20 de ani pierduti

Se implinesc in curand doua decenii de la schimbarea de regim din decembrie 1989; nu vreau s-o numesc revolutie sau lovitura de stat pentru ca nu a fost nici una, nici alta. E timpul pentru un bilant. Dupa 20 de ani de tranzitie cu specific romanesc, a sosit momentul sa tragem linie si sa ne intrebam: a meritat?

Silviu Brucan spunea la inceputul anilor ’90 una din celebrele sale profetii: “romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a se invata cu democratia”. Democratie avem, intr-o oarecare masura (si asta cu specific mioritic, adica foarte mult formalism si foarte putina substanta); in schimb, economic tara asta nu sta bine deloc. Situatia se reflecta si in statisticile legate de satisfactia populatiei: 30-40% din cetateni considera ca era mai bine in perioada comunista. Regreta ei oare represiunea specifica unui sistem stalinist impus de Ceausescu sau nemultumirea se refera la nivelul de trai? Cu siguranta a doua varianta este cea corecta. Cu atat mai grav este faptul ca ultimul deceniu “comunist” (intunecatii ani ’80 ai secolului trecut) au fost o perioada foarte dificila pentru populatie, cu mari sacrificii, si totusi exista atat de multi nostalgici.

Ce s-a facut in Romania in ultimii 20 de ani? S-a furat! Mult. Enorm. Nicu Ceausescu, fiul dictatorului, zicea la un moment dat ca noii guvernanti nu vor apuca nici sa varuiasca in 20 de ani ceea ce a construit tatal sau. Si a avut dreptate. Administratiile ultimelor doua decenii au fost dezastruoase. Romania in 1990 avea datorii externe zero si era aproape independenta din punct de vedere economic. Populatia trecuse prin mari greutati pentru plata datoriilor contractate in anii ’60-’70, dar situatia de la care am plecat era destul de buna, economia se putea redresa rapid cu o politica inteligenta. Principalele urgente erau: asigurarea produselor de larg consum pentru populatie (in special alimente), lucru care se putea obtine prin renuntarea la exportul produselor alimentare si mentinerea C.A.P.-urilor sub forma de ferme private cu actionari sau ferme experimentale de stat, precum si retehnolgizarea industriei, care s-ar fi realizat prin parteneriate cu investitori straini si pastrarea pietelor traditionale de export din est si sud.

S-a preferat sa se plece de la zero. Adica sa se distruga tot si abia apoi sa se mai reconstruiasca cate ceva, pe ici pe colo. Industria a fost distrusa, vanduta pe bucati pe bani de nimic, in folosul clientelei politice de toate culorile. FMI a incurajat acest haos, fiind interesat doar de niste indicatori macro-economici, dar finantatorii occidentali nu doreau ca Romania sa aiba o industrie puternica capabila sa le faca concurenta, preferand s-o pastreze ca piata de desfacere pentru produsele lor.

Agricultura a suferit un soc dupa impartirea pamantului la tarani; au disparut marile exploatatii si odata cu ele toate tehnicile moderne de cultivare si recoltare, utilajele, cladirile, sistemele de irigatii, fermele model, toate au fost furate bucatica cu bucatica. Satul romanesc s-a intors in secolul XIX, cu tarani amarati care folosesc animale sa-si lucreze cate o mica parcela de pamant, pentru consum propriu. Romania importa azi 70% din produsele alimentare pe care le consuma, situatie incredibila daca ne gandim la potentialul agricol al acestei tari, capabila sa sustina o populatie de trei ori mai mare decat in prezent.

Infrastructura este cea mai proasta din Europa; drumurile nu erau deloc bune nici inainte de marea invalmaseala din ’89, iar cand Ceausescu a facut un plan pe termen lung de constructie a unor autostrazi nimeni nu l-a crezut. Dar azi ce avem? In 20 de ani s-au construit vreo 100km, intr-un ritm demn de o epoca primitiva. S-a furat incredibil de mult prin comisioane, licitati trucate, studii de fezabilitate fara sens, renegocieri ale pretului, plus birocratie si incompetenta… Sistemul feroviar e acelasi din perioada comunista, nu s-a facut absolut nimic la el pentru a permite circulatia trenurilor de mare viteza, iar numarul de vagoane noi la standarde moderne este inca mic. Canalul Dunare – Marea Neagra s-a dovedit a fi greu de exploatat, iar cel intre Dunare si Bucuresti a fost abandonat. Metroul din Bucuresti a fost lasat balta multi ani, abia de vreo 3-4 ani se fac incercari timide si extrem de costisitoare pentru extinderea lui.

Cercetarea romaneasca a fost distrusa; majoritatea celor angajati in acest domeniu n-au mai suportat salariile de mizerie si umilintele de tot felul si au plecat in vest, iar procentul alocat azi acestui sector este infim, sub 0,3% din PIB, incalcand de altfel si normele europene in domeniu. Numarul de functionari publici s-a dublat in doua decenii, in conditiile in care acum avem (cica) un stat capitalist si un sistem informatizat de gestionare a lui. Dar toti nepotii, rudele si prietenii potentatilor din partide au si ei nevoie de o paine…

Invatamantul si sanatatea s-au degradat, desi au fost modernizate si dotate multe scoli si spitale; datorita salariilor mici, a cresterii coruptiei din sistem si a lipsei de viziune, si-au pierdut credibilitatea. Educatia romaneasca pregateste angajati pentru joburi care nu mai exista multi ani si insista in continuare pe cultura enciclopedica in defavoarea crearii unor competente reale; in schimb, au aparut numeroase scoli si universitati particulare care nu sunt altceva decat fabrici de diplome. In spitalele de stat pacientul este tratat cu indiferenta si dispret, atat din cauza lipsurilor financiare ale sistemului cat si a unei culturi organizationale extrem de negative. Spitalele particulare putini si le permit si multe nu au scapat cu totul de metehnele celor de stat.

Numarul de apartamente nou construite este foarte mic, ritmul anual fiind cam de 10-15% fata de cel pre-revolutionar. In plus, multe din noile unitati locative sunt vile pentru proaspetii imbogatiti sau apartamente in blocuri noi proaste, facute cu materiale slabe, fara respectarea normelor din domeniu. Omul rand oricum nu mai are vreo sansa de a-si cumpara o casa, nici chiar cu credit pe 30 de ani, datorita preturilor mult prea mari pentru conditiile oferite de locuintele romanesti.

A crescut numarul si procentul angajatilor in sectorul serviciilor, dar multi dintre acestia au salarii mici si conditii proaste de munca. Companiile multinationale care au venit in Romania au facut investitii de tip colonial, folosind la maxim forta de munca ieftina de la noi, fara a lasa in urma lor niste realizari de care sa beneficieze prea mult tara noastra. Consumul a saltat in ultimii ani, produsul intern bun parea sa creasca vertiginios inaintea crizei, dar totul se facea pe credit, pe deficit si pe banii trimis de romanii care lucram in strainatate, iar beneficiile pentru industria locala erau mici, crescusera si importurile masiv. S-a cultivat iluzia unei cresteri reale, dar putine lucruri durabile s-au construit, s-a mers pe principiul “dupa noi, potopul!”.

Datoria externa a trecut de 70 miliarde de euro; unde s-au dus acesti bani? Ce s-a facut cu ei? De ce Romania nu este in stare sa acceseze nici fonduri europene, avand dreptul la 5-6 miliarde de euro pe an si reusind sa obtina mai putin decat cotizeaza, adica sub 1 miliard? Sa nu ne miram ca extrema stanga si extrema dreapta sunt in ascensiune; intr-un stat mafiot de tip sud-american, cum a ajuns Romania, cu discrepante mari intre bogati si saraci si o cleptocratie omniprezenta, oamenii is pun speranta in lideri autoritari sau sisteme radicale ca ultima salvare.

1

10 Responses

  1. Sorin C
    12 Octombrie 2009
  2. Sorin C
    12 Octombrie 2009
    • Adrian
      12 Octombrie 2009
  3. cady
    12 Octombrie 2009
    • Adrian
      12 Octombrie 2009
  4. Bezbojnicul
    12 Octombrie 2009
    • Adrian
      12 Octombrie 2009
  5. Bezbojnicul
    12 Octombrie 2009
  6. godless1859
    21 Octombrie 2009
  7. Adrian
    22 Octombrie 2009

Write a response