Poţi înnebuni de la prea mult citit?

Un mit popular care mă amuza încă de când eram copil este ideea că ai putea să devii nebun sau depresiv dacă citeşti (sau înveţi) prea mult. Mă întristează faptul că îl reîntâlnesc în continuare, după atâţia ani, la diferite persoane – unele chiar cu pretenţii de semidocţi, care nu au trăit într-un mediu sărăc sau ostil cunoaşterii.

Statisticile ne arată că românii citesc foarte puţin; majoritatea dintre ei pun foarte rar mâna pe o carte după terminarea liceului (sau chiar a facultăţii), eventual doar dacă este vreun best-seller promovat de “vedete” pe la televiziune, conţinând de cele mai multe ori sfaturi pseudo-ştiinţifice sau poveşti de proastă calitate. Persoanele mai în vârstă, care au pretenţia ipocrită că ar fi mai studioase decât tinerii, citesc chiar mai puţin decât aceştia.

În acest context, scuza că excesul de lectură sau studiu ar dăuna este foarte binevenită pentru majoritatea persoanelor. În loc să se ruşineze de propria lene şi mediocritate, ei susţin de fapt că îşi protejează sănătatea mentală. Pericolul de a deveni genii neînţelese pare să fie foarte prezent în conştiinţa unora, care n-au nici măcar o minimă cultură generală.

Nici în privinţa învăţatului situaţia nu stă diferit. Dovadă este numărul mare de greve şi proteste, în care muncitorii cer statului să le dea pomană, să primească salarii pentru o muncă inutilă, făcând sarcini demult depăşite, care pot fi executate acum automatizat. “Life long learning” este un slogan frumos, folosit în proiectele europene, dar absent din viaţa celor mai mulţi români. Pretenţia de a fi apreciat întreaga viaţă doar pentru ceea ce ai studiat în câţiva ani de şcoală (care oricum nu era adaptată la cerinţele mediului economic) e absurdă, iar dacă ajungi ca în secolul 21, când informaţia este gratis, să nu mai poţi avea o slujbă din cauza lipsei de calificare, e doar vina ta.

Genialitatea are cauze genetice şi mai depinde de unii factori de mediu, prezenţi în copilărie, care nu mai pot fi recuperaţi ca adult, oricât de mari ar fi strădaniile. Persoanele cu abilităţi excepţionale sunt prezentate în filme şi presă de multe ori distorsionat. Savanţii (în sensul englezesc al cuvantului), adică persoanele cu o capacitate excepţională într-un anumit domeniu, au de multe ori dizabilităţi psihologice încă din naştere (de cele mai multe ori autism). John Nash, matematicianul devenit celebru datorita filmului “A Beautiful Mind”, suferea de schizofrenie paranoidă.

Aceştia sunt însă nişte excepţii; marea majoritatea a oamenilor de ştiinţă, chiar şi cei cu realizări extraordinare (inclusiv premii Nobel) nu au niciun fel de boli ale creierului. Faptul este valabil atât pentru cei din ştiinţele exacte, cât şi din cele umaniste. Sunt persoane care au citit enorm, precum Nicolae Iorga, George Călinescu sau Mircea Eliade, fără a o lua razna; cei mai mulţi dintre noi nu am reuşi să mai ajungem vreodată la nivelul lor de cultură nici dacă ne-am dedica tot restul vieţii.

Persoanele inteligente, preocupate de lectură sau ştiinţă, au de multe ori o copilărie mai dificilă, sunt introvertiţi sau singuratici. Este doar o corelaţie, nu o cauzalitate, nu este necesar să existe această condiţie. Depresia sau tentativele de sinucidere au însă cu totul alte cauze, care ţin de obicei de diferite abuzuri la care au fost supuşi în copilărie, în niciun caz nu pot fi atribuite materialelor citite.

Calea spre înţelepciune este lungă, însă poate fi la îndemâna oricui. Depinde doar de ambiţia şi perseverenţa acelui om să-şi depăşească zilnic limitele, să nu înceteze nicio clipă să-şi pună întrebări, să dorească mereu să înţeleagă lumea din jurul său. Cititul şi învăţatul nu se fac din obligaţie, nici de dragul cuiva, nici măcar din cauze unei anumite conjuncturi; ele ne pot schimba viaţa în bine când le facem din plăcere, când credem cu adevărat că cunoaşterea înseamnă putere şi nu ţinem seama de temeri iraţionale şi superstiţii.

1

One Response

  1. Adrian
    29 Octombrie 2012

Write a response