ai mai multe, valoarea ta „pe piata” creste. E valabil pentru ambele sexe. Culmea, parintii si rudele contribuie la aceasta gandire absurda. Te casatoresti cu Georgica pentru ca e „un om realizat”, adica are apartment cu 3 camere (renovat cu mari sacrificii, si-a pus centrala si termopane), plus o masina luata second-hand din Germania, dar e ca noua (sau poate chiar una noua luata in leasing); ce ti-ai mai putea dori?! Viata de acum incolo va fi doar lapte si miere! Ai unde sa-ti cresti copiii, ai cu ce sa-i duci la padure sa mancati mici si sa beti bere, ai CD player la masina pe care sa asculti manele… E practic reteta succesului!
Sau nu? 50% din casatoriile din Romania se termina cu divort. Daca vorbesti cu cupluri casatorite, mai putin de jumatate sunt fericite in relatia lor. Ce mai conteaza daca esti compatibil sau nu cu persoana cealalta, cand e „bazat”, are bani si proprietati… Pai conteaza! Conteaza al dracului de mult. E de fapt cel mai important factor pe care trebuia sa-l cantaresti cand ai luat decizia de a te casatori. O colivie de aur e tot o colivie… Nu poti da vina pe destin pentru nefericirea ta, e doar o hotarare proasta pentru care numai tu esti responsabil.
O forma mai sinistra de avaritie se manifesta in cazul exploatarii batranilor. Departe de a mai aplica cineva zicala „cine nu are batrani sa-si cumpere”, in Romania se asteapta cu nerabdare moartea lor pentru a le putea imparti averea. Cand sunt mai multi mostenitori, stau la panda ca niste hiene sa poata insfaca bucati din agoniseala de o viata a bietilor parinti, si sar la atac cand ei nici n-au apucat sa-si dea ultima suflare.
Cand sfarsitul se apropie, omul este asaltat de copii si nepoti, care brusc si-au amintit de el, fiecare sperand sa-l convinga sa-i lase cu limba de moarte ceva mai mult decat celorlalti. Uneori se recurge la falsuri, la testamente facute cand omul deja nu mai este constient, la amenintari sau chiar la inselaciuni ordinare – „te tin in casa si te ingrijesc pana mori daca-mi lasi casa” – iar dupa ce semneaza, bietul om este ajutat sa moara mai repede.
E penibil si scarbos sa vezi in ce se transforma niste oameni obisnuiti cand vine vorba de mosteniri. Disperarea romanilor dupa bani este evidenta, desi putini o recunosc. Majoritatea predica falsa modestie: „vreau doar sa pot trai dcent”. Lipseste din belsug responsabilitatea personala. Se considera ca totul tine de soarta: ori castigi bani inseland pe altii sau prinzand conjuncturi favorabile (cei care fac asta sunt condamnati si injurati, dar invidiati in secret de restul), ori storci cat poti din averea parintilor si bunicilor care urmeaza sa moara. „Asa ti-e scris”, ca si cum tu nu ai avea ce face si nu ti-ai putea modifica in niciun fel drumul in viata.
Pentru cetateanul de rand din patria Mioritei, care nu mai spera sa prinda ocazia de a ajunge ca vedetele sale peferate din tabloide, o mostenire vine ca un dar primit din cer. Suma e de obicei foarte mare pentru el, obisnuit sa aiba „salariu mic, dar sigur” si sa nu faca absolut nimic pentru a-si schimba situatia financiara, ca doar oricum nu are rost. Si atunci pofta de bani ii ia mintile si ajunge sa faca orice pentru a pune mana pe ei. Nu mai conteaza fratii, rudele, moralitatea; credinta in divinitate pe care o tot predica, o pune in stand-by, urmand a fi reluata dupa ce se rezolva treaba cu banii, sau la nevoie se apeleaza la ea cand trebuie sa-i ceri la Dumnezeu ajutorul pentru a acapara cat de repede si cat de mult, sau pentru a-ti blestema neamurile care au obtinut o parte mai consistenta.
Cand ajung la randul lor aproape de moarte si isi dau in sfarsit seama ca totul a fost in zadar, e prea tarziu. Viata lor a fost nefericita, au fugit dupa avere ani intregi, iar alti ani i-au petrecut aparand ceea ce aveau. Dar n-au trait de fapt. Iar acum, la final, inainte de marea trecere, vad la randul lor copiii si nepotii, educati in acelasi spirit, cum vin la ei si incearca sa ii curete de tot ce-au castigat intr-o viata, dispusi sa faca orice pentru asta…
Publicat la 14 Apr 2010 | Citit de 363 ori. | Categorii: Romania, Societate || 1 comentariu »
Romanul ‘Inca de pe atunci vulpea era vanatorul’ de Herta Muller
Subiect: O radiografie dura si minutioasa a Romaniei comuniste din perspectiva intelectualului care nu poate accepta inregimentarea in turma, impusa de sistem, de dragul asigurarii subzistentei.
Ce-mi place: Atentia pentru detalii, perspectiva feminina extrem de interesanta, dictatura, dezumanizarea si anomaliile unui sistem vazute prin ochii omului de rand.
Ce nu-mi place: Faptul ca a luat premiul Nobel din motive politice, pentru un text bun dar nu exceptional.
Verdict: Categoric merita citit, dar nu va asteptati la o capodopera universala, e interesanta mai ales pentru aceia dintre noi care au prins perioada comunista si inteleg in profunzime contextul istoric descris in carte, empatizand uneori cu personajele.
Publicat la 13 Apr 2010 | Citit de 402 ori. | Categorii: Recenzii carti || Niciun comentariu »
Protejarea naturii vs. dezvoltarea economica
Pot coexista cele doua in Romania?
Publicat la 12 Apr 2010 | Citit de 312 ori. | Categorii: Ecologie || Niciun comentariu »
Secretele succesului in 8 cuvinte / 3 minute
Nu e vorba de vreo reteta dubioasa, este un studiu facut pe oameni de succes cu concluzii foarte concise.
Publicat la 11 Apr 2010 | Citit de 200 ori. | Categorii: Dezvoltare personala || Niciun comentariu »
E mai importanta siguranta decat libertatea?
„Cei care sunt dispusi sa-si sacrifice libertatea pentru securitate nu merita niciuna!” spunea Benjamin Franklyn. Iar eu sunt de acord cu el. Parafrazand, as spune ca cei care sacrifica libertatea pentru siguranta le vor pierde pe amandoua.
Tentatia este mare. In piramida lui Maslow, auto-protectia este cel mai important imperativ (instinctul de conservare biologic e cel mai puternic); nevoia de libertate nici macare nu apare in grafic. Cel putin nu o libertate la un nivel complex, presupunem din start ca nu discutam despre ingradirea totala de tip „inchisoare”.
Istoria ne arata ca democratia si libertatea – concepte care nu pot sa existe decat impreuna – sunt foarte fragile, fiind mai degraba niste exceptii in lungul mars al umanitatii, aparand sporadic si disparand dupa relativ scurt timp. O parte din omenire traieste azi in tari relativ libere, dar cetatenii nu isi dau seama cat de delicat este echilibrul prin care aceasta stare se mentine si cat de usor poate sa o piarda daca nu lupta pentru ea zi de zi.
De-a lungul timpului, nenumarati tirani si grupuri de interese au folosit frica pentru a domina; un discurs populist, prin care teama este insuflata in randul oamenilor, le permite liderilor sa adopte masuri extraordinare, de restrangere a libertatii, care in alte conditii nu ar fi fost acceptate. Acest tip de demagogie este folosit pe scara larga chiar si in zilele noastre, inclusiv in U.E. si Romania.
Problema acestor devieri anti-democratice este ca sunt foarte greu reversibile. Odata ce o guvernare ia o decizie de ingradire a libertatii cetatenilor, acestora le este aproape imposibil sa o mai schimbe, pentru ca puterea lor a scazut, conducatorii pot oricand inventa noi pericole (si chiar fac asta), iar legile autoritariste se auto-alimenteaza, ducand intr-un timp relativ scurt la o dictatura in care toate drepturile civile au fost abolite.
Manipularea in masa a aparut relativ recent, in epoca industriala. Pana atunci nu existau mijloace de comunicare suficient de bune pentru acest scop. In antichitate si evul mediu se folosea forta armatei si influenta religiei pentru a controla populatia. Religia insufla frica de iad (care exista, sub diverse forme, in toate culturile), iar cei care nu erau suficient de infricosati de perspetciva chinurilor vesnice puteau fi struniti prin forta armelor, prin bataie, tortura si ucidere (la care biserica a contribuit in Europa cu entuziasm).
In secolul 19, se schimba perspectiva; apare conceptul de „stat national”, atfel ca sunt folosite caracteristicile specifice (etnie, limba, teritoriu, religie) pentru a asmuti un popor impotriva altuia. Toatele statele europene au facut asta, procesul facand parte din formarea natiunilor. O natiune poate exista doar in conflict cu alte natiuni, altfel nu are o ratiune de a fi. Tine de marketingul politic: pentru a te diferentia, trebuie sa scoti in evidenta calitatile tale si defectele altora (toate inventate). Iar pentru a pune mana pe putere, gadili orgoliul oamenilor, iar daca mentalul colectiv sufera de diverse frustrari (cum ar fi o istorie plina de infrangeri), este usor sa mobilizezi poporul la lupta.
Hitler in anii ’30, dupa ce a ajuns cancelar, a folosit frica pentru a acapara intreaga putere in Germania nazista. Criza economica de dupa primul razboi mondial nu mai avea cauze concrete si logice, de vina erau evreii si inamicii tarii din exterior. Si nemtii au pus botul, pentru ca manipularea functioneaza – de altfel, ministrul propagandei de atunci, Joseph Goebbels, a devenit un clasic in domeniu, metodele sale fiind studiate si aplicate de toate dictaturile care au urmat pe glob. Si au murit 60 de milioane de oameni, in numele unor concepte teoretice fara sens.
Si Stalin s-a prins in timpul razboiului ca teama de un dusman extern e mai eficienta decat propaganda comunista pentru a mobiliza populatia la lupta. Astfel, a schimbat imnul, a inceput sa vorbeasca de „mama Rusia” si a lasat balta internationalismul socialist. Si a functionat: 20 de milioane de rusi si-au dat viata pentru a apara pamanturile natale, dupa ce in primii 2 ani ai razboiului colaborasera cu nazistii pentru a ocupa Europa de Est.
Ceausescu a folosit si el tehnici asemanatoare, mai ales in anii ’80. Ideologia fricii functioneaza mai bine cand exista lipsuri economice; un popor prosper este mai greu de convins sa lupte cu inamici imaginari. Dar problemele economice ale Romaniei din ultimul deceniu comunist au fost compensate de aparitia a noi si noi pericole: imperialismul american, iredentismul maghiar, expansionismul rusesc, conspiratia iudeo-masonica etc. Doctrina militara romaneasca presupunea o tara de tip fortareata, atacata din toate partile, in care intregul popor este inarmat si duce un razboi total, urmat de lupte de gherila in caz de ocupatie.
Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, americanii au folosit teama de teroristi pentru a restrange serios libertatile individuale ale propriilor cetateni, pentru a interveni militar in Irak si Afganistan si pentru a folosi metode dure de interogare a suspectilor; nu cred ca 9/11 a fost o inscenare, dar categoric a venit pe tava pentru neo-conservatori, care altfel nu ar fi avut nicio sansa sa-si convinga cetatenii sa accepte asemenea masuri. Si tarile europene au adoptat legi similare, desi mai putin restrictive; inclusiv Romania a legiferat ascultarile telefonice si marirea rolului serviciilor secrete, desi pericolul terorist la noi este zero.
Nu cred ca predicatorii fricii vor invinge. Democratia antica, din Grecia si Roma, a sucombat din cauza fragilitatii ei, dar cea moderna se mentine de peste 200 de ani si chiar evolueaza. Azi exista comunicatii mobile instantanee pe tot globul, exista internet si biblioteci universale, oricine poate sa relateze orice eveniment de oridune in cateva secunde, folosind un simplu telefon mobil, iar transporturile sunt extrem de rapide. Societatea globala e foarte greu de manipulat, datorita diversitatii si vitezei sale uriase.
Protestele din SUA si Europa fata de razboiul din Irak sunt o dovada clara ca generatiile de azi nu mai sunt atat de usor de controlat ca cele ale parintilor si bunicilor lor. Pe internet exista o efervescenta extraordinara de site-uri, bloguri si forumuri in care se promoveaza libertatea. Religia este in cadere libera, ca si toate ideologiile politice totalitare. In acest razboi al „memelor”, ideile cele mai bune inving. Iar libertatea va castiga intotdeauna in „selectia naturala a ideilor”, oricate pauze si momente dificile ar exista pe parcurs.
Nu mai sta pasiv! Ia atitudine. In Romania se dau zi de zi legi aberante care restrang diverse libertati doar pentru ca prostimea sa se simta mai in siguranta. Dar fiecare mica constrangere duce tara asta mai departe de idealul de libertate si democratie pe care-l avem pentru ea. Azi nu ai voie sa fumezi iarba, maine nu ai voie sa calci pe iarba, poimaine nu ai voie sa intri in parc daca esti tigan iar peste 3 zile te trezesti arestat pentru ca ai scris un articol la care cineva s-a simtit ofensat. Asa functioneaza. Dictatura vine pas cu pas, iar poporul este de acord cu fiecare mica inasprire a conditiilor, pentru ca este manipulat sa creada ca este necesara in acel moment, pentru binele lui.
Democratia nu inseamna dictatura majoritatii, pentru ca asta se transforma in timp in dictatura unei mici elite! Libertatile fundamentale si drepturile omului sunt mai presus de dorintele de moment ale poporului, sunt principii de baza pe care se construieste o societate. Ele trebuie aparate de toti cei care iubesc libertatea, zi de zi, iar fara implicarea lor, fara actiune civica si munca de convingere, nu va exista niciodata o societate libera. Lasa stirile de la ora 5 si petitiile online; daca vrei sa obtii ceva, aduna un grup de sustinatori, trimite cereri catre autoritati, fa presiuni asupra parlamentarilor care te reprezinta, organizeaza manifestatii (legale), fa flash-mob-uri si evenimente artistice, scrie pe site-uri si-n ziare, ataca legile nedrepte in justitia romana si la curtile europene, agita-te pana toata lumea vorbeste despre idealul tau, atunci manipularea isi pierde din eficienta!
Timpul pentru actiune este acum!
Voi scrie despre siguranta sociala si libertate economica, intr-un episod viitor. As vrea sa aflu si parerea voastra: este mai importanta securitatea decat libertatea? Lansez o provocare pentru: Logosfera, Tihi, Radu, Mihai, Bogdan.
