…pentru că viața e frumoasă!

Deși trăim puțin și petrecem mult timp urmărind dorințe absurde de moment, privind în perspectivă trebuie să ne închinăm în fața măreției existenței noastre, presarată cu mici și simple clipe de fericire…

Poezia absolută
de Omar Khayyam

În juru-acestei roze pluteşte-o fină boare.
E-un nimb fragil de ceaţă? Vrej de parfum e oare?
Un rest din vălul nopţii e părul tău de maur?
Trezeşte-te, căci zorii în cupe toarnă aur…

Surâs şi puritate! O, răsărit divin!
În cupe scânteiază câte-un imens rubin!
Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze
Şi arde altă creangă ca să ne parfumeze!

Din flori cereşti coboară petale de lumină
Şi-alcătuiesc corole de aur în grădină.
În cupa cum e crinul torn vin cu-obraz de roză.
În asfinţit nori vineţi mor în apoteoză…

În zori stropi puri de rouă pun perle pe lalele.
Duios şi-nclină fruntea timide viorele.
lar mugurele rozei plăpânde şi sfioase
Îşi strânge-n juru-i pudic tunica de mătase.

În astă seară vinul mă-nvaţ-un sens mai pur:
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,
lar cupa-i modelată din închegat azur.
Şi noaptea-i pleoapa unei lăuntrice lumine…

Mă fascinează pururi un chip frumos de fată
Şi mâna-mi are veşnic magnet pentru pahar.
Căci orice-atom din mine se bucură de-un har,
Oricărei părţi din mine o bucurie-i dată.

leri dis-de-dimineaţă cu-o fată ca o stea
Sorbeam parfumul nopţii şi vinul roz şi ora.
Ca perla-n scoică vinul aşa intens lucea,
Încât trezi deodată din somnu-i aurora.

Din cripta mea arome de vin au să emane,
Încât cei ce vor trece pleca-vor îmbătaţi.
Şi-atât senin pluti-va în nimburi diafane,
Că-ndrăgostiţii sta-vor în loc transfiguraţi.

Un câmp de roze-i lumea. Privighetori le cântă.
lar fluturii sunt oaspeţi. Când nu-s privighetori,
Nici trandafiri, nici fluturi – am stele-n loc de flori,
lar şoapta ta e harfa ce-mi face ora sfântă.

Puţin mai mult vin roşu, pentru ca trandafirii
Pe-obrajii tăi, iubito, mai vii să se deschidă.
Khayyam, puţin mai multă tristeţe fericirii,
Căci în curând iubita va-ncepe să-ţi surâdă.

E-april. Pluteşte-n aer o vrajă de nespus.
Se nasc din nou speranţe şi-ndemnuri de a fi.
Fiece floare albă e mâna lui Moisi
Şi-n fiecare briză respiră, blând, lisus.

Zefirul răcoreşte obrajii rozelor
Şi-n umbră parfumată ne mângâie extazul.
Atât de plin de vrajă şi de noroc e ceasul,
Că tristul ieri dispare ca fulgul de uşor…

Noi suntem sensul unic al veşnicului Faur
Şi noi esenţă primă din ochiul său curat.
Al lumii cerc l-aseamăn cu un inel de aur
În care omul este rubinul încrustat.

Toţi idolii pe care atât i-am adorat
Mi-au sângerat credinţa cu răni ce nu se vindec.
Mi-ai înnecat tristeţea în vinul parfumat
Şi mi-au vândut la urmă renumele pe-un cântec.

Cu trandafiri se umple azurul de cleştar,
În aer curge-n picuri viersul privighetorii.
– Când ştii că-n clipa asta smintiţi visează glorii…
Ce mătăsos ţi-e părul şi trupul cât de clar!

Când vioreaua-n haină de ametist apare.
lar roza la suflarea zefirului se-nvoaltă,
Bea vin c-un trup alături, sculptat de-o fină daltă
Şi sparge apoi cupa cuprins de încântare!

Când te-a secat de lacrimi viaţa care doare,
Gândeşte-te la roua din geana unei flori.
Şi când ai vrea ca noaptea din urmă să coboare,
Gândeşte la trezirea unui copil în zori.

Trezeşte-te căci zorii în noapte-au aruncat
Cu pietre, şi toţi aştrii din cer i-a alungat.
Şi, iată, vânătorul din Est c-un nimb de aur
L-a prins în laţ pe Turret, vestitul rege maur.

Mai toarnă-mi vin în cupă! Mi-e inima bolnavă.
Vin roz ca trandafirii. Vin vechi de tămâioasă.
Vin, ca să-nnec tristeţea! lar mâna ta duioasă
Să-nlăcrămeze harfa din strune de mătase…

Duh clar de vin e-n cupă, – şi-n vasul de cleştar
Un suflet străveziu e. Cel ce-i opac şi van
Nu-i demn să-mi stea la masă. Doar sfântul meu pahar.
Căci el este deodată şi dens şi diafan.

Zefirul blând desface a rozei fină haină.
Divina-i frumuseţe privighetoarea-ncântă.
Mergi şi te odihneşte la umbra ei cea sfântă,
Căci ţărna-i dă viaţă şi ea din nou o-ntaină.

Ce zi frumoasă-i astăzi! Şi cât de blând zefirul!
În rouă-şi spală faţa aprinsă trandafirul.
Privighetoarea-i spune în grai străvechi şi sfânt:
“Îmbată-te tot timpul de-arome şi de cânt!”

Voi, fetelor frumoase, cu-obraji de catifea,
E mai. Vom face-un lucru oprit de Sfânta Carte:
O să vărsăm în iarbă vin roz până departe
Şi-o să schimbăm grădina în cîmpuri de lalea.

Când briza dimineţii desface-a rozei haină
Şoptindu-i: “Toporaşul s-a desfăcut în luncă” –
Demn să trăiască-i numai cel ce contemplă-n taină
lubita care doarme, bea cupa şi-o aruncă.

Priveşte cedrul mândru! Atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.

3

No Responses

Write a response