Riscuri si beneficii: cand vor mai ajunge oamenii pe Luna?

In epoca de pionierat a calatoriilor in spatiu, adica deceniile 6 si 7 ale secolului XX, copiii visau sa se faca cosmonauti cand vor creste mari. Cei care zburau in spatiu erau considerati niste eroi. Concurenta era mare pentru acele locuri, iar cei care erau selectati, erau gata sa-si asume riscuri imense.

Accidentele se tineau lant la inceputul anilor ’60. Cand te imbarcai pe o racheta spatiala, erai constient ca sunt sanse destul de mari sa fii pe ultimul drum. Si totusi, tentatia era prea mare, visul prea puternic, nimeni nu ezita cand i se oferea aceasta sansa. Cand primii americani au ajuns pe Luna in 1969, desi misiunea parea relativ simpla privita din afara, de fapt era extrem de dificila. Sansele de a nu supravietui se apropiau de 50%; fusesera numeroase teste esuate, atat in SUA cat si in URSS, iar grabirea acestei aventuri s-a decis din scopuri politice, fortandu-se nota, chiar cu riscul pierderii unor vieti. Si totusi, obiectivul a fost atins, iar temerarii care au calcat primii pe satelitul nostru natural s-au intors teferi pe Terra.

Azi am senzatia ca s-a schimbat putin perspectiva. Siguranta este tot mai importanta si tinde sa eclipseze puterea de a visa. Putini sunt gata sa-si asume riscuri mari pentru o cauza nobila. Iar daca totusi se gasesc cativa, nu sunt lasati de societate s-o faca. Presa a creat un curent de opinie defetist si exagerat de precaut; nu se pun suficient in balanta costurile si beneficiile unor mari incercari. Securitatea este impusa unor oameni care sunt gata sa-si asume riscuri, fiind constienti de ele, gata sa se sacrifice pentru un scop mai presus de binele personal.

Cu ce drept le refuza societatea unor indivizi sansa de a-si implini visele? Multe din marile realizari ale omenirii s-au petrecut datorita unor nebuni gata sa-si dea viata pentru o idee. Ei n-au tinut cont de norme de siguranta, n-au avut o birocratie care sa-i opreasca si nici o mass-media panicarda. Ei si-au transformat idealul in obsesie si au dat totul pentru a-l atinge. Si datorita lor traim azi intr-o lume mai buna.

Nu avem voie sa oprim oamenii din a-si construi singuri destinul. Distanta de la succes la sinucidere e la fel de mica ca si cea de la geniu la nebunie. Nu noi trebuie sa facem aceasta alegere. E dreptul fiecaruia de a-si hotari soarta. Daca un om fara probleme psihice decide sa riste totul pentru un tel, societatea are doua optiuni: fie il incurajeaza, fie se da la o parte din drum. Nu are insa dreptul de a-l forta sa poarte centura de siguranta!

2

2 Responses

  1. Adrian
    18 Ianuarie 2011
  2. Adrian
    18 Ianuarie 2011

Write a response