Republica versus monarhie (exemplul Nepal)

Republica versus monarhie (exemplul Nepal)

Monarhia este o forma anacronica de conducere a statului si incet dar sigur dispar si ultimele sale reminiscente. Daca in Europa civilizata monarhiile constitutionale sunt foarte asemanatoare cu republicile parlamentare, regalitatea fiind doar un simbol, un element de traditie fara o putere reala, in alte zone ale planetei monarhiile sunt de fapt niste dictaturi personale cu caracter ereditar. Elita conducatoare este in acest caz un clan, o clica formata in jurul familiei regale care preia toate parghiile de putere din tara respectiva, inclusiv sectorul economic, si are ca unic scop sporirea propriei averi si perpetuarea status quo-lui pe termen nedefinit.

Diferentele intre sultanul din Brunei, autocratul din Zimbabwe, presedintele comunist din Coreea de Nord si fostul rege din Nepal sunt de forma, nu de fond. Toti acesti lideri concentreaza in propriile maini o putere enorma, cu drept de viata si de moarte asupra supusilor – care sunt redusi la conditia de sclavi, nu de cea de cetateni.

Chiar si in tara noastra putem spune ca resimtim inca efectele negative ale monarhiei. Sa ne amintim de dezastrul produs de Carol al II-lea si camarila sa, care au determinat umilirea tarii in cel de-al doilea razboi mondial, pierderea unor teritorii si ascensiunea dictaturii comuniste. Daca predecesorii sai, Carol si Ferdinand, s-au dovedit a fi niste lideri exceptionali, el a fost un ratat preocupat mai mult de perversiuni sexuale cu numeroasele sale amante decat de problemele tarii. Dar asa e in monarhie: destinul tau ramane la latitudinea hazardului, niciodata nu esti sigur ce personalitate va avea urmatorul conducator. Dar poti lasa destinul a milioane de oameni pe seama norocului, a sperantelor si a rugaciunilor?

Eu cred ca nu. Si poporul nepalez crede la fel. Dupa decenii de dictatura regala, care a adus ca efect colateral ascensiunea unor rebeli extremisti de stanga (maoisti), iata ca tara incepe sa se stabilizeze, sa se indrepte spre o democratie reala, cu un sistem parlamentar in care toate opiniile sa fie respectate, iar lupta armata in munti sa nu mai fie singura solutie de exprimare a unor dezacorduri. Comunitatea internationala are datoria de a sprijini aceasta tranzitie pasnica si de a incuraja schimbari similare in alte natuni aflate in situatii asemanatoare.

Daca sunteti interesati si de alte argumente impotriva monarhiei, am facut o scurta lista:

1. Monarhia neaga poporului un drept fundamental: acela de a-si alege conducatorul.

2. Regele are prerogative care pot interfera cu hotararile Parlamentului, reducand astfel gradul de democratie al statului.

3. Monarhia promoveaza aristocratia si nu meritocratia – regele are aceasta pozitie ereditara din pura intamplare, iar un simplu cetatean nu poate promova prin valoare si munca in acest post oricat s-ar stradui.

4. Prin titlurile acordate privilegiatilor, monarhia submineaza valorizarea realizarilor intelectuale ale cetatenilor de rand.

5. Regele nu este impartial, poate fi subiectiv daca doreste in deciziile sale si nu poate fi tras la raspundere.

6. Monarhia este foarte costisitoare, datorita cheltuielilor pe care le presupune protocolul casei regale.

7. Datorita mediului specific, regele creste intr-o atmosfera anormala, izolat, obligat sa aiba responsabilitati de mic, detasat de problemele omului de rand, putand ajunge un adult cu probleme.

8. In perioade de criza regele isi poate folosi parghiile de putere pentru a instaura dictatura personala.

9. Protectoratul divin asupra monarhiei si sprijinul oferit unei singure biserici incalca libertatea religioasa a statului.

10. Monarhia este un sistem inapoiat, majoritatea statelor democratice adoptand republica ca forma de guvernare.

2

9 Responses

  1. adrian
    10 Octombrie 2010
    • Adrian
      11 Octombrie 2010
  2. conspirativ
    11 Februarie 2011
    • Adrian
      11 Februarie 2011
  3. Marian
    30 Octombrie 2011
    • Adrian
      31 Octombrie 2011
  4. NiX
    22 Ianuarie 2012
  5. NiX
    22 Ianuarie 2012
  6. cristian
    13 August 2014

Write a response