Proiectul Venus: o formă modernă de comunism

Am aflat pentru prima oară de Venus Project (VP) din documentarele Zeitgeist. Am scris un alt articol despre ele, pentru a demonta multe mituri şi conspiraţii pe care acestea le susţin. Trebuie însă menţionat că conceptul Venus Project există de câteva decenii, a devenit însă foarte popular după apariţia acelor documentare, mai ales în rândul tinerilor neo-marxisţi, a pasionaţilor de tehnologie şi literatură SF, a ecologiştilor şi a idealiştilor de toate tipurile. Unii susţinători ai VP s-au delimitat între timp de Zeitgeist, după ce au recunoscut o parte din erorile perpetuate în acele filme (în special teoria complotului din spatele atentatelor de la 9/11).

Proiectul Venus este „copilul” lui Jacque Fresco, un inginer autodidact american în vârstă de aproape 100 de ani. Simpatizant comunist în tinereţe, el a fost dezamăgit de felul în care acest sistem a fost implementat în ţările lagărului socialist, viziunea sa fiind mult mai tehnicistă şi utopică. La sfârşitul anilor ’60, în plină perioadă hippie, Fresco începe să-şi promoveze ideile futuriste prin diferite publicaţii, cărţi şi interviuri.

Notorietatea sa a fost aproape zero în primele două decenii, iar după căderea Uniunii Sovietice şi eşescul experiementului comunist apetitul oamenilor pentru doctrine colectiviste a scăzut considerabil. Revitalizarea acestor idei a avut după atentatele de la 11 septembrie 2001, restricţionarea drepturilor individuale cauzată de lupta anti-teroristă şi popularitatea crescândă a teoriei încălzirii globale antropice. Numărul de aderenţi a crescut mult în ultimii ani, după izbucnirea crizei financiare din 2008, noile generaţii de tineri care n-au prins comunismul fiind fermecate de utopia venusiană.

Multe din criticile aduse societăţii actuale de către susţinătorii VP sunt corecte. Există sărăcie, există poluare, există o distribuire inechitabilă a resurselor, există violenţă, există manipulare şi există prea puţină democraţie. Însă faptul că poţi identifica corect nişte probleme nu face soluţiile tale corecte. În fond, cel mai uşor este să critici, iar mulţi alţi suporteri a tot soiul de ideologii şi teorii aberante sunt la fel de capabili să identifice greşelile lumii actuale, venind însă cu propuneri halucinante pentru îndreptarea lor.

Viziunea asupra viitorului din VP este frumoasă şi atrăgătoare, îmi aduce aminte de Star Trek. Mi-a plăcut foarte mult acel serial, deşi n-am înţeles niciodată cum ar putea funcţiona sistemul social în absenţa motivaţiilor individuale. Am scris de altfel mai demult despre erorile din Star Trek, dintre carea cea mai importantă este de departe inconsistenţa structurilor economice. Sunt un mare fan al literaturii science-fiction şi a lucrărilor futuristice. Dacă însă pe Alvin Toffler îl citeam cu circumpsecţie, propunerile din Venus Project le privesc mai degrabă cu amuzament pentru naivitatea lor.

Axioma de la care pleacă noua paradigmă propusă de VP este trecerea de la o economie bazată pe profit la una bazată pe resurse. Motivul este presupunerea că resursele actuale se vor epuiza în curând, nivelul de sărăcie va creşte, iar câţiva bogaţi vor deţine cea mai mare parte din avuţia globală.

Ideea că resursele se epuizează este un vechi mit ecologist. Nu vreau să fiu înţeles greşit: sigur că multe din resursele pe care le folosim azi sunt finite, cel mai bun exemplu fiind petrolul. Asta nu înseamnă însă că se vor termina peste noapte şi omenirea va ajunge brusc într-o criză. Pe măsură ce cantitatea disponibilă dintr-o anumită resursă este tot mai mică, preţul ei creşte, iar motivaţia financiară de a găsi alternative este tot mai mare.

De pildă, la sfârşitul secolului XIX multă lume era panicată că se vor termina cărbunii, iar umanitatea va reveni la epoca primitivă, preindustrială, în lipsa lor. La mai bine de un secol distanţă, constatăm că nu s-au terminat cărbunii, ba chiar sunt rezerve suficiente pentru mult timp de acum încolo, pentru că această resursă este tot mai puţin folosită, fiind poluantă şi ineficientă.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru petrol. Dependenţa actuală de el va scădea pe măsură ce rezervele vor fi mai mici şi preţul va creşte. Acest lucru se întâmplă deja, alternativele fiind tot mai folosite în ultimii ani. Omenirea va renunţa la folosiea hidrocarburilor cu mult timp înainte de epuizarea lor (care nu e preconizată să aibă loc în timpul vieţii noastre).

Nu există motive reale de panică pentru niciun fel de resurse. Energie electrica? Folosim panouri solare, avem suficiente deşerturi pentru a acoperi un consum enorm, mult mai mare decât cel actual. Apă potabilă? Putem desaliniza apa de mare, care este practic infinită, deja se face acest lucru în ţările din Orientul Mijlociu. Minereuri? Reciclăm mai mult, exploatăm rezervele sărace cu nanotehnolohie şi biotehnologie, săpăm mai adânc (miezul Pământului e plin de ele) sau dezmembrăm asteroizi. Nu există limite nici în acest domeniu.

Creşterea necontrolată a populaţiei este un alt mit exploatat pentru a prezenta o situaţie apocaliptică a lumii actuale. De fapt, nivelul fertilităţii (numărul de copii/femeie) şi implicit rata de creştere a populaţiei scad de vreo 50 de ani; numeric, omenirea încă mai creşte, dar tot mai lent ca procent, astfel că se va stabiliza (conform estimărilor ONU) în 30-40 de ani, după care va începe o contracţie demografică.

VP pleacă deci de la nişte pseudo-probleme legate de resurse, pe care se străduieşte apoi să le rezolve. Baza economiei capitaliste stă în următoarea axiomă: resursele disponibile la un moment dat sunt limitate, iar dorinţele oamenilor sunt nelimitate. Economia de piaţă (în forma sa ideală, nu în cea controlată de stat din prezent) alocă cu maximum de eficienţă aceste resurse. VP funcţionează pe principii marxiste: oamenilor le este alocat cât consideră comunitatea că au nevoie, pentru ca distribuţia resurselor să fie cât mai echitabilă.

Istoria ne-a arătat că ţările comuniste au fost mult mai ineficiente în gestionarea resurselor decât cele capitaliste, chiar şi imperfecte cum sunt acum. În plus, a te concentra pe distribuirea resurselor existente te face să nu mai încerci să descoperi altele noi sau metode mai bune de folosire a lor. Astfel, epuizarea resurselor este mai plauzibilă într-un sistem neo-marxist, cum e Venus Project, decât intr-unul de piaţă, în care motivaţia pentru a găsi surse noi şi a creşte eficienţa utilizării lor este mult mai mare.

Singurul care poate decide ce are nevoie un om este el însuşi. Când colectivitatea hotărăşte pentru el, unele nevoi ale sale nu vor fi satisfăcute, dar va avea acces la resurse inutile. Supra-producţia, risipa, stocurile şi deficitele sunt mai mari în marxism decât în capitalism, deoarce concurenţa nu permite pierderi pe o perioadă îndelungată, pe când statul (sau comunitatea) nu au această reţinere.

Proiectul Venus este profund marxist în domeniul economic, deşi încearcă să ne convingă că nu este aşa. Marea inovaţie ar fi planificarea centrală făcută de super-computere, folosirea roboţilor pe scară largă şi conducerea tehnocrată a societăţii. Toate acestea existau însă în statele comuniste şi nu au funcţionat.

În Uniunea Sovietică, Oficiul de Stat al Planificării avea o mulţime de calculatoare şi le folosea pentru a stabili preţurile, nivelurile de producţie şi aprovizionarea magazinelor din toată această ţară imensă. La ce i-a ajutat tehnologia, când oamenii erau disperaţi că nu găseau cele mai elementare produse, economia  risipea enorm, iar poluarea era printre cele mai mari din lume? Planificatorii erau ingineri şi acolo, ca şi în Venus Project. Dar societatea nu poate fi planificată astfel, deoarece numărul de variabile interconectate este enorm, iar fiecare om în sine care participă la procele economice este un factor aleator.

VP susţine că noua societate utopică va fi puternic robotizată, pentru a elibera oamenii de jugul muncii. Cum vor face însă asta? În ţările comuniste, automatizarea s-a făcut mult mai lent decât în Vest, din lipsa tehnologiei, din cauza birocraţiei şi a considerentelor sociale. În acelaşi timp însă, adepţii VP spun că acum introducerea de tehnolgie în fabrici generează şomaj şi creează probleme. Uită însă că oamenii se adaptează, joburile sunt tot mai creative şi pun mai mare accent pe creier şi mai puţin pe forţa fizică.

Evoluţia tehnologică şi socială este mai rapidă într-o piaţă liberă, chiar dacă este într-adevăr dureros pe moment pentru muncitori să se reorienteze profesional; societatea însă, în ansamblul ei, iese în câştig. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa accesului oamenilor la tehnolgia de ultimă oră: el se produce cel mai uşor când producţia creşte exponenţial, fiind stimulată de cerere mare (şi implicit profit), astfel că preţurile scad, ceea ce permite mai multor consumatori să cumpere produsele respective, iar cercul virtuos să continue. Introducerea unei tehnologii pe scară largă, pentru întreaga populaţie, costă enorm şi este una din cauzele defazajului tehnologic al fostelor ţări comuniste faţă de Occident.

Toate spaţiile şi resursele folosite în comun se degradează rapid, pentru că niciunul din consumatori nu are vreun interes să contribuie la îmbunătăţirea acestora, dar este motivat să profite la maxim de ele. Frumoasele clădiri, parcuri şi mijloace de transport în comun pe care le vedem în posterele din Venus Project, în cazul în care vor ajunge vreodată să fie construite la respectiva calitate, se vor distruge în scurt timp, fiind supra-uzate de milioanele de cetăţeni interesaţi în primul rând de propria lor bunăstare. Mediul natural va suferi în acelaşi mod, echilibrul ecologic neputând fi păstrat când proprietatea este comună, iar exploatarea individuală.

Eliminarea sistemului monetar este o aberaţie care nu va putea fi pusă niciodată în practic. Schimburile economice au apărut încă din preistorie, iar dovezile antropologice arată că triburile cele mai active economic au fost cele mai de succes, aducând inovaţie şi prosperitate pentru membrii lor.

Trocul sau barterul (schimbul de produse şi servicii) sunt metode foarte ineficiente de lucru. Banii nu sunt altceva decat un mijloc pentru a facilita astfel de schimburi. Ei nu au o valoare în sine, sunt o unealtă doar. Interzicerea lor nu face decât să blocheze economia. De altfel, în toate comunităţile închise în care s-a încercat acest lucru, restricţia nu a funcţionat, deoarece comerţul stă în firea omului. Un exemplu este o închisoare, unde ţigările devin monedă de schimb.

Fără bani, nu pot fi stabilite valorile reale ale muncii şi ale produselor ei. Resursele folosite sunt relative şi variabile, nu reflectă cu adevărat felul în sunt ele valorizate în perpecţia oamenilor. Doar echilibrul neîngrădit dintre cerere şi ofertă duce la un preţ real, sustenabil economic.

Fără bani şi fără preţuri, ce motivaţie mai au cetăţenii venusieni să lucreze? Ca şi în cazul marxismului, VP cultivă iluzia că toţi oamenii sunt altruişti şi vor munci cu pasiune pentru binele comunităţii. Acest lucru nu se va întâmpla, pentru că nu poţi modifica natura umană, oricâtă tehnologie ai folosi. Comunismul a folosit violenţa pentru a atinge acest scop, VP nu doreşte acest lucru, dar tot este sortit eşecului.

Ideologii VP fac confuzie între cultură şi natură umană. Sigur că multe din problemele actuale se nasc din bagajul cultural nociv al umanităţii, iar schimbarea mentalităţilor colective aduce într-adevăr progres general. De aici până la a presupune că toţi oameni sunt sfinţi care doresc să lucreze în folosul societăţii din idealism este o distanţă lungă. Individualismul este profund legat de felul de a fi al omului, nu exclude nici pe departe cooperarea voluntară, dar nici nu poate fi negat.

Tehnocraţii nu pot conduce singuri o societate, au nevoie de o filosofie călăuzitoare, care să fie împărtăşită de întreaga populaţie. Nu văd cum ar putea fi îndoctrinaţi oamenii să creadă în ideile VP în lipsa agresiunii directe, având în vedere că trebuie să-şi nege propriile insticte pentru a accepta unele dintre ele.

În condiţiile în care sistemul economic va funcţiona tot mai prost, iar impunerea doctrinei se va face silit, liderii tehnocraţi vor profita de disperarea populaţiei şi cu ajutorul demagogiei (care funcţionează foarte bine şi în cazul democraţiei participative) vor transforma sistemul politic într-o dictatură. Scenariul comunist se va repeta, nu există o cale de ieşire din el când principiile de bază sunt aceleaşi.

Venus Project nu are nimic nou, sunt doar idei vechi reciclate. Dacă ar fi testat într-o anumită zonă, n-ar fi nicio problemă, din contra, ar constitui un experiment interesant. Şansele să funcţioneze o perioadă (măcar până la schimbarea de generaţie) sunt mai mari astfel, când toti participanţii sunt voluntari.

Din păcate însă, obiectivul său pe termen lung este impunerea acestui sistem pe tot mapamondul, iar un scenariu în care întreaga umanitate să-l accepte benevol mi-e greu de imaginat. Sper ca susţinătorii săi să înţeleagă că societatea evoluează spontan, revoluţiile produc şocuri traumatizante, în urma cărora se alege praful de orice utopie, oricât de minunată ar fi fost ea în planurile iniţiale.

4

15 Responses

  1. alex
    19 Februarie 2013
  2. jonny
    24 Februarie 2013
  3. alex
    25 Februarie 2013
  4. Vasile Mirauta
    22 Aprilie 2013
  5. Adrian
    22 Aprilie 2013
  6. florin
    29 Aprilie 2013
  7. ionut
    30 Aprilie 2013
  8. H.N.
    16 August 2013
    • Iulian
      18 Iunie 2015
      • Adrian Avarvarei
        5 Iulie 2015
  9. Vasile Cenușă
    21 August 2013
  10. Mihai
    30 Ianuarie 2014
  11. cristi
    14 Martie 2016
  12. tibi
    24 Aprilie 2016
  13. eugen
    21 Iunie 2016

Write a response